Parafrazand o faimoasa dilema ce a facut cariera in Romania ultimului deceniu, zicem si noi, la randul nostru: avem o depresie, cum procedam? Simplu. Cum sa procedam? Expurgand-o. Si apoi aruncand-o celorlalti, spre a fi consumata. Ca sa vada si ei ca nu-i usor sa traiesti cu suferinta in casa. Ori, mai rau, cu moartea.
Florin Mitroi a intrat in contact definitiv cu aceasta din urma, dupa 64 de ani de amenintari continue. Pe care le-a materializat, le-a slefuit si ni le-a impartasit. Cu aceeasi discretie cu care si-a efectuat serviciul de viata obligatoriu. Printr-un gest omagial, Libraria Carturesti a adapostit pana acum cateva zile o selectie de lucrari ale pictoruluia, realizate intre 1974 (vremuri de silnica tabaceala a constiintei!) si 2001, anul de dinainte de a se stinge, cand era deja de un deceniu profesor la Academia de Arta din Bucuresti.
Fundatia DALA, organizatoarea evenimentului, a strans laolalta tablouri aflate la Muzeul National de Arta Contemporana si din colectia familiei Mitroi, pe care le-a plasat sub intentia omogena a unui eseu. Cu o tema unica: autorul tragand de sine. Altoite pe nervurile aceleiasi primejduiri: angoasa ca forma de existenta. Frica in fata gadelui teribil care este viata opresata. Groaza provocata de Raul apocaliptic prin sugrumarea libertatii. Teroarea ridicata la rang de virtute ("Iarba rea este o planta careia nu i s-au gasit inca virtutile" - constata undeva R.W. Emerson!). Anxietatea care face ca deranjul existential sa se distileze in depresie, iar disconfortul sa devina tristete.
Neindoielnic, artistul, in general, apartine trup si suflet (mai ales, acesta, ultimul!) speciei umane lovite de o permanenta nulitate a satisfactiei. Ca nu-i ajunge viata pentru a se exprima in libertate. Si ca in adancul lui salasluieste un dracusor ce-l poarta pe cele mai belalii taramuri. Facand din el un paria ex-centric (mereu, mereu in afara cercului ce are drept centru banalul anormal de normal!). Prin urmare, nu e nimic deosebit ca Florin Mitroi, poate chiar fara sa vrea (dracusorul, nu-i asa!), simte nevoia sa iasa de sub imperiul persecutor al normei si sa descopere abnormul din preajma lui. Pe care sa fie obligat sa-l faca si celorlalti cunoscut. Adica, mort-copt, sa-l destainuie lumii.
Imageria simbologica nu e atat de diversificata precum belsugul imbietor al temei. Toporul hulpav (a se retine: de fiecare data, fara sa fie manjit de sange, deci omorul e "in statu nascendi"... pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti!), cutitul infipt in spate sau, mai grav, in cap, apoi chipul slutit si dupa aceea bandajat, autoportretele rebarbative, suie, piezise, geometrizate, in care gura, de pilda, e doar o simpla comisura (exact cum se cerea la dictatura!), obrazul crapat in trei locuri, de intreita rusine - sunt de ajuns ca sa sugereze suferinta la tonul acut.
Cat priveste "repertoriul tehnicilor lui Mitroi", si el este la fel de original: de la tempera cu ou pe caseina sau pe sticla, pana la uleiul pe tabla si panza. Indiferent cum, mesajul insa e unic. Se poate disparea chiar si in numele unei singure idei. Sa invatam depresia fara profesor.
Florin Mitroi, pictura, Libraria Carturesti
amza_sebastian@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
