Ziarul de Duminică

Eugen Iaroslavschi (II): Bratarile dacice au amprenta Muntilor Apuseni

Eugen Iaroslavschi (II): Bratarile dacice au amprenta Muntilor Apuseni
05.10.2007, 19:54 669

In vara anului 2007, cand primele trei bratari dacice recuperate urma sa se intoarca in Romania, Eugen Iaroslavschi, seful sectiei Arheologie a Muzeului National de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, s-a deplasat la Frankfurt, pentru a expertiza pretioasele obiecte. Alaturi de alti cativa specialisti romani si straini, arheologul clujean a avut prilejul de a examina centimetru cu centimetru bratarile... (Radu Constantinescu)

Preocupat de aspectele tehnice ale civilizatiei dacilor, implicit de tehnicile lor de prelucrare a metalelor, era firesc sa ajung la argint si la aur. Intr-o zona atat de bogata in metale neferoase cum este Transilvania, metalurgia era dezvoltata pe masura. Inca din Epoca Bronzului, constatam aici aparitia unor artefacte de o calitate extraordinara. Unele dintre ele au penetrat la nord pana in Peninsula Iutlanda, iar la rasarit, pana in Caucaz. Aceasta traditie a metalurgiei s-a perpetuat si in epoca dacica.
In ceea ce priveste argintul, mesterii daci aveau cunostinte tehnice foarte bune. Am sa va dau un singur exemplu. In secolul I i.Hr. se constata o criza a argintului. In acest moment, apar monede cu un invelis de buna calitate, dar cu interior de calitate slaba. Situatia este identica si in cazul podoabelor. In tezaurul gasit la Sarmasag, bijuteriile au miezul din argint slab calitativ, dar poseda un invelis satisfacator. Sa nu credeti ca era vorba de o incercare de falsificare. Nu! Mesterii erau la fel de priceputi ca si cu un secol in urma, dovada faptul ca au recurs la aceasta metoda ingenioasa de a salva aparentele. Ei au fost insa nevoiti sa apeleze la ea deoarece aparuse o criza a metalului. Argintul era mai putin si de calitate inferioara. Se epuizasera zacamintele de suprafata, iar dacii nu aveau cunostinte tehnice suficiente pentru a le imbogati sau pentru a cauta resurse noi. Cunostintele vor fi dobandite in timp, astfel ca in secolul I d.Hr. criza ia sfarsit si apar din nou piese de argint numeroase si de buna calitate.
Situatia aurului este cu totul alta. Cu toate cercetarile efectuate, prea putine piese de aur au fost descoperite in Dacia. Aceasta absenta a fost pusa pe seama faptului ca la sfarsitul ultimului razboi daco-roman, in urma tradarii lui Bicilis, un nobil dac care a divulgat locul din albia raului Sargetia unde era ingropata comoara lui Decebal, aproape tot aurul dacic a luat drumul Romei (cca 1.650 de tone de aur si dublul cantitatii in argint, asa cum reiese din afirmatiile lui Ioannes Lydus, corectat de Jerome Carcopino). Iata insa ca, de la Revolutie incoace, cu ajutorul mijloacelor performante de depistare a metalelor, au fost descoperite noi monede de argint, de aur, precum si celebrele doua tezaure de 10, respectiv 5 bratari dacice de la Caprareata, la cateva sute de metri de incinta sacra a Sarmizegetusei, in Muntii Orastiei. Primele zece erau depozitate pe doua niveluri, intr-o nisa facuta din lespezi de piatra, fiind despartite intre ele de o alta lespede. Doua dintre aceste bratari au fost prezentate spre expertizare unei reputate specialiste in toreutica antica din Germania, dr. Barbara Deppert Lippitz. Domnia sa este expert autorizat si oficial de peste 30 de ani si isi desfasoara activitatea in cadrul Camerei de Comert din Frankfurt. Dupa cum declara intr-un recent interviu, cea mai mare cantitate de aur expertizata s-a facut la cererea guvernului suedez: o colectie de obiecte din aur, in greutate de 35 de kilograme, care urma sa fie achizitionata de Muzeul National din Stockholm si in cadrul careia au fost depistate cateva falsuri. Doamna Deppert Lippitz si-a dat seama imediat de valoarea patrimoniala a bratarilor, l-a sfatuit pe client sa le returneze statului roman si a semnalat oficial aparitia lor prin contrabanda. Din acest moment a pornit ancheta autoritatilor romane, ale caror concluzii vor fi facute publice in momentul incheierii cercetarilor.
Cert este ca, pana in acest moment, investigatiile au fost fructuoase: noua bratari au revenit deja in tara. Dintre acestea, opt au trecut si prin mana mea pentru expertizare. Ultimele trei identificate (in Elvetia doua, iar in Statele Unite una) au fost transportate la Frankfurt pentru examinare, acolo unde am fost si eu prezent. Ele au greutatea destul de mare, de la 700 la 1.200 de grame, si sunt facute din aur de mare finete. Unele au 22 karate, altele 19. Diferenta pana la 100 de procente aur este data de metale precum argint si cupru, dar si de altele, insa in cantitati infinitezimale, care nu se pot masura in procente, ci in p.p.m. (parti per milion), a milioana parte dintr-un procent. Aceste p.p.m. sunt importante pentru ca reprezinta o adevarata "amprenta digitala" a aurului. Aurul transilvanean are anumite caracteristici - altele decat aurul iranian sau cel rusesc; nu neaparat legate de finetea lui, caci, cu metodele actuale de rafinare, se poate obtine aur de puritate 100%. Este vorba de aurul la prima intrebuintare, care poarta in el amprenta zacamantului. Analizele pe care specialistii le-au facut asupra bratarilor dacice, atat in laboratoarele de la Magurele, cat si in cel al Muzeului National de Istorie de la Bucuresti, dovedesc ca p.p.m.-urile lor sunt specifice zacamintelor din Muntii Apuseni. In consecinta, este mai presus de orice indoiala ca aurul care a stat la baza confectionarii bratarilor a fost extras din filoane sau din raurile ce izvorasc din acesti munti. Opiniile cercetatorilor nostri concorda cu ceea ce spune experta din Germania: aceste bratari sunt confectionate intr-o maniera destul de rar intalnita, si anume prin stantare, prin batere, prin forjare la rece. Spira de aur a fost obtinuta dintr-un lingou initial prin batere, prin martelare, centimetru cu centimetru, pana cand a rezultat un fir lung. Desigur ca grosimea acestuia nu era egala, intre 3 si 4 mm, asa ca, inainte de a fi decorat, firul a fost tras printr-o filiera cu cateva orificii de diferite calibre. Astfel s-a asigurat o grosime a firului relativ egala.
Analiza atenta a piesei iti releva si maniera de lucru. In prima faza, au fost realizate, prin batere, capetele de animale, protomele stilizate; apoi s-a trecut la pansonarea palmetelor. In ultima faza, spiralele au fost rulate pe un tambur de lemn, pentru a li se da forma definitiva, plurispiralica. Aparent, lungimea bratarilor nu este mare. Dar, masurata de-a lungul spirei, se poate constata ca o bratara poate ajunge de la 2,10 la 2,70 metri.
Decorarea palmetelor (la cele mai multe bratari sunt in numar de sapte, numarul pitagoreic, numarul perfect), ca si a protomelor difera de la o bratara la alta, chiar daca toate au aceeasi simbolistica, a sarpelui, tipica pentru obiectele dacice, fie ele din bronz sau argint. Motivele de palmeta de pe bratari au fost obtinute prin utilizarea unor stante din aliaj foarte dur, din bronz probabil, prin batere, metalul nefiind incins. Interesanta este constatarea ca, intre cele noua bratari identificate pana acum, nu exista doua identic decorate. Mai ales pe portiunea dintre cap si palmete, sunt aplicate cu daltite de diferite tipuri, lungimi si grosimi decoratiuni in forma de os de peste, creanga de brad, liniute ondulate sau romburi (ca in cazul bratarii botezate Mica Pariziana, unde, suplimentar, orice suprafata care nu a fost lucrata cu daltita este decorata cu ajutorul unui mic poinson cu puncte, marturisind un veritabil horror vacui al mesterului). Cu ajutorul daltitei, acesta a mai realizat elementele liniare (precum gura, marginile), liniile serpuite (care pot indica "blana" animalului reprezentat) sau alte elemente de decor. Cu alte seturi de poansoane au fost incizati ochii si perlele ce decoreaza marginea sau centrul bratarilor. Chiar si bordurile de pe marginea palmetelor sunt decorate cu santuri sau puncte.
Impresionanta este si cantitatea de aur cuprinsa in aceste bratari. Stiti ca celebrul tezaur al lui Priam, descoperit la Troia de catre Schliemann, cantareste mai putin decat o singura bratara dacica?
Asa cum aprecia si doamna Deppert Lippitz, bratarile dacice reprezinta capodopere ale orfevrariei europene. Pe harta Batranului Continent, alaturi de aurul scandinav, german sau spaniol, cel dacic se integreaza perfect, completand marele gol existent pana in acest moment. Ce mai urmeaza? Raspunsul il vor da, cu siguranta, colegii mei, arheologii.