Dan Mircea Cipariu a avut o idee frumoasa: sa alcatuiasca o antologie - cu titlul Poezie de Bucuresti - cuprinzand poeme referitoare la Bucuresti, scrise de cei mai buni poeti bucuresteni.
Pentru a-i identifica pe "cei mai buni", s-a recurs la un criteriu cu un grad mare de obiectivitate si anume acela al detinerii unui premiu al Uniunii Scriitorilor din Romania sau al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti. Pana la urma, in sumarul antologiei au fost inclusi, in ordine alfabetica, 27 de autori.
Unii dintre acesti autori figureaza cu texte inspirate si emotionante sau macar scrise cu profesionalism. Altii, insa, ofera cititorilor un fel de documente ale dezgustului de viata, ale lipsei placerii de a scrie ori chiar ale unei gandiri confuze.
Gabriela Cretan se remarca prin acreala:
"Behemot e ministru la culte./ liturghiseste si cinta cu psaltii/ si bese si scrie" (Creste umbra).
Paul Daian semneaza versuri ininteligibile, confundabile cu stenogramele unui delir:
"La inceput am incercat numai cu mainile/ Apoi cu cele mai precise instrumente ale/ Distrugerii. Creierul avea o singura dorinta,/ O singura directie. Asa cum atunci/ Cand aproape/ Ca alergam pe coridoare dintr-o celula/ Spre alta/ Ne urla in ceafa: 'cu fata la perete, ticalosule,/ Cu fata la perete ca te intind pe jos, te bag/ In pamant'./ Peretii erau albi si goi si plini cu orez/ si apa si mal si urme de talpi. Stateam cu talpile/ Pe trapa bine unsa iar deasupra funia/ Madioasa" (Bucharest Mall).
Angela Marinescu, care nu evoca nici macar fugitiv Bucurestiul, ne ameninta: "as putea sa spun 'urinez pe tine poezie'", iar noi, care o citim de multi ani, stim ca intr-adevar ar putea.
Octavian Soviany evoca un spital in care, un oarecare Petre, cand este interpelat, "nu spune nimic./ Tuseste si/ scuipa pe dusumea./ Sterge flegma cu/ varful papucului" (Ma gandesc la pachetele noastre de chesterfield rosu).
Ca si ganditorul de la Hamangia, acest Petre care tuseste si scuipa pe dusumea ar putea ramane celebru.
Liviu Ioan Stoiciu realizeaza doar o parte din bolboroseala divina cu care este comparata de un celebru filosof poezia si anume bolboroseala:
"Ingramadire a unor umbre. O indracire/ a pasilor lor...// Doamne, ce pasi se aud? Nu e surasul/ pasilor/ tai? Surasul pasilor/ tai, mangaietor: pretext al unor jocuri/ rasturnate/ indepartate, de neinteles" (Ingramadire a unor umbre).
Antologia dovedeste, printre altele, ca premiile literare nu garanteaza nimic.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
