Ziarul de Duminică

Fire de nisip

Fire de nisip
01.08.2008, 18:18 28

Nascut la Hamburg din parinti de origine turca, Fatih Akin nu conteneste sa vorbeasca in filmele sale despre intalnirea dintre doua lumi - Turcia si Germania -, plasandu-si personajele in situatii care sondeaza toleranta si adaptarea, dezradacinarea si diferentele. "Eu sunt german si tin o librarie cu volume in limba germana in Turcia, tu esti profesor turc si stai in Germania, ar fi interesant sa-mi preiei afacerea, mai ales ca mi-e foarte dor de tara", suna la un moment dat dialogul semnificativ dintre doua personaje ale acestui De partea cealalta / Auf der anderen Seite, castigator al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes in 2007 si al European Film Award (tot pentru scenariu) si a inca 16 premii internationale. Fara sa fie la fel de intens si perfect articulat precum Gegen die Wand, cu care regizorul a castigat in 2004 Ursul de aur si premiul FIPRESCI la Berlin, European Film Award pentru cel mai bun film si alte numeroase premii, filmul de fata vorbeste, cu tandrete si compasiune, despre cativa oameni aruncati de destin in drame existentiale, pierdere si neputinta. Doua mame si doua fiice extrem de diferite ca mentalitate, educatie si temperament, un tata si un fiu care isi intersecteaza drumul cu tragedia lor formeaza nucleul acestei povesti inegale si pe alocuri destul de liniar schitate, dar care are un farmec aparte conferit de umanitatea si slabiciunile personajelor. Calatoria unui tanar profesor turc din Germania plecat in Turcia in cautarea fiicei necunoscute a unei femei pe care a intalnit-o intamplator este pretextul regizorului pentru a surprinde, inca o data, diferentele, dar si osmoza a doua lumi aflate intr-o dinamica permanenta, in care oamenii isi cauta radacinile pierdute, sensul si echilibrul interior. Deseori, Akin se concentreaza pe spectacolul interior al zbuciumului eroilor sai, pe motivatiile si impulsurile lor, dar mai ales pe imposibilitatea intalnirilor dintre ei, tocmai cand spectatorul se asteapta ca, in sfarsit, firele sa se lege intr-un deznodamant clasic. Tocmai ocolirea solutiilor cliseu confera credibilitate acestor trasee zbuciumate, cu toate interogatiile si problemele lor. Ezitarile personajelor, opririle si nostalgiile lor suplinesc voita dezordine narativa, sporind efectul de contemplatie si indreptand atentia spre legatura dintre tata si fiu, mame si fiice, aflata in centrul emotional al filmului. Ayten, Yeter, Nejat, Ali, Susanne si Charlotte sunt prinsi in valtoarea unor intamplari dramatice si aparent fara iesire, iar efortul lor de-a inota contra curentului este ceea ce scoate filmul din banal, atasandu-ne de personajele sale. Construit din vizitari fugare ale peisajelor si locurilor nenumarate pe care le strabat, grabit, personajele, din dialoguri amare si o continua febra a cautarii, a cautarii celor iubiti si a cautarii de sine, filmul castiga foarte mult prin prezentele sale actoricesti. Hanna Schygulla, muza lui Fassbinder si una dintre cele mai fascinante actrite europene ale anilor '70-'80, care a jucat in extraordinarele Lili Marleen, Berlin Alexanderplatz ori Die Ehe der Maria Braun, daca amintim doar cateva titluri ale bogatei sale filmografii, isi transforma personajul secundar, o mama ranita de tribulatiile naivei si entuziastei sale fiice, intr-o prezenta magnetica. Alaturi de ea, Nurgul Yesilcay, Baki Davrak, Tuncel Kurtiz, Patrycia Ziolkowska, Nursel Kose reusesc cateva portrete pline de umanitate si caldura, care nu te mai pot lasa indiferent la derularea genericului final...
De partea cealalta/ Auf der anderen Seite. Productie Germania-Turcia-Italia, 2007. Regia: Fatih Akin. Cu: Hanna Schygulla, Nurgul Yesilcay, Baki Davrak, Tuncel Kurtiz, Patrycia Ziolkowska, Nursel Kose. Premiera: 25 iulie. Distribuit de Independenta Film

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO