• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Ziarul de Duminică

Costin Feneşan: „Cred că ocrotirea memoriei scrise a poporului român merită o cu totul altă atenţie”/ de Stelian Ţurlea

Costin Feneşan: „Cred că ocrotirea memoriei scrise a poporului român merită o cu totul altă atenţie”/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

5 mai 2011 307

În urmă cu trei săptămâni am prezentat la rubrica Eveniment editorial un volum apărut la Editura enciclopedică - Costin Feneşan, Sub steag străin. Revenim acum asupra acestei importante lucrări într-o discuţie cu autorul. Costin Feneşan s-a născut la Timişoara, în 1947, este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. S-a specializat în domeniul istoriei medii a Transilvaniei şi Banatului, cu accent special pe editarea izvoarelor medievale. Este doctor în istorie al Universităţii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca (1977). Pentru volumul "Premisele răscoalei lui Horea 1772-1784" din Corpusul naţional de izvoare "Izvoarele răscoalei lui Horea" a primit premiul "Nicolae Balcescu" al Academiei Române (1982). A fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie si Arheologie din Cluj-Napoca (1971-1978) şi la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucuresti (1988-1998); arhivist principal la Directia generala a Arhivelor Statului din Bucuresti (1978-1988), director general al Arhivelor Naţionale ale României (1998-2002). În 2000 a fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer. A publicat mult şi a efectuat cercetări în arhivele din Austria, Germania şi Ungaria.

- Care este, pe scurt, istoria acestor documente, în majoritate necunoscute şi istoricilor, nu numai publicului larg?

- Birocraţia bolşevică n-a fost cu nimic mai prejos decât cea ţaristă, de la care a preluat de altfel numeroase "învăţături", îmbogăţite apoi cu inovaţii proprii. Ca atare, şi birocraţia Kominternului şi-a avut regulile ei, care pot fi surprinse la tot pasul în arhiva de mari proporţii care i-a supravieţuit. Dacă pe timpul existenţei Uniunii Sovietice arhiva Kominternului era ca o redută inexpugnabilă, accesibilă - şi atunci doar cu precauţii şi restricţii - unui număr foarte restrâns de persoane agreate, după 1991 istoricii ruşi şi străini au putut cerceta, în fine - e drept, cu unele limite, destul de lesne sesizabile -, bogatul material al centralei comuniste mondiale. Este momentul în care, în două rânduri (1991-1992 şi 1994), o echipă de istorici şi arhivişti din România a avut ocazia să cerceteze şi să microfilmeze documenteprivindu-i pe comuniştii şi Partidul Comunist din România păstrate în arhiva Kominternului aflată la Centrul Rus pentru păstrarea şi studiere documentelor istoriei recente (RŢHIDNI). Nu e mai puţin adevărat că, în 1957-1958 şi în 1962, delegaţii de cercetători din România au adus în ţară mai multe mii de cadre de microfilm după documente din arhiva Kominternului. Acestea se refereau în principal la congresele P.C.d.R. (congresul III, Viena, 1924; congresul IV, Harkov, 1928; congresul V, Moscova, 1931), la ultimul Congres, al VII-lea, al Komintern (1935) sau erau diferite documente legate de activitatea P.C.d.R. ori dosare personale ale fruntaşilor comunişti. Numai că, acest material revelator n-a fost pus la dispoziţia istoricilor, ci a servit Institutului de Istorie a Partidului Comunist la realizarea unei istorii a P.C.d.R. Doar că, aceasta n-a văzut vreodată lumina tiparului, dată fiind situaţia mai mult decât compromiţătoare în care erau puşi comuniştii şi partidul lor. Rămâne, prin urmare, ca depistarea şi microfilmarea de documente din arhiva Kominternului să fie reluată, chiar dacă, între timp, accesul a fost din nou restrâns.

- Ce demonstrează în mod prioritar aceste documente?

- Înainte de toate, documentele date acum la iveală atestă cât se poate de limpede faptul că, încă de la început, Partidul Comunist din România (cum se intitula de altfel şi oficial) n-a fost decât o secţie a partidului comunist mondial şi a centralei sale (Kominternul), în fapt a Partidului bolşevic din Rusia. El n-a slujit interesele României, ci, sub drapelul aşa-zisului "internaţionalism proletar", a fost un veritabil mercenar al unei puteri străine. Pe de altă parte, documentele din volum atestă fără posibilitate de tăgadă faptul că, încă de la începuturile existenţei sale, P.C.d.R. a fost zguduit de puternice convulsii interne care, nu o dată, l-au adus în pragul disoluţiei. Se mai poate constata dogmatismul obtuz din rândul membrilor de partid, în mod cu totul deosebit a conducerii, atitudine care a înăbuşit orice tentativă, cât de timidă ar fi fost, de abatere de la "linia" dictată de centrala comunistă mondială. O deviere de la preceptele propovăduite de Moscova echivala cu sinuciderea partidului, care risca să-şi piardă susţinerea financiară generoasă venită din afară. În 1924, de pildă, P.C.d.R. a avut un buget anual de peste 21 000 $ - o sumă considerabilă pe atunci -, bani proveniţi în cea mai mare parte din "sponsorizarea" externă. Documentele din volum mai pun în lumină o altă realitate, încă puţin cunoscută până în prezent: "diktatul" şi controlul asupra P.C.d.R. nu era exercitat doar de centrala kominternistă, ci deopotrivă de o creaţie a acesteia - Federaţia Comunistă Balcanică, dominată de comuniştii bulgari. În acest fel este pus în evidenţă o dată mai mult statutul ancilar şi de "rudenie săracă" a P.C.d.R., ceea ce a contribuit fără îndoială la slugărnicia şi obedienţa sa necondiţionată faţă de stăpânul din afara ţării şi înregimentarea, fără reţineri, sub steag străin.

- Documentele din arhiva Kominternului sunt tot ceea ce există în arhivele din Rusia despre mişcarea comunistă de la noi?

- Nicidecum. Mă gândesc, înainte de toate, la arhivele din epocă ale serviciilor speciale sovietice şi deopotrivă la cele ale unor ministere cu atribuţii în "munca" peste hotare, fără a mai vorbi de arhiva C.C. al P.C.U.S. (b) şi de arhivele liderilor sovietici Lenin şi Stalin.

- Va continua acţiunea de publicare a altor documente din arhiva Kominternului?

- Dacă până la finele anului 1924, când Partidul Comunist din România a fost scos în afara legii, numărul de documente microfilmate din arhiva Kominternului este destul de modest, în schimb începând cu anul 1925 cantitatea creşte într-o proporţie impresionantă, iar editarea lor întrece puterile unui singur om. În opinia mea, publicarea acestor documente poate fi realizată doar în echipă, în cadrul unui institut care investighează istoria comunismului în România.

- Unde aţi găsit informaţiile pentru extrem de utilul Dicţionar biografic şi ce surprize v-au oferit?

- Pot afirma cu toată convingerea, că la realizarea Dicţionarului biografic m-am confruntat nu o dată cu dificultăţi pe care în condiţiile existenţei unui Dicţionar biografic român în mai multe volume - oare când îl vom avea? - le-aş fi putut ocoli. În condiţiile date, sursele mele au fost cât se poate de variate, de la "hagiografia" comunistă, cu inevitabilele ei omisiuni şi falsificări, la monografii şi studii consacrate anilor de început ai comunismului şi România şi Kominternului. Numai că, de destule ori datele erau contradictorii, ceea ce a presupus din parte-mi verificări minuţioase. Cu toate acestea, nu exclud ca, în acest context, să se fi strecurat şi greşeli. Cu acest prilej, reiterez necesitatea realizării unui Dicţionar biografic român cât mai cuprinzător, mai ales că pentru destule domenii există lucrări preliminare. Este cât se poate de adevărat, că adunarea materialului pentru Dicţionarul biografic român mi-a rezervat destule surprize. Aş aminti una dintre ele. Astfel, am aflat că soţia fruntaşului comunist Gheoghe Cristescu ("Plăpumarul"), Aneta Iosif, era verişoară cu poetul şi fruntaşul românilor ardeleni, Ştefan Octavian Iosif. Poate că şi această împrejurare îl va fi făcut pe Gheorghe Cristescu să respingă teza kominternistă a autonomiei minorităţilor naţionale/etnice până la desprinderea de Statul Român, fapt care, la rându-i, va fi determinat excluderea liderului comunist din partid (1926).

- Credeţi că vom mai reuşi microfilmarea celorlalte documente din fondurile Kominternului, de interes pentru istoria comuniştilor români?

- Pentru început, doresc să menţionez faptul că, în anul 2002 Arhivele Naţionale ale României şi Rossarhiv (Administraţia Arhivelor din Rusia) au semnat un Acord de colaborare bilaterală. În virtutea acestuia, fiecare dintre Părţile semnatare urmează să asigure delegaţilor partenerului (arhivişti şi istorici) accesul la documentele date spre cercetare potrivit cu legislaţia în domeniu a statului în cauză. Tot în Acordul de colaborare este prevăzută şi realizarea, contra cost, de microfilme după documentele depistate de delegaţii trimişi la cercetare. Pentru România, problema de căpetenie rămâne punerea efectivă în practică a prevederilor Acordului amintit, iar aceasta se poate realiza doar prin asigurarea unor resurse financiare rezonabile. Odată biruit acest impediment, cercetările/depistările de documente în arhiva Kominternului se vor putea relua, iar cercetarea istorică din România va beneficia de documentele microfilmate.

- Ce s-a ales din proiectul de acum 10 ani al mai multor ţări de digitalizare a inventarelor arhivei Kominternului?

- Din câte ştiu, proiectul, care s-a bucurat de o finanţare substanţială şi constantă, a fost dus la bun sfârşit. Numai că, cei care doresc să acceseze inventarele digitalizate trebuie să plătească o anumită taxă. Aşa cum am menţionat şi în cartea mea, în anul 2000, cu ocazia Congresului Internaţional de Istorie de la Oslo, România a fost invitată să se alăture ca partener la realizarea proiectului, ceea ce ar fi presupus o contribuţie financiară modică (în jur de 40.000 $). Cum suma nu a putut fi disponibilizată la vremea respectivă, acum va trebui să scoatem bani din buzunar pentru a avea acces la un instrument esenţial de orientare în arhiva impresionantă prin dimensiuni a Kominternului.

- Cum se explică interesul Dvs. pentru evenimentele din secolul trecut, după ce ani buni aţi fost preocupat de istoria Banatului, de editarea documentelor medievale şi postmedievale?

- Întrebarea este cât se poate de îndreptăţită! Numai că, interesul meu pentru anii de început ai comunismului are rădăcini mai vechi. Încă în 1999 am publicat, împreună cu Marin C. Stănescu - şi tot la Editura Enciclopedică -, volumul "Lenin şi Troţki versus Ludendorff şi Hoffmann", care a dezvăluit, tot pe temeiul documentelor, începuturile răului care avea să zguduie din temelii lumea secolului al XX-lea. Apariţia, în anul 2001, a unui volum de documente consacrat "copilăriei" comunismului românesc, documente extrase tot din arhiva Kominternului şi publicate sub egida Arhivelor Naţionale ale României, mi-a stârnit curiozitatea să verific măsura în care fuseseră valorificate documentele din perioada 1919-1924. Spre surprinderea mea, am constatat că din anii de început ai comunismului şi ai P.C.d.R. (până la scoaterea acestuia în afara legii, în decembrie 1924) fuseseră publicate doar 19 documente. Drept urmare, dându-mi seama de importanţa pe care o reprezentau pentru perioada în cauză, am "despoiat" rolele de microfilm de documentele încă nepublicate şi - călăuzit de rigorile unui editor de documente medievale - am socotit absolut necesar să le aduc atât la cunoştinţa confraţilor istorici cât şi a publicului larg, interesat de un fenomen care a marcat cu atâta suferinţă societatea românească.

- Ca fost director general al Arhivelor Naţionale şi, prin urmare, cunoscător al problemei, ce credeţi că nu s-a făcut şi este urgent în privinţa arhivelor şi a valorificării documentelor care au fost ţinute departe de public?

- Înainte de toate, aş porni de la însemnătatea dublă care îi revine Arhivelor ca instituţie a statului în condiţiile României contemporane. Pe de o parte, se detaşează rolul social al instituţiei, ca păstrătoare a celei mai mari părţi a documentelor care atestă diferite drepturi patrimoniale şi de altă natură ale cetăţenilor. Or, în ultimii 15 ani, Arhivele Naţionale au trebuit să facă faţă - în condiţiile legislaţiei referitoare la restituirea proprietăţilor - unei avalanşe de cereri de copii şi extrase de documente venite din partea cetăţenilor. Iar aceasta în condiţiile unei logistici precare (pentru a nu spune depăşite) şi a unui personal cu totul insuficient din punct de vedere numeric. Numai că personalul Arhivelor Naţionale a înţeles că, în contextul existent, misiunea sa socială era, fără îndoială, prioritară. În aceste condiţii, misiunea ştiinţifică a arhivelor româneşti a avut, pe de altă parte, în mod firesc, de suferit. Punerea la dispoziţia istoricilor mai cu seamă a documentelor din perioada regimului comunist - un deziderat pe deplin întemaiat - a avut, din păcate, de suferit datorită mai multor cauze. Pe de o parte, au fost întâmpinate vădite greutăţi la preluarea acelor documente de la cei în păstrarea cărora se aflau imediat după evenimentele din 1989, dificultăţi sporite şi de spaţiile de depozitare cu totul insuficiente şi deopotrivă de personalul numeriv redus, căruia îi revenea ordonarea şi inventarierea documentelor în vederea punerii lor la dispoziţia cercetării ştiinţifice. Pe de altă parte, s-a resimţit, din păcate, o "vigilenţă" deplasată, izvorând tocmai din legislaţia arhivistică ancorată încă în trecutul comunist, a unora dintre cei cărora le fusese încredinţată deschiderea spre lumea ştiinţifică şi punerea la dispoziţia acesteia a documentelor până atunci ocultate. Nu e mai puţin adevărat că, începând de prin 1995, Arhivele Naţionale ale României au publicat mai multe volume de documente cu privire la diferite aspecte din istoria recentă a ţării şi în mod special a perioadei comuniste. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Arhivele Naţionale au făcut un pas enorm pe calea integrării în normalitate, dar persistă probleme de fond care se cuvin rezolvate. Despre acestea voi mai vorbi.

- Care sunt priorităţile pentru Arhivele Naţionale?

- Într-o adevărată competiţie a priorităţilor pentru Arhivele Naţionale, socotesc că un loc de frunte trebuie acordat modernizării, de fapt aducerii la zi în consonanţă cu normele europene, a legislaţiei în materie. Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale, adoptată cu chiu şi vai după 4 ani de tribulaţii de către Parlamentul României, este în cea mai mare parte a ei depăşită de statutul actual al ţării, ca membru al Uniunii Europene. Această lege organică este, în fapt, o variantă cosmetizată a Decretului nr. 472/1971, care reglementa funcţionarea Arhivelor Statului în perioada comunistă. Mai mult, atât schimbările produse pe plan naţional şi internaţional, cât şi lacunele, unele de-a dreptul păgubitoare pentru tezaurul arhivistic al ţării, pentru împlinirea menirii sociale şi ştiinţifice a instituţiei Arhivelor, impun cu maximă urgenţă adoptarea de către Parlamentul României a unei Legi a Arhivelor. Numai că - şi în acest caz - noul proiect de lege, depus de mai bine de 10 ani la forul legislativ al ţării, se "bucură" de o ignorare inexplicabilă, pentru a nu spune mai mult... O prioritate de aceeaşi importanţă o socotesc a fi construirea unui sediu modern al Arhivelor Naţionale - dacă vreţi, un Palat al Arhivelor! -, în consonanţă cu importanţa care s-ar cuveni acordată uneia dintre cele mai vechi instituţii ale Statului Român modern (înfiinţată în 1831). Cred că ocrotirea memoriei scrise a poporului român merită o cu totul altă atenţie, aşa cum se procedează în alte state europene. Cu titlu de exemplu, doresc să amintesc faptul că, în Republica Cehă, la Praga, în perioada 1992-1997 a fost construit un sediu ultramodern al Arhivelor Cehiei (având o capacitate de depozitare pentru 250 km material de arhivă), cu o investiţie de nu mai puţin de 700 milioane mărci germane. Socotesc că orice comentariu este de prisos...À bon entendeur salut, adică cei ce trebuie să audă, să se hotărască la fapte!

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895