• Leu / EUR4.9250
  • Leu / GBP5.7274
  • Leu / USD4.7278
Ziarul de Duminică

Bucureştiul văzut din vârful muntelui (III). Parcuri/ de Alexandru Brumărescu

Bucureştiul văzut din vârful muntelui (III). Parcuri/ de Alexandru Brumărescu

Bucureştiul văzut din vârful muntelui (III). Parcuri/ de Alexandru Brumărescu

Autor: Alexandru Brumărescu

25.11.2011, 00:00 262

Alexandru Brumărescu, născut la 28 august 1945, a făcut Facultatea de Geologie - Geografie a Universităţii din Bucureşti, apoi timp de 30 de ani a fost un montaniard, în toate sensurile cuvântului, trăitor în munţi şi îndrăgostit de ei. A lucrat la staţiile meteorologice Vârful Omu şi Cota 1500 şi la Staţia de supraveghere a radioactivităţii mediului de la Babele, doctoratul şi l-a făcut în aerofotointerpretare şi cartografiere morfologică. A fost membru al echipei de salvamont Sinaia II, participând la numeroase acţiuni de salvare în munţi. A urcat şi în Alpii Francezi şi Elveţieni şi, povestind, faţa uriaşului cu hanorac roşu se luminează de un zâmbet de îndrăgostit fericit. În afară de munte, dar legate de el, mai are două pasiuni, muzica de operă şi clasică (dragoste insuflată, zice, de un alt mare alpinist şi meloman, Nicolae Sbârcea, de la Asociaţia Sportivă a Armatei, Braşov) şi fotografia. Deşi cea mai tânără, ivită după vârsta de 40 de ani, pasiunea pentru fotografie a pus stăpânire pe el. De la primele imagini, făcute cu un "amărât de Smena", până astăzi, când, a devenit deja profesionist, a fost în continuă căutare. De suflet al imaginilor. L-a arătat în diversele expoziţii pe care le-a avut (Palatul Parlamentului, Palatul Culturii din Ploieşti, Cheia) - la simpozioanele anuale "Omul şi natura" etc... A realizat în repetate rânduri cărţi poştale ilustrate, pliante, fotografii de-ale lui ilustrează o serie de lucrări enciclopedice - în limba română sau în limbi străine, precum Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti sau Romania. An Encyclopedic Survey, publicate de Editura Meronia. În ultimii ani a adunat o adevărată arhivă foto Bucureşti, din care pregăteşte, la aceeaşi editură, un album consacrat Capitalei.

Textele care urmează aparţin doamenlor Valentina Bilcea şi Angela Bilcea.

Parcul Kiseleff (foto 1). Situat de o parte şi alta a Şoselei Kiseleff, a fost amenajat în secolul al XIX-lea de arhitectul peisagist vienez Carl Friederich Wilhelm Meyer, angajat de municipalitate. Parcul a fost inaugurat la 29 iunie 1844, de ziua generalului Pavel Kiseleff, cel care a iniţiat trasarea "Aleii celei Mari", adică Şoselei Kiseleff. Iniţial cuprindea doar Rondul I, ulterior s-a extins până la Arcul de Triumf, iar în grădină au fost plantate câte două rânduri de tei maturi, pe ambele laturi ale şoselei, peluze şi rânduri de flori. Au fost instalate fântâni, iar în partea dreaptă a grădinii a fost amenajat un lac sălbatic cu stânci, din care astăzi n-a rămas decât o groapă cu câteva stânci, care aminteşte de el. Parcul Kiseleff a fost locul de amplasare a unor monumente care se văd şi astăzi. În spatele Bisericii "Mavrogheni" se află, din 2001, statuia poetului persan Omar Khayyam, înfăţişat gânditor, aşezată în faţa unui bazin în care apa îi susură poemele ca într-o grădină persană.

Parcul Herăstrău (foto 2) este cel mai mare parc al Capitalei, cu o suprafaţă de aprox. 110 ha. Numele lacului şi al parcului care-l înconjoară vine de la joagărul sau fierăstrăul de tăiat lemne, existent cândva pe aceste locuri. Era pus în funcţiune de apa Colentinei şi se afla lângă heleşteul cumpărat de domnul Şerban Cantacuzino şi dăruit Mănăstirii Cotroceni. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Herăstrăul atrăgea prin vegetaţia sa bogată tot mai mulţi locuitori ai Capitalei, devenind loc preferat de odihnă şi plimbare. Lucrările de amenajare a parcului, în forma sa actuală, s-au desfăşurat în 1933 - 1939, când a fost asanată balta formată în urma exploatării nisipului, fiind numit Parcul Naţional "Carol al II-lea". După planurile arhitectului peisagist Francisc Rebhuhn (unul dintre arhitecţii care a amenajat şi Grădina Cişmigiu) a fost realizată compoziţia vegetală, iar în timp au fost construite drumuri de acces, debarcadere şi restaurante.Parcul Herăstrău, în timp, a fost amenajat în două zone, dintre care una este rezervată pentru odihnă şi cultură. Într-o zonă a parcului, în 1936, a fost înfiinţat unul din primele muzee etnografice în aer liber din lume, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" (foto 3). Pe o suprafaţă de 6,9 ha sunt expuse 338 de monumente grupate în 121 de complexe distincte, reprezentative pentru toate provinciile româneşti: Transilvania, Banat, Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Moldova, împreună cu numeroase obiecte de artă populară.

Grădina Ioanid (foto 4). Aflată la marginea oraşului, în 1830-1860, grădina lui Breslea, cum se numea iniţial, a fost cumpărată de librarul şi editorul George Ioanid (primul editor de carte din ţară, care devine furnizor al Curţii domnitorului Carol I). După 1875, noul proprietar îi schimbă numele în Grădina Ioanid.Proprietatea, extinsă prin cumpărarea unor terenuri învecinate, era renumită prin speciile de pomi fructiferi şi prin legumele şi florile cu care aproviziona pieţele oraşului, G. Ioanid devenind, după falimentul librăriei sale, un excelent horticultor, medaliat la expoziţii şi concursuri naţionale. După moartea lui Ioanid, moştenitorii au vândut grădina (cu o suprafaţă de aprox. 4,5 ha) Primăriei Capitalei. Locul a fost lotizat şi s-a realizat un proiect urbanistic de sistematizare a oraşului, prin crearea unui cartier de 25 de vile, dispuse în jurul unei grădini publice. Proprietarii caselor, membri ai elitei bucureştene, au reuşit să transpună noile tendinţe europene în stilul şi amenajarea propriilor locuinţe.

Grădina Ioanid este o grădină organizată în stil romantic, în stilul celor anglo-chineze, desfăşurată în jurul unui lac, de dimensiuni reduse, cu o formă voit sinuoasă, având în centru un postament de stânci decorative ce constituie fântâna arteziană. Pe lângă cele trei alei de intrare în parc, există o alee circulară perimentală şi mai multe alei secundare, care creează iluzia unui spaţiu mai mare şi posibilitatea unei plimbări mai lungi. În mijlocul unei peluze se află monumentul pictorului Ştefan Luchian (foto 5), sculptat de Ion Vlad şi turnat în piatră artificială.

Parcul Carol I (foto 6) a fost amenajat pe Câmpia Filaretului, în anii 1904 - 1906, cu prilejul organizării "Expoziţiei Naţionale" pentru a marca 1 800 de ani de la cucerirea romană a Daciei, 25 de ani de la proclamarea Regatului şi, mai ales, progresele României în cei 40 de ani de domnie ai regelui Carol I. Lucrările pentru amenajarea parcului au început în 1904, sub coordonarea arhitectului peisagist francez Edouard Redont. Pe o suprafaţă de 36 ha, a fost nivelat terenul, au fost asanate mlaştinile (pentru care s-au folosit trupele de geniu), plantată vegetaţia (arbori mari, plante forestiere, arbuşti, flori) şi amenajat lacul cu o întindere de 2 ha, peste care a fost construit primul pod de beton armat din România. Între multele construcţii, unele permanente, altele temporare, fusese prevăzută o grotă artificială, pe malul lacului, cu intrarea ascunsă de o cortină de apă. În 1959 a avut loc sistematizarea parcului şi o parte din construcţii au fost demolate, inclusiv grota. Statuile de aici au supravieţuit, printre care şi Giganţii, opera sculptorului Dimitrie Paciurea, una dintre cele mai importante lucrări din statuarul bucureştean.

Grădina Cişmigiu (foto 7-9) este cea mai veche şi cea mai cunoscută grădină publică din Bucureşti. Cu o întindere mult mai mare decât cea de astăzi, de aproape 17 ha, locul a fost cunoscut la început, în folclorul urban, ca balta lui Dura Neguţătorul, pentru că aici se afla o baltă mâloasă, cu izvoare subterane. În apropierea ei, domnul fanariot Alexandru Ipsilanti a decis, în 1779, construirea unei cişmele, în spatele căreia şi-a ridicat casa Dumitru Suiulgi-başa, dregătorul care se ocupa de cişmelele oraşului sau "marele Cişmigiu". De la numele acestuia derivă toponimul care s-a impus la începutul secolului al XIX-lea. Abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu terenul a fost cumpărat de Primărie, iar în 1847, tânărul arhitect peisagist vienez Carl Friederich Wilhelm Meyer a fost chemat pentru a transforma locul insalubru într-o frumoasă grădină. Meyer a dispus săparea unui heleşteu şi a unui canal de legătură cu Dâmboviţa. Astfel, balta a fost transformată într-un lac cu instalaţii de canalizare pentru a putea fi golită şi curăţată, iar în centrul lui a fost instalată o fântână arteziană.

Tot arhitectul Meyer a trasat şi aleile, folosind caracteristicile terenului şi a dispus plantarea a peste 30 000 de arbori indigeni (castani şi nuci) şi specii rare. A realizat grote artificiale, covoare florale şi poduri. Era locul de promenadă al bucureştenilor, unde se delectau cu muzica militară, tarafurile lăutăreşti, dar şi cu reprezentaţiile actorilor ambulanţi români şi străini. La începutul secolului al XX-lea, pentru a înfrumuseţa Grădina Cişmigiu, municipalitatea a apelat la serviciile arhitectului peisagist Francisc Rebhuhn, care îi dă forma actuală, îmbinând elementele stilului francez (aleea de paradă, peluzele cu flori) cu cele ale arhitecturii peisagere (amenajări în stil romantic, cu ruine, stânci artificiale, poduri, lacuri, insule, peşteri etc.)

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9250
Diferență: -0,1197
Ieri: 4.9309
Azi: 4.7278
Diferență: -0,2363
Ieri: 4.7390
Azi: 5.7274
Diferență: -0,2421
Ieri: 5.7413
Azi: 5.0120
Diferență: -0,2706
Ieri: 5.0256