Fragmentele de fata fac parte din volumul de memorii "Calugarul alb", scris de Petre Pandrea in anul 1956, actualmente in pregatire la Editura Vremea. In anul 1958, Pandrea a fost arestat pentru a doua oara. Securitatea statului facea, in asemenea ocazii, nenumarate perchezitii si confisca, in mod abuziv, absolut totul. Atunci i-au fost luate si cateva mii de pagini de manuscris. In 1998, dupa 40 de ani, Serviciul Roman de Informatii a restituit familiei, la cerere, o parte dintre manuscrisele confiscate. Sutele de pagini care au stat la baza volumului de fata au facut parte din lotul 1958 si readuc in atentia cititorului de astazi procesul pe care Biserica Ortodoxa Romana l-a avut in anii 1954-1956 cu Manastirile Vladimiresti si Sihastru. Avocatul dr. Petre Pandrea a fost aparatorul ales de catre calugarii si calugaritele celor doua manastiri in acest puternic conflict ideologic. (Nadia Pandrea)
De ce tineau calugarii smecheriti la Bucuresti sa plece Parintele Ioan de la Vladimiresti?
Pentru un motiv foarte simplu: sa-i ia locul, sa devina si ei predicatori celebri, uitand ca omul sfinteste locul. N-au destule amvoane? Dar cine sa asculte parascoveniile pretentioase ale staretului Daniil de la Rarau, care predica la biserica Antim, in plin centrul Capitalei, si nimeni nu se emotioneaza? L-am ascultat odata si totul mi s-a parut fastidios si moftangiu-moftolog, ca si indigestele sale articole de etica ecleziastica publicate pe vremuri in Credinta stipendiata de biserica si de un bancher (care i-a furat nevasta), cu redactia impodobita cu icoane si candele aprinse si unde l-a prins parchetul estorcand bani de la I. Tatos, directorul Cooperatiei, dupa o suita de articole insidioase. Pe-atunci, poetul jurnalist se plimba si conducea avioneta si automobil, personale, din banii cutiei milelor si punga bancherului care i-a luat, zalog, metresa epatanta, ridicata imbecil la rangul de nevasta.
Acesti oameni fac caz de morala in jurul substratului erotic - cum spune fratele Andrei - neconsumat dintre Maica Veronica si Parintele Ioan?
Patriarhul, mai naiv, mi-a adaugat: "Ii tin la dispozitie camera cu gaze naturale si cu telefon". (De ce nu si cu dame?!).
Am replicat ipocrit:
- Poate ii gasim o nevasta prin Oltenia. Eu am o multime de nepoate.
Aveam si eu nepoate de maritat. Avea si patriarhul o fiica nelegitima de maritat, careia ii dadea tarcoale o cimotie de-a mea, fost ofiter de jandarmi.
Patriarhul Justinian Marina a schimbat realmente itinerarul Parintelui Ioan. Fiindca se apropia vilegiatura, a hotarat sa-l aduca abia toamna ca predicator la Patriarhie, iar vara s-o petreaca la manastirile oltenesti, unde putea intalni diverse nepoate. N-ar fi rau sa-l insuram pe acest ieromonah, duhovnic al maicutelor-fecioare de la Vladimiresti - inaltii prelati nu cred in feciorie si nici in utilitatea castitatii -, sa-l silim sa-si treaca doctoratul, sa-si ia parohie in Capitala si catedra la facultatea de teologie.
Chiverniseala olteneasca mi se pare abrasa.
Dar uneori, socoteala de-acasa a olteanului cobilitar nu se potriveste cu cererea si oferta targului.
Am plecat cu limuzina, fara nici un angajament scris sau oral, cu dubla ambasada, cea anterioara, a clientilor mei calugari Sihastri, afiliati la Vladimiresti, cea ulterioara, primita in urma unor tratative de ordin diplomatic si administrativ.
Limuzina era binevenita, fiindca inghitea spatiile cu usurinta, eu am fost si eram mereu un avocat arhiaglomerat, drumul pana la Sihastru era greoi cu vehicole rurale. Din cauza ploilor de april, erau greu practicabile chiar si cu acest puternic Mercedes-Benz, condus de simpaticul Gheorghita.
Mi-am luat si sotia, pentru a o scoate din toropeala maladiva care o cuprinsese in urma mortii mamei ei si a uciderii fratelui, intr-un sumbru si miselnic proces politic.
Nu mai manca. Nu mai dormea. Lacrimile ii secasera. Copiii o inconjurau cu toate atentiile. Stiam ca numai eu am leac pentru aleanul ei. Desi fusesera divergente mari intre noi, cum se mai intampla in familiile prea unite, reusisem mai intotdeauna sa fim strans uniti, laolalta in lupte si suferinte. Ne certasem ca dracii dupa 23 August. Moartea lor ma intristase. Iertasem jignirile morale si dihoniile familiale, dar nu le uitasem. Copiii erau cu inima impartita in tabara mea si in tabara lor, exact ca si nevasta. Disparitia soacrei si a cumnatului imi readucea puii sub aripa mea exclusiva, in tihna si impacarea mea, in filosofia, etica si pacea mea care este pacea uitarii de sine. Toropeala maladiva a sotiei o intelegeam, dar nu-mi pria.
Cum s-o readuc la viata si normalitate?
Demult, isi exprimase dorinta sa ne cununam religos. Pe vremea noastra, era la moda ca imperecherile legale sa se faca, exclusiv, la ofiterul starii civile. Aveam socru nu prea darnic. N-a insistat pentru efectuarea costisitorului ceremonial religios. Dupa ofiterul starii civile de la Primaria de Albastru, in Vinerea Pastelui 1932, pe cand eram inca ostas cu termen redus, ne-am dus la prima biserica din apropiere, mireasa a ingenucheat, s-a rugat fierbinte, eu m-am inchinat rece si, dupa o frugala colatiune, am plecat cu personalul tixit spre luna de miere la Sinaia, la o pensiune sordida, Manolescu, aleasa de socrul prea chivernisit. M-am mutat urgent la un hotel de lux si mi-am cheltuit economiile in trei saptamani, intorcandu-ma fara un sfant. N-aveam la reintoarcere nici macar de sapun sau de pasta de dinti.
Pastram amintiri dezagreabile inceputurilor economice ale casatoriei mele si nu i-am iertat niciodata pe socrii mei, care au plecat imediat in voiaj de sase luni in Italia (Taormina, Sicilia), Nisa, Paris si Londra, pentru a-si sarbatori nu stiu cate decenii de fericit menaj.
Le-am platit-o cu varf si indesat, stricandu-le planul coabitatiei in casa lor, cu unica lor fiica, mutandu-ma, pe cont propriu si chirie, in cartierul opus al Capitalei si neinvitandu-i, niciodata, personal, la masa, desi se invitau destul de des, iar eu refuzand orice invitatie la ei. Le-am usurat sarcina, dispretuitor, preluand si alte obligatii pecuniare pe umeri, stiindu-i cu magnanimitate calculata. Simteau dispretul si eram multumit. Intr-o aparenta de familie extrem de unita, domnea disonanta, in afara de menajul meu strict, atat de armonios sub toate unghiurile.
Dupa ce scapasem de angarale nemeritate, eram amenintat sa suport pierderea mamei copiilor mei si unica mea prietena, din pricina unei soacre dezagreabile si a unui cumnat care-si urmarise cu obstinatie, si fara scrupule fata de mine, traiectoria vietii sale politice aventuroase?
Acest lucru nu-l puteam ingadui.
Ca vechi expert in materie psihologica si tare pe curelele mele, m-am hotarat, oricat de greu mi-ar fi venit dupa 22 de ani, sa utilizez o metoda de terapie infailibila. O femeie necununata doreste cununita de lamaita, chiar si in ceasul mortii. O femeie nemaritata doreste mariajul fatis, chiar pe patul ultimei suflari.
O nunta in cadru sacerdotal, ca la Vladimiresti, va scoate din toropeala pe fiica si, respectiv, pe sora celor doi trecuti in vesnicie, atat de scumpi ei, atat de indiferenti mie.
Am parcurs, intr-un fistigoi, drumul pana la Vladimiresti, cu limuzina patriarhala. Am anuntat-o pe Maica Veronica si a inceput feeria. N-am stat decat cateva ore, pentru a le da ragaz sa se pregateasca. Am plecat cu masina la tribunalul Adjud pentru studiul dosarului, spre seara urmand sa ajungem pe clar de luna la Sihastru.
Maicuta Tiberiada ne insotea, ca sa ne arate drumul prin Liesti, spre Adjud, si apoi spre Ploscuteni, la manastirea calugarilor. Acolo, Tiberiada avea inchiovniat un frate de sange si cativa veri primari si secundari. In aceste doua manastiri, salasluiau adevarate dinastii monahale.
N-am ajuns in acea noapte la Sihastru. Ne-a oprit o baltoaca imensa din ploile de aprilie. Ne-am intors la Adjud si am batut la poarta protoiereului Roman Drug, care a recunoscut limuzina patriarhiei si pe musafirii ei, dar, preot obez ortodox, nu s-a deranjat sa ne gazduiasca. Am cinat frugal cu Gheorghita, salam cu paine si un litru de vin acru. Le-am adus celor doua fete paine alba, fiindca salamul era suspect verzui si stomacurile lor prea fragile. Ale noastre puteau mistui si pietre. Am dormit in masina somn lin. Maica Tiberiada a dormit alaturi de soferul aflat la volan, la o departare vizibila, parca ar fi avut raie si paduchi.
Conversatia cu monahita Tiberiada, de-a lungul acestor drumuri, m-a lamurit deplin asupra fenomenului complex, complicat si atat de gratios al Vladimirestilor. Calugarita credea cu strictete in viziunile Maicii Veronica, era gata sa se jertfeasca, sa-si verse sangele spre adeverirea profetiilor ei. Veronica spunea mereu, dupa viziunile ei, ca vede pamantul din gradina Maicii Domnului de la Vladimiresti plamadit cu sange, dupa care se vor ridica multe biserici si manastiri in jur. A crezut ca plamadirea ogorului cu sange va veni odata cu invazia trupelor sovietice in tara. A primit ordin de evacuare. Nu l-a executat. S-au pregatit sa moara, crestineste, moarte de martiri. Nu s-a varsat sange. S-a tras un foc de arma, care a ricosat, in iconostas. Cu mult inainte, calugaritele construisera un tunel de refugiu, ca la crestinii primitivi, catacombele.
Au intrat inauntru. Dupa primul iures, viata manastirii si-a reluat activitatea normala. Caii de tractiune ai calugaritelor, capturati de trupele sovietice, s-au intors nechezand la poarta inchisa. Li s-a dat drumul cu urale.
Ziua si noaptea petrecute la Sihastru au fost ca-n basm.
Siretul primea apele involburate ale Trotusului, pentru a le inghiti intr-un suvoi sporit, de argint. Primavara era in toi. Iazul cu peste ne-a furnizat o ciorba de faima manastireasca, un crap prajit, si cucosul cel mai gras a fost taiat in cinstea aparatorului unor sihastri impricinati de un episcop care ordonase lipsa de aparare. Aparatorul venea acum cu ramura de maslin a impaciuirii si a benedictiunii patriarhale.
Dupa vizita de rigoare, - le tour du propriétaire, facut in compania chelarului Simion Ovezea - ne-am plimbat, brat la brat, ca logodnicii, in cadru feeric. A doua zi, noaptea, trebuia sa aiba loc cununia.
Spre deosebire de maicuta Tiberiada, care avea o credinta robusta si un fizic agreabil de tarancuta fanatizata, ierodiaconul Simion Ovezea era o aparitie de intelectual spanatec, cu ochi calzi, umezi si blanzi de caprioara, cu buze rosii, cu obraji trandafirii, contorsionat si dialectic, ferm pe credinta lui, fireste, si simtind nevoia s-o documenteze si s-o discute in contradictoriu! Nu aveam chef de dispute. Ii dam o replica amabil-glumeata. Intelegea glumele, cum, indeobste, le intelegeau si le practicau cu placere majoritatea calugarilor de la Sihastru si a calugaritelor de la Vladimiresti. Tonul meu preferat de discutie cu ei, timp de aproape un an, a fost tonul badin, tonul jucaus, stilul inflorat de umor suav sau infantil.
Ne-am asezat la masa copioasa in doi, dupa o plimbare lunga, in soare bland si zefir de primavara. Nu eram obositi. O tihna matasoasa invaluia peretii albi ai arhondaricului, in camera oaspetilor de onoare, decorata cu vechi scoarte. Patul era tare, asa cum imi place, fara somiera, cu doua saltele subtiri, una de paie si alta de lana.
Am cinat in prezenta staretului barbos Teoctist, a chelarului ierodiacon spanatec Simion Ovezea si a monahului Nectarie Cristisor, cu plete blonde si fata perfecta de inger cazut din cer, un inger adolescent cu barbuta galbioara. Tonul badin si cajolat a continuat. Am baut cu moderatie un vin rubiniu si altul de aur, vinuri vechi, cu arome autentice de la buturuga.
* Din volumul de memorii "Calugarul alb", de Petre Pandrea, in pregatire la Editura Vremea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
