Serban Lupu este bine-cunoscut publicului romanesc. S-a nascut in Brasov, si-a facut scoala in Romania, a studiat la Londra cu Yehudi Menuhin, Henryk Szering si Nathan Milstein, dupa care si-a desavarsit pregatirea muzicala in Statele Unite, cu renumitii profesori Joseph Gingold si Dorothy Delay. Are o discografie concentrata in mare parte asupra muzicii lui Enescu si Bartok. In vara aceasta, a organizat a patra editie a Festivalului International de Muzica de Camera "Cetatea muzicala a Brasovului".
- Pentru ca sunteti originar din Brasov, ati fondat acest festival in orasul natal. Cum a evoluat el de-a lungul editiilor de care a avut parte pana acum?
- Daca la inceput era, sa spunem, o incercare de a atrage publicul meloman brasovean in perioada estivala si avea un caracter oarecum eclectic, deci incercam sa captam toate aspectele repertoriului universal, pe masura ce s-a dovedit ca publicul ne raspunde cu interes, am inceput sa ne gandim la anumite teme.
Anul trecut, bineinteles, fiind Anul Enescu, tematica a fost George Enescu si am reusit sa prezentam chiar si lucrari in premiera. Anul acesta, ne concentram asupra a doi compozitori aniversati in 2006, Mozart si Bela Bartok, cel care a facut atatea pentru muzica romaneasca. In fiecare an am avut o combinatie intre artisti romani si straini, pentru mine ideea unui astfel de festival fiind tocmai imbinarea talentului mondial cu cel romanesc. Mi-am dorit ca festivalul sa se adreseze unui public cat mai larg si mai ales tinerilor. De aceea, in afara de muzica clasica si de camera, am introdus seri de jazz, seri folclorice, seri de poezie si recitari, am avut si o seara cu arii din opere. Incerc, asadar, sa atrag cat mai multi iubitori ai muzicii si ai culturii.
- In urma cu mai multi ani, aveati numerosi studenti romani. Cum au evoluat acestia dupa terminarea studiilor? Se mai intampla acest fenomen in 2006?
- Cei mai multi s-au dezvoltat frumos si sunt in locuri si pe pozitii prin care contribuie la viata muzicala a comunitatilor respective. Fie ca au patruns in orchestre, fie, la randul lor, sunt profesori, au devenit soli buni ai culturii romane. In momentul de fata, cred ca este o intamplare, dar nu am studenti romani. Majoritatea sunt din Coreea, China si Japonia. De curand, insa, am sustinut un curs la Tescani, in acel minunat loc care a fost resedinta de vara a familiei Enescu. Acolo am acultat mai multi studenti romani, dintre care unii foarte talentati, care si-au exprimat un viu interes de a studia in Statele Unite. Sper sa reuseasca si sper sa-i pot sprijini.
- Profund legat de numele lui Enescu, in ultimii ani ati avut mai multe initiative legate de numele marelui compozitor petrecute si in afara granitelor Romaniei...
- Trebuie sa va marturisesc ca, de mai bine de 30 de ani de cand cant pe scenele lumii, aproape ca nu a existat program in care sa nu includ o lucrare enesciana. Daca la inceput acest lucru era privit de publicul american ca un element oarecum exotic, acum aceste piese au inceput sa intre in randul lucrarilor cu valente si indraznesc sa cred ca intr-o anumita masura toate acestea se datoreaza si eforturilor mele... In plus, am organizat mai multe simpozioane si festivaluri Enescu, fie la Universitatea Illinois, fie la New York. Chiar anul trecut am avut un simpozion si un festival dedicat muzicii lui Enescu la New York, dar poate cea mai importanta realizare in acest sens a fost premiera americana a operei Oedipe, petrecuta anul trecut in octombrie, in marea sala de concerte a Universitatii din Illinois, unde Enescu insusi venea, in ultimii ani de viata, sa predea.
- Vorbeati despre un disc care s-a editat in America pentru aceasta productie...
- Discul a si aparut si a intrat in circuitul comercial. Tot atunci, spectacolul cu Oedipe s-a difuzat in SUA si la radio; in paralel, am organizat un simpozion dedicat mitului oedipian si impactului sau, la care au participat personalitati din cultura americana - printre altii si Andrei Serban. Acest eveniment marcheaza un moment important in recunoasterea lui George Enescu.
- Revenind la activitatea interpretativa, care ar fi discurile care v-au jalonat cariera?
- As incepe chiar cu prima inregistrare pe care am facut-o, cu Sonata a III-a de Enescu si cu Sonata pentru vioara solo de Bartok, din 1985. Iata ca au trecut mai bine de 20 de ani de atunci. Un alt moment care mi s-a parut definitoriu pentru stadiul la care ma aflam a fost un disc de virtuozitate ce se chema Violon diabolique. Un alt disc pe care l-am realizat cu o placere deosebita a fost cel al integralei lucrarilor pentru vioara de George Enescu, pe care l-am inregistrat in compania inegalabilului Valentin Gheorghiu si a Filarmonicii din Bucuresti, sub bagheta lui Cristian Mandeal. De curand a aparut un nou disc, de data aceasta cu integrala lucrarilor pentru vioara si pian de Bela Bartok, pe care
l-am inregistrat impreuna cu colaboratorul meu Ian Hobson. Nu in ultimul rand, semnalez discul pe care l-am inregistrat chiar in aceasta vara pentru Editura Casa Radio, cu lucrari inedite de George Enescu, impreuna cu pianista Ilinca Dumitrescu.
- In aceasta toamna, veti avea un turneu cu cativa lautari romani in SUA. Cand ati inceput acest proiect, in ce s-a concretizat el pana acum si ce aveti in plan?
- In octombrie, imediat dupa ce ma intorc dintr-un turneu in Taiwan, urmeaza acest turneu in Statele Unite ale Americii, care va include concerte la Symphony Center din New York, la Chicago si la Universitatea din Illinois. Acest proiect, care mie imi este foarte drag, a inceput chiar la Tescani, in casa lui Enescu, unde am intalnit-o pe muzicologul Speranta Radulescu, un om care si-a dedicat viata relatiilor muzicale cu lautarii si cu folclorul romanesc. De mult voiam sa investighez acest domeniu, simtindu-l foarte aproape prin studiile care le-am realizat asupra muzicii enesciene, asa ca, impreuna, am alcatuit un proiect reunind toate regiunile reprezentative ale tarii. Am facut cunostinta astfel cu niste oameni minunati, care mi-au devenit colaboratori si prieteni. Relatia cu acesti oameni dedicati muzicii, lautarii, a fost o experienta incantatoare, care mi-a dat o senzatie de improspatare prin entuziasmul lor fata de muzica pe care o canta. Discul realizat impreuna cu ei s-a bucurat si se bucura in continuare de un mare succes nu numai in Romania, ci si la BBC, unde in mod frecvent se difuzeaza selectii din el, ori in America. Drept urmare, am facut deja turnee la Stockholm, am mai cantat la Bucuresti si ne-am intalnit din nou la Brasov. Este o muzica de inalta virtuozitate, o imbinare a muzicii lautaresti cu abilitatea mea, ca muzician clasic, de a ma adapta, de a o face accesibila si publicului de muzica clasica din lumea intreaga.
- Cum treceti de la relatia cu lautarii romani la cea cu mari muzicieni din zona clasica? Exista un limbaj comun? Exista o zona puternic diferentiata?
- Pana la urma, in esenta, relatia este cu oamenii. Iar daca ma inteleg cu oamenii, limbajul comun fiind muzica, lucrurile merg de la sine. Asa ca nu vad o diferenta intre acestea doua, pentru ca muzica ingemaneaza sufletele cu ade-varat. Practic, astfel mi-am creat noi prietenii. Fie ca era un prieten colaborator din Japonia, China sau cei pe care i-ati mentionat, ceea ce ne leaga este dragostea fata de muzica si placerea de a face muzica impreuna.
Interviu realizat de Oltea Serban-Parau
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
