Angelo Mitchievici
Scriitori români şi francezi în Uniunea Sovietică
Editura Humanitas
Prefaţă de Vladimir Tismăneanu; "Fin analist al meandrelor comunismului românesc, cunoscător subtil al relaţiei dintre intelectuali şi totalitarism în veacul numit de Hannah Arendt al furtunilor ideologice, Angelo Mitchievici realizează în Umbrele paradisului un adevărat tur de forţă, o arheologie a avatarurilor fascinaţiei exercitate de U.R.S.S. asupra atâtor personalitaţi culturale şi politice din România şi Franţa. De la Romain Rolland şi Henri Barbusse la Panait Istrati, Alexandru Sahia, Geo Bogza, Zaharia Stancu, Mihail Sadoveanu, G. Călinescu şi Tudor Arghezi, descoperim în cartea lui Angelo Mitchievici o veritabilă panoramă a orbirii umane, a angajamentelor şi fervorilor puse în slujba unei iluzii. Într-adevar, nimeni nu este mai orb decât cel care refuză să vadă. Ceea ce am numit cândva frenezia supunerii este tratat aici cu minuţioasă, aş spune chirurgicală, rigoare. Universitar de aleasă ţinută, prozator, critic de film şi istoric al ideilor, Angelo Mitchievici nu scrie un rechizitoriu al unei pasiuni care azi, cu beneficiul distanţei, ne apare drept penibilă, absurdă, ridicolă.
Angelo Mitchievici explorează cu luminoasă putere explicativă circumstanţele în care a fost posibilă trădarea cărturarilor, care au fost acele «icoane» sovietice graţie cărora cele mai abjecte abdicări păreau drept tot atâtea triumfuri. În această carte el reuşeşte să surprindă, coerent şi persuasiv, modul în care fascinaţia exercitată de U.R.S.S. a depăşit cadrele unei intoxicări ideologice pasagere pentru a deveni matricea altor asemenea patologii ale distrugerii spiritului critic.
Şi totuşi, să nu uităm, în anii '30, cum spunea François Furet, comunismul şi fascismul aveau un viitor. Erau amândouă religii politice incandescente, generau angajamente existenţiale. Aceste lucruri sunt spuse cu maximă claritate de Arthur Koestler în memoriile sale. Autorul marelui roman metafizico-politic Întuneric la amiază a fost el însuşi unul dintre cei magnetizaţi de promisiunea soteriologică a sovietismului. Ruptura sa cu bolşevismul a intervenit abia după procesele-spectacol de la Moscova şi, mai ales, după infamul Pact Ribbentrop-Molotov din august 1939.
Pelerinajele către Mecca sovietică au început imediat după luarea puterii de către bolşevici în noiembrie 1917. Şocată şi traumatizată de hecatombele Primului Război Mondial, stânga internaţională - şi nu doar ea - proiecta în Patria Sovietelor aşteptări febrile născute din disperare, angoasă, debusolare şi revoltă împotriva civilizaţiei burgheze considerate decadentă, chiar muribundă. O civilizaţie acuzată de mediocritate, filistinism, duplicitate, cabotinaj, lipsă de suflet, cinism şi câte altele. Trebuie spus că nu toată lumea a căzut în această capcană, nu toată lumea s-a lăsat sedusă de mirajul sovietic.
(...) Ispita comunistă, care includea romantizarea U.R.S.S. şi negarea conştientă ori nu, a crimelor dictaturii leniniste, se întemeia, asemenea celei naţional-socialiste mai târziu, pe convingerea că Paradisul poate fi construit hic et nunc, în această lume. În ochii celor care îl venerau, comunismul reprezenta un proiect emancipator absolut. Convinşi că Stalin era garantul acestei întreprinderi eroice, intelectualii îndrăgostiţi de comunism au închis ochii în faţa unor expresii incontestabile ale barbariei totalitare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
