Si nici macar doua decenii mai târziu situatia nu s-a schimbat prea mult. Nu neaparat ca speta „patriotului nationale" n-a disparut estimp – asta oricum era de asteptat; dar nici patimile stârnite de poezie (in niste vremuri, altfel, deloc favorabile pentru existenta ei) n-au fost mai mici. Oricâte bagauri au executat intre timp romancierii, ei tot n-au reusit sa egaleze sfintele mâinii proletare desteptate de versurile unor Es. Pop, Galatanu, Ianus sau Sociu.
De altfel, nu intâmplator am alaturat aceste doua serii literare. Ci tocmai pentru a arata ca, dupa canoane, Alexandru Musina ar putea fi gazduit de ambele. In fond, din deloc recentul – cartea, zice autorul, a fost alcatuita pe 21 aprilie 1986 –, dar foarte proaspatul sau „Album duminical"*, doar tematica ii tradeaza vârsta. Altminteri, când vorbeste despre lumea comunismului in faza terminala, poetul n-o ia cu aluzii si parabole, ci le zice oblu, de la obraz. Si nici nu-i de mirare, de vreme ce din lumea lui Musina there’s no escape. Totul se reduce la un prezent continuu – in ambele sensuri ale termenului „prezent": ca „aici-la-vedere", dar si ca „acum-la-raport". La el, ce-i in mâna nu-i minciuna, iar ce nu-i nu se pune. Pe buna dreptate Nicolae Manolescu il considera pe Musina, in Istoria sa critica, un fel de tatuc al douamiistilor.
In definitiv, aceasta viziune „prezenteista" se poate verifica si parcurgând „Album-ul duminical", a carui tema centrala ramâne confruntarea micilor bovarisme ale imaginatiei cu cortina de fier a realitatii. Caci, oricâta „rezistenta (psihica)" ar dovedi poetul, fizica isi spune pâna la urma cuvântul decisiv: „Am o rezistența (psihica)/ de fier/ sunt foarte inteligent/ am/ citit câteva mii de volume// Dar masa e masa daca/ nu esti atent te/ lovesti cu soldul/ de coltul ei// robinetul daca nu e strâns curge si curge curge/ si inundeaza/ si vin vecinii si cer despagubiri// am o/ fantezie de milioane dar un/ apartament de abia 80 de mii" (Poem din bucatarie – VIII). De altfel – mai e oare nevoie s-o amintesc? – in lumea lui Musina nici macar nu exista metafizica; totul se reduce la colturile mesei si la robinete. Iar micile tentative de revolta ale fanteziei sunt cenzurate cu un sarcasm fara egal: „Când eram putoi nu-mi placeau/ mamaliga si/ munca fizica, la bunici/ Numai de astea aveai parte// Ma visam/ savant si print si haiduc cineva/ care face orice dar nu/ da cu sapa care/ manânca sunca si miere de albine când vrea// Ei,/ asta-i viata!/ Din când in când/ am pofta de-o mamaliga o pun/ pe grasa sa-mi faca ii dau indicatii// sa fiu/ profesor mi se pare un chin prefer/ sa pun flori sa sap sa vând in piata/ haiduc/ nu am curajul sa fiu print/ nicio sansa" (Poem din bucatarie – VI).
E drept, poate am exagerat putin atunci când am spus ca nu-i scapare din lumea, adica din blocul lui Musina. Cai de evadare sunt, dar ele ramân tot acelea traditionale. Mai exact: pe geam (unde ii poti contempla pe pustanii care joaca ping-pong si-si bat joc de „singhi-binghi", oligofrenul cartierului), pe usa (alta sursa de depresii cotidiene, caci in casa scarii misuna o fauna inenarabila) si, evident, prin perete. Insa aceasta ultima escapada nu numai ca n-are nimic supranatural, dar e si cea mai usoara, dat fiind ca e, de fapt, o fatalitate: „Traim/ pe metru patrat/ intimitatea din// Blocul de vizavi se aude/ radioul, programul I melodii/ la cererea ascultatorilor// la fel// când vecinii trag apa, când se cearta/ cântecele lor de betie// când// urla bebelusul de la scara cealalta/ tresar/ Basty e calm de obicei dar/ inima de tata/ de fiecare data// Când merge la W.C. grasa trage intâi apa/ altfel as auzi/ tot" (Poem din bucatarie – III). La urma urmei, Musina nici macar nu descrie un bloc, ci o imensa celula, in care etajele aduc mai degraba a paturi etajate. Ceea ce, la o adica, ar putea fi un rezervor de nevroze, dar nicidecum de lamentatii. De altfel, nu atât descrierea mizeriei si a mediocritatii ambientale, cât acest ton apatic, care indica incapacitatea de reactie, paralizia subiectului, armonia grotesca cu mediul, sustine valoarea „Album-ului duminical". Ce se poate intâmpla, in fond, intr-o duminica? Mai nimic, fireste. Insa acest nimic devine din banal terifiant in momentul in care ne dam seama ca in blocul lui Musina in fiecare zi e duminica.
Prin urmare, tocmai aceasta amorteala bacoviana constituie secretul „Album-ului duminical": nu numai ca prezentul e singura realitate, dar prezentul e mereu blocul si prezentul e mereu duminica. Deoarece dincolo de bloc sunt doar alte blocuri si dincolo de duminica sunt doar alte duminici. Putini poeti contemporani au mai reusit sa figureze cu o asemenea intensitate alienarea pretins urbana. Dar nu stiu daca vreunul dintre ei ne convinge mai bine decât Musina ca distanta dintre Homo sapiens si protozoare e, in majoritatea cazurilor, o simpla gogorita.
*) Alexandru Musina, Album duminical, Editura Aula, Brasov, 2008, 48 pagini
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
