O avangardă
Începutul secolului al XIX-lea aduce cu sine nu numai un reviriment politic legat de afirmarea clasei nobiliare, a boierimii autohtone, ca şi a acelei pături de origine străină, mai ales grecească, care îşi însuşise acest statut, ci şi unul arhitectonic.
Într-adevăr, racordarea Bucureştilor la modelele arhitectonice occidentale s-a făcut într-o primă perioadă prin aportul arhitecţilor şi inginerilor veniţi din Apus (Franţa, Italia, Austria, Germania), la chemarea reprezentanţilor cei mai de seamă ai unei clase politice ce se afirma şi pe plan cultural. Ulterior, proiectele acestor edificii au aparţinut şi unor arhitecţi români reprezentativi.
Reprezentanţii clasei nobiliare, dar şi ai altor medii cu mari posibilităţi materiale, au urmat exemplul constructiv al regelui Carol I, clădindu-şi palate de mare rafinament, ce se constituie azi în valoroase monumente arhitectonice.
Se poate spune că stilul constructiv al acestor edificii s-a aflat în avangarda arhitecturii civile, prin intermediul lor pătrunzând şi în arhitectura caselor aparţinând unor familii nobiliare sau protipendadei bucureştene.
Spre deosebire de curţile, palatele construite în perioadele anterioare, edificiile de acest fel realizate de la începutul secolului al XIX-lea s-au păstrat în majoritate, constituind adevărate podoabe, mărci reprezentative ale Bucureştilor.
Palate
– Palatul Suţu, bd. Brătianu nr. 2, construit în perioada 1833-1834
Realizat în stil neogotic, cu elemente de stil romantic, construcţia a aparţinut marelui postelnic Costache Grigore Suţu, fiind unul dintre cele mai frecventate palate ale oraşului la acea vreme. Cum arată Constantin Argetoianu, „Palatul Suţu minuna lumea şi trecătorii se opreau să caşte gura în faţa soarelui poleit, înconjurat de raze ca la Versailles, pironit deasupra porţilor masive de fier”. În prezent, palatul găzduieşte Muzeul de Istorie şi Artă al municipiului Bucureşti.
– Palatul Ştirbei, Calea Victoriei, 1835
Construit în stil neoclasic, după planurile arhitectului francez Sanjouand, este un edificiu suplu şi elegant, cu elemente greceşti, ce a aparţinut o vreme familiei princiare Ştirbei. O vreme a fost sediul Muzeului Ceramicii şi Sticlei.
–Palatul Romanit, Calea Victoriei 111, prima jumătate a sec. al XIX-lea
Iniţiativa construirii sale a aparţinut boierului C. Faca, care a murit înainte de a o termina, iar moştenitorii lui au vândut-o vistiernicului grec Romanit. Acesta a desăvârşit construcţia amenajând interioare luxoase pe care scriitorul Ion Ghica le-a prezentat în memoriile sale. După moartea lui Romanit (1834), clădirea a fost închiriată domnitorului Alexandru D. Ghica (1834-1842), care îşi stabileşte aici cancelaria. În 1836, palatul a fost cumpărat de stat şi afectat iniţial birourilor Curţii administrative, iar apoi, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Ministerului de Finanţe. Întrucât acest minister avea nevoie de un spaţiu mai mare, clădirea a fost completată cu două noi corpuri dispuse în formă de „U”, larg deschise. În momentul de faţă, clădirea adăposteşte Muzeul Colecţiilor de Artă.
–Palatul Bragadiru, Calea Rahovei 147-153, 1894
Istoricul imobilului denumit şi „Colosseum” începe la mijlocul anilor 1800. Întregul domeniu purta numele Bragadiru, aparţinând omului de afaceri Dumitru Marinescu Bragadiru, proprietarul celei mai mari fabrici de bere din Bucureşti, după planurile arhitectului austriac Anton Shuckerl. Concepţia arhitecturală este eclectică, cu un repertoriu decorativ bogat. După naţionalizare a devenit Casă de cultură, iar după 1989 a fost retrocedat familiei.
– Palatul Cantacuzino, Calea Victoriei 141, 1898-1900
Clădirea a fost construită după planurile arhitectului Ion D. Berindey în stilul baroc francez al epocii Ludovic XVI, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, poreclit „Nababul” pentru fabuloasa sa avere. Palatul avea faima celui mai exclusivist loc din Bucureşti, unde se ţineau baluri şi serate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în această clădire a funcţionat sediul preşedinţiei Consiliului de Miniştri. Din 1956 Palatul Cantacuzino găzduieşte Muzeul Muzicii „George Enescu”.
–Palatul Kretzulescu, Ştirbei Vodă, începutul secolului XX
Palatul a fost construit lângă Parcul Cişmigiu, după planurile arhitectului Petre Antonescu (1873-1965), în stilul Renaşterii franceze. În perioada interbelică, casa a adăpostit Muzeul de Artă Religioasă. Începând din 1972, este sediul UNESCO-CEPES, Centrului European de Învăţământ Superior al UNESCO.
Case, reşedinţe
– Conacul Cantacuzino, Curţile Dudeşti-Cioplea, str. Ilioara 15, sec. XVIII-XIX
Boierii Dudeşti şi-au ridicat un conac boieresc pe moşia lor, pe atunci în afara oraşului. Ansamblul a rămas aproape intact, acum fiind singurul exemplar de acest gen care mai există pe întregul cuprins al oraşului.
– Casa Lenş, str. Alexandru Donici 23, 1821
La jumătatea secolului al XVIII-lea, în Ţara Românească vine un nobil francez din Marsilia, Jean-Baptiste Linchon, ca secretar particular şi preceptor al copiilor domnitorului Alexandru Ipsilanti. Se stabileşte aici şi se căsătoreşte cu o româncă, având un fiu, pe Filip, devenit Lenş pentru localnici (1789-1853), care a ocupat şi el o funcţie importantă pe lângă domn. În 1821, el va construi această reşedinţă de pe Podul Mogoşoaiei, care va fi darul său de nuntă pentru Elisabeta Balotescu-Cărpinişanu. La vremea aceea era una dintre cele mai frumoase case din Bucureşti, purtând amprenta arhitecţilor care începuseră să vină din Occident. La 1822, casa va fi afectată de un incendiu, astfel că va fi necesară refacerea sa. Ulterior, a adăpostit un minister.
–Casa Trubeţkoi, Calea Victoriei 194, începutul sec. XIX
Cleopatra Trubeţkoi (1801/1802-1880) a fost fiica lui Costache Ghica-Brigadier, devenind prinţesă prin căsătoria cu Serghei Trubeţkoi (n. 1828), care va cădea în timpul războiului ruso-turc. Prinţesa cumpără casa construită în primele decenii ale veacului al XIX-lea de paharnicul Manolache Faca, renovând-o şi redecorând-o. La sfârşitul anului 1846 aici a fost oaspete marele pianist Franz Liszt. După moartea prinţesei, casa a intrat în posesia unui bogat moşier, Zaharia Nenciu.
–Conacul Golescu-Grant, str. Siblei 64, 1870
Construcţia a fost ridicată pe locul unui fost conac boieresc al lui Dinicu Golescu de către Consulul Marii Britanii la Bucureşti, Effingham Grant. A fost donată Ministerului Instrucţiunii Publice la începutul secolului XX de către ultimul descendent al familiei Grant, pentru a fi folosită drept şcoală de fete. Adăposteşte în prezent Centrul de Plasament al sectorului 6.
–Casa Bărcănescu, str. Mercur 11, sec. XIX
Această familie de boieri făcea parte din generaţia imediat următoare regimului fanariot.
La un moment dat, casa a fost închiriată de familia prinţului George Bibescu.
– Casa Iancu Bălăceanu, Calea Victoriei 149, jumătatea sec. XIX
Iancu Bălăceanu (1798-1878) a activat ca diplomat. În momentul de faţă, casa aparţine Institutului Politehnic.
– Casa Zoe Brâncoveanu, str. Budişteanu, sec. XIX
– Casa Elena Cantacuzino, str. Polonă 7
Elena (sau Ileana) (1900-1983) Cantacuzino este autoarea a unui jurnal din detenţia din perioada comunistă.
– Casa Iancu şi Irina Marghiloman, str. Biserica Amzei 13-15, 1894
Casa a aparţinut părinţilor omului politic Alexandru Marghiloman. A fost construită de arhitectul Carol Benisch. În 1894 se fac adăugiri şi modificări exterioare şi interioare, datorate arhitectului Paul Gottereau. Pe faţada dinspre curte se păstrează monograma Irinei Marghiloman. În momentul de faţă, face parte din sediul Ambasadei Franţei.
– Casa Alexandru Callimachi, str. Batiştei 31, sfârşitul sec. XIX.
Alexandru Callimachi (1866-1918) a fost un bogat boier moldovean. Vila a fost construită în stil elveţian, cu o vastă grădină.
– Casa Cantacuzino-Bălăceanu, str. Orlando 4, 1902
Această reşedinţă a fost construită de arhitectul Johannes Schultz, care a condus lucrările de la castelul Peleş, într-o primă fază. După moartea proprietarului, în 1903, casa a rămas fiicei sale Elena Cantacuzino, care s-a căsătorit cu Constantin Bălăceanu (1849-1934). Astăzi aici locuieşte nepotul său, acad. prof. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, ultimul descendent al familiei.
– Casa Emil Lahovary, str. Orlando 10, 1906-1910
Emil Lahovary (1855-1930) a fost un important om politic. Casa a fost construită după planurile arhitectului Grigore Cerkez. Realizată în stil neogotic francez, impresionează prin bogata decoraţie a faţadelor şi prin acoperişul mansardat. Azi aici este sediul Ambasadei Indoneziei..
– Reşedinţa George Valentin Bibescu, Şoseaua Kiseleff 13, 1911
Prinţul George Valentin Bibescu (1880-1941), fondatorul Automobil Clubului Român şi al Clubului Aviatic Român. Casa a fost refăcută de arh. Grigore P. Cerkez. Bibescu a locuit aici până în 1918.
– Casa Genevieva Bibescu, Calea Victoriei 165, sec. XX
– Casa Marina Ştirbey şi Constantin Basarab Brâncoveanu, str. Berthelot 55, sec. XX
Proiectul aparţine arh. G.M. Cantacuzino.
– Casa prinţului Callimachi, str. Batiştei nr. 31
Scarlat Callimachi (1896-1975), supranumit „Prinţul Roşu”, a fost jurnalist, eseist, poet, activist comunist.
– Casa Sofia Suţu, str. Brezoianu 33
Actualmente sediul Băncii Carpatica.
– Vila Filipescu Brâncoveanu, Aleea Modrogan 1, 1913
Construită ca reşedinţă pentru Alexandru Filipescu Vulpe, locuită apoi de fiul său Ion Filipescu Vulpache, căsătorit cu Eliza Bibescu, fiica domnului Gh. Bibescu. Fiul lor, Alexandru Filipescu, moşteneşte casa şi, la rândul lui, o reconstruieşte, apelând la arhitectul Roger Bolomey. Construcţia a fost finalizată la 1913 (sau 1916). Murind fără urmaşi, Alexandru Filipescu lasă vila vărului său, Constantin Basarab Brâncoveanu. În momentul de faţă sediul PNL.
– Casa Edgar Mavrocordat, str. Tudor Arghezi 7-9
Edgar Mavrocordnt, diplomat. Imobilul a adăpostit sediul Ambasadei SUA.
– Casa prinţesei Elisabeta, Calea Victoriei 163, 1925
A fost construită de arhitectul George Matei Cantacuzino pentru Marie Angèle Massart, care a vândut-o în anul 1927 principesei Elisabeta, sora lui Carol al II-lea şi regină a Greciei. Ulterior, imobilul a fost modernizat. După ce s-a mutat în propriul palat din zona Herăstrău, Elisabeta a vândut casa Clubului Marii Industrii (Clubul Miliardarilor), care şi-a avut sediul aici până în 1948. Ulterior casa a găzduit Uniunea Ziariştilor şi apoi – până azi – restaurantul „Mărul de Aur”.
Fotografiile de actualitate aparţin autorului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
