Un cuplu mereu pe fugă
În anul 1900, Lenin este eliberat. Se duce la mama lui, care s-a mutat în apropiere de Moscova. În metropolă, el se simte peste tot urmărit şi mereu trebuie să plece. Poate că Europa va fi mai receptivă la discursurile lui. Pe 16 iulie, ia trenul în direcţia Zürich, unde este întâmpinat de comunitatea de exilaţi politici ruşi, puternică în această ţară neutră. Absent de trei ani din prim-planul scenei politice, el se apucă să pună ordine în sânul grupusculelor marxiste dispersate în ţară. Este o condiţie sine qua non înainte de a trece la cucerirea puterii. Are mult de lucru. Vladimir lansează publicaţia politică Iskra (Scânteia), prin intermediul căreia îşi face auzită vocea până în Rusia. Sora lui, Anna, care va trăi de acum înainte la Berlin, se ocupă de tipărirea revistei în Germania. Ce se întâmplă cu Nadia?
Lenin a lăsat-o în Siberia, unde ea mai are de stat şase luni în exil. În tot acest timp, Nadia înşală vigilenţa Ohranei, aranjând să i se depună scrisorile într-o cutie poştală din Praga. Această legătură destul de slabă este singurul contact menţinut în perioada de care vorbim. Eliberată la rândul ei, se grăbeşte să ia primul tren spre Praga şi îşi caută soţul vreme de câteva zile. Lenin şi-a pierdut urma nu numai pentru poliţia secretă, ci şi pentru propria soţie. Singură, pierdută, ea îl surprinde în sfârşit pe un muncitor ceh în timp ce acesta ridica scrisorile din cutia poştală şi află de la el că Lenin locuieşte în Zürich. Nu contează câţi kilometri va avea de parcurs, îl va găsi.
Ajunsă la Zürich, Nadia îşi ia în primire sarcina cea mai urgentă: să-i redea lui Lenin sănătatea şi tonusul: "Mi-am dat seama că Vladimir avea nevoie de o hrană sănătoasă şi îmbelşugată. Şi m-am apucat să gătesc eu însămi în camera noastră." Este o cameră cu dotări minime şi fără bucătărie pentru care ei plătesc o chirie săptămânală. Pachetele pe care mămica Ulianov continuă să le trimită le îmbunătăţesc din fericire viaţa cotidiană lipsită de orice lux. Trebuie să fie foarte atentă să evite orice zgomot. Lenin a început lucrul la cartea sa şi nu poate să scrie decât într-o linişte absolută:
"Când lucra, mergea repede de la un capăt la altul al încăperii, rumegându-şi frazele. În acest timp eu nu deschideam gura. Apoi, în timpul plimbării, îmi povestea ce a scris. Asta îi era până la urmă tot atât de necesar ca şi să-şi pregătească în minte frazele înainte de a le pune pe hârtie."
Indispensabila Nadia participă la reflecţiile lui Volodia, ajutând prin prezenţa ei la finalizarea lor. Lenin a găsit pe cineva care să-l sprijine în marea lui Operă. Pe cineva căruia să-i delege o parte dintre sarcinile lui. Este deci numită secretară de redacţie la revista Iskra. Recrutând alţi marxişti din oraş, ea organizează această boemă veselă a cărei intendentă devine:
"Luam prânzul la ora 12. Pe la 13 sosea Martov, apoi ceilalţi. Şedinţa comitetului de redacţie începea. Martov vorbea tot timpul şi despre toate deodată. Vladimir Ilici era foarte obosit de aceste conversaţii cotidiene, care durau câteodată cinci-şase ore neîntrerupte. Ele îl împiedicau să lucreze. Într-o zi mi-a cerut să mă duc să-l rog pe Martov să nu mai vină la noi. Am hotărât că de acum înainte eu o să mă duc la Martov, pentru a-l informa în legătură cu scrisorile primite şi să mă informez în legătură cu datele deţinute de el."
Nadia ştie totuşi să profite de această prezenţă stânjenitoare, folosindu-l pe Martov într-un rol neaşteptat. El o asistă în calitate de ajutor de bucătar. La fel de degajată când e vorba să-i trimită pe marxişti la cratiţă, sau să le pună pe femei să citească, Nadiei i se încredinţează o nouă sarcină, şi mai ambiţioasă: să creeze o publicaţie care să se adreseze femeii ruse. Periodicul este botezat sobru, Rabotniţa (Muncitoarea). Nadia îşi asumă redactarea integrală a publicaţiei, pentru care Lenin nu va fi de acord să scrie decât începând cu cel de-al cincilea număr. El nu are timp de pierdut cu aceste gospodine care se amuză ocupându-se de probleme sociale. Nadia crede totuşi în această publicaţie. Ea şi-a propus să trezească femeile la un mod de viaţă nou. Revista ei le pune la dispoziţie atât lecţii de marxism, cât şi sfaturi practice pentru a trăi din plin feminitatea: cum să-ţi amenajezi interiorul gospodăriei, cum să-ţi educi copiii, să deprinzi arta machiajului şi a coafurii. Câteva femei îmbrăcate simplu, dar elegant împărtăşesc binefacerile cosmeticii moderne. Nadia excelează în munca ei şi lansează astfel manualul femeii comuniste perfecte. Revista are succes în scurt timp şi întăreşte popularitatea cuplului Ulianov în rândul publicului feminin. Existenţa lui va depăşi aşteptările fondatoarei. Va traversa toate epocile şi va supravieţui chiar căderii comunismului. Este astăzi o adevărată Elle a lumii rusofone.
Foarte curând, oraşul Zürich nu-i va mai fi suficient lui Vladimir, aşa că se mută împreună cu soţia în împrejurimile Genevei. Închiriază aici o mică vilă, mai potrivită cu imaginea de lider pe care vrea s-o impună decât modesta cameră din Zürich. Bucătărie mare la parter, trei camere la primul etaj. După atâtea exiluri şi locuinţe diferite, nu au totuşi mobilier. Dar Nadia administrează căminul cu ingeniozitate: utilizează corpurile vastei biblioteci a lui Lenin ca mese şi taburete în bucătărie şi în sala de mese. Asta nu-i împiedică pe Ulianovi să primească multe vizite. Casa mişună de lume tot timpul. Pentru a găsi un moment de intimitate în doi, Nadia nu are altă soluţie decât să-l târască pe Lenin în scuarul din vecinătate.
Uneori moralul se clatină. Într-o zi, după ce s-a întors dintr-o călătorie la Capri, Vladimir soseşte în gara de la Geneva. Un vânt glacial îl întâmpină. Ajuns acasă, primele lui cuvinte adresate soţiei sunt dintre cele mai sumbre: "Am sentimentul că am venit să mă închid într-un mormânt." Asta fiindcă la Geneva cuplul duce o viaţă monotonă şi cheltuieşte mai mult decât îşi poate permite. În timp ce Lenin îşi ţine şedinţele şi "se îmbată cu filosofie", Nadia se plictiseşte. Au fost nevoiţi să renunţe la cocheta lor locuinţă şi să se mute fără ştirea proprietarului. Locuiesc din nou într-o cămăruţă la etaj. Încercând să-şi umple timpul şi să-şi omoare plictiseala, ea învaţă în toate după-amiezile franceza, pentru a împărtăşi apoi cu soţul ei seri tot atât de anoste. "Seara nu prea ştiam cum să ne omorâm timpul. Nu aveam niciun chef să stăm în camera noastră friguroasă şi inconfortabilă. Şi ieşeam mai mereu, când la film, când la teatru."
Adevărul este că se plictisesc în doi. Lenin nu ştie să vorbească decât despre revoluţia lui. Este în conflict cu numeroşi militanţi ruşi pe care nu reuşeşte să-i câştige de partea lui. Situaţia devine înăbuşitoare. Se hotărăsc să se mute în Franţa: "Speram că metropola ne va da tuturor o lovitură de bici. Ne-am săturat să putrezim în această fundătură de provincie." îi scrie el mamei sale, cu 15 zile înainte de a părăsi Elveţia.
Iată-i deci ajunşi la Paris în 3 decembrie 1908. Se pune problema apartamentului - sunt patru care trebuie să locuiască în el: Nadia şi mama ei, Lenin şi sora lui, Maria. Exista la numărul 24 al străzii Baunier, în apropiere de Porte d'Orléans, un apartament de închiriat, la etajul doi al unui imobil burghez. Patru camere, hol, bucătărie, debara, apă, gaze, uscător. Un alt detaliu care o seduce pe Krupskaia: oglinzi deasupra căminului. Chiria este de 840 de franci pe an, plus întreţinerea. Şi de data asta, mămica Ulianov nu-şi uită puişorul. Trimite din Rusia pachete cu slănină, peşte afumat, jambon şi muştar, în fine, dulciuri, pentru ca Volodia să nu moară de foame în oraşul ăsta nemilos.
Iniţierea în viaţa pariziană nu are nimic plăcut pentru Nadia. Demersurile administrative sunt obositoare: "Totul dura prea mult. Pentru a rezolva problema instalaţiei de gaz, de exemplu, a trebuit să mă duc de trei ori undeva în centrul oraşului ca să obţin autorizaţia necesară." Concluzia: "Franţa este o ţară monstruos de birocratică." Şi de data asta, Nadia încropeşte un cămin, de voie de nevoie, din numai câteva piese de mobilier. O masă de lemn nelăcuit şi câteva taburete.
În preajma verii anului 1909, după întunecatele luni de iarnă elveţiană, Nadiei i se pare că a regăsit intimitatea pierdută a "micii lor Italii" siberiene. Sunt la Bonbon, în departamentul Seine-et-Marne, într-o mică pensiune de familie. Plimbările cu bicicleta îi ajută să se detaşeze de supărările provocate de Cauză: "Evităm chiar să vorbim despre problemele de partid în conversaţiile noastre", ne spune ea. Vreme de câteva săptămâni ei se bucură împreună de peisajul de ţară francez şi de linişte, departe de militanţi şi de strigătele lor necontenite.
Lui Lenin îi plăcuse şi nu prea locuinţa din strada Baunier. Plecarea surorii lui îi dă prilejul să se mute, în acelaşi cartier de la Porte d'Orléans. Ei se instalează în strada Marie-Rose, într-un apartament de trei camere, şi mai confortabil, cu lumină electrică şi încălzire centrală, ceea ce o mulţumeşte pe deplin pe Krupskaia. Împărţirea apartamentului e clasică: două camere dând spre stradă, salonul şi sufrageria, despărţite de o uşă largă, cu geam de sus până jos, iar dormitorul având vedere spre curte, la fel ca şi bucătăria. Salonul, o cameră destul de mare, luminată de două ferestre, devine cabinetul de lucru al lui Lenin. În sufragerie ei pun două paturi de fier strâmte, pe care dorm. Bătrâna soacră este instalată în dormitor, iar bucătăria serveşte şi de sufragerie şi de salon.
În sfârşit au parte de confort. Nadia este fericită să trăiască în prezent într-unul dintre apartamentele cele mai moderne din Paris. Aici ar putea să fie o adevărată casnică pentru Vladimir. Dar Lenin trăieşte deja o altă pasiune, în altă parte.
Din volumul în pregătire la Editura Curtea veche. Traducere de Doina Jela
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
