Pe 26 mai se împlinesc 15 ani de la apariţia Ziarului de duminică. Am solicitat câteva rânduri – o părere, o amintire, o povaţă, o urare, o sentinţă, fiecare ce doreşte – din partea foştilor membri ai redacţiei (în oricare dintre etapele celor 15 ani) şi din partea foştilor şi actualilor colaboratori, permanenţi sau ocazionali.
Am primit atât de multe răspunsuri, că nu încăpeau într-o singură rubrică. Am fost nevoit să le împart. În prima sunt adunate textele foştilor membri ai redacţiei ziarului (în două părţi). În celelalte trei părţi – răspunsurile colaboratorilor. Doar avalanşa de răspunsuri m-a obligat la această împărţire, altminteri toţi sunt în mod egal făuritorii Ziarului de duminică (S.Ţ.)
Mi-ar fi plăcut să-i fiu... şef
Pentru scriitori, ca şi pentru cei care iubesc literatura, duminica este zi lucrătoare. Tocmai de aceea mi s-a părut foarte inspirată denumirea găsită acestei reviste (pentru că o revistă este, de fapt): Ziarul de duminică. În paginile ei, celelalte domenii ale culturii intră în acelaşi regim: de muncă intensă, făcută cu pasiune, şi nu de distracţie; de bucurie a creaţiei elevate şi nu de simplu divertisment.
Cel care a dat publicaţiei acest ton, încă de la înfiinţarea ei, acum 15 ani, este scriitorul şi publicistul Stelian Ţurlea, care a reuşit să adune în jurul lui toată floarea cea vestită a vieţii culturale româneşti. Foarte talentat, dinamic şi cooperant, el face revista mereu surprinzătoare, pasionantă, fără să renunţe la ţinuta ei intelectuală. Mi-ar fi plăcut să-i fiu subaltern. Fie şi... şef, numai să colaborez cu el.
Ridic în cinstea Ziarului de duminică o cupă de şampanie şi aştept cu nerăbdare apariţia numărului următor.(Alex. Ştefănescu)
Lumea în care trăim
Debutând ca supliment de duminică al Ziarului Financiar, Ziarul de duminică a ştiut să doboare ori să ocolească toate obstacolele, fie ele… financiare, de suport („surghiunirea” pe net are indiscutabile avantaje, pe care echipa le exploatează cu dichis!) ori de nume. E atât de consistentă şi diversă apariţia sa săptămânală, încât abia de mai tresari, când şi când, la ideea că ziarul cu pricina e, de fapt, un hebdomadar care îţi intră în casă, via e-mail, cu o punctualitate nemţească, în fiecare vineri. Nu doar că nu te opreşti la astfel de cârtiri minore, dar le găseşti uşor acoperire, căci subiectele pe care le ia în discuţie Ziarul de duminică îţi pot fi hrană spirituală pe şapte zile, iar bucatele pe care ţi le aşterne pe masă sunt, nu-i nicio îndoială, de duminică. Editoriale la zi, mereu echilibrate şi lucide, interviuri pe îndelete cu oameni de cultură, cu vedete ale orei istorice, recomandări de lectură din toate domeniile (veritabilă paradă a cărţilor bune), plimbări la pas prin galerii de artă, cronici informate şi ilustrate din zona artelor spectacolului, delicatese de duminică, impresii de călătorie, curiozităţi, deschideri spre lumea largă, opinii şi atitudini, numai bune de lansat taclale cu tâlc despre lumea în care trăim, prin care trecem. La cârmă, neobositul Stelian Ţurlea – tânăr, generos şi informat, pe măsura corabiei sale. La mulţi ani! (Irina Petraş)
15 ani de rezistenţă
Prima mea întâlnire cu Stelian Ţurlea s-a petrecut în 2004. Îl asociam cu Ziarul de duminică, despre care se spunea că are un tiraj enorm, citit pentru informaţia densă. Plus că era şi destul de dichisit pentru un săptămânal de cultură. Apărea cu Ziarul Financiar. Iar Stelian era creatorul lui.
Întâlnirea a avut loc în hol, la Pro TV. Bineînţeles, nu l-am recunoscut. Era pe vremea aia un bărbat fermecător prin somnoroşenie, căci arăta ca un elev de liceu care pierduse mai multe nopţi citind romane de Balzac.Ca şi-acum – atent la interlocutor, sensibil la nevoile celorlalţi. Rezervat şi cald în egală măsură. Analitic şi mânuitor al unei nevăzute balanţe, prin care trec faptele şi cuvintele tuturor. S-a purtat cu mine, cum se purtau mătuşile mele cu musafirii: galant, îndatoritor, cu bucurie. Deşi era prima noastră întâlnire. Pe urmă am constatat că aşa se purta cu toată lumea, aşa se poartă şi acum. Este unul dintre puţinii oameni cu valori constante şi imuni la glorie. Nici poziţia importantă din cel mai popular post de televiziune şi nici succesul romanelor, printre care minunatul În absenţa tatălui, nu l-au contaminat cu micile otrăvuri ale vanităţii. Iar toate aceste calităţi, de la poezia unui om somnoros, la ochiul analitic, se regăsesc în Ziarul de duminică. Presa a căzut. Revistele şi-au modificat arhitectura. Jurnaliştii culturali au renunţat la criteriile estetice, intrând în marele joc PR-istic.
Singur, Ziarul de duminică şi-a păstrat coloana vertebrală. (Doina Ruşti)
Faptul divers din arhive
Vreme de câţiva ani am fost un colaborator permanent al Ziarului de duminică. Nu a fost important că am lucrat ani buni în presă, ci a trebuit să conving că, prin ceea ce scriu, stârnesc interesul cititorilor. Abia după ce am trimis cinci articole spre analiză mi s-a propus să scriu săptămânal.
Cum istoria are evenimente ale căror detalii au intrat de multe ori în sfera datelor clasificate, am optat pentru a prezenta accidente, dezastre, crime, viaţa familiei regale sau certurile de la nivel guvernamental, care nu au fost cunoscute în epocă.
În scurt timp, între toţi cei care scriam săptămânal la Ziarul de duminică s-a creat o concurenţă pozitivă, fiecare dintre noi fiind interesat de a aborda aspecte inedite în domeniul în care s-a specializat.
Deşi Ziarul de duminică se putea citi în fiecare zi de vineri şi on-line, bucuria de a lectura fiecare număr pe suport de hârtie echivala cu plăcerea de a ţine în braţe o pâine proaspăt coaptă, aburindă. Ziarul de duminică a devenit cunoscut pentru textele de calitate, având un iz cultural pronunţat, plimbându-se din mână în mână la cei care apreciau o lectură de calitate.
Cum faptele bune nu rămân nepedepsite, Ziarul de duminică a fost cantonat ulterior numai în mediul on-line, renunţându-se la suportul de hârtie, o modă care câştigă teren accentuat din cauza noilor condiţii economice.
Se poate observa în acest mod cum pasiunea şi cultura au aripi care te poartă în înaltul cerului, iar de cele mai multe ori vremea nefavorabilă îşi impune limitările de rigoare.(dr. Catălin Fudulu)
Curajul normalităţii
Atunci când a apărut pe piaţă, Ziarul de duminică a uimit. Întîi, deoarece era editat de un ziar de specialitate economică, în al doilea rînd, deoarece se presupunea, şi atunci şi acum, că a edita o publicaţie de cultură umanistă e pur şi simplu un moft, iar în al treilea rînd a uimit deoarece nu era o publicaţie partizană într-o lume în care încăierarea e motorul ... progresului. Ce să mai spunem de faptul că apărea vinerea şi se chema Ziarul de duminică? Dar de la prima apariţie noua publicaţie s-a impus prin calitate, prin curata limbă românească pe care o foloseşte şi, mai cu seamă, prin firescul, normalitatea cu care tratează temele culturale, teme care ori sunt inexistente ori de-a dreptul neinteresante pentru publicaţiile culturale consacrate ca atare. Este meritul domnului Stelian Ţurlea, un scriitor pe care îl citesc nu doar cu interes ci şi cu plăcere, ceea ce mi se întîmplă mai rar, că a gândit Ziarul de duminică în paradigma unei normalităţi uitate de mulţi profesionişti ai presei româneşti, o normalitate contra-curent, aş zice. A gândit un ziar cultural inteligent, capabil să-şi câştige dar mai ales să-şi păstreze un public cu o certă pregătire intelectuală, un public alcătuit din cei care nu au nicio legătură cu profesiile culturale dar care consideră cultura o dimensiune determinantă a personalităţii lor. Sunt cei care dau greutate unei societăţi umane, care, cu voia sau fără voia lor, duc responsabilitatea prezenţei româneşti într-o lume concurenţială, fără indulgenţă. Domnul Stelian Ţurlea are marele merit să fi spus că apa e udă într-un moment când toată lumea credea că ea e doar rece sau fierbinte – s-a adresat celor care au nevoie de informaţie şi produs cultural pentru a fi ei înşişi. Toate celelalte publicaţii culturale, cel puţin la momentul apariţiei Ziarului de duminică, erau auto suficiente, fără să exagerez aş spune că le citeau doar cei care scriau, în cel mai bun caz. Practic, Ziarul de duminică a însemnat un gest de curaj, să ţinem seama că editorul său este o publicaţie de pură specialitate economico – financiară, o publicaţie cu un profil binecunoscut, cu cititorii săi specializaţi. Trecerea la mediul electronic a fost impusă de schimbarea petrecută în toată presa. Faptul nu a umbrit nici interesul, nici entuziasmul editorului, inclusiv al domnului Stelian Ţurlea. Nu pot decât să cred mai departe în Ziarul de duminică, este un model de succes şi un exemplu de urmat! Ce şi-ar putea dori mai mult un deschizător de drum cum cu adevărat este Ziarul de duminică? Ah, da, şi-ar mai putea dori ceva – să nu fie singur, să fie însoţit pe acest drum al normalităţii! (Eugen Uricaru)
BOOK.COM, bucăţica mea din ZD!
Cu ani în urmă, un reputat ziarist, Stelian Ţurlea, punea la cale proiectul unui săptămânal literar, cultural în sens larg, care să devină pandant al Ziarului Financiar. Mi s-a cerut oficial părerea despre această posibilă enciclopedie culturală şi artistică la zi şi, recunosc, influenţat şi de un terţ, mi-am exprimat neîncrederea faţă de proiect. Dar, în grupul de media înfiinţat de Adrian Sârbu, orice era posibil! Chiar şi imposibilul! Aşa că Ziarul de duminică a apărut, cu o distribuţie de excepţie în materie de semnături şi rubrici, în ciuda opoziţiei mai multor factori de decizie din trust.
Când am văzut primele numere, m-a cuprins invidia. Am vorbit cu prietenii mei, Lucian Vasilescu şi Ioan Es. Pop, deja redactori ai noii publicaţii, şi i-am rugat să transmită lui Stelian Ţurlea dorinţa mea secretă: pur şi simplu, cerşeam o rubrică în ZD!
Nu credeam că am vreo şansă după prostia pe care o făcusem iniţial, aşa că răspunsul, de o mare şi neaşteptată generozitate, m-a uimit: „Să scrie ce vrea, cât vrea, cum vrea! Numai să dea textele la timp – lunea!”
Aşa s-a născut rubricuţa mea – book.com, care, în timp s-a transformat şi intr-o carte – „Poftele. Dragoste în bucătărie şi sex în bibliotecă” (apărută la Nemira, ca urmare a invitaţiei adresate de Valentin Nicolau).
...La Mulţi Ani, Ziarul de duminică! (Dan-Silviu Boerescu)
15 ani?
Au trecut 15 ani? Ritmicitatea scrierii, cea mai plăcută dintre rutine, a transformat trecerea timpului într-un şirag de luni pe care sunt obligat să-l completez cu teme rare sau puţin cercetate, redactarea, la rândul ei, proiectându-mi trăirea într-o epocă demult apusă. Au trecut 15 ani? Este un sentiment neobişnuit să nu ai habar. (Emanuel Bădescu)
Ca un titlu de glorie
Am început să scriu în ZD începând din 2001, deşi coordonatele mele profesionale din acea vreme aparţineau unui alt spaţiu: ce-ar avea de spus un ofiţer al armatei, cu studii inginereşti, într-un ziar cultural? Şi totuşi, ZD-ul lui Stelian Ţurlea, al lui Daniel Nicolescu şi Ioan Es. Pop mi-a deschis cu generozitate şi fără prejudecăţi paginile. De atunci încoace am fost mereu încântat să semnez texte, mai ales legate de istoria propagandei (ocazional sau chiar în serial), dar şi câteva editoriale, alături de mari nume ale culturii române în acest ziar deopotrivă elitist şi nonconformist, mereu viu şi surprinzător. M-a durut tare de tot şi mi s-a părut o cruntă şi mioritică nedreptate atunci când în pragul Crăciunului anului 2008, ZD-ului – după părerea mea, cea mai spectaculoasă publicaţie culturală românească – i se retrăgea, nu ştiu de ce, apariţia în print. Dar tot am continuat să scriu în ZD, aşa, ca un titlu de glorie, deşi nu mai eram nici militar şi cu atât mai puţin inginer. (Călin Hentea)
Posibile antologii
Dacă de bine de rău istoria tiparniţei româneşti beneficiază de câteva instrumente bibliografice despre trecutul ei îndepărtat, nu acelaşi lucru se poate spune cu privire la cercetarea sistematică a periodicelor de după Marea Unire. Explozia tiparului, intervenită în epoca interbelică şi în cea actuală, explică în mare măsură situaţia de azi când nu dispunem măcar de un elementar repertoriu al gazetăriei naţionale. Şi e păcat, fiindcă în acest ocean zac comori inestimabile ale oamenilor de ştiinţă şi cultură, material îngropat într-o masă amorfă. (Biata cultură naţională, n-a avut şi ea parte de un regim economic similar cu cel care a permis clasarea kilometrilor de dosare de la C.N.S.A.S., cu turnătoriile vremurilor apuse, ori inventarierea şi întreţinerea monumentelor istorice, ca şi a celor monahale ce necesită întruna reparatii.)
Afirm şi azi acest lucru, când bibliografierea Ziarului de duminică ar putea conduce la alcătuirea unor antologii de literatură autentică, precum şi a altor tomuri memorabile de studii interdisciplinare, în stare să răspundă multor întrebări de mare actualitate.
În uriaşa masă de periodice, majoritatea cu apariţie efemeră, o gazetă longevivă a fost şi rămâne o raritate. Mai ales când suratele ei sunt concentrate pe ştiri bombastice, cu clinchet de cătuşe, accidente rutiere, crime pasionale, reclame comerciale, fără să uite să scalde privirea cititorului cu niscai nudităţi semiofilite, ajunse vipuri prin uzura cererii şi a ofertei, lege la modă şi în alte compartimente ale vieţii social-politice.
De regulă, ne-am obişnuit să fixăm responsabilitatea păcatelor prin nominalizarea unor persoane. Mai rar când vorbim de succese. În cazul de faţă, mă bucur să amintesc aportul decisiv al confratelui Stelian Ţurlea, adevăratul arhitect al revistei. Cu o rară modestie, a stat 15 ani la umbra proiectelor, cu meritul fundamental de a-şi alege colaboratorii. Timpul i-a mai încărunţit părul, numai că n-a trecut degeaba.
Mai departe, Que sera sera! Deocamdată, felicitări! (Niculae Gheran)
Mărturie de intrus
…căci am devenit colaborator al Ziarului de duminică la câţiva ani după apariţia acestuia, dar am rămas şi mai mulţi ani, al căror număr nici nu îl mai ştiu.
Se poate aşadar spune că sunt unul dintre cei care „au profitat” de această longevitate a publicaţiei care se datorează, după părerea mea, în primul rând, „politicii” iniţiatorului şi mentorului său, dl. Stelian Ţurlea, adevărată „mănuşă de catifea pe o mână de fier”, ceea ce înseamnă exigenţă, punctualitate, deschidere şi…curaj, dacă este să ne gândim la condiţiile în care publicaţiile (inclusiv cele online) apar şi mai ales dispar aproape zilnic. Tocmai acestea sunt şi calităţile Ziarului de duminică care îl vor face să apară, cred sincer, încă 15 ani, dacă nu şi mai mulţi…(Alexandru Popescu)
ZF - Sincronizarea în timp real
Ziarul de duminică rămâne atipic în peisajul nostru cultural. Nicio altă publicaţie, online sau în format tradiţional, nu a reuşit să concureze avanpremierele şi interviurile apărute pe platforma culturală a Ziarului Financiar. Informaţie în timp real, multă dăruire şi, deasupra tuturor, un om-echipă, cel cu care, de fapt, se identifică publicaţia: Stelian Ţurlea. Profilul său s-a imprimat decisiv Ziarului de duminică.
Totodată, se poate spune că ZD fixează, înainte de vreme, trendul cultural în raport cu metamorfozele virtuale. Ziarul a dat tonul renunţării apocaliptice la celuloză şi trecerea în virtual. Un spaţiu al identităţii culturale în mişcare, pe care Stelian Ţurlea şi echipa devotată lui de-a lungul anilor au ştiut să-l gestioneze cu profesionalism.
Cred că în ZF se găseşte o adevărată Istorie a literaturii contemporane în interviuri. Ceea ce nu-i de ici, de colea. E o marcă discretă a istoriei noastre recente. Ea se cuvine recunoscută. (Marius Miheţ)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
