Ziarul de Duminică

Duet cu legendă/ de Felix Nicolau

Duet cu legendă/ de Felix Nicolau

Autor: Felix Nicolau

18.12.2015, 00:02 69

Un experiment formal şi editorial pus la cale de Ana Pop Sîrbu şi Ilie Gyurcsik, în care prima scrie versurile, cel de-al doilea reversurile, ce constau din parafraze şi interpretări. Volumul a apărut la Editura Davis Press Print dinTimişoara şi este postfaţat de Rodica Bărbat şi ilustrat cu tehnici mixte, în alb-negru, de Adriana Lucaciu şi Septimiu Sîrbu, fiul artist al autoarei.

Ana Pop Sîrbu a avut o intensă activitate poetică în ultimii ani. În 2012 apărea la Brumar un volum ce semnala din titlu eschiva, introvertirea şi forajul sufletesc: Exil interior. Poezia cărţii era revigorată precum la optzecişti: „O carte plină de fibră,/ Şi tot ea îşi întoarce capul/ Spre fiinţa din carte,/ Ca spre o margine” (Fiinţa din carte). „Armatele de litere şi de măşti” mărşăluiesc de-a lungul cărţii ilustrate cu lumi concentrice şi nebuloase de Vlad Corban.

În 2013, autoarea a produs Morfologia nopţii, la Editura Davis Press Print. În prefaţă, Gabriela Benga sublinia apartenenţa la filonul vechiului „Echinox” al poetei. În acest volum poemele erau concentrate şi metaforizate la modul revelatoriu: „Cuvintele cădeau rând pe rând/ Şi ochii aşteptau pe mal flacăra./[...]/ Ploua şi hohotul iertător al îngerilor/ Ţinea în palmă unealta singurătăţii mele” (Flacăra). Geometriile mistice vor rămâne o constantă în creaţia autoarei („Pagina interioară a cercului” – Bătăliile discrete). O altă reuşită era concretizarea abstractului, ca în vechea poezie chineză: „Ocolind înţelesul,/ Acest obiect de ceaţă,/ Ce se lipeşte încet/ De spinare” (Obiect de ceaţă).

Noul volum pare să fie moştenitorul celor două anterioare. Deschizându-se către colaborare, Ana Pop Sîrbu probează depăşirea narcisismului şi înţelegerea dinamică a creaţiei. În Note introductive, Ilie Gyurcsik face o legătură între această poetică şi hermeneutica frazei, în tradiţia paradigmei traducerii în hermeneutică, aşa cum s-a format ea prin contribuţia unor Friedrich Schleiermacher, Wilhelm Dilthey, H. G. Gadamer şi Paul Ricouer. Viziunea asupra volumului s-a vrut deopotrivă geometrică şi entropică. Un prim ciclu, Sumedenie de fulgi, lucrează cu tuşe fine, nervoase, cu efect de sugestie maximă, adică simplificată: „Nimic. Doar acea legănare./ E rochia ta./ Un brânci./ Încet, încet se face mov./ Până la urmă lucioasă” (Vocea îţi picură, chiar pe tiv). Din vechea manieră n-a mai rămas decât punctuaţia, în rest predominând transparenţa, aşa cum explică şi reflectorul-parafrazatorul de pe paginile din dreapta, Ilie Gyurcsik: „aşa cum transparenţa este o «cutie neagră» al cărei interior devine temporar vizibil”.

Parafrazele funcţionează ca o oglindă cu efect de refracţie, nu de reflexie. Uneori ele sunt explicitări, iluminări, alteori pur şi simplu noi creaţii ori variaţii pe o temă dată. De pildă, în Acele aparenţe obişnuite, Ana Pop Sîrbu se manifestă pictural anti-narativ: „Când ai vrea chiar să intri-n pământul umed,/ Să simţi roşul englezesc lucindu-ţi pe piept,/ Pe gât, pe omoplat, pe jugulară/ Pe degetele singure care mângâie fereastra...”. Ilie Gyurcsik preia senzaţiile tactile şi le prelucrează în snes psihologizant şi vizual: „Clişee comune, chiar parfumate,/ Un fel de sondaje ale sinelui tău./ Acele năluci autohtone./ De-ţi vine să intri de vie/ În vreo cutie londoneză de sticlă,/ Cu un roşu străin scurgându-ţi-se-n piept./ Şi pe tot corpul./ Pe mâna-ntinsă spre rana vitrinei”. Modernitatea poetică se realizează prin pase cu efect sinestezic. Nu spre jam session tind poeţii, ci spre adâncire ori deviere a înţelesurilor.

Acest tip de colaborare are conotaţii cognitive, departe de megalomanii artistice. Cartea câştigă din aceste deschideri şi reformulări. Abordarea tip diptic pune faţă în faţă vagul subtil cu o aură aproape simbolistă. Cartea de poezie primeşte valenţe de tratat poetic. Când amintirea e o scenă conţine un peisaj în plină diluare, cu elemente disparate: „Mişcarea liniştită suspendată pe-o foaie,/ Când cercul devine tot mai strâns./ O pată foşnind pe linia vieţii,/ Un cer legănat de un ţărm,/ Când palmele apelor îţi alină cearcănele/ şi-ţi apleci inima crezând/ Că Timpul e chiar, chiar în tine”. Parafraza va diminua simbolismul aerat şi metaforic „fixând” unele imagini şi senzaţii.

Autotelică şi autarhică, cartea încearcă să-şi conţină descifrările. Adesea parafrazele sunt acompaniate de interpretări. Dar, cum literatura bună e polisemantică, ne slujim de interpretarea oferită pentru a ne costrui propria înţelegere. Ilie Gyurcsik este un fin descifrator de coduri, trebuie să spun. El remarcă „respingerea unei poetici a sentimentelor” şi lansează trimiteri culturale precise.

Uneori, poezia Anei Pop Sîrbu acoperă geografii îndepărtate, conectându-le imediat cultural: Volga şi Marea Caspică au rostul dea ne aduce aminte că „existenţa noastră se varsă în Homer./ Ba în Hesiod” (Spune-mi ceva). Plecând de la titlul poeziei, interpretul descoperă înrudiri cu nuvela lui Anton Cehov, Profesorul de literatură, unde protagonistul nici măcar pe patul de moarte, în delir, nu reuşeşte să emită altceva decât banalităţi, truisme. Adesea, cum ştim, pariul poeziei e să nu spună nimic precis, ci să acumuleze mănunchiuri de posibilităţi.

Se întâmplă uneori ca interpretările să ia faţa poemelor. Poeta posedă o tehnică modernă şi cred că mai are puţin până să se dezbare de comparaţiile introduse prin „ca”, precum şi de încărcătura livrescă ce poate uşor deveni balast. Oricum, poetizarea, reluarea ei şi apoi interpretarea constituie paşii unei mini-trilogii preocupate de contur, mişcare şi incandescenţă. Un filon vitalist străbate textele şi nu lasă ca rafinamentul lor să devină unul leşinat. Aşa că avem în faţă deplasări poetice ce se menţin suple datorită tehnicii şi compoziţiei inteligente. Fapta ar trebui înfăptuită şi pe mai departe. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24