"Nathan! Un om extraordinar" şi-a spus brusc în gând Patrick McGeen. Cafeneaua "La Buvette" se afla în apropiere, nu trebuia decât să traverseze strada dar nu vroia să ajungă înainte de ora stabilită. Da. Nathan nu era de acord cu ceea ce se petrecea în ultimul timp la ScotlandYard. Fracţiunea de dreapta pornise pe căi greşite, primejdioase. Nathan deţinea o poziţie cheie în organizaţie însă nimic nu era sigur la ora actuală. Şi nu era vorba doar despre lichidarea agenţilor consideraţi prea voluntari, neascultători. A privit în direcţia halelor, dincolo de spaţiul vast, pavat cu granit, înconjurat de clădiri cu două etaje şi numeroase magazine la parter. În Brian Fielding avea o oarecare încredere însă francezul, Jaques Brunell, îl indispunea. "Un francez manierat, chiar afectat, da, afectat! Ha-ha, am trecut prin atâtea în viaţă şi tot rasist am rămas!" a exclamat în gând Patrick McGeen şi a traversat strada.
Cafeneaua "La Buvette" nu este un loc elegant şi nici frecventat de marocani. Se poate bea bere, suc de fructe proaspăt, cafea, ceai şi chiar mânca un sandviş sau o pizza. Localul, situat în clădirea magazinului universal Uniprix, chiar la încrucişarea Bulevardului Hassan al II-lea cu strada Abou-Rahid, în extremitatea sudică a pieţii şi a halei, era căutat de turişti pentru berea ieftină şi pentru că erau lăsaţi în pace să privească spectacolul străzii de la cele câteva mese rablagite, aşezate direct pe asfalt. Vin aici nemţi şi englezi însetaţi şi francezi în vârstă care preferă ceaiul de mentă sau cafeaua.
Patrick s-a oprit în faţa celor câteva trepte de piatră din faţa cafenelei. A respirat adânc şi, fără să vrea, s-a gândit din nou la Nathan. Toate serviciile secrete, CIA-ul, francezii, ruşii, aveau un serviciu special care folosea crima. Totul era strict secret şi numai rivalităţile dintre fracţiunile acestor organizaţii sau situaţiile de şantaj dintre serviciile de informaţii făceau ca, uneori, să apară mici notiţe în ziare despre unele morţi curioase, ca de exemplu acelea ale câtorva fizicieni iranieni din ultimul timp.
S-a îndreptat spre masa la care stăteau aşezaţi Brian, francezul şi încă trei persoane, două femei şi un bărbat chel, foarte înalt. S-a oprit, a zâmbit şi a salutat cu un gest circular. A privit întrebător spre Brian Fielding care se ridicase în picioare.
- Pe Jaques îl cunoşti însă nu şi pe noii noştri colaboratori, a spus acesta calm. Alexa Vancea din Bucureşti, sosită de curând de la Lome, din inima Africii. Togo, dragul meu! Jaqueline Van der Veld, din Montreal. Lucrează la Tata, nu departe de aici. Şi, bineînţeles, doctorul Anders Edfeldt, Suedia, dar lucrează tot în Togo.
Patrick McGeen rămăsese în picioare lângă masă, zâmbind distrat. Continua să se gândească la Nathan, la ceea ce îi spusese acesta cu două săptămâni în urmă, când se întâlniseră la Tanger. "Dacă se continuă aşa, cu dezastrul financiar, criza economică şi socială, polarizarea politică, se va ajunge la un nou război mondial ... fascismul ..." "Nu eşti cumva prea pesimist?" îl întrerupsese Patrick. "Nu dragul meu, de loc. Şi, pe urmă, noile nuclee de putere, privatizarea unor părţi importante ale serviciilor secrete de informaţii ... controlul statului asupra activităţii noastre este de fapt nul. Gândeşte-te numai la Bou-Azzer! Şi nu este singurul loc ..."
- Ia loc, te rog. De ce stai în picioare? Desigur, Alexa şi Jacky sunt atrăgătoare ... Ha, ha ... Sau farmecul Marocului te copleşeşte? a întrebat râzând Brian Fielding.
Patrick s-a aşezat lângă Anders Edfeldt. Privirea ironică a lui Jaques Brunell îl indispunea. "La dracul!" a exclamat în gând şi s-a întors spre chelnerul care aştepta comanda.
- Un suc de portocale şi o cafea. Aveţi gheaţă?
- Da, domnule. Vă aduc şi luaţi dumneavoastră cât doriţi.
- Dragele mele doamne, acesta este eroul irlandez despre care v-am vorbit, a spus Brunell şi a făcut un gest larg, afectat, cu mâna spre Patrick.
- Domnule McGeen, am dori să ne vorbiţi ceva mai pe larg despre intenţiile dumneavoastră şi despre cum anume vă putem fi de folos, l-a interpelat Alexa Vancea pe irlandez şi l-a privit în ochi.
Patrick McGeen s-a tulburat puţin. "Ce ochi frumoşi are" s-a minunat el în gând şi a răspuns prompt:
- Vom discuta ceva mai târziu, când ajungem acasă, vreau să spun la locuinţa mea din Agadir. Aş dori să vă arăt ceva ...
- Scuzaţi-ne, dar suntem oarecum grăbiţi. Nu cred că avem timp să ajungem la dumneavoastră, a intervenit doctorul Edfeldt. Trebuie să ne întoarcem la Essaouira în seara aceasta şi ...
- Regret, l-a întrerupt Patrick, dar nu vă puteţi întoarce la Essaouira. Cel puţin un timp vom ...
- Ce vreţi să spuneţi? a întrebat iritată Alexa. Trebuie să ne întoarcem. În două zile trebuie să plecăm înapoi în Togo. Am treburi urgente la Lome.
- Şi eu, a spus Jacky şi s-a înroşit.
- Bineînţeles că ne întoarcem, le-a susţinut cu ton decis Anders Edfeldt. Domul McGeen nu ştie probabil cât de ocupaţi suntem ...
- Nu vă puteţi întoarce, l-a întrerupt Patrick din nou. Din păcate, situaţia s-a schimbat între timp. Credeam că v-a spus Brian că ...
- Ne-a spus doar că nu puteţi veni la Essaouira şi că trebuie să ne întâlnim aici, a ripostat din ce în ce mai iritată Alexa Vancea. Am cursuri peste câteva zile, nu am timp de pierdut.
- Va trebui să contactaţi locurile de muncă şi să vă luaţi un concediu, cel puţin două săptămâni.
Cei trei l-au privit uluiţi.
- Lucrurile stau în felul următor, a continuat calm Patrick. Am fost deconspiraţi. Jaques, americanul cu care te-ai întâlnit acum două zile, Kevin, a fost asasinat la scurt timp după ce v-aţi văzut în Essaouira. Nu aţi citit ziarele? Colaboratorul meu, John McRory şi cu mine am părăsit baza de la Bou-Azzer în grabă mare. Ne-am refugiat aici. Suntem în pericol. Toţi suntem în pericol. De asta v-am chemat. Nu cred că au avut încă timp însă vor afla cu siguranţă despre întâlnirea de Vinerea trecută a lui Jaques şi Kevin, iar apoi vor afla despre voi toţi şi ...
- Imposibil! a exclamat Alexa. Ce amestec avem noi în chestiunea asta? Noi ...
- V-aţi întâlnit de două ori cu Jaques în Essaouira. Sunteţi deci amestecaţi până peste cap. Sunteţi în pericol.
- Dar ...
- Nici un dar! a întrerupt-o oarecum grosolan Patrick McGeen. Nu ştiţi cu cine aveţi de-a face! Nu vă puteţi imagina cine se află pe urmele noastre. Jaques şi Brian ştiu câte ceva, dar nici ei nu pot înţelege pericolul în care ne aflăm. Este aproape un miracol că Jaques n-a fost lichidat. S-au temut probabil să nu facă vâlvă prea mare. Doi occidentali asasinaţi în aceeaşi zi, în acelaşi loc ... Mai probabil este că nu au ştiut despre întâlnire, dar până mâine vor afla cu siguranţă totul, despre Jaques, despre Brian şi despre voi toţi. Aşa încât nu există cale de întoarcere. Rămânem împreună aici, la Agadir, a încheiat cu ton categoric Patrick McGeen.
Din volumul în pregătire la Crime Scene Publishing
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
