Îmi amintesc, cu sentimentealiniate la graniţa dintre duioşie şi amuzament, o imagine evocată(de Eugen Barbu, mi se pare) într-un articol de gazetă: după finalaBrazilia-Italia, din cadrul campionatului mondial de fotbaldesfăşurat în Mexic, în 1970, s-a dezlănţuit, după triumful echipeifavorite, isteria suporterilor cariocas. Confeti, artificii, darmai ales delir sonor: trompete, păcănitori, zbierete, megafoane(Vitóooooooooooooria!), samba udată cu cachaça. În cacofoniagenerală, un bătrânel smead, cu un zâmbet înţepenit în colţul guriifără dinţi, încerca să contribuie la infernul decibelic agitând ocutie de chibrituri. O aflare în treabă simpatică, căci pornită dinentuziasm. Chiar dacă entuziasmul era senil.
O altă aflare în treabă cuiluzie participativă: îmi povestea un prieten (ce deţinea, prinrubedenii, informaţii de la faţa locului), că, în zilele revoluţieidin decembrie, într-un orăşel de pe Valea Prahovei, nişte maricaractere locale, aflând că dictatorul şi-a luat zborul, s-auadunat eroic în faţa primăriei şi au început să zăngăne dinchitări, îngânând versuri patriotice anflamate. Aflarea în treabăavea, şi aici, un aer respirabil, căci mocnea de bune sentimente.Chiar dacă manifestate neghiob şi incongruent.
Tot neiritantă, în aceeaşigamă a neroziei benigne, mi s-a părut, recent, aflarea în treabă adeputatului Victor Socaciu, care a propus ca filmele străine să fiede-acum înainte dublate în limba română. A făcut-o, sper eu, nu dingrijă pentru năpăstuita limba română, ci nutrind bune sentimentefaţă de colegii actori, cărora credea că le va putea oferi o sursămai harnică de venituri.
Ciudată mi s-a părut maidegrabă sufocarea cineaştilor şi jurnaliştilor la aflareainiţiativei legislative: nu indignare măruntă, nu bătăi blânde peumărul omului care nu prea ştie ce face, sau care face ce face doarca să nu zică şefu' că nu face nimic, ci tunete şi vituperărialarmate. Unii s-au grăbit să-i facă trubadurului-deputatdosar de cadre şi să-i numere ieşirile la rampă în Parlament, alţiisă tocmească complicate sau băşcălioase schelării de argumentepotrivnice, iar alţii - mă refer aici, cu precădere, la IrinaMargareta Nistor -, să vorbească despre analfabetismul pe care l-arantrena aplicarea ideii (?!) lui Victor Socaciu. Nu că n-ar aveadreptate, ferească Mama Domnului (cum am auzit eu într-o traducere"simultană" făcută în căşti, la filmul lui Annaud "Le Nom de laRose"), dar venind din partea domniei sale (o bună traducătoare, dealtfel, şi o persoană cu largi şi bine actualizate cunoştinţe îndomeniul cinematografic), adică a principalului antreprenor dedublaje pe o singură voce puţin înainte şi mult după 1989, şi aia(vocea) de Tin Man, lucrul sună cel puţin bizar.
Un lucru mi se pare sigur: învacarmul general - criză economică, pauperitate galopantă, alegeriiminente - şi în cel particular al culturii noastre - sedesfiinţează edituri, cad lanţuri de librării, jurnalele culturaleabia mai respiră - iniţiativa dlui deputat seamănă cu agitarea uneicutii de chibrituri. Sau, ca să fim în ton cu profilul profesionalsocacian, cu un tremolo de ghitară pe versurile: "Găteşte-tedegrab', Miţule, şi...haişi noi pelarevuluţie!"
DANIEL NICOLESCU.Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea defilologie, secţia română-portugheză. Redactor principal (şi,începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică,traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974.Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. A semnatmai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul deDuminică.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
