România …ţintă a "operaţiunilor secrete"
Datorită poziţiei sale geostrategice, a rezervelor sale de petrol care puteau alimenta "maşina de război" germană, România s-a aflat în sfera de interese a organizatorilor de operaţiuni secrete ale Aliaţilor.
Cea mai importantă a fost Operaţiunea Tidal Wave ("Valul mareei")care avea drept scop salvarea paraşutiştilor americani lansaţi şi capturaţi în România în timpul celui de al Doilea Război Mondial, înainte ca trupele sovietice să intre în ţară, de unde reiese câtă "încredere" avea Statele Unite în "aliatul" său, URSS…
De fapt, după cum demonstrează cercetări recente, regiunea petroliferă a României, zona Ploieşti, s-a aflat şi în atenţia serviciilor secrete sovietice. La un moment dat, o importantă forţă militară fusese poziţionată în apropierea graniţelor Românei în vederea atacării zonei petrolifere, dar Stalin a ezitat să declanşeze această operaţiune. Potrivit interpretărilor unor experţi, dacă ea ar fi avut loc în 1940, soarta celui de al Doilea Război Mondial ar fi fost diferită, conflagraţia scurtându-şi simţitor durata.
În această situaţie, Aliaţii preiau iniţiativa şi, în vara anului 1943, sunt declanşate raidurile avioanelor de bombardament americane care vizau distrugerea instalaţiilor petrolifere, mai ales a rafinăriilor de pe Valea Prahovei, din apropierea Ploieştiului, de unde Germania primea o bună parte a combustibilului avioanelor şi tancurilor sale. În cursul acestor raiduri, şi-au pierdut viaţa 310 piloţi şi au fost capturaţi câteva zeci în România. Tratamentul aplicat acestora a fost unul special, conducerea statului refuzând să-i predea germanilor.
Pe măsură ce trupele sovietice se apropiau de România, autorităţile militare americane au luat măsuri pentru scoaterea lor din ţară. Cu conducerea acestei operaţiuni a fost însărcinat Frank Gardiner Wisner (1909-1965), a cărui activitate, potrivit unuia din biografii săi, a constituit o adevărată "legendă", pe nedrept uitată ulterior. Wisner este transferat în România în calitate de şef al operaţiilor organizate de "Office of Strategic Services", ("Oficiul pentru servicii secrete"), agenţie de informaţii a SUA (1942-1945), al cărei scop era de a organiza şi coordona activităţi operative în spatele liniilor duşmane şi al altor teritorii, predecesor al CIA. Sarcinile sale erau multiple, una dintre ele privind coordonarea acţiunilor de spionaj împotriva trupelor sovietice din România, penetrarea Partidului comunist şi a Statului Major al trupelor sovietice. În ceea ce priveşte relaţiile cu regele Mihai I, în unele din aceste lucrările apărute in ultima vreme, se menţionează faptul că Wisner a devenit "sfătuitor informal al familiei regale". În această calitate, dezamăgit de reacţia autorităţilor americane faţă de avertismentul său referitor la intenţiile reale ale Uniunii Sovietice în România şi în Estul Europei, în general, Wisner ar fi sfătuit familia regală să plece în exil.
În tot cazul, în mod evident, Wisner a avut acces la medii politice importante, ceea ce îi dă posibilitatea de a transmite o serie de rapoarte, cum ar fi cel din 26 august 1944, destinat direct preşedintelui Roosevelt, privind demersurile secrete ale delegaţilor români în vederea unui armistiţiu cu Naţiunile Unite, în perioada noiembrie 1943-iulie 1944.
Acţiunile desfăşurate de Wisner şi colaboratorii săi în România au atras atenţia şi istoricului Ernest Volkman care le consideră ca aparţinând "Celor mai mari operaţiuni de spionaj ale secolului XX". Astfel maiorul Robert Bishop, unul dintre ofiţerii lui Wisner la Bucureşti, a desfăşurat acţiuni operative la Bucureşti. De fapt, Bishop (pe numele originar Bischoff) fusese un om de ştiinţă german care lucrase o vreme chiar pentru regimul fascist. Decepţionat de acesta, părăseşte Germania şi se pune în slujba aliaţilor ca agent. În România, Bishop a contactat un "grup de spionaj", care penetrase partidul comunist în ilegalitate. Nu se dau informaţii asupra componenţei acestui grup necunoscut la acea dată serviciilor sovietice. Să fi fost vorba de Belu Silber care, cum se ştie, a avut relaţii informative cu autorităţile americane de la Bucureşti ? Potrivit chiar unui raport al OSS, Silber a devenit susţinătorul unei ferme politici americane faţă de sovietici în România. Informaţiile obţinute erau foarte "precise", preţioase, conţinând dovezi convingătoare referitoare la planurile sovietice de a "prelua" România. Aproape un an, "traficul Bishop", cum era denumit, a dezvăluit în detaliu planurile sovietice de a penetra nu doar România, ci toată Europa de est, arătând că, în ciuda asigurărilor lui Stalin, URSS intenţiona în realitate să impună crearea unui bloc prosovietic. Wisner a înţeles imediat semnificaţia informaţiilor procurate de Bishop, ceea ce probabil a avut o influenţă decisivă asupra convingerilor sale privind planurile agresive ale lui Stalin. Atunci când Bishop va fi transferat de la Bucureşti, în martie 1945, acest "schimb de informaţii" încetează, mai ales că sovietici aflaseră despre operaţiunea OSS. I-au arestat pe ofiţerii de informaţii români implicaţi, care nu au mai fost văzuţi niciodată. Datorită unor astfel de informaţii, Donovan, conducătorul OSS, a fost convins mai devreme decât alţii de perspectiva unei confruntări cu URSS. Persistă întrebarea dacă operaţiunea coordonată de colaboratorul lui Wisner, Bishop, nu a fost compromisă chiar de scurgerea de informaţii din interiorul OSS, care, la un moment dat, se pare că a fost penetrat de agenţi comunişti. (Cf. John Ranlegh, Agenţia. Ascensiunea şi declinul CIA, Ed. All, 1997, pp. 59-60). Ca urmare, în toamna 1947, doi ataşaţi ai CIA în România au contactat în mod destul de "neîndemănatic" un grup ce participase la operaţiunile OSS în România, care a fost astfel anihilat.
În tot cazul, scopul principal al "Operaţiunii Tidal Wave" a fost atins, aviatorii americani capturaţi în România fiind salvaţi. În aceste demersuri, Wisner a fost sprijinit de prinţesa Catherine Olympia Caradja (1893-1993), agentă pentru OSS, care acţionase în secret pentru salvarea paraşutiştilor americani, ascunzându-i la proprietatea sa şi în spitale, motiv pentru care a fost numită "îngerul din Ploieşti". După război, este decorată de guvernul american. Ulterior însă, lucrurile iau o întorsătură demnă de un "roman de spionaj", căci, potrivit informaţiilor puse în circulaţie de J. Edgar Hoover, şeful FBI, prinţesa Caradjaar fi fost spioană pentru URSS (Evan Thomas, The Very Best Men: Four Who Dared: The Early Years of the CIA, Simon & Schuster, 1996). Se pare însă că această informaţie se datora faptului că Hoover era gelos pe succesele obţinute de Wisner, care fuse numit la conducerea Oficiului pentru Coordonare Politică (OPC), însărcinat cu desfăşurarea de operaţiuni clandestine, finanţat de CIA. În tot cazul asemenea informaţii fac ca Wisner să fie, la un moment dat, pus la dispoziţia Comisiei pentru cercetarea activităţii antiamericane, condusă de senatorul McCarthy. În tot cazul "legenda Wisner" are un sfârşit destul de tragic. După ce coordonează operaţiuni acoperite de mare importanţă ale CIA, ocupându-se de combaterea acţiunilor agenţilor NKVD, organizarea de sabotaje, acţiuni subversiune şi de propagandă, iniţierea unui plan de asasinare a liderului cubanez Fidel Castro, militează pentru intervenţia Statelor Unite în timpul răscoalei din Ungaria (1956), Wisner este depistat ca suferind de manie depresivă şi este tratat. În 1956, se retrage din CIA şi, în 1965, se sinucide. Este înmormântat în Cimitirul naţional din Arlington. Se pare că, în bună măsură, "căderea" lui Wisner a fost determinată de dezamăgirea că autorităţile americane ţinuseră prea puţin seama de avertizările sale privind planurile de expansiune ale URSS.
O altă acţiune din această categorie, organizată de serviciul britanic de spionaj, "Special Operations Executive" (SOE), la care ne-am referit şi noi în cuprinsul acestui serial, a fost Operaţinea Autonomus care a avut ca protagonist o altă figură "legendară" a "războiului secret". John Gardyne de Chastelain. Acesta fusese principalul rezident în România al serviciului de informaţii britanic până la ruperea relaţiilor diplomatice de către Marea Britanie, în februarie 1941. În această calitate, de Chastelain l-a contactat pe Valeriu (Rică) Georgescu , membru al Partidului Naţional-Ţărănist, secretar de stat la Ministerul Economiei, din 1939, director al societăţii "Româno-Americana", care, împreună cu inginerul Ion Popovici, organizează o reţea de 15 membri, care urma să culeagă informaţii militare, economice şi strategice şi să le transmită prin radio şi curieri la Istanbul. Până când reţeaua a fost descoperită, au fost transmise 42 de rapoarte. După arestare, Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret de Informaţii, s-a opus transmiterii membrilor grupului către Misiunea Militară Germană, asigurându-le un regim preferenţial. Ulterior, Georgescu a constituit unul din canalele prin care s-a realizat legătura cu Aliaţii. A fost eliberat după 23 august 1944.
În ceea ce îl priveşte pe de Chastelain, acesta se va reîntoarce în România, împreună cu Ivor Porter şi Silviu Meţianu, ca participant la "operaţiunea Autonomus". Scopurile acesteia erau multiple. Între altele, se viza stabilirea de legături cu Iuliu Maniu în vederea obţinerii de informaţii despre ieşirea României din Axă. Grupul este paraşutat în România la 21/22 decembrie 1943, dar capturat de Jandarmerie, în custodia căreia a rămas până la ieşirea României din alianţa cu Germania, la 23 august 1944. În ciuda insistenţelor germanilor, mareşalul Ion Antonescu a refuzat predarea membrilor grupului. Li s-a permis celor internaţi să stabilească legături cu unele persoane oficiale din România. Un alt obiectiv îl constituia mijlocirea tratativelor, pe care urma să le poarte mareşalul Ion Antonescu în vederea ieşirii României din alianţa cu statele Axei. În vederea acestui demers, membrii grupului au pus la dispoziţie cifrul cu care fuseseră înzestraţi, în perspectiva desfăşurării tratativelor de la Cairo (martie 1944). De asemenea, operaţiunea "Autonomus" a avut drept scop intoxicarea Berlinului în legătură cu "operaţiunea Bodyguard".
În timpul internării, membrii grupului s-au bucurat de "multă simpatie", mai ales din partea militarilor, care, "fără excepţie erau prietenoşi, antigermani", După evenimentele de la 23 august 1944, membrii grupului care desfăşuraseră "operaţiunea Autonomus", au fost aduşi la Palatul Regal, îmbarcaţi într-un avion militar românesc care a decolat spre Istanbul, unde de Chastelain şi-a continuat activitatea informativă. Un alt membru al grupului participant la "operaţiunea Autonomus", Ivor Porter, a publicat ulterior volumele Operation Autonomous: With SOE in Wartime Romania şi Michael of Romania: The King and the Country. A primit ordinul românesc "Meritul Cultural".
România a fost implicată şi în Operation Zeppelin care, subsumată "Operaţiunii Bodyguard", avea drept scop inducerea în eroare a conducerii armatei Germane cu privire la locul vizat pentru debarcarea Aliaţior, Normandia. Prin diferite mijloace, în cadrul acestei operaţiuni s-a răspândit "informaţia" falsă, după care ţinta debarcării urma să fie Creta, Grecia de vest sau România, ţărmul Mării Negre.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
