Cad imperiile
Razboiul acutizeaza problemele interne ale tuturor statelor. Cu efecte distrugatoare pentru unele. Primul stat care cade e imperiul tarilor. Ii urmeaza cel habsburgic. Cel dintai cade sub revolutie. Cel de-al doilea, sub greutatea nationalitatilor componente. Pe langa natiunile dominante, germanii austrieci si ungurii, locuiau aici natiuni dominate: polonezii, italienii, romanii, cehii, slovacii, croatii, slovenii, rutenii... Problema nationalitatilor in Austro-Ungaria era cu adevarat complicata. Nu erau doar austro-germanii impotriva celorlalti. Era un amestec cu interese adeseori contradictorii, cu teluri politice confuze sau neprecizate. Si cu atat mai putin cu metode clare de lupta politica. De pilda, polonezii din Galitia nu sustin rascoala conationalilor lor din Polonia ruseasca, din 1863-1864. De ce? Pentru ca sperau sa obtina mai mult dintr-o schimbare interna in Imperiul Habsburgic, decat de la o ipotetica unire poloneza, idee neagreata de marile puteri de atunci, cu exceptia Frantei, in neputinta de o impune. Nobilii conservatori polonezi din Galitia considerau ca, intr-o atare conjunctura europeana, o cale austriaca era mai potrivita ca optiune politica. Si atunci ei nu si-au sustinut conationalii rasculati contra Rusiei. Nu era nici o unitate intre polonezi si celelalte natiuni care compuneau imperiul. Nici cu slavii ceilalti. Doar cehii cu slovenii colaborau in parlamentul de la Viena. Celelalte, doar ocazional. Nici macar natiunile asuprite care formau peste 50% din Ungaria nu-si adunau eforturile impotriva politicii de maghiarizare. Nu aveau o politica comuna. Istoricul francez Peguy crede ca sunt simplificatoare atat parerea dupa care Imperiul s-ar fi destramat in 1918 din cauza luptei continue a popoarelor care-l compuneau, cat si aceea care considera destramarea Imperiului drept o grava greseala istorica, daunatoare echilibrului european. Ambele pareri omiteau schimbarile intervenite in starea social-economica si in spirite in a doua jumatate a secolului 19.
Dupa 1848, in cadrul procesului de modernizare, diferitele regiuni ale Imperiului Austriac se dezvoltasera in ritmuri si proportii diferite. Industrializarea avea cateva regiuni avansate: Boemia, litoralul adriatic, marile orase, in general partile ocidentale ale Imperiului. In aceste regiuni, reteaua cailor ferate era mai intensa, sistemul bancar si comercial mai eficient, burghezia mai prospera, iar relatiile capitaliste in agricultura mai dezvoltate. Dintre grupurile sociale, cea mai atinsa de modernizare era nobilimea. Ea constituia fundamentul politic al Imperiului, dadea stilul de viata si tonul in societate. Dar si ea se gasea in dilema de a sustine
unele prerogative ale puterii locale sau de a incuraja centralismul de stat. Era teama ca federalizarea Imperiului sa nu slabeasca prea tare puterea imparatului, singura legatura dintre structurile imperiale, „punctul fix si stabil al Imperiului, pastratorul ordinei". Prin vrerea nobilimii, timp de zece ani dupa revolutia din 1848, regimul din Imperiu a fost unul neoabsolutist. Un conservatorism guvernamental aliat cu un centralism de stat au favorizat stabilitatea si cresterea economica.
unele prerogative ale puterii locale sau de a incuraja centralismul de stat. Era teama ca federalizarea Imperiului sa nu slabeasca prea tare puterea imparatului, singura legatura dintre structurile imperiale, „punctul fix si stabil al Imperiului, pastratorul ordinei". Prin vrerea nobilimii, timp de zece ani dupa revolutia din 1848, regimul din Imperiu a fost unul neoabsolutist. Un conservatorism guvernamental aliat cu un centralism de stat au favorizat stabilitatea si cresterea economica. Greselile Austriei
Dar greselile din politica externa slabesc regimul. Austria lui Franz Josef naviga intre Prusia si Franta si intre o apropiere de Marea Britanie sau de Rusia. Austria e infranta in 1859 de Franta, iar in 1866 de Prusia. Si armata, pilonul ordinii austriece, trebuie renovata. Ca si neoabsolutismul. Franz Josef il abandoneaza pentru a salva statul centralizat. El admite un liberalism politic, accepta chiar o constitutie, dar, in organizarea delicatei chestiuni a puterii politice, da de problema nationalitatilor din Imperiu. Si, dupa ezitari intre un federalism care respecta individualitatile istorico-politice (diploma din 20 octombrie 1860) si un centralism cu respectarea unui restrans liberalism (patenta din februarie 1861), ajunge la suspendarea patentei din 1861 si la tratative cu principalii opozanti, ungurii, respectiv cu nobilimea maghiara. Adica nu federalism, nu centralism, ci dualism (18 februarie 1867), luand in consideratie raportul de forte politice din Imperiu la acel moment. Ungurii isi jucasera cu abilitate atuurile. Ei aveau o nobilime puternica, o burghezie care crestea in aceleasi sentimente nationaliste ca si nobilimea, ce se revendica si ea dintr-un trecut mitic, al regatului Ungariei, al unei revolutii ca aceea de la 1848, al unei individualitati istorico-politice foarte bine conturate. Deputatii maghiari refuzasera sa participe la lucrarile Dietei din 1861. Pusesera drept conditie recunoasterea Constitutiei lor din aprilie 1848. Solutiile pe care le sustin liderii politici maghiari Ferenc Deak, Gyula Andrassy, Kalman Tisza sunt diferite, dar toti vor obtinerea unui statut aparte, „demn de natiunea maghiara". Alte atuuri le stau la indemana ungurilor: pozitia centrala in cadrul Imperiului, o rapida dezvoltare economica si culturala in acei ani (contributia evreilor, "puternic si de buna voie maghiarizati", e adeseori subliniata), o coeziune interna in jurul sentimentului national.
Natiuni fara coeziune
Alte natiuni din Imperiu nu aveau aceasta coeziune? Nu una atat de puternica. Ieseau in evidenta si cehii. Dar nobilimea de aici era de fapt boema, nu propriu-zis ceha. Adica 39% germana. Si germanii din Boemia nu voiau sa devina cehi. De aceea respectarea din partea Vienei a acordurilor de la Muntele Alb din 1627, prin care Dieta Boemiei primea competente legislative, le pare deocamdata suficienta. A merge spre afirmarea unei natiuni cehe, legata de Viena doar prin persoana imparatului, care se incorona la Praga cu coroana Sf. Venceslav, nu era o solutie pentru nobilii germani din Boemia. La fel, croatii aveau o Dieta a lor, deci o autonomie mai pronuntata decat altii, autonomie pe care nobilimea croata o voia mai mare, drept recompensa pentru sprijinul acordat Vienei in timpul Revolutiei din 1848-1849. O crestere economica vizibila si o inflorire culturala incurajau miscarea de autonomie, dar nu si una de refuz al colaborarii cu Viena. Astfel ca, in septembrie 1867, se deschid negocierile cu Dieta Ungariei, grabite in urma infrangerii Austriei in razboiul cu Prusia, din 1866.
Imperiu bicefal
Imparatul Franz Josef devenea si rege al Ungariei, incoronat ca atare la Buda, la 8 iunie 1867. El era seful armatei celor doua state, responsabil unic al politicii externe, in fapt legatura cea mai puternica dintre Cisleithania si Transleithania. Un acord vamal pe 10 ani, cu reinnoire automata, si un acord financiar completau intelegerea politica. In rest, separatie: doua guverne, doua armate, doua parlamente. Raul Leitha despartea mai mult decat unea cele doua state. Legatura lor nu lasa loc la deschideri, deci la un viitor federal. O dovedesc si tratativele dintre austrieci si cehi imediat dupa 1867. Ele duc la un acord, care urma a fi semnat in septembrie 1871. Dar in octombrie acelasi an, Franz Josef refuza sa-l mai semneze. E silit s-o faca din cauza opozitiei hotarate a sefului guvernului maghiar, Andrassy, in Consiliul de Coroana anume convocat. Pentru ca ungurii nu vedeau deloc cu ochi buni formarea unui al treilea stat, Boemia, alaturi de ei si de austrieci, ceea ce ar fi putut incita si alte natiuni slave, dar si pe romani sa ceara acelasi lucru. Argumentul ministrului de externe Beust are si el greutatea lui. Potrivit acestuia, ar fi crescut prea mult influenta elementului slav in Imperiu, ceea ce ar fi putut impiedica o apropiere prea mare intre Austria si
Germania.
Germania. Cu dualismul austro-ungar, directia orientarii politicii externe a imperiului bicefal s-a indreptat spre sud si sud-est, nu spre vest, spre spatiul german. Nici nu-si mai avea rostul, rapiditatea cu care prusacii invinsesera Franta in 1870 nemaidand nici o sansa eventualelor visuri de suprematie austriaca in spatiul german.
„Pronunciamentul de la Blaj"
Unde erau romanii transilvaneni si bucovineni in noua configuratie a imperiului? Administrativ, romanii din Transilvania si Banat, in 1867, intra in Regatul Ungar, in asa‑numita Transleithanie, iar cei din Bucovina intra, ca mare ducat, in Cisleithania. In vechiul principat al Transilvaniei, divizat in 12 comitate, ei formau 55% din populatie, potrivit recensamantului maghiar din 1910. Dar ei debordau mult dincolo de granitele ex‑principatului, in zonele Maramures, Satu Mare si Bihor, in care formau 40% din populatie, si spre sud, in Banat, unde constituiau un bloc de aproape un milion (42%). In Bucovina, dupa un intens proces de rutenizare, incurajat de austrieci pentru a sparge masa compacta a romanilor, ei tot mai erau, la inceputul secolului 20, aproape 300.000, la egalitate cu rutenii si inaintea germanilor.
In acest cadru, romanii din imperiul dualist vor ramane o jumatate de secol. Ei nu sunt capabili sa reactioneze organizat si eficace la pierderea statutului lor din anii Dietei de la Sibiu, 1860-1865. Doar in 1868, romanii se aduna din nou la Blaj, pentru a protesta contra dualismului. O adunare fara rasunetul aceleia din timpul Revolutiei de la 1848 si tardiv organizata. Ea adopta Pronunciamentul de la Blaj, prin care cere restabilirea statutului autonom al Transilvaniei si aplicarea legilor Dietei de la Sibiu, de recunoastere a natiunii si a limbii romane. Un an mai tarziu, romanii incearca sa organizeze un partid propriu. Nu reusesc si infiinteaza doua, unul al romanilor din Banat si Ungaria, creat la Timisoara, la 7 februarie 1869, si altul al romanilor din Transilvania, fondat la Miercurea, la 8 martie al aceluiasi an. Tactica politica a acestor partide era diferita: pentru participare la viata politica – si deci pentru acceptarea situatiei existente si incercarea de imbunatatire a ei, prin colaborare cu reprezentantii celorlalte nationalitati asuprite – cel dintai; refuz de participare si protest in afara formelor constituite, cel de‑al doilea. Aceasta diferenta de abordare politica aduce si o diferenta de tratament din partea autoritatilor maghiare, care interzic al doilea partid, la numai o luna de la fondare.
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
