• Leu / EUR4.7260
  • Leu / GBP5.3065
  • Leu / USD4.2193
Ziarul de Duminică

CRONICA DE TEATRU / Nimic nou despre Hamlet

 

 
 

Productia avea toate premisele bune: un regizor care si-a facut un renume la Teatrul "Tamasi Aron" din Sf. Gheorghe, fiind apoi invitat in mai multe teatre din tara cu rezultate remarcabile nu de putine ori, plus actori dintre cei mai cunoscuti la noi – totul intr-un teatru tanar, din ce in ce mai ambitios. Dar punctele slabe s-au dovedit mai multe. Cele mai bine de trei ore petrecute in mica sala de la Metropolis nu reusesc sa te convinga ca regizorul a avut motive profunde sa aduca in scena tocmai aceasta piesa si nu oricare alta. Oricare alta in care ar fi putut fi distribuiti aceeasi actori – poate mai putini, fiindca e intotdeauna o problema cand pe scenele mici aduci foarte multi actori – si in care ar fi putut fi plasate cele cateva momente reusite pe care se sprijina edificiul altfel fragil al spectacolului. Cel mai bun dintre ele – ca sa incep cu partile bune – este intalnirea dintre Hamlet si Ofelia (care puteau fi oricare alti indragostiti celebri) pe fondul unei melodii cantate la acordeon de un histrion perfect pe numele lui Ionut Caras. Acelasi Caras face un cuplu excelent cu Coca Bloos pe post de gropari, amandoi aducand cu ei in scena istorii personale bogate ce-i transforma intr-un fel de guru atemporali privind cu simpatica detasare toata agitatia celor din jur.
Si e multa agitatie in jur. In primul rand agitatia unui Hamlet neconvingator, pentru ca nu are nimic de demonstrat. Cand atatea optiuni au fost sondate in legatura cu un personaj, nu mai poti sa intri in scena fara sa stii exact ce fel de Hamlet joci si pe ce idei anume se sprijina el in universul arhicunoscut al piesei? Desigur, aici vina principala e a regizorului care face mai multe greseli: lipsa de seriozitate a demersului incepe cu lipsa unei noi traduceri. E nevoie de ani buni la noi de o noua traducere integrala a operei lui Shakespeare, pana de curand fiind folosite versiunile Leon Levitchi si Mihnea Gheorghiu. Din fericire, anul acesta, ca un facut, au aparut deja spectacole cu traduceri complet noi pentru Furtuna (Ioana Ieronim), Poveste de iarna (Peca Stefan), Regele Lear (Ioana Ieronim, Andrei Serban, Dana Dima) si iarasi Furtuna (Cristi Juncu). Din pacate, regizorul Hamlet-ului de la Metropolis a ales o varianta la jumatate de drum si anume „adaptarea dupa textul original si variantele de traducere folosite in spectacolele lui Alexandru Tocilescu, Vlad Mugur si Liviu Ciulei", combinatie semnata de criticul de teatru Alice Georgescu. Cum poti sa folosesti traduceri facute pentru trei spectacole din epoci diferite si ce numitor comun ai putea sa gasesti pentru ele, ca sa le faci sa sune coerent pentru spectatorul din 2009, ramane o enigma greu de rezolvat. Pe scena, combinatia nu da deloc rezultate bune, actorii fiind vizibil incurcati de schimbarile de ton ale replicilor lor, dintre care unele li se asaza mai bine in gura, iar altele deloc. Desigur, ar fi fost un travaliu mult mai epuizant sa se porneasca la o traducere complet noua pentru Hamlet, dar cu siguranta ar fi fost o contributie esentiala la binele spectacolului si la dinamica teatrului romanesc in general.
 
 

Unde sunt fisurile?

Greselile de distributie provoaca o alta fisura a spectacolului: o nepotrivire flagranta este aceea a cuplului Gertrude – Claudius, jucati de actori mult mai tineri decat interpretul lui Hamlet, dintre care "mama lui Hamlet" este in plus o actrita lipsita de experienta, care isi sprijina rolul pe imaginea simplista de femeie fatala fumand tigara de la tigara, aratandu-si picioarele si trecandu-si nervos mainile prin parul blond. Actori limitati se dovedesc si Cristian Motiu (care il transforma pe Horatio intr-un tocilar plicticos, ale carui vorbe abia le intelegi in lipsa unei frazari corecte), respectiv Romeo Tudor (preotul, care din fericire sta mai putin in scena). Distributia tip „all star" – mai putin debutantele Diana Cavallioti (Gertrude) si Ioana Anastasia Anton (Ofelia) – are si un alt dezavantaj. Jocul actorilor nu se armonizeaza in nici un fel, aproape fiecare reprezentand generatii diferite si modalitati de expresie uneori aflate la poluri opuse. Desi buni fiecare in felul sau, Alexandru Repan de la Nottara (Polonius), Sorin Leoveanu de la Teatrul National Craiova (Claudius), Lazslo Matray de la Teatrul "Tamasi Aron" din Sf. Gheorge (Laertes) si Marius Stanescu de la Odeon (Hamlet) nu se intalnesc practic niciodata pe aceeasi lungime de unda. Actorii proveniti din ultimele generatii de absolventi – cele doua actrite pomenite mai sus si Sorin Dobrin (Rosencratz), respectiv Alin Teglas (Guildenstern) – sunt „din acelasi film" insa unul diferit de cel in care joaca colegii lor mai varstnici. Influentele suferite de fiecare dintre ei, lucrul in echipa unui teatru anume, colaborarile cu anumiti regizori, toate isi spun cuvantul in dezvoltarea unui actor, cum e si firesc, iar riscul de a aduce personalitati atat de diferite impreuna, intr-unul dintre putinele teatre de proiect de la noi, devine evident aici, in lipsa unui antrenament in comun care sa vizeze tocmai rezolvarea acestor probleme.
 
 

Florin Zamfirescu – o fantoma simpatica

In acest context tulbure, se vad mai bine Florin Zamfirescu – o fantoma foarte umana, ca un batran pisalog care isi vede de ale lui in timp ce povesteste "omorul", de parca i-a fost acceptat sa-si duca si tabieturile cu el pe lumea cealalta. Asa incat intra si iese, tarandu-si picioarele, mai amintindu-si ceva, in timp ce mananca un mar, taindu-l atent cu cutitul. O descoperire de noi resurse de autentic intr-un actor despre care ai putea crede ca stii totul dupa o viata pe scena. O alta descoperire este debutanta Ioana Anastasia Anton – ingenua perfecta, dupa toate definitiile, aparuta intr-o vreme in care ingenuitatea, in viata sau pe scena, a fost de mult aruncata la cos. Si totusi, chiar in lipsa unei structuri anume sau a unei lecturi noi a rolului, tanara actrita reuseste sa o joace pe Ofelia cu simplitate si credinta, convingandu-te sa o privesti ca pentru prima oara si sa uiti toate intepretarile care i s-au dat pana acum rolului.
Poate ca lipsa unei directii sau a unei noi lecturi a regizorului ar fi putut fi uitata daca toti actorii ar fi mizat pe aceeasi simplitate. Poate ca, in timp, daca ar juca suficient impreuna, stilurile lor de joc s-ar armoniza. Dar un lucru nu va putea fi schimbat in bine in acest spectacol si acesta este decorul lui Jozsef Bartha. Colaborator constant al regizorului, autor al unora dintre cele mai bune "instalatii scenice" din teatrul romanesc recent, pe care eu una le-am admirat si despre care am scris, scenograful are aici o idee care devine un alt punct slab al montarii. Conditionat de spatiul redus al scenei de la Metropolis, el inventeaza un singur obiect multifunctional – un dulap imens, rotativ, dotat cu usi, oglinzi, sertare si scaune pliante pe laturi. Masiv, construit din lemn, dulapul anuleaza prin prezenta sa in scena orice posibila perspectiva si ajunge sa ametesca spectatorii aflati foarte aproape de el, tot rotindu-se la fiecare scena. Ii incurca uneori si pe actori, care se vad in oglinzi iesind din scena prin spatele acesteia, in pas alergator. Mecanismele de desfacere a scaunelor laterale sunt greu de manuit si i-au dat de furca lui Polonius, cel putin la reprezentatia pe care am vazut-o eu. Nu vreau sa rasucesc cutitul in rana, dar nici costumele semnate de Judit Dobre Kothay nu spun mare lucru (in afara de rochia actorului din "capcana de soareci" si de costumatia Ofeliei din partea a doua a spectacolului), fiind destul de greu de spus daca e vina scenografei care a desenat schitele sau a executantului (nu e prima data intr-un teatru de la noi cand se vede pe scena rezultatul lipsei de experienta a unei case de moda in alegerea materialelor potrivite pentru costumele de teatru si in croirea acestora).
Povestea lui Hamlet nu este niciodata una vesela, dar povestea unui spectacol care avea toate premisele de a fi o productie de maxim interes a stagiunii si reuseste sa fie numai un alt spectacol oarecare pe o scena romaneasca este cu atat mai trista cu cat e din ce in ce mai des intalnita la noi.
 



 

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7260
Diferență: 0,0233
Ieri: 4.7249
Azi: 4.2193
Diferență: -0,1136
Ieri: 4.2241
Azi: 5.3065
Diferență: 0,2645
Ieri: 5.2925
Azi: 4.2262
Diferență: 0,0947
Ieri: 4.2222