Cu exceptia romanului Un aller simple, pentru care a primit un binemeritat Goncourt in 1994, cartile lui Didier van Cauwelaert sunt nastrusnice, nazdravane, zarghite. Toate reprezinta continuarea fireasca a unui viciu de tinerete, pe care biografii sai ni-l prezinta ca pe o virtute: fantasmarea literaturizanta. La opt ani, Cauwelaert (nascut in 1960) scrie un roman politist pe care vrea sa-l vada publicat la Gallimard. Debuteaza editorial de abia in 1982 si de-atunci tot are parte de recompense literare, pentru ca tot ce-i iese de sub condei seduce fie publicul, fie pe critici, fie pe toti laolalta. Scrie usor, nu are crispari stilistice, e adesea neingrijit, de nu chiar bolovanos, dar povesteste cu un sarm de batran nascocitor de mituri. Iata cateva titluri care spun mai mult decat o cronica de sinteza asupra operei sale: Vacantele fantomei (1986), Educatia unei zane (2000), Aparitia (2001), Evanghelia dupa Jimmy (2004). Aceasta din urma, bunaoara, care va aparea in curand in traducere la editura Humanitas, in lipsa de zane si de fantome, pune in scena o ipoteza abracadabranta, de basm modern: Iisus a fost clonat la ordinul presedintelui Statelor Unite. Cum un incendiu distruge din temelii clinica in care-si traia copilaria deloc sfanta, Iisus-Jimmy dispare si este recuperat la varsta de 32 de ani, cand, potrivit FBI si CIA, era numai copt ca sa provoace miracole menite sa schimbe ordinea geostrategica a lumii. Capacitatea fabulatorie, limpede circumscrisa unei zone light, ca sa nu spunem frivole, se depaseste pe sine si amorseaza intotdeauna sensuri grave. In acest caz (Evanghelia...), chiar daca povestea porneste de la o facatura genetica si este dezvoltata dupa o croiala politista, mesajul, subtil cat se cuvine, ajunge sa fie: "Nu te nasti Fiul lui Dumnezeu, ci devii!". Cu toate tribulatiile si framantarile profund umane ale personajului silit sa-si asume identitatea hristica, basmul nu este doar proba unei incontinente narative cu vedenii si mistere biblice, ci o fabula moderna, o pilda cu vibrari induiosatoare, la limita (suportabila) a patetismului.
Nu altfel se prezinta ultima productie a lui Cauwelaert, La nuit derniere au XV-e siecle, aparuta la Albin Michel, la inceputul acestui an. Eroul este Jean Luc Talbot, controlor fiscal la Chateauroux. Om ordonat si rational, el crede in cifre, mai ales cand contribuabilii vor sa i le ascunda. Insarcinat sa efectueze un control de rutina in Berry, Talbot isi vede existenta ravasita in momentul in care ajunge la castelul (de secol XII) al unor contribuabili cu priceperi esoterice si pasiuni pentru forte oculte. Ocupantii fiefului il conving ca este, de fapt, un cavaler din secolul XV, care a facut dragoste, ilicit, cu sotia stapanului locurilor. Aceasta a fost condamnata, iar el trebuie sa-i salveze sufletul nepangarit. Omul incepe sa traiasca in doua lumi deodata, in pragul nebuniei. Talentul lui Cauwelaert, de aceasta data, nu mai pescuieste sensuri morale, ci se bucura sa teasa o lunga, delectabila stare de ambiguitate: ce i se intampla lui Talbot este o calatorie astrala, o reincarnare, o experienta esoterica sau, pur si simplu, rodul unei farse puse la cale de niste pungasi plini de ingeniozitate?
E, probabil, genul de pariu literar pe care ar putea sa-l castige fara probleme de-acum inainte.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
