Intervalul postbelic poate fi impartit in trei perioade: prima, cea mai scurta, de la sfarsitul razboiului pana la 30 decembrie 1947, cand regele este fortat sa abdice, o perioada relativ normala (relativ la ceea ce a urmat, bineinteles), in ciuda faptului ca viata social-politica a fost grav tulburata de falsificarea grosolana a alegerilor din 1946.
Totusi, "partidele istorice" - Liberal, National taranesc si Social-Democrat - continua sa existe, presa functioneaza inca, desi situatia ei se degradeaza continuu, apar carti ce exprima opinii diverse; printre altele, asistam la manifestarea unui al doilea val al suprarealismului romanesc, cu reprezentanti precum D. Trost, Gherasim Luca, Gellu Naum, Virgil Teodorescu.
A doua perioada incepe in 1948, cand Partidul Comunist devine partid unic, partid care, dupa modelul sovietic si sub protectia trupelor sovietice "fratesti", trece la aplicarea programului sau, incepand cu nationalizarea intreprinderilor industriale, in luna iunie a aceluiasi an. In 1949 incepe colectivizarea agriculturii - operatie de anvergura care va dura mai bine de zece ani. Rezistenta taranilor, ca si rezistenta armata mai veche a unor grupuri de partizani din munti (Fagaras, Semenic etc.) este lichidata de trupele Securitatii. Au loc arestari ciclice, in orase ca si la sate, sunt organizate deportari in masa ("Fruntea" satelor banatene e dislocata in Baragan sub pretextul luptei impotriva "titoismului"). Regimul de crunta teroare - purtand numele oficial de "dictatura a proletariatului" - dureaza pana prin 1962, cu o recrudescenta in 1957-1958, in urma Revolutiei din Ungaria, dar mai cu seama ca urmare a refuzului lui Gheorghe-Gheorghiu Dej, conducatorul Partidului, de a accepta in Romania destalinizarea initiata de Hrusciov in URSS, de teama ca efectele ei sa nu-l atinga direct si personal. A fost perioada cea mai opresiva, mai dura, mai distructiva din istoria moderna a Romaniei.
Sub semnul luptei de clasa - principiul structurant, mai exact restructurant si, in fapt, destructurant al epocii - s-a cultivat pe toate caile oficiale, institutionale (mass-media, scoala de toate gradele, sedintele de invatamant politic obligatoriu pentru toti salariatii) ura, spiritul de revansa sociala. Paradoxal, resentimentele paturilor sarace au fost canalizate nu doar impotriva mosierimii si marii burghezii, care, in cativa ani, au fost desfiintate prin confiscarea proprietatilor, prin arestari, maltratari, persecutii interminabile, dar si impotriva micii burghezii, a clasei de mijloc, terorizate in bloc, fortate sa accepte alte valori, obligate sa-si restranga spatiul de locuit spre a face loc noilor veniti, lumpen-proletarilor de la orase si sate, promovati peste noapte ca activisti de partid, ofiteri de securitate etc.
Nu numai clasa de mijloc, baza oricarei societati normale, a fost agresata, busculata, hartuita, dar s-a incercat dezmembrarea familiei insasi, ca unitate construita pe alte criterii decat cele ideologice si, prin urmare, capabila sa reziste intruziunilor acestora. Fiii au fost asmutiti contra parintilor, au fost facuti intr-un fel sau altul responsabili de "pacatele" politice ale acestora (sau chiar de ale bunicilor, unchilor, matusilor etc!), delatiunea a fost instaurata ca unic sistem de comunicare intre autoritati si populatie. Uneori, in functie de conjunctura politica, delatiunea lua forma asa-numitelor "demascari" publice, in cadrul unor adunari organizate anume spre a intretine atmosfera de teroare si a paraliza orice expresie a nemultumirii ori a vreunei solidaritati profesionale, colegiale.
Au ramas de pomina marile adunari studentesti din toamna lui 1958 si primavara lui 1959, tinute in aule, sali de spectacole si finalmente in arene sportive acoperite (Dinamo, Floreasca), unde anumiti vorbitori pregatiti dinainte isi incriminau colegii - si acestia alesi dinainte, cu deosebire dintre cei cu "dosar prost", pentru lipsa de vigilenta si combativitate revolutionara. Salile erau intesate cu "observatori", iar o soapta dubioasa scapata catre un amic de alaturi, o mina plictisita (sedintele durau literalmente de dimineata pana seara tarziu!) sau o anumita oboseala in scandarea lozincilor (ritual ce avea loc din zece in zece minute!) ii puteau fi fatale celui vinovat: acesta era invitat la tribuna sa-si "justifice pozitia", devenind o prada usoara pentru spiritul inchizitorial al "tovarasilor" de la prezidiu; rareori scapa cineva fara a fi sanctionat sau exmatriculat din facultate; am asista si la cazuri cand organele zise de ordine "isi faceau datoria", adica il "ridicau" pe cel incriminat sub privirile terifiante ale asistentei. Acesta a fost scopul unor asemenea adunari - de a preveni prin demonstratii de forta eventualele tendintele liberalizante ce puteau sa apara mai ales printre tineri ca reactie la rutina si rigiditatea unui sistem opresiv.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
