• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Câteva cuvinte despre statuia lui Ion Eliade Radulescu. GALERIE FOTO

Câteva cuvinte despre statuia lui Ion Eliade Radulescu. GALERIE FOTO

Autor: Emanuel Badescu

9 dec 2011 756

Pe lumea aceasta au mai existat - puţin probabil să mai existe - şi eroi civilizatori, oameni care au reuşit să scoată din întuneric o naţiune. Cum? Prin sacrificial de sine. Din monografiile care le-au fost dedicate se desprinde, ca un numitor comun, lungul, nesfârşitul şir de datorii care le-au amputat fericirea cotidiană, dar măruntă, care le-au periclitat viaţa de familie. Banul împrumutat era cheltuit pentru alţii, pentru ceilalţi.

"Nimic pentru mine, totul pentru neamul meu" era deviza lor, cel mai adesea nemărturisită, care, însă, se ghiceşte din faptele lor; o deviză regală.

Un asemenea erou a fost Ion Eliade (Heliade) Rădulescu. Îndrăznind să cred că biografia sa este prea cunoscută pentru a o mai relua fie şi pe scurt, - deşi învăţământul românesc a fost adus în stare de colaps, pentru a fi şi noi în rândul lumii civilizate, - mă voi mulţumi cu enumerarea a doar trei contribuţii la luminarea românilor: crearea ziarului "Curierul Românesc", aportul determinant în revoluţia de la 1848 şi lupta pentru introducerea alfabetului latin, din tipografia sa ieşind primele cărţi cu litere mixte, slave şi latine, încă din perioada paşoptistă (nu cred că devastarea casei sale de la Colentina de către trupele ţariste în 1853 a fost "din întâmplare", cum am citit undeva). Cu toate că, în general, meritele sunt recunoscute post-mortem, Eliade s-a bucurat de o firească recunoaştere şi recunoştinţă în timpul vieţii.

Un ecou al recunoştinţei trebuie considerată, de pildă, chemarea făcută de "Frăţia", care l-a implicat în revoluţia paşoptistă fără să-l fi iniţiat în prealabil (iniţierea având loc în casa unui boier din Craiova, când ajunsese acolo cu o parte din revoluţionari!). Era normal ca după trecerea în eternitate să i se consacre o statuie, nu oriunde, ci în imediata apropiere a monumentului ecvestru dedicat lui Mihai Viteazul. Eroul civilizator lângă eroul primei Uniri, iată alăturarea cea mai firească şi mai educativă pentru generaţiile viitoare, pentru cele care vor mai accepta limba şi istoria naţională.

Când au început discuţiile privitoare la deviz, sculptor şi amplasare s-a ridicat o singură voce împotrivă, a bătrânului revoluţionar şi istoric al mişcării lui Teodor Vladimirescu, musceleanul C.D.Aricescu, care, făcând abstracţie de intervenţia aproape sincronizată a trupelor otomane şi ţariste în septembrie 1848, se auto-convinsese că vinovat de înăbuşirea revoluţiei era Eliade… Din fericire, supravieţuitorii revoluţiei, ajunşi între timp oameni de stat şi miniştri sub sigla PNL, au reuşit să dea viaţă proiectului, fără să ia în serios opoziţia lui Aricescu. Pentru orice eventualitate s-a implicat însuşi Carol I, deşi Eliade nu prea agrease hotărârile Adunărilor ad hoc din Moldova şi Valahia privind aducerea pe tron a unui principe străin. El şi cu generalul Tell (care avea origini săseşti!) consideraseră că românii se pot guverna şi singuri…

În fine, acceptată fiind ideea şi, pe deasupra, susţinută chiar de suveran, s-a căutat artistul, sculptura naţională parcurgând atunci abia primii paşi. Nu ştiu cât de întâmplător alegerea a căzut pe umerii lui Etore Ferrari, care era însuşi marele maestru al Marelui Orient Italian. Probabil vreun frate român şi-a amintit de el, mai cu seamă de îndeletnirea lui de bază şi l-a propus comitetului de ridicare a statuii, care, fără a mai sta pe gânduri, i-a transmis prin consulul român din Florenţa rugămintea de a accepta proiectul. I-au fost trimise câteva fotografii şi, bănuiesc, unul sau mai multe desene care îl reprezentau pe erudit în picioare, toate fotografiile cunoscute fiind portrete. În orice caz, asemănarea fizică, cel puţin în privinţa chipului, a statuii cu Eliade este desăvârşită.

Inaugurarea s-a făcut cu mare fast, cu discursuri patriotice (sincere!), în prezenţa tuturor oamenilor politici şi de cultură din Bucureşti. Acestui eveniment petrecut în ziua de 21 noiembrie 1881 ziarele i-au consacrat aproape tot spaţiul editorial, toate întrecându-se în enumerarea uriaşelor contribuţii şi merite ale lui Eliade la făurirea unei Românii noi, întemeiate pe lumina culturii şi a respectului Europei civilizate. Obsesia italienizării, de care au râs atâţia, a avut ca punct de plecare tocmai această dorinţă fierbinte de afiliere a românilor la ginta latină şi la marea civilizaţie produsă de aceasta: nu aveam nimic de pierdut, ci doar de câştigat. Acum, că am ajuns de râsul Europei, nu mai are nimeni de obiectat.

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867