Cum apare un supliment cultural? Care sunt motivele pentru care o publicatie de tiraj (unul considerabil, de vreme ce se incumeta sa investeasca in cultura intr-un moment in care Ministerul o face doar de ochii lumii) se hotaraste sa puna la dispozitia unui organ construit artificial (in majoritatea cazurilor) mijloacele pentru care reviste de cultura independente se lupta la aproape fiecare aparitie? Sa fie vorba de o traditie in acest sens, care impune mai puternic decat o face instinctul de conservare? Ce castiga publicatiile de tiraj consumand in beneficiul unor proteze culturale despre care se presupune ca nu (se) vand? Sau poate ca, in anumite cazuri, aceste suplimente ajung chiar sa creasca tirajul publicatiei-parinte?
Trebuie sa precizam de la inceput cateva lucruri: in primul rand, ne referim numai la suplimentele culturale, unde al doilea termen nu va suferi o acceptie atat de larga incat sa poata denumi si ghidurile TV in care se prezinta cate-o carte. Precizarea este necesara pentru ca eliminam astfel cateva suplimente care poarta stampila "cultural" pe prima pagina, intr-un mod cu totul nejustificat...
In al doilea rand, nu vom face referire la paginile de cultura ale ziarelor, pagini cu aparitie incerta, substanta putina si nu o data dirijata, si care, de regula, au relativ putine informatii cu adevarat culturale. Nu ne vom referi nici la suplimente provinciale cu aparitie meteorica si tiraj confidential.
A treia precizare, mai curand o cuantificare, ne va revela faptul ca suplimentele culturale cu adevarat importante, la ora actuala, se pot numara pe degetele unei maini si jumatate: Adevarul literar si artistic, Ziua literara, Litere, Arte & Idei, 22 Literar, ABC - suplimentul cultural al cotidianului Azi, Aldine - supliment al Romaniei libere si, nu in ultimul rand, Ziarul de Duminica, supliment de cultura al Ziarului Financiar. A mai fost, pana de curand, si suplimentul Academiei Catavencu, Deci, care insa a suspinat a moarte dupa cateva numere.
Exista insa si diferente de statut intre aceste suplimente, dat fiind ca Adevarul literar si artistic se vinde oarecum separat de ziarul-mama, imprumutand totusi de la el matricea simbolica. Spre deosebire de acest caz, toate celelalte cinci suplimente in discutie apar in interiorul sau impreuna cu publicatia de baza, intr-o anumita zi a saptamanii. Am putea spune, asadar, ca Adevarul literar si artistic se afla la jumatatea drumului intre independenta totala si "aservirea" celorlalte. Cand spun aservire ma refer la faptul, cunoscut prea bine de directorii publicatiilor de mare tiraj, ca un supliment cultural aduce ziarului un bonus enorm de capital simbolic, in unele cazuri reusind chiar sa-i ridice tirajul, existenta fiindu-i totusi mai mult decat incerta in cazul desprinderii de trustul-mama.
Aceste suplimente le apar confratilor de la revistele independente ca privilegiate, eliberate de sub cenzura economicului. Se inseala, nebanuind sub aparenta respectiva o forma mult mai subtila de cenzura (ma refer aici la cenzura intestina unei redactii, despre care nu se vorbeste, doar se executa). Statutul de satelit al suplimentului, pe langa faptul ca-i asigura existenta, ii impune si miscarea de gravitatie (dansul pe sarma) intr-o zona care in mod normal ii este straina... In vremuri de tranzitie (nu cu mult timp in urma, o seama de oameni de cultura au raspuns unei anchete a "Contemporanului", care suna chiar asa, "La ce bun reviste literare in vremuri de tranzitie?"), aceasta zona se confunda cu cea a "stomacului", a infractionalitatii, a imundului. Revista de cultura va fi, si ea, implacabil "alterata" de atingerea cu aceste domenii nobile: exista o certa diferenta de ton intre perioada interbelica si cea de acum, fie ca e vorba de polemica, de preocupari etc. Ma refer aici atat la limbajul utilizat de catre redactorii acestor suplimente, cat si la temele abordate cu predilectie.
Taierea cordonului ombilical ce leaga suplimentul cultural de ziarul de origine ar insemna confruntarea cu tipografia, distributia, procurarea intregii aparaturi care face acum un ziar de calitate. Numai daca ne gandim la tot calvarul numit Rodipet (multe reviste de cultura independente sunt pur si simplu tinute sub tejghea), putem intelege de ce un supliment ramane totusi supliment... Suplimentul cultural reuseste, gratie conditionarii de targetul ziarului, sa fie mult mai accesibil publicului larg, sa evite elitismul, in fine - sa acopere o arie mult mai larga din ceea ce numim cultura. Suplimentul cultural este mult mai adecvat momentului, in pas cu evenimentele, fara a cadea insa in categoria efemeridelor.
O alta dovada a necesitatii si valorii acestor suplimente este greutatea numelor care semneaza in paginile lor: in general, nu exsita nume mari din revistele culturale care sa nu semneze si in suplimentele culturale, ba mai mult, unii dintre autorii consacrati scriu numai pentru suplimente. In plus, in suplimente se gasesc adeseori mai multe informatii de gen decat in reviste, cronici de teatru "la moment", cronici cinematografice, informatii pe care cititorul nu le va afla in alta parte...
Sunt necesare suplimentele culturale? In lumina celor spuse mai sus, credem ca da!
CASETA LA MAIN
Traditie... au ba?
In perioada interbelica, pe care o luam ca termen de referinta, nu putem spune ca numarul suplimentelor culturale ar fi fost "imens" in comparatie cu cel de astazi.
In Lumea. Bazar saptamanal (apare la Iasi, 1924-1926, ca supliment al ziarului Lumea, 1918-1937) semneaza versuri Ion Pillat, G. Toparceanu, Otilia Cazimir, Tudor Arghezi. Proza: M. Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mircea Eliade.
- Lumea literara si artistica apare la Iasi, saptamanal (5 iun. 1923 - 27 dec. 1924), ca supliment la Lumea. Profilul publicatiei: versuri, proza, eseuri, cronica literara si teatrala, rubrici cu caracter permanent, cum ar fi: "Intre cafenea si biblioteca", "Marunte", "Cabaret literar", "Din intimitatile scriitorilor". Apar medalioane despre Verhaeren, Gerard de Nerval, Alfred de Musset, Andre Gide, Marcel Proust, semnate de Octav Botez...
- Romania literara - revista traditionalista, supliment al cotidianului Romania. Apare la Bucuresti, saptamanal (2 apr. 1939 - 12 mai 1940). Director: Cezar Petrescu. Colaboreaza I. Vinea si I. Minulescu, V. Voiculescu, Zaharia Stancu. La proza, M. Sadoveanu, Martha Bibescu, Gala Galaction, I.M. Sadoveanu; Cella Delavrancea publica amintiri despre Mateiu Caragiale.
- Hiena. Revista saptamanala politico-literara. Publicatie antiguvernamentala. Apare la Bucuresti (1919) si Cernauti (1919-1921; 1922-1923; 1923-1924), sub conducerea lui Pamfil Seicaru si Cezar Petrescu. Colaboreaza cu versuri Tudor Arghezi, Adrian Maniu, Ion Minulescu, Al Philippide, Ion Barbu, Lucian Blaga, Ion Pillat. Cu proza: Cezar Petrescu, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, Gib Mihaescu.
- Universul literar - supliment al cotidianului Universul (1884-1953). Apare la Bucuresti, saptamanal. Director: Virgil N. Darascu (1919-1920), Al. Cioranescu, Stelian Popescu. Redactia: Perpessicius, Camil Petrescu, Traian Chelaru. Semneaza interviuri Felix Aderca si Mircea Eliade. Colaborarea lui Eliade incepe in 1923 si se incheie in 1939. Retragerea lui Perpessicius si a lui Camil Petrescu din redactia Universului literar are urmari in continutul si continuitatea ziarului, asa incat, la jumatatea anului 1931, suplimentul isi inceteaza aparitia. Reapare dupa scurta vreme, cu titlul Duminica Universului. La inceputul lui 1938, U.L. isi reia aparitia cu rubrici noi. Noi colaboratori vor fi Dan Botta, Al. Toma, Laurentiu Fulga, Cicerone Teodorescu, Camil Baltazar, Ion Vinea, Radu Stanca, St. Aug. Doinas.
In concluzie, avem o traditie a suplimentelor culturale? Observand numarul mare al acestora numai in perioada interbelica, as spune ca da, chiar daca singurul supliment ce a reusit sa continue activitatea interbelica este Adevarul literar si artistic. Spiritul exista. Suplimentele interbelice au beneficiat de colaboratori importanti (la fel cum o fac si cele actuale), au imbinat ancorarea in realitatea imediata cu atentia acordata culturii inalte si, in general, s-au ferit de elitismul revistelor culturale (asa cum se intampla si astazi).
FAPTELE VORBESC
Tipuri si caractere
CU FOTO
In primul rand, avem Adevarul literar si artistic, supliment al Adevarului, care si-a asumat si a preluat alura inconfundabila a cotidianului. Recent, a trecut si printr-o reforma de imagine (fiind, daca nu ma insel, ultima publicatie culturala care a facut-o), primind in spatiul sau mai multe domenii, fapt ce-i indreptateste denumirea de "saptamanal de cultura...". Asadar, in Adevarul literar si artistic se pot citi, de exemplu, cronici despre festivalul Enescu (scrise de Oltea Serban Parau, cine alta?), cronici de film, teatru etc., totul, cred, in dauna "livrescului" ce caracteriza aceeasi publicatie acum un an. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o revista mult mai accesibila, mult mai orientata spre vanzare decat inainte, cronica de carte restrangandu-se practic la cele semnate de Daniel Cristea Enache, Felicia Antip (carte straina), Constantin Coroiu si Teodor Vargolici. Si inca un lucru, deosebit de important: Adevarul literar si artistic este singurul supliment care-si asuma calitatea de "saptamanal de atitudine". Fireste, atitudinea este practicata cu discretie... Mai nou, concomitent cu schimbarea de imagine despre care vorbeam, in paginile ALSA se gasesc si articole semnate de Marius Ianus, ceea ce demonstreaza ca redactia nu se fereste de risc. Redactorul-sef al ALSA este Cristian Tudor Popescu, redactor-sef adjunct - Cristina Modreanu.
CU FOTO
Ziua literara are un caracter oarecum special in cadrul suplimentelor de cultura, prin alura sa de "organ de atelier": in afara unui editorial al carui subiect se afla la discretia autorului, interiorul este rezervat activitatii cenaclului Euridice (condus de Marin Mincu), sau este consacrat unor mici ateliere de creatie (vezi Posta redactiei tinuta de Marian Draghici, de unde multi dintre corespondenti ajung in cele din urma sa citeasca in cenaclu). In rest, interviuri (luate in general de Iolanda Malamen sau Marian Draghici), cronici de carte (scrise de Marin Mincu, conducatorul cenaclului, sau de Nicolae Oprea), o rubrica intitulata Ziua literara va recomanda/nu va recomanda (unde tinerii critici isi pot exersa condeiul). Trebuie precizat ca Ziua literara este in prezent singurul supliment - daca nu chiar singura revista - in care cei ce trimit materiale la Posta redactiei se pot mandri cu rezultate si cu un real dialog. Iar, pana una alta, Ziua literara este singurul supliment cultural in care se publica proza si poezie. Directorul publicatiei este Eugen Uricaru, redactor-sef - prozatorul Stefan Agopian, secretar general de redactie - Marian Draghici.
CU FOTO
Dupa cum o spune si numele, 22 Literar este supliment al revistei "22", infiintat in anul 1998 si avand de atunci o aparitie lunara. A fost creat pentru literatura, publicand poezii, fragmente de proza, informatii despre institutii culturale din strainatate (de exemplu, cele doua numere despre "Institutii culturale germane" si "Scriitori si editori francezi"). sase dintre numerele suplimentului literar sunt subventionate in proportie de 30% de catre Ministerul Culturii si Cultelor, restul costurilor fiind acoperite de revista "22" si Fundatia pentru Cultura si Drepturile Omului. Costurile celorlalte sase numere sunt rezolvate prin sponsorizari primite de la institutii culturale din tara si strainatate. Dintre colaboratori ii amintim pe Ioana Ieronim, Simona Popescu, Ana Blandiana, Gheorghe Craciun, Carmen Musat, Mircea Martin, Ernest Wichner, Marie-France Ionesco.
CU FOTO
ABC, supliment al ziarului Azi, a pornit de la o formula absolut onorabila, pentru a sfarsi acum intr-o ipostaza in buna parte magazinistica, in care puteti citi informatii despre vedete, puteti savura o pagina de sport, toate alaturi de cronici de teatru si film (semnate Irina Budeanu), literare (Mariana Cris) si de pagina "Periscop" (informatii stiintifice). In vremea cand era exclusiv cultural, ABC tinea si o posta a redactiei, unde cei ce reuseau sa treaca de filtrul cerberilor se puteau citi.
CU FOTO
Aldine, supliment al Romaniei libere, se axeaza mai mult pe sfera politicului, citit prin lentila luciditatii istorice... Cele patru pagini ale acestui supliment nu sunt, totusi, in totalitate, dedicate acestui pol, putand fi citita in interior, de exemplu, si o polemica a lui Valentin Protopopescu cu Cristian Badilita, pe marginea "pactului fictional" in cartea lui Saramago, "Evanghelia dupa Iisus Christos". Dan Stanca incearca sa-si explice "De ce n-a luat Papa Premiul Nobel?", avem parte si de un "In memoriam Ion Ioanid" etc. Redactor coordonator, Mihai Creanga.
PRO DOMO
Esti in plus? Te vad ca minus...
Dan C. Mihailescu despre LA&I si altele asemenea
Infiintat in mai 1991 si tiparit saptamanal pana in noiembrie 1996, suplimentul LA&I al Cotidianului s-a vrut initial un nesatios recuperator. Pe de o parte, de traditie literara nationala pana atunci interzisa, trunchiata sau falsificata de comunism, iar pe de alta, de idei filosofico-politice europene si americane mai vechi sau mai noi.
Am turnat de-a valma Cioran si Hannah Arendt, Eliade, Raymond Aron, Tocquevile, Jean-Francois Revel si Rudolf Steiner, Mircea Vulcanescu, Ken Jewitt, Hayek, Petre Tutea, Dahrendorf si Isaiah Berlin, l-am (aproape) debutat pe Patapievici, eram singurii care, ca hebdomadar, dadeam texte de cate 20-30 de pagini dactilo intr-un numar, interviuri substantiale cu tot ce a facut si face fala eseului nostru, iar in proportie de 90% eram orientati spre trecut, spre acoperirea golurilor si reducerea handicapului informativ.
Acum, in seria noua, inceputa in noiembrie 2002, ne preocupa in principal scanarea tendintelor prezente si a sanselor viitoare pe care le are (daca si cate le mai are) inteligenta artistica romaneasca. Am fost singura publicatie inceputa fara o declaratie de principii si care a mers cinci ani fara editorial, ceea ce, pentru o revista ce se voia de directie, a fost, vorba multora, ceva aberant. Iar acum avem patru editorialisti pe luna! Atunci, ca si acum, accentul nu cade pe informatie (asta este misia gazetariei purtatoare), ci pe directie, adica pe bunul conservatism in cele spirituale, pe liberalism in cele economice, pe absorbtia globalismului intru rafinarea localismului.
Ca orice supliment cultural de cotidian, LA&I a avut sansa si riscurile lui. A fost si este scutit de toate grijile financiare si tehnico-tipografice, ceea ce inseamna enorm pentru liberatatea noastra de miscare. Dar a fost si este dusmanit pentru asta, si in afara, si in interiorul "casei". Am avut si avem perfecta autonomie: Ion Ratiu ne citea direct lunea in Parlament, iar din cele cinci rugaminti facute de bietul nostru patron vreme de cinci ani (sa facem un numar cu Basarabia, sa dam mai putina dreapta interbelica si sa publicam articolele unei nepoate din Turda) nu i-am indeplinit nici una! La fel, astazi, Calin Husar n-a pus o virgula, n-a impus o vocala in 35 de numere, chit ca in Cotidianul semnau oameni care nu ma inghit defel, de la Breban, Marin Mincu sau Tepeneag, la Elena Vladareanu si Liviu Ioan Stoiciu.
Sigur ca, financiar, suntem o povara pentru ziar. Dar si o pana la palarie. Suplimentele culturale sunt un mare lux. Luxul costa, insa "aduce imagine", nu-i asa? Cred ca si la conducerea Ziarului Financiar, ca si la Ziua si Adevarul, se stie foarte bine ce castig moral, profesional si de cota la bursa presigiului este un supliment cultural. Cel mai dur lucru il reprezinta tensiunile existente intre corpul redactional si sectorul economic, intre partizanii prestigiului si cei ai profitului, fiecare cu propriile-i temeiuri. N-ai sa vezi vreodata vreo reclama pentru supliment platita de ziar. Ba, inca, la Ziarul Financiar, de multa vreme, vinerea nu mai apare pe prima pagina anuntul cu Ziarul de Duminica. Asta, ca sa nu mai spun ca, de pilda, pe timpul lui Ion Ratiu, nimanui de la conducerea Cotidianului nu i-a trecut prin minte sa ne aboneze la vreo New York Review of Books orin Magazine litteraire, necum sa-l trimita pe vreun redactor al suplimentului in multele, totusi, calatorii de documentare in strainatate, la "schimburi redactionale" etc.
Cu alte cuvinte: esti supliment? Esti in plus. Esti in plus? Te vad ca minus.
In orice caz, avantajele (de tiraj, ca lipsa de griji financiare, tipografice, de distributie etc.) depasesc net dezagrementele. De aici si riscul inertiei noastre, al oboselii si redundantei comode. Noroc, insa, cu concurenta revistelor literare, care te tin treaz... de nu te vezi!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
