Ziarul de Duminică

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti/ de Ziarul de duminică

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

21.03.2014, 00:07 122

Cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj, va avea loc în perioada 26 martie - 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR - Studioul Horia Bernea, sala Elvira Popescu şi Institutul Cervantes. Festivalul este organizat de Fundaţia Culturală CHARTA cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei (CNC) si al Institutului Cultural Roman (ICR).

Un număr de nouă filme, dintre care patru debuturi, vor concura în acest an pentru trofeul Bucureşti IFF. Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută şi nu vor fi distribuite ulterior în cinematografele din România. Directorul artistic al festivalului, Andrei Creţulescu, a anunţat la, 7 martie, lista de filme din competiţie – din eclectica selecţie nu lipsesc, ca de obicei, provocări, şocuri şi revelaţii:
- 52 Tuesdays / 52 de marţi (regia Sophie Hyde) este deopotrivă perioada în care a fost filmat şi perioada în care se întâmplă (cronologic) acest debut australian vibrant în care o puştoaică la vârsta primelor explorări sexuale trebuie să accepte faptul că mama ei se pregăteşte să devină bărbat. Premiul de regie Sundance 2014; Ursul de Cristal – secţiunea Generation 14plus, Berlin 2014.
- Murdărie / Filth (regia Jon S. Baird) este prima ecranizare după Irvine Welsh post-Trainspotting şi dărâmă efervescent şi aplicat cam tot ce mai era de dărâmat în materie de tabu-uri şi ordine – morală, corporală, poliţienească. Foarte probabil, rolul carierei pentru James McAvoy, premiat în 2013 la British Independent Film Awards.
- In Bloom (regia Nana Ekvtimishvili, Simon Groß), un debut georgian filmat de Oleg Mutu a fost comparat de critici cu producţiile de vază ale Noului Val Românesc. Patru premii la Sarajevo 2013, inclusiv pentru Cel mai bun film.
- The Selfish Giant / Uriaşul cel egoist (regia Clio Barnard) este mai puţin o adaptare după Oscar Wilde şi mai mult o fabulă socială lirică şi brutală. Premiul Label Europa Cinemas – Quinzaine des realisateurs, Cannes 2013.
- Short Term 12 (regia Destin Cretton) este povestea unui grup de voluntari dintr-un azil pentru copii cu probleme psihice din California. Premiul pentru Cea mai bună actriţă (Brie Larson), Premiul Juriului Ecumenic şi Premiul Juriului Tânăr – Locarno 2013.
- The Strange Little Cat / O pisică ciudată (regia Ramon Zürcher) este un exerciţiu de stil care urmăreşte o familie berlineză pe parcursul unei singure zile. Un film de diplomă păstorit de veteranul Bela Tarr, lansat la Berlin în 2013 şi premiat în acelaşi an, la CPH:PIX, cu trofeul pentru debut.
- Stories We Tell / Poveştile noastre (regia Sarah Polley) este un experiment fascinant la graniţa dintre ficţiune şi documentar în care actriţa devenită regizor investighează secretele părinţilor. Premiul criticilor din Los Angeles, Toronto şi New York la secţiunea (sic!) non-fiction, în 2013.
- Upstream Color (regia Shane Carruth) este un manifest filmic inclasabil pe care admiratorii cineastului îl aşteaptă de 10 ani, adică de la debutul cu Primer. Recidiva acestui regizor/scenarist/operator/monteur/actor/compozitor îl confirmă drept rezultatul unui mariaj utopic între David Cronenberg şi Terrence Malick. Premiul Special al Juriului – Sundance 2013.
- Violet (regia Bas Devos) este un eseu ultra-saturat coloristic/emoţional, un debut belgian în care un puşti îşi vede cel mai bun prieten înjunghiat mortal. Marele Premiu al Juriului Internaţional – secţiunea Generation 14plus, Berlin 2014.

 


Anul trecut, la 11 septembrie 1973, s-au împlinit 40 de ani de la lovitura militară a generalului Pinochet, soldată cu executarea preşedintelui Salvador Allende şi instaurarea dictaturii militare. Este doar unul dintre motivele pentru care, în cadrul celei de-a 10-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, desfăşurată în perioada 26 martie - 2 aprilie 2014, publicul va avea ocazia să vadă câteva dintre cele mai recente producţii chiliene, filme premiate în cadrul circuitul festivalier internaţional, realizate de regizori şi producători care au adus cinematografia chiliană în rândul celor mai relevante cinematografii ale lumii.
Secţiunea Focus Chile, este compusă din următoarele titluri:
Gloria (2013), regia Sebastian Lelio, premiul de interpretare feminină la Berlin pentru protagonista Paulina Garcia – proiecţie în prezenţa regizorului; Carne de perro (2012), debutul deopotrivă ambiţios şi şocant în lungmetraj al regizorului-scenarist Fernando Guzzoni, premiat la Goteborg şi selecţionat la San Sebastian, Rotterdam şi Belgrad – proiecţie în prezenţa regizorului; La Pasión de Michelangelo (2013), cel de-al doilea film al lui Esteban Larraín, o dramă cutremurătoare cu puternice accente religioase şi inspirată de fapte reale petrecute în cadrul regimului Pinochet; Las niñas Quispe (2013), debutul în regie al lui Sebastian Sepúlveda, premiat la Veneţia în cadrul secţiunii paralele Settimana internazionale della critica – proiecţie în prezenţa producătorului Juan de Dios Larraín; Matar a un hombre (2014), regia Alejandro Fernández Almendras, sosit direct de la Sundance Film Festival, unde a câştigat Marele Premiu al Juriului; documentarul clasic Salvador Allende (2004), regia Patricio Guzmán; şi La danza de la realidad, primul film regizat de veteranul Alejandro Jodorowsky după o pauză de 23 de ani, lansat la Cannes 2013 în secţiunea Quinzaine des réalisateurs
 


Festivalul Internaţional de Film Bucureşti prezintă, în fiecare an, în cadrul secţiunii necompetitive Panorama, câteva dintre cele mai titrate producţii cinematografice recente. Iată primele titluri din selecţia 2014:
La grande bellezza (regia Paolo Sorrentino) va fi proiectat în deschiderea celei de-a 10-a ediţii a Bucureşti IFF. Prezentat în premieră mondială în competiţia de la Cannes 2013, filmul lui Sorrentino a câştigat o mulţime de premii, culminând cu Oscarul 2014 pentru „Cel mai bun film străin”.
Borgman (regia Alex van Warmerdam) a fost cea mai plăcută surpriză din competiţia oficială a Festivalului de la Cannes 2013. Cel de-al 8-lea film de cinema al regizorului olandez a părut, în ochii criticii, ca un soi de remake la Funny Games, filtrat prin obiectivul unui Leos Carax. Borgman, prezentat la Bucureşti IFF prin amabilitatea distribuitorului Independenţa Film, a mai fost selecţionat la festivalurile de la Sarajevo, Toronto, Atena şi Sitges, unde a şi câştigat Marele Premiu.
Alan Partridge: Alpha Papa (regia Declan Lowney) a fost considerat comedia verii în Anglia. Steve Coogan (proaspăt premiat cu BAFTA pentru scenariul Philomenei) se întoarce la cultissimul personaj pe care l-a creat pentru BBC în anii '90, într-o primă şi decisivă aventură pe marele ecran. Alpha Papa a făcut furori la festivalurile de la New York, Chicago şi Rotterdam. Proiecţie unică, în exclusivitate în România.
Blind Detective (regia Johnnie To) este cel de-al 48-lea film al regizorului hong-kongez şi a fost prezentat într-un midnight screening la Cannes 2013. Combinaţie improbabilă de „serial thriller” şi „slapstick comedy”, Blind detective, în care superstarul Andy Lau face un nou rol antologic premiat, pe merit, la Sitges, a mai fost selecţionat la Toronoto şi Rio de Janeiro. Proiecţie unică, în exclusivitate în România.
The Stone Roses: Made of Stone (regia Shane Meadows) este documentarul pe care regizorul britanic visează să-l facă de ani buni. A reuşit în 2012, cu ocazia reunirii legendarei trupe pentru cele trei concerte excepţionale de la Heaton Park. Împănat cu imagini de arhivă şi bucăţi live, Made of Stone a avut premiera mondială la Manchester în 2013. Proiecţie unică, în exclusivitate în România.

AFACERI DE LA ZERO