Ziarul de Duminică

CULTURA ORASULUI / Un alt fel de dirijor

CULTURA ORASULUI / Un alt fel de dirijor
25.08.2009, 15:47 25
In aprilie 2009,Esa-Pekka Salonen a anuntat ca va preda bagheta cu care a condus vreme de 17 ani Filarmonica din Los Angeles. Motivul: dorea sa dedice mai mult timp compozitiei. Poate si obosise un pic…
Consiliul de Administratie al institutiei a anuntat la randul sau ca inlocuitorul longevivului dirijor va fi "pustanul" Gustavo Dudamel (28 de ani!) In primul sau sezon in Orasul Ingerilor, temperamentalul venezuelean urma sa dirijeze vreme de zece saptamani, plus concertele de vara la Hollywood Bowl.
De unde aparuse minunea? Dudamel era in acel moment conducatorul Orchestrei Venezuelene de Tineret "Simon Bolivar", dar si dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Gothenburg, in Suedia. Stralucise si incantase pe scenele filarmonicilor din Berlin, Viena, Londra, Chicago, New York etc., pe langa care isi aratase talentul si in fosele Operelor din Milano si Berlin.
"Acum doi ani mi-am facut debutul cu Filarmonica din Los Angeles si din primul moment am simtit o legatura speciala si sentimente profunde din partea membrilor orchestrei. Sunt foarte onorat ca am fost ales sa-i urmez marelui dirijor si compozitor Esa-Pekka Salonen", a spus tanarul artist, subliniind ca Venezuela, Statele Unite si Suedia deseneaza acum, pentru el, un triunghi geografic muzical. Sa precizam la randul nostru ca predecesorul Esa-Pekka Salonen este finlandez! Si, ca un detaliu de coloratura, trebuie spus ca sala Filarmonicii din LA poarta numele lui Walt Disney.
OK, un dirijor pleaca, altul vine, fie el si foarte tanar, ce-i de povestit aici? Este de povestit Dudamel! Si mai ales este de vazut – de pilda in recenta imprejurare in care si-a adus orchestra in cea mai saraca mahala a Caracasului, cantand pe gratis, in plin camp, pentru napastuitii sortii – care au venit cu miile!
Gustavo Dudamel a facut pentru muzica simfonica – pastrand proportiile – ceea ce facuse Ioan Luchian Mihalea pentru cea corala: a reinventat-o, a inviat-o, a pus-o in miscare. Orchestrantii sai se imbraca precum personajele dintr-o piesa si se misca in scena – nu insa mai mult decat dirijorul lor! E aproape un dans si in orice caz un ritual.
Si-a dus orchestrele peste tot: cea din LA in turul Europei (Koln, Essen, Luxembourg, Munchen, Viena, Barcelona, Valencia, San Sebastian, Valladolid); cu Israel Philharmonic Orchestra a fost la Carnegie Hall in NY, la Centrul Kennedy din Washington, la Centru Kimmel din Philadelphia si la Walt Disney Concert Hall; cu Simon Bolivar Youth Orchestra intr-un turneu asiatic prin Japonia, China, China si Coreea de Sud. Cronicile il gratuleaza cu sintagme precum "energie contagioasa" sau "maiestrie exceptionala" si toata lumea tine sa scoata in evidenta magnetismul dintre dirijor si orchestranti.
S-a nascut in 1981, in Barquisimeto, Venezuela, a studiat vioara la Conservatorul Jacinto Lara, cu Jose Luis Jiménez si apoi cu Jose Francisco del Castillo, la Academia Latino-Americana de Vioara. In 1996 si-a inceput studiile de dirijorat cu Rodolfo Saglimbeni si in acelasi an – deci la 25 de ani – a fost numit director muzical al Orchestrei de camera Amadeus. A urmat triumf dupa triumf…
 

tczarojanu@yahoo.com 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO