• Leu / EUR4.7480
  • Leu / GBP5.4269
  • Leu / USD4.1981
Ziarul de Duminică

Casele Bucureştilor (XVI). Arhitecţi, ingineri/ de dr. Alexandru Popescu

Casele Bucureştilor (XVI). Arhitecţi, ingineri/ de dr. Alexandru Popescu

Arhitecţi

Revirimentul economic înregistrat de România la sfârşitul secolului XIX şi în prima parte a celui următor a avut ca rezultat şi intensificarea activităţii constructive, ca şi afirmarea unei adevărate „şcoli” în acest domeniu, reprezentată prin personalităţi de prim rang. În acelaşi timp, a fost vorba de crearea unui stil original, „neoromânesc” , inspirat, în bună măsură, din tradiţii constructive, dar şi racordarea creatoare la stilurile moderne afirmate în primele decenii ale secolului trecut.

Desigur, unii dintre ei au ţinut să intre în „memoria oraşului” şi prin locuinţele care le-au aparţinut de la un moment dat. Chiar dacă proiectul iniţial al acestor imobile nu le-a aparţinut întotdeauna, ei au ţinut să-şi pună amprenta pe structura şi aspectul lor prin lucrări de renovare şi modernizare.

Din păcate, în afară de Casa Mincu, nu au fost organizate alte „case memoriale”, ceea ce ar fi fost posibil datorită amplitudinii fondului documentar existent la dispoziţia Universităţii de Arhitectură.

- Casa Melik, Str. Spatarului nr. 22 1760

Cea mai veche clădire locuibilă din Bucureşti care s-a păstrat în forma ei originală. Imobilul păstrează elementele de casă ţărănească, compusă din pivniţă înaltă şi cerdac închis cu geamuri. La începutul secolului XIX ,  casa este cumpărată de negustorul armean, Chevorc Nazaretoglu. Fiul său oferă mai târziu  imobilul drept zestre fiicei sale, Ana, la căsătoria acesteia cu arhitectul Melik care îşi definitivase studiile la Paris. În România, el este adeptul curentului paşoptist si participă activ la revoluţia din 1848. După revoluţie este obligat să plece in exil. La întoarcerea în tară, după nouă ani de exil, găseşte casa în ruină. După noi lucrări de renovare, va locui aici împreuna cu soţia sa. Melik lasă casa prin testament comunităţii armeneşti din Bucureşti, cu menţiunea ca locuinţa să fie transformată intr-un azil pentru văduvele sărace din comunitate. Azilul funcţionează între anii 1921 - 1947. În perioada comunistă, casa este locuită de chiriaşi, timp în care suferă o degradare considerabilă. În anii 1960, soţii Răuţ negociază cu statul român donarea unei colecţii din operele lui Theodor Pallady pe care îl cunoscuseră la Paris, cu condiţia creării unui spaţiu corespunzător în casa Melik, astfel încât aceasta devine, din 1994, sediul  Colecţiei de artă Serafina şi Gheorghe Răut – Muzeul Theodor Pallady. Casa se găseşte în administraţia Muzeului Naţional de Artă al României.

- Casa arhitect Alexandru Săvulescu,  str. Biserica Amzei nr. 12,  1883-1890

Alexandru Săvulescu (1847-1904), arhitect, unul dintre primii reprezentanţi de seamă ai şcolii româneşti de arhitectură modernă. Imobilul este în  stil eclectic cu influente clasiciste.

- Casa arhitect  L. Negresco,  str. Radu Calomfirescu nr. 12, sf. sec. XIX

Leonida Negrescu, unul dintre arhitecţii importanţi dinainte de Primul Război Mondial. Construită în stil eclectic cu influenţe franceze, casa se remarcă prin ancadramentele ferestrelor supradimensionate cu motive vegetale.

- Casa arhitect Ion Mincu, str. Arthur Verona, nr. 19,  sf. sec. XIX - prima jum. sec. XX

Ion Mincu (1852-1912), arhitect, inginer, profesor şi deputat român. Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscut şi ca arhitectură neo-românească, care integrează specificul arhitecturii tradiţionale din România. Construită în perioada 1863-1877 de către arhitectul Gaetano Burelli, casa are o concepţie unitară, caracteristică arhitecturii rezidenţiale bucureştene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Se prezenta iniţial sub forma unei clădiri parter în formă de L, cu un corp principal rezervat familiei, de care se lega printr-un coridor un corp secundar de dependinţe. În 1890, Ion Mincu achiziţionează imobilul de la Burelli şi îl remodelează în mai multe etape: reamenajează interioarele, reface faţadele şi supraetajează corpul de dependinţe. Faţadele primesc cu această ocazie ancadramente noi de uşi şi ferestre, brâuri şi cornişe, modenaturi şi pilaştri. Mincu redecorează toate camerele, transformându-le „încetul cu încetul în stilul atât de iubit de dânsul”. În interior, se aflau candelabre de bronz, scoarţe vechi şi covoare Karamanlî, tablouri şi icoane pe lemn, vitralii şi oglinzi cu rame de lemn de paltin sculptate în motive arabe, sofale şi jilţuri, lambriuri din stejar şi tavane traversate de grinzi, mobilier din nuc şi multe alte obiecte preţioase. După moartea arhitectului, construcţiile nu au fost modificate, dar  nici restaurate. În perioada de după 1948, casa a fost locuită de moştenitori şi de chiriaşi. În 2012, au fost finalizate lucrările de restaurare, ceea ce a făcut posibilă amenajarea unui spaţiu expoziţional, conferinţe şi manifestări culturale. În momentul de faţă, casa este sediul Ordinului Arhitecţilor din România

- Casa arhitect Negresco, str. Radu Calomfirescu nr. 12, sf. sec. XIX,

Henri Negresco (1868-1920), restaurator de origine română, care a fondat, în 1912, Hotelul Negresco din Nisa. Imobil realizat în stil eclectic.

- Casa arh. Paul Smarandescu,  str. Mântuleasa nr. 23,  sf. sec. XIX - înc. XX

Paul Smărăndescu ( 1881-1945), arhitect care s-a distins prin realizarea de clădiri în stil neoromânesc. 

- Casa arhitect Arghir Culina,  str. Cristian Radu, sf. sec. XIX - prima jum. XX

Arghir Culina a fost elev al lui Albert Galleron si Paul Gottereau. Imobilul se distinge prin  balcoanele de piatra, metal si lemn, decoraţiile Art Nouveau, capitelurile şi mai ales armonia de ansamblu a construcţiei.

- Casa arhitectului Ion Traianescu, str. Ady Endre, nr. 11 1911

Ioan Traianescu (1875-1964), adept al stilului neoromânesc. Clădirea de tipul vilelor este decorată cu patru medalioane, reprezentându-i pe Rafaello şi pe Michelangelo, pe arh. Ion Mincu şi pe ing. Ermil Pangrati.

- Casa arhitect  Gh. Simotta, Aleea Dealul Mitropoliei  nr. 15, prima jum. sec. XX

Licenţiat în 1916 al Şcolii Superioare de Arhitectură din Bucureşti, profesor al multor generaţii, Gheorghe Simotta s-a format sub îndrumarea arhitectului Petre Antonescu, cu care a colaborat ulterior. Clădirile realizate după proiectele sale se disting prin o concepţie clară, care se referă la volume la decoraţii.

Casa Henrieta Delavrancea Gibory „Casa Studenţei”, str. Mihai Eminescu   nr. 149,  1926

Casa a fost realizată după proiectul arhitectei Henrieta [Riri] Delavrancea-Gibory (1894-1987), fiică a scriitorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea. Aici a locuit şi sora ei, muziciana Cella Delavrancea.

 

Ingineri

Acelaşi reviriment economic s-a manifestat şi în cele mai variate domenii ale ştiinţelor şi activităţii tehnice, unele din personalităţile afirmate în această perioadă făcându-se cunoscute chiar peste hotare prin descoperiri şi inovaţii tehnice, de la Henri Coandă la Anghel Saligny. De cele mai multe ori, imobilele care s-au aflat în posesia  acestora au o reală valoare arhitectonică, dar şi documentară, deşi până în momentul de faţă nu există nici o casă memorială a reprezentanţilor proeminenţi ai  acestui domeniu.

Mai mult decât atât, deşi la un moment dat se luase hotărârea înfiinţării unui Muzeu Henri Coandă, acest proiect nu s-a realizat şi pentru că imobilul respectiv a fost obiect de litigiu între diferite ministere şi instituţii ale statului.

Nu trebuie uitat că una dintre cele mai valoroase instituţii de cultură şi artă ale Capitalei, Muzeul de Arta Medievală, a fost înfiinţată de inginerul Dumitru Minovici, clădirea şi obiectele de artă din interiorul său, unele de mare valoare, fiind destinate vizitării.

Aş vrea să mai amintesc de existenţa unei „Case Prager”, pe care ar trebui instalată o placă memorială care să amintească de activitatea acestui longeviv inginer constructor care şi-a pus „semnătura” pe unele din cele mai importante case ale Bucureştilor.

- Casa Elie Radu, str. Alexandru Donici nr. 40,  1894

Elie Radu (1835-1931),  inginer constructor de poduri şi şosele, pedagog şi academician. Casa a fost realizată după planurile arhitectului Giulio Magni, arhitect şef al oraşului, în 1894. Imobilul a beneficiat şi de picturi interioare, o parte dintre ele (medalioane reprezentând anotimpurile) fiind atribuite lui G.Demetrescu Mirea.

- Casa Henri Coanda Bd. Catargiu Lascar nr. 29, sf. sec. XIX - înc. sec. XX

Henri Marie Coandă (1886-1972), inginer, fizician, inventator, academician. Prima reşedinţă a generalului Constantin Coandă. Imobilul a fost realizat după proiectul arhitecţilor Ernest Doneaud şi Gregoire Marc, în stil neoromanic eclectic, cu accente de neorenaştere franceză. Clădirea  a fost încredinţată arhitectului Gherardo Bosio (1903-1941) pentru o restructurare. A fost sediul a diferite ambasade. În momentul de faţă este declarată Casa memorială Henri Coandă.

- Casa Assan, Piata Alexandru Lahovary nr. 9,  1906-1914

Bazil G. Assan (1860-1918), inginer şi explorator, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului. Clădirea a fost realizată după planurile arhitectul Ion D. Berindey, în stil neoclasic francez. În curtea din spatele imobilului,  se găseşte o scară monumentală din piatră. Interiorul este prevăzut cu superbe vitralii, fotolii capitonate în mătase sau tapisate în piele de Cordoba, pereţi lambrisaţi până în tavan. Clădirea a intrat în patrimoniul Academiei Române şi din 1945 a devenit Casa Oamenilor de Ştiinţă.

- Casa S. Soru, Str. Constantin Daniel nr. 14, 1914-1915

Samuel Soru, inginer,  absolvent al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti în 1896. Casa este realizată în stil Art Déco.

- Casa ing. Anghel Saligny”, Str. Occidentului nr. 8-10 sec. XX

Anghel I. Saligny (1854-1925), academician, inginer constructor, ministru şi pedagog, academician.

- Muzeul de Artă Medievală „Ing. D. Minovici”, str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1, 1940-1942

Întemeietorul acestui muzeu, Dumitru Minovici, a făcut parte dintr-o familie originară din Macedonia sârbească, urmaş al celor trei fraţi – Mina, Ştefan şi Nicolae Minovici, fiecare dintre ei marcând evoluţia profesiei pe care şi-au ales-o, dar şi a Capitalei. Dumitru Minovici (1897-1982) a fost un demn  continuator al tradiţiilor profesionale şi constructive ale acestei familii. A activat în postul de mare răspundere de director general al companiei „Creditul Minier”. Una dintre marile sale pasiuni a fost aceea de a fonda un muzeu pe care dorea să îl pună la dispoziţia concetăţenilor săi. Aflată în una din cele mai frumoase zone ale oraşului, în apropierea Parcului Herestrău, casa a fost construită de arhitectul italian Enzo Canella, în perioada 1940-1942, special pentru a adăposti colecţia adunată de Ligia şi Dumitru Minovici. A fost ales stilul englezesc al perioadei Tudor cu ferestrele largi, care permit expunerea optimă a valoroaselor vitralii vechi pe care D. Minovici le-a achiziţionat din toată Europa.  Detaliile sunt încorporate în zidăria din cărămidă aparentă. Plafoanele sunt în stil Plantagenet. Sunt de remarcat şi elemente din goticul flamand şi francez. Interiorul este de asemenea de o deosebită bogăţie şi varietate. Sunt expuse mobile în stil neoclasic, mobilă Louis XV şi în stilul Renaşterii. Încăperile sunt decorate cu o tapiţerie Aubusson. „Camera Toscană” este mobilată cu piese de mobilier din secolul XV şi XVII, tapiserii flamande şi tablouri ale unor artişti aparţinând şcolilor germană şi italiană, dintre care atrage atenţia portretul lui Cosimo de Medici realizat de Bronzino. Muzeul a fost donat Academiei Române în 1945. Familia a continuat să locuiască în clădire. În imediata apropiere a „Muzeului D. Minovici”, se află clădirea construită de doctorul Nicolae Minovici, realizată în stil neoromânesc, de arhitectul Cristofi Cerchez. Clădirea a adăpostit multă vreme o expoziţie de etnografie. Ea a intrat în folclorul bucureştean sub numele de „Vila cu clopoţei”.

- Casa Prager,  str. Paris 47,  1931-1932

Emil Prager (1888-1985), renumit inginer constructor din perioada interbelică. S-a făcut remarcat în special datorită iniţiativei de a folosi în premieră betonul armat în construcţii.

Imobilul a fost proiectat de arhitectul Arghir Culina în Stil Art Deco. Ulterior aici şi-au avut sediul o serie de ambasade.

PS: Un cititor al rubricii noastre ne atrage atenţia asupra pericolului care ar plana asupra „Casei Neniţescu” aflată pe strada Şcoalei nr. 8. Ridicat în 1910, imobilul, cu reale calităţi arhitectonice, a aparţinut avocatului Dimitrie S. Neniţescu (1861-1930) şi renumitului chimist Costin D. Neni­ţescu (1902-1970). La un moment dat, s-au născut o serie de controverse legate de starea imobilului şi de faptul că acesta nu se afla pe Lista Monumentelor Istorice, pe această temă, în 2007, fiind realizat şi un film TV. La un moment dat moştenitorii săi au vândut casa, iar, în 2010, ea a fost înscrisă în acest document (vezi „Ordinul nr. 2242/2010 privind clasarea în Lista monumentelor istorice, grupa B, a imobilului Casa Neniţescu, din Str. Şcoalei nr. 8, sectorul 2, Bucureşti”). Alertaţi de sesizarea amintită, ne-am deplasat „la faţa locului”, unde nu am constatat vreo „agresiune” constructivă, dar şi starea sa destul de avansată de degradare (vezi foto). Desigur, răspunderea pentru restaurarea sa revine proprietarilor, iar, în ceea ce priveşte pericolul declasificării sale, acesta este foarte puţin probabil, dat fiind prevederile stricte care sunt aplicate în ultima vreme în această materie. Totuşi, dăm dreptate cititorului nostru în ceea ce priveşte „starea de veghe” care trebuie să existe asupra viitorului acestei construcţii şi ne angajăm să sesizăm organele în drept dacă viitorul său va fi periclitat.

 

Fotografiile de actualitate aparţin autorului

Etichete:

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7480
Diferență: 0,1667
Ieri: 4.7401
Azi: 4.1981
Diferență: 0,313
Ieri: 4.1850
Azi: 5.4269
Diferență: 0,3217
Ieri: 5.4095
Azi: 4.1805
Diferență: 0,2206
Ieri: 4.1713