• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

CRONICA DE TEATRU / Afrimiada

CRONICA DE TEATRU / Afrimiada

 
Dupa ce a atras atentia asupra lui prin curajoasa "transare" a unor clasici turnati in forme acut contemporane, Radu Afrim s-a oprit tot mai des asupra unor texte scrise recent, provenind din culturi diferite, dar care par in spectacolele lui privite printr-o lentila comuna. Fie ca e vorba despre bolnavii dintr-un spital interbelic, ca in "Inimi cicatrizate" dupa Max Blecher (Teatrul Dramatic Constanta), fie despre rusii dintr-un cartier sarac din "Plastilina" de Vasili Sigarev (Teatrul "Toma Caragiu" Ploiesti), fie despre italienii traind intr-un colt uitat de lume din "Boala familiei M" de Fausto Paravidino (Teatrul National Timisoara), fie ca sunt oameni pierduti in jungla urbana si cautand stangaci sa se regaseasca, precum aceia din "And Bjorg, of course", a norvegianului Thorvaldur Thorsteinsson (Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti) sau din "Lucia patineaza" a georgienei Lucia Sintjia Cernautskaia, despre care am vorbit pe larg saptamana trecuta, fie ca sunt tineri ce nu-si gasesc drumul, ca in piesa suedezei Sofia Freden "De mana" (Teatrul "Andrei Muresanu" din Sf. Gheorghe) – acesti insi intrati sub lupa lui Afrim devin expresia marginalului din care el stie sa faca studiu de caz.
Eroii nestiuti ai traiului de pe o zi pe alta, fiinte lipsite de stralucire aparenta, dar inmagazinand o uriasa poezie ce transpare in gesturile lor caraghios avantate, in ezitarile lor induiosatoare, in neputinta lor dureroasa. Afrim are cativa actori-fetis (Constantin Cojocaru, Alin Teglas, Clara Flores, Elena Popa), dar ii seduce pe mai toti aceia cu care lucreaza - si lucreaza la multe teatre din tara, fiindca un spectacol Afrim e o garantie a succesului de public. Se asociaza cu scenografi capabili sa redea poezia ascunsa a vietii obisnuite in costumele si decorurile lor, uneori combinate cu adevarate eseuri video (cum alcatuieste Wonderboy in "E doar sfarsitul lumii" de Jean Luc Lagarce la Odeon), alteori punand in valoare spatiul de joc incorporand o poezie proprie (cum face Velica Panduru in "Boala familiei M" la Teatrul National din Timisoara).
Nu in ultimul rand, da o mare atentie universului vizual si sonor al spectacolelor sale, spre deosebire de multi dintre regizorii de la noi care cred ca textul, mai ales cel contemporan, vorbeste de la sine. Se poate, dar felul in care ceea ce spune un text este transcris in scena de regizor, face ca acestea – cele spuse - sa-i apartina, sa fie incluse intr-un univers recognoscibil, in cazul de fata un univers dens si plin de o poezie deloc lipsita de umor, un univers vizual ce se impregneaza in memoria spectatorului, un univers populat de fiinte capabile sa reaminteasca pana si celui mai cinic dintre demnii cetateni ai lumii de azi ce inseamna emotia.
Spectacolele lui Radu Afrim par sa se inscrie intr-un fel de campanie pentru redescoperirea unei umanitati pierdute, campanie ce s-ar putea numi simplu "Afrimiada". Mi-am amintit despre toate acestea acum, cand la Paris tocmai se incheie seria reprezentatiilor cu "Boala familiei M" de Fausto Paravidino in regia lui Radu Afrim, o productie a Teatrului National din Timisoara, aflata in turneu in capitala Frantei la invitatia Teatrului Odeon. E o recunoastere meritata.
 
http://teatruldeazi.blogspot.com/


Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743