Mă înfofolisem cum ştiam mai bine, paltonul înspicat brad sur încheiat la toţi nasturii mari, negri, mi-l dăruise mătuşa la intrarea în facultate, făcuse şi ea facultatea în el, dar era ca nou, fularul roşu de lână aspră înfăşurat de două ori în jurul gâtului, căciula cărămizie cu ciucuri îndesată pe frunte, mănuşile cafenii împletite cu degete, doar pe dedesubt aveam rochia de diftină pe care o purtam mai mereu în cămin, mă pregăteam să ies pe balcon, convinsă că nimic nu putea fi mai frumos decât să privesc oraşul de la etajul şapte, în seara de revelion.
Chiar nu vrei să vii, m-a întrebat Aura a zecea oară, înainte să iasă din cameră, împopoţonată şi parfumată,
chiar nu vreau, i-am spus,
ne-am distra grozav, nu prea-i cunosc nici eu şi cu tine acolo o să am cu cine să vorbesc, a mai spus,
nici nu mă gândesc, cum să merg unde n-am fost chemată, du-te,
dar vorbele mele au sunat mai puţin colţoase, n-avea ea vreo vină că nu fusesem invitată şi n-aveam chef să mă duc peste ei, Aura era singura mea prietenă, învăţam împreună, mai mult nu învăţam, ne hlizeam şi povesteam una alteia ce ne trecea prin cap şi visam cum o să fie peste cinci ani, când aveam să terminăm facultatea, peste zece ani, peste cincizeci de ani, ne bufnea râsul, peste cincizeci de ani o să fim nişte acrituri cu plozii nepoţilor roind în jur şi n-o să ne mai ardă de nimic, nu ne plăcea deloc imaginea asta şi o luam de la capăt, ce-o să fim peste cincizeci de ani,
o să mă gândesc la tine, a mai spus,
şi eu, petrecere frumoasă,
şi m-am grăbit s-o şterg pe balcon, înainte ca Aura să iasă din cameră, simţeam că, dacă mai rămân o singură clipă de faţă cu ea, îmi dau lacrimile de ciudă şi de amărăciune, nu voiam să vadă, cât mi-era ea de prietenă, şi în clipa în care am închis uşa balconului în spatele meu, mi s-a tăiat respiraţia, nu numai de gerul cumplit, ci şi de frumuseţea oraşului.
Nu adia niciun vânticel, cerul era senin deasupra mea, plin de stele teribil de mici şi îngheţate, nu ştiam numele niciuneia, ar fi fost grozav să le cunosc şi să mai descopăr una în noaptea aceea, să zic că-i a mea, fără să spun nimănui, habar n-aveam dacă nu cumva era o nelegiuire să ai o stea a ta, mă mai trezeam chemată la comitetul de partid că m-am îmbogăţit şi nu e voie şi trebuie s-o redau poporului, m-ar fi chemat chiar în clădirea de alături a universităţii, care se înălţa întunecată în noapte, dar balconul meu era mai sus, vedeam peste acoperişuri, parcă pluteam, mi-ar fi plăcut să zbor spre luminile care sclipeau nesigur până departe, mai aproape, pe bulevardul de sub mine, erau luminile puţine şi palide ale stâlpilor, cu câte o aureolă în jur, ca ale lumânărilor din pomul de Crăciun, pe sub ei o maşină sau două, câţiva trecători grăbiţi, se ţineau să nu alunece pe zăpada bocnă, nu mai ninsese de două zile, gerul făcuse totul ca de piatră, din piaţă se auzea zăngănitul unui tramvai, nu-l vedeam.
Nu aveam plăcere mai mare decât să privesc oraşul de sus, toată viaţa mea de până în urmă cu câteva luni trăisem în case pe pământ, acum mi se părea fabulos, îmi era şi groază să nu cad, mă şi aţâţa, ameţeam uşor dacă priveam prea mult, mi-au trebuit ani până să mă obişnuiesc.
Cele patru statui îngheţate nu-mi transmiteau nimic, de fiecare dată când ieşeam în balcon doar că nu prindeau viaţă, păreau că respiră şi vor să-mi spună continuă fetiţo, continuă, să ajungi ca noi, şi mă bucuram, nu ziceam nimănui că vorbeam uneori cu statuile, m-ar fi luat sigur de nebună, acum le îngheţase şi sufletul, nu se mai gândeau la soarta mea, iar în spatele lor dormitau ca întotdeauna cele două palate, nicio lumină nicăieri, nici măcar unde bănuiam că sunt portarii, sigilaseră totul, n-avea să mai intre nimeni câteva zile.
Brusc m-am gândit că voi fi singură toată noaptea, n-o să se întoarcă niciuna dintre fete înainte să se crape de ziuă, aveam o bucată de cozonac, dar nu-mi cumpărasem nimic altceva, să petrec şi eu, nu mă omor după vin, măcar să fi avut o bragă, nimic nu-mi plăcea mai mult de când eram mică decât braga, aş fi putut să mă reped până la circ să-mi cumpăr, e la doi paşi, poate mai prind deschis.
Mi-am tras repede ciorapii de lână şi ghetele, am mai îmbrăcat un pulovăr gros pe sub palton, peste rochia de diftină şi am coborât val-vârtej scările celor şapte etaje, m-am oprit să agăţ cheia camerei în panoul gheretei portarului, cum era obligatoriu, deşi eram convinsă că n-are cum să vină nimeni înaintea mea,
pleci şi tu, Elviro, m-a întrebat portarul cu care mă înţelegeam cel mai bine, mă laşi singur, se văita de parcă nu mai rămăsese nimeni în cămin, el se nimerise să moţăie la intrare în noaptea aia, un bătrânel îndesat şi fără fir de păr pe cap, acum îşi trăsese pe urechi o căciulă de câteva ori mai mare decât căpăţâna lui,
cumpăr ceva, m-am trezit că-i spun,
a făcut ochii mari, erau de un albastru ameţitor,
ce să cumperi la ora asta,
ştiu eu,
vezi să nu-nceapă să ningă, cică o să ningă şi-or să vină iar zăpezi cât casa, ca anul trecut,
dar n-am stat să-l ascult şi nici nu i-am spus mai mult din ce aveam de gând să fac, ce rost avea, oricum o să mă descoase la întoarcere, am ieşit trăgând cu forţă uşa grea de la intrarea căminului şi m-a izbit din nou gerul de afară, tăindu-mi respiraţia, răsuflarea devenea pe loc promoroacă, dar nu era să mă întorc, nici măcar n-aveam drum lung de făcut, am traversat strada, începuse să bată vântul şi lumina vineţie a becurilor de iluminat se legăna pe zăpada bătătorită din faţa mea, am înaintat pe lângă zidurile universităţii, spre piaţă, în curticica dintre cele două clădiri se alergau doi câini, nu m-au băgat în seamă, am traversat din nou în piaţă prin spatele unui tramvai oprit în staţie şi nu ştiam unde să mă duc mai întâi, la „Zori de zi”, la „Rustica” sau la „Doina”, toate nişte bodegi prăpădite, sigur în noaptea asta aveau deschis până târziu, să petreacă lumea, în jurul lor mirosea ameţitor a patricieni fripţi, dar pe mine mă interesau birturile chiar şi mai prăpădite răspândite roată în jurul circului Krateyl, unii îi ziceau mai simplu, Krately, doar acolo ştiam că mai găseam bragă, aveam noroc, nu închiseseră toate, i-am cerut vânzătorului o sticlă întreagă,
în noaptea asta, m-a întrebat surprins băiatul care vindea, îi dăduseră tuleiele, voia să se dea mare cu întrebarea lui, deşi în prăvălie în afara noastră mai erau la o masă doar doi moşi cărora nu le păsa de nimic, nu ne ascultau şi se uitau în tăcere fix la sticla din faţa lor,
ce-are noaptea asta, am spus eu,
păi, se bea vin, a zis,
eu vreau bragă,
ai sticlă, s-a încăpăţânat el să mă întrebe, sau să mă încuie, sau să mă facă să-i cer altceva,
nu,
o să te coste în plus,
ce-are a face, am spus, în noaptea asta merită,
s-a uitat la mine mai blând,
dă-mi chiar două sticle, nu m-am lăsat eu,
şi în timp ce turna braga, mă gândeam dacă se terminase spectacolul circului din cortul uriaş din spatele bodegii, sau încă îşi mai făcea numărul Lidia Krateyl, călărind caii, înnebunisem de plăcere când o văzusem cu câteva luni în urmă, dar m-a trezit din visare băiatul,
mai vrei şi altceva,
s-a terminat circul, l-am întrebat, apucând sticlele,
a căscat gura surprins, nu-i venea să creadă ce-l întrebam, nici mie nu-mi venea să cred că mai fusese vreun spectacol cu câteva ore înainte de Anul Nou,
acum o juma de oră, a zis mecanic, se vedea de la o poştă că nu ştia de unde să mă ia sau ce era cu mine, dacă eram vreo obişnuită de-a locului, dacă mă mai văzuse vreodată, poate voiam să-l prind cu garda jos, nu-i plăcea,
ce mai ai pe-aici, am zis din nou, derutându-l,
biscuiţi vrei, m-a întrebat el,
dă-mi un pachet,
şerbet vrei,
dă-mi şi din ăsta,
mai vrei ceva,
dar îmi dădusem seama că deja aveam prea multe, de-abia le duceam, mai alunec naibii pe zăpada îngheţată şi sparg sticlele,
am dat din cap că nu, am plătit,
la mulţi ani, i-am mai spus înainte să închid uşa în urma mea,
l-am lăsat pe gânduri şi m-am întors la cămin, i-am dat o sticlă portarului care s-a închinat şi-mi tot zicea bogdaproste, uitând să mă mai întrebe altceva, scăpasem să mă descoasă, cum îi era obiceiul, nu era să-i spun de bună voie că toate fetele din cameră fuseseră invitate la rude sau prieteni, altele plecaseră acasă în provincie, dar eu n-aveam unde să mă duc, tata era bolnav, unchiul fusese arestat şi despre asta era mai bine să nu vorbesc, alergam deja pe scări spre camera noastră.
Când am ajuns la etajul şapte, am auzit râsete şi voci dintr-o cameră, mai erau destule fete care n-avuseseră unde să se ducă, s-a deschis o uşă şi una îmbrăcată fistichiu a alergat la baie, s-a oprit şi mi-a aruncat,
nu vii şi tu, ne distrăm grozav,
era ca şi mine o boboacă, dar la altă facultate, o ştiam, dar nu şi cum o cheamă,
i-am spus că nu, sunt prea obosită,
treaba ta, nu ştii ce pierzi, avem vin şi e una care cântă minunat, poate te răzgândeşti,
dar n-a mai aşteptat să mă răzgândesc, a luat-o din nou la fugă spre baie.
Am trântit tot ce cumpărasem pe masă, am ciugulit din bucata de cozonac, se întărise, am desfăcut biscuiţii şi-am întins pe câţiva şerbetul cu parfum de trandafiri, i-am ronţăit pe îndelete, umplându-mă de arome, mă puteam socoti şi eu zeiţă.
Nu mă mai simţisem aşa de când eram mică, alergam la alimentara de la colţul străzii şi cumpăram marmeladă, era adusă în cutii paralelipipedice de lemn, de câteva kilograme fiecare, vânzătoarea desfăcea şipcile subţiri, sub care era o foaie de pergament sau de celofan, o îndepărta şi tăia marmelada în calupuri, îmi învelea unul în hârtie cafenie, dar până acasă desfăceam pătratul, scormoneam cu degetul şi duceam la gură marmelada zmeurie, nicio aromă din lume n-a fost mai copleşitoare.
Braga era foarte rece, aproape îngheţase cât mersesem pe bulevard, dar era tare bună, am băut un pahar pe nerăsuflate, apoi mi-am spus că trebuie să-mi ajungă toată noaptea sau măcar până mă hotărăsc să mă culc, până atunci aveam să mă gândesc la câte aveam de făcut, n-aveam niciun chef să învăţ, oricum nu era să învăţ în noaptea de revelion, n-aveam chef nici să citesc, pe noptiere nu erau decât cărţi de chimie şi romane traduse din ruseşte despre marele război, aşa că am dat drumul difuzorului căţărat deasupra uşii de la intrare, aveam noroc că era muzică, ştiam că mai încolo or să mă înnebunească cu vreo emisiune de umor, m-am întins pe patul meu cu mâinile împreunate sub cap sub care aşezasem două perne, mă puteam trânti pe oricare din celelalte cinci, priveam tavanul alb şi m-am lăsat purtată. Eram fericită că nu e nimeni prin preajmă să mă tulbure. Eram fericită că ascult muzică.
Întotdeauna am fost fericită când ascultam muzică.
Fragment din romanul cu acelaşi titlu în pregătire la Editura Tritonic
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
