Familia regala se intoarce
Iasul incepe sa se descarce de lumea care il asaltase cu doi ani in urma. Atunci populatia i se marise brusc de peste trei ori, depasind 300.000 de locuitori, fara a mai socoti efectivele militare romanesti sau rusesti. Marele Cartier General pleaca din localul Scolii Militare, de pe Bd. Carol. Si Comandamentul Corpului IV de armata de pe aceeasi strada pleaca. I.I.C. Bratianu isi paraseste casa temporara de pe strada Lascar Catargiu, numita casa Ralet, fratele sau Vintila si I.G. Duca parasesc Palatul Mitropolitan. Alte case fusesera parasite de la inceputul lui 1918, cum o facuse Take Ionescu plecand de la familia farmacistului Konya... Pleaca desigur si familia regala din Casa Lapusneanu, fosta resedinta a lui Al.I. Cuza (azi Muzeul Unirii).
Nu se pleca insa usor din Iasi, din cauza dificultatilor de transport. Toate podurile fusesera distruse de razboi, unele tocmai in acele zile de sfarsit de noiembrie, de catre germanii in retragere. O echipa de pontonieri englezi reface in graba un drum regal. Si, la 1 decembrie 1918, familia regala ajunge in Gara Mogosoaia. Numeroase marturii din epoca pastreaza pentru istorie venirea suveranilor in Capitala din momentul coborarii lor din tren: au fost intampinati de generalii Coanda, prim-ministru, Berthelot, Prezan, de multi ofiteri si soldati romani, francezi si englezi si aclamati furtunos, pe tot parcursul prin Capitala, pana la Arcul de Triumf, construit ad-hoc in fata Palatului Regal, si apoi pana la Piata Universitatii, la statuia lui Mihai Viteazul.
„Aveai impresia, nota regina Maria, ca pana si casele si pietrele drumului strigau urale impreuna cu multimea". O multime inaintea careia suveranul ei sot isi marturiseste bucuria „de a mai fi iarasi in mijlocul iubitilor mei bucuresteni". De atatea ori, la Iasi, regele Ferdinand disperase de a mai vedea soarta intorcandu-se catre sine. Deja, pana la venirea glorioasa a familiei regale si a tuturor autoritatilor in Bucuresti, vestile bune incep sa curga din toate partile. „E un vartej nebun de schimbari, precum nici fantezia cea mai vie nu le poate prevedea. E, in fine, eliberarea romanismului de sub jugul suferintelor si sfaramarea Austro-Ungariei imorale", se exprima Sextil Puscariu, el insusi, invatatul, prins de miscarea timpului.
Cand mai multi intelectuali bucovineni se hotarasc sa editeze o gazeta (dr. Bodea, Vasile Bodnarescu, care o si boteaza Glasul Bucovinei, Alecu Procopovici, Radu Sbiera, M. Hacman si el, Sexil Puscariu), Puscariu, ajuns acasa, ii spune sotiei sale Leonora: „Stau inaintea pasului hotarator. Urmarile lui sunt incalculabule. Sa-l fac sau sa ma opresc cat mai e vreme?", la care primeste raspunsul: „Daca patru ani de zile a trebuit sa fii in orice moment gata sa-ti dai viata pentru o cauza care nu era a noastra, acum, cand e in joc viitorul neamului tau, nu poti sovai".
Framantarile Bucovinei
Adevarul e ca multi sovaiau. Si zbaterile din acele zile din Bucovina le oglindesc cel mai bine. Ruperea de Austria era dificila. Presupunea si o rupere de ceea ce oamenii gandisera pana atunci. Aurel Onciul devine „tradator al cauzei nationale" pentru ca vrea sa se ajunga la o intelegere cu rutenii. Tocmai pentru ca in acea atmosfera la o intelegere nu se putea ajunge. Era o situatie de care pe care. Cine urma sa fie neamul dominant in Bucovina, rutenii sau romanii? Viena sustine crearea unui stat ucrainean independent, iar guvernatorul Bucovinei le promite liderilor ruteni alipirea provinciei la viitorul stat. Rutenii, majoritari in partile de nord si nord-vest ale Bucovinei, creasera legiuni inarmate si deja ocupasera aparatul administrativ din mai multe orase ale Bucovinei.
In tot acest timp, romanii de aici nu ajunsesera inca la o cale de urmat acceptata de toti. Cele mai multe probleme le crea Aurel Onciul, descurajand eforturile de comuna intelegere. Activitatea lui in timpul evenimentelor din lunile octombrie-noiembrie 1918 e excesiv de prudenta, de tematoare si pana la urma de antiromaneasca.
Un grup de tineri intelectuali, intre care un loc esential il ocupa Sextil Puscariu, se hotarasc sa forteze lucrurile si editeaza ziarul Glasul Bucovinei, al carui prim numar apare la 22 octombrie. „In vremurile mari care se pregatesc nu mai e voie sa mergem izolati, fiecare pe drumul sau, ci trebuie sa ne strangem randurile, sa ne sfatuim unul cu altul si din sfaturile noastre sa rasara o orinetare pentru publicul mare", declara articolul de fond al ziarului, scris de Puscariu. Tinerii stiau ca nu in Bucovina se va hotari soarta lor, a bucovinenilor, stiau ca noua asezare a Europei se va face in marile capitale, „dar daca aiurea se va hotari asupra asezarii popoarelor, ele vor fi intrebate mai intai de vointa lor. De aceea trebuia sa stim de pe acuma ce vrem". Si ceea ce ei voiau era ca „impreuna cu fratii nostri din Transilvania si Ungaria, cu care ne gasim in aceeasi situatie, sa ne plasmuim viitorul care ne convine in cadrul romanismului".
Un alt articol afirma transant: „Fratilor, suntem cu voi" si reproducea partile esentiale ale discursului lui Alexandru Vaida din Parlamentul maghiar. „Fara o intelegere prealabila intre fruntasii romani adunati la 11 octombrie la Cernauti si la 12 octombrie la Budapesta, s-au spus aproape aceleasi cuvinte, dictate de instinctul si intelepciunea acelorasi inimi romanesti", scria cu bucurie Puscariu. Nerabdarea intelectualilor romani bucovineni provoaca intrarea mai hotarata in scena a celor mai varstnici, in primul rand a lui Iancu Flondor, care inlatura influenta disturbatoare a lui Aurel Onciul.
La 27 octombrie se intruneste Adunarea Constituanta a Romanilor din Bucovina, unde vin reprezentanti din gruparile politice din capitala si din provincie, deputatii romani din Parlamentul de la Viena, Gheorghe Grigorovici, Gheorghe Sarbu, Teofil Simionovici, Constantin Isopescu-Grecu si Onciul, fostii deputati romani ai Dietei ducale, primarii romani din Bucovina. Adunarea proclama unirea Bucovinei cu celelalte provincii romanesti intr-un stat national independent, in deplina solidaritate cu romanii din Transilvania si Ungaria si alege un Consiliu National, in frunte cu parintele Dionisie Bejan, format din 50 de membri. La randu-i, acesta alege un Comitet Executiv, condus de Iancu Flondor, pentru conducerea Bucovinei. Din provincie nu plecase inca guvernatorul austriac Johan von Etzdorf. El ii cere lui Flondor sa ajunga la o intelegere cu rutenii, prin divizarea Bucovinei si stabilirea unui condominium in tinutul dintre Siret si Prut. Flondor refuza. Pentru el, ca si pentru liderii rutenilor, chestiunea era „ori noi, ori ei", raporturile fiind foarte tensionate, iar o impacare – imposibila.
Rutenii se misca mai repede si il inlatura pe contele Etzdorf, preluand ei administratia. Romanii nu pot reactiona pentru ca nu au o sustinere militara proprie. Ei asteapta trupe din Romania. „Am asteptat 144 de ani ziua eliberarii, mai putem dar astepta o saptamana sau doua", le spune el celor nerabdatori.
Mare asteptare la Cernauti
In numele Consiliului National Roman, Flondor il trimite la Iasi pe Vasile Bodnarescu, cu o scrisoare de interventie armata imediata. El se intoarce cu stirea ca Al. Marghiloman sovaie. Cel putin asa ne spune Puscariu ca s-a intamplat. Tot el nota in Memorii: „Raportul lui Bodnarescu a fost pentru mine ceva nespus de dureros. Am simtit o taietura sub furca pieptului, precum o ai cand ti se vesteste ca ti-a murit cineva drag. Eu care credeam ca in Romania terenul e pregatit pentru unirea tuturor romanilor si speram ca Bodnarescu ne va aduce o directiva, acum ma convingeam ca dezorientarea cumplita, pe care o banuiam si in Ardeal, ne stapaneste si in clipele acestea hotaratoare". Al. Marghiloman contrazice afirmatiile lui Puscariu. Dupa spusele sale, n-a fost nici o sovaiala din partea lui. In Memoriile sale, noteaza ca a primit o depesa de la Flondor solicitand interventia armatei romane si a ordonat la 5 noiembrie Comandamentului Armatei Romane sa trimita ajutorul necesar romanilor bucovineni. Asa, Divizia a 8-a, de sub comanda generalului Iacob Zadik, primeste drept misiune sa ocupe fara intarziere Itcani, Suceava si apoi, progresiv, intreaga Bucovina. A fost unul dintre ultimele acte ale Guvernului Marghiloman. Doar ca la Cernauti asteptarea era mare, cu atat mai mare cu cat bande inarmate de ucraineni devastau si terorizau populatia.
Era, intr-adevar, dezorientare in elita politica romaneasca in legatura cu destinul romanilor in acel moment? In cautarea unui raspuns concret, Sextil Puscariu se duce la Iasi, in calitatea sa de secretar de stat al Bucovinei, insarcinat cu problemele externe. Se duce impreuna cu V. Bodnarescu. Amandoi ii vad pe gen. Coanda, primul-ministru, pe I.I.C. Bratianu, pe N. Iorga, pe D. Greceanu, unul dintre liderii Partidului Conservator Democrat al lui Take Ionescu, pe P. Poni, atunci ministrul Instructiunii si Cultelor, pe rege, pe regina si familia regala. Chestiunea principala in discutie era organizarea noului stat pe baze de descentralizare regionala sau de centralizare?
Unirea neconditionata
Dintre oamenii politici, I.I.C. Bratianu le apare bucovinenilor capul politic care stie cu adevarat ce vrea. Dar gasesc prea evident politicianismul din regat. Ei constata ca ideea politica dominanta la Iasi era aceea ca unirea se putea realiza nu intr-un stat federal, ci intr-unul centralizat. Este ideea cu care se si intorc la Cernauti bucovinenii, asa cum se intorc la Alba Iulia transilvanenii: a unirii neconditionate cu statul roman. Deci nu mentinerea unei autonomii cu diete provinciale, ci a unui parlament la Bucuresti, cu ministri pentru diferitele provincii. Unirea neconditionata, odata declarata la Cernauti, Alba Iulia, sau Chisinau, era un fapt implinit, „care nu va mai putea fi rasturnat de nici un congres de pace, pe cand o unire cu conditiuni si autonomii ar fi interpretata... ca un act de neincredere si sovaire", cum tinea sa spuna I.I.C. Bratianu.
Ca statul de tip centralizat statea in mintea oamenilor politici romani (numai N. Iorga mergea pe ideea unei largi autonomii, dar nu se stie daca nu sustinea aceasta parere in discutii neangajante si nu si in opera politica concreta) nu surprinde. Era ideea dominanta a vremii (chiar si in regatul sarbilor, croatilor si slovenilor, care se va numi dupa 1928 Iugoslavia, sarbii erau pe fata pentru un stat-federatie, dar in practica aplicau un pricipiu de centralizare a noului stat in jurul Serbiei).
ION BULEI (n. 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa „Scurta istorie a romanilor" a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
