Ziarul de Duminică

Cutia Pandorei. Elada sau Poveşti de familie (În căutarea obârşiilor) – I/ de Mihail Gălăţanu

Cutia Pandorei. Elada sau Poveşti de familie  (În căutarea obârşiilor) – I/ de Mihail Gălăţanu

Autor: Mihail Galatanu

21.09.2012, 00:07 173

Cum e să te duci înapoi în timp, să te întorci şi să îţi cauţi rădăcinile? Să sapi la rădăcina poveştilor de familie? A propriei tale mitologii genealogice, aceea de formează un arbore, care se învecinează cu cabinetul ginecologic? Să fii cu o optime sânge grecesc, să îţi placă enorm muzica grecească, dar şi o optime rus, să îţi placă la nebunie folclorul rus precum, deopotrivă, cel românesc? Cum? Cum e să ai un bunic care umbla cu caii de poştă prin Tutova, în inima Moldovei, şi ducea scrisorile, avea ibovnice prin tot giudeţu', toate satele şi comunele pe unde trecea - şi era urmărit de soţi încornoraţi şi geloşi? Ştiaţi că, mai sus de Vlădeştii pe Prut ai Galaţilor, ciorba de burtă e "mâncare de căruţaş"? Şi cum ar fi să pleci în Grecia să îţi cauţi strămoşii? Să cauţi nu trupuri, nu cimitire, ci spirite vii. Ce înseamnă să fii viu pentru grecul de azi? Şi, acolo, să îţi aminteşti că bunicul tău, poştaş de Vaslui şi Bârlad dormea, cu cizme pline de dohot, prin paturi imaculate, aşternute de ibovnicele lui, numai şi numai ca să le pedepsească pentru că noaptea nu îşi părăseau soţul legiuit şi nu veneau la el în pat? Sigur, poveşti de familie... Cartea va apărea cât de curând la Editura LIMES, în afara seriilor şi colecţiilor, ea fiind, după spusa autorului - roman-eseu-jurnal-(foarte)personal

Tatăl tatălui

Compoziţia ar fi asta: o optime sânge grecesc, o optime rusesc, iar restul sânge românesc, adică moldovenesc (y compris basarabenesc). Este, fără îndoială, compoziţia unui cocktail. De sânge. Da, un cocktail din sângele părinţilor mei, pe care îl beau eu. Şi atunci când îmi muşc buzele. Şi atunci când îmi muşc limba. Patru pătrimi cu siguranţă din Moldova aflată în stânga Prutului, Tutova & Covurlui. Poate şi sânge arab. Cu siguranţă, ceva-ceva şi ebraic, ca mai noi toţi, majoritatea - care ne tragem din Adam şi Eva.

Sângele rusesc şi grecesc ştim de unde vine. Da. Vine din partea mamei: un bunic, Constantinos Teodorakis, grec, din tată (sau tatăl tatălui său) născut probabil în Creta, venind, deci, din Grecia (pesemne cea insulară, din cea mai mare insula a Greciei, deşi despre asta nu pot fi sigur niciodată, ci ştiu doar, CERT, că era GREC) - deci eu acum, în Grecia, e ca şi cum mi-aş căuta originile, ramura cea mai veche a sângelui şi familiei mele; iar un alt bunic din Rusia, rus get-beget.

Am încercat, discutând cu un funcţionar al ambasadei, atunci când mi-am luat viza, să-mi revendic cetăţenia grecească, gândind că e ca şi cum mi-ar lipsi ceva, ca şi cum aş vrea să-mi recuperez partea grecească a sângelui meu.

Pentru că rus mă simt când e vorba de simţire - sau slav, oricum, deşi sufletul meu este român.

Sunt un român care simte ca un slav şi are hedonismul unui grec, aceleaşi porniri orgiace, acelaşi cult al lui Dionisos adânc încrustat în sufletul său. O combinaţie de simţire slavo-elină, greco-rusă, ce mai eterie umblă prin sângele meu, mă şi mir io, aşa, de unul singur.

O schemă a arborelui genealogic ar fi cam aşa: un du-te vino, o cursă între Heraklion şi Moscova, între pustă şi palmieri: asta e mămăligă românească, bineînţeles, care nu se poate abţine să facă explozie. Care tot va exploda, o dată şi-o dată.

Şi, la urma urmei, cum să nu facă?

Plină de atâta melancolie neagră şi bacante?

Între liubliu tibea şi agapi mu, hait?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO