Scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu şi-a lansat la Bookfest cel mai recent roman, „Amorţire”. Florin Lăzărescu s-a născut în 1974, la Doroşcani, în judeţul Iaşi. A publicat povestiri, romane, articole şi a semnat scenarii de film. A debutat în 2000, cu un volum de povestiri: „Cuiburi de vâsc” (editura Outopos, Iaşi). A mai publicat un volum în format electronic: „Şase moduri de a-ţi aminti un cal sau şase povestiri” (Editura Liternet, 2003), romanul „Ce se ştie despre ursul panda” (editura Polirom, 2003), romanul „Trimisul nostru special” (editura Polirom, 2005; tradus în franceză, germană, spaniolă, italiană, slovenă, maghiară şi croată) şi volumul de povestiri „Lampa cu căciulă” (2009). Este coautor, alături de Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu, al volumului de povestiri „Pas question de Dracula...” (Editions Non Lieu, Paris, 2007).
Povestirea „Lampa cu căciulă” din volumul omonim a fost ecranizată în 2006, în regia lui Radu Jude, şi a obţinut peste 30 de premii la festivaluri internaţionale, printre care şi Sundance (SUA).
De asemenea, Florin Lăzărescu este coscenarist, alături de Radu Jude, al scurtmetrajului regizat de acesta „O umbră de nor”, care a fost selecţionat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes 2013. Totodată, este coscenarist al filmelor „Aferim!”, care se află în preproducţie, în regia lui Radu Jude şi „Lindenfeld” - în preproducţie, regia Radu Gabrea, potrivit site-ului editurii Polirom.
- Spuneaţi într-o notă asupra acestei cărţi că „Amorţire” este oarecum încercarea dumneavoastră de a vă răspunde la întrebarea „De ce naiba scriu eu?”. Aţi găsit un răspuns cât de mic?
- Tot în nota respectivă ziceam că de asta m-am apucat de scris romanul, pentru că există în viaţa noastră întrebări - şi asta nu e singura - la care nu poţi răspunde în câteva rânduri, matematic. Bref, scriu pentru că-mi place să spun poveşti, cu speranţa că există alţii cărora le place să le „asculte”.
- Romanul este populat de mici poveşti. Aceste mici poveşti şi mici portrete s-au născut de-a lungul timpului ca nişte nuvele, în mintea scriitorului Florin Lăzărescu, sau au „curs” odată cu romanul?
- Romanul meu e populat cu mici poveşti în măsura în care o frază e formată din mici cuvinte sau un avion ori o bicicletă, din mici piese. Nu ştiu dacă mi-a reuşit, dar în roman eu am încercat să spun doar una singură, legată cap-coadă. Când am vrut o carte de povestiri, pur şi simplu am scris una, cum a fost cazul „Lămpii cu căciulă”. La roman pornesc de la o osatură pe care pun carne - mici poveşti ori personaje secundare, cum spuneţi dumneavoastră. Nu cred însă că povestirile din roman au acelaşi farmec ori sens dacă sunt privite separat. Tot bref, înainte să construiesc bicicleta, dacă vreau să şi meargă, am deja planul ei.
- Faptul că sunteţi pasionat de fotografie vă ajută în modul în care creaţi/ căutaţi/ spuneţi poveşti?
- E mai degrabă invers: faptul că scriu poveşti - mai mici ori mai mari - de vreo 15 ani mă ajută să fac fotografie de vreo doi ani încoace. Există o uşoară confuzie de care poate eu însumi sunt vinovat ori delay-ul de receptare a ceea ce fac. Faptul că postez multe fotografii pe Facebook ori pe site-ul meu în ultima vreme i-a făcut pe unii să creadă că sunt fotograf. Faptul că filmul e mai vizibil decât literatura şi mai uşor de receptat i-a făcut pe alţii să creadă că-s scenarist şi că scriu sub influenţa acestei meserii, neglijând că atunci când am comis primul scenariu aveam deja un volum de povestiri şi un roman publicate. Cânt binişor şi la chitară clasică, am învăţat destule lucruri ca scriitor din structura a unei compoziţii muzicale, dar asta nu mă face chitarist. Fotografia, scenariul, muzica sunt pentru mine doar nişte bucurii mărunte ale vieţii. Literatura e bucuria cea mai mare şi singura la care mă pricep - atât cât îmi stă în puteri - într-un mod profesionist.
- Care este personajul dumneavoastră preferat din „Amorţire” şi de ce?
- Mă puneţi în mare încurcătură. Să aleg un personaj preferat din romanul meu ar însemna că pe celelalte le-am scris ca să le fac de râs, că n-au alt rost decât să evidenţiez protagonistul. Ţin în egală măsură la toate persoanjele din roman, chiar dacă uneori au doar o replică ori un gest, altfel nu le-aş fi pomenit. Pot să vă spun, în schimb, că regret un personaj pe care l-am cunoscut pe stradă chiar în ziua în care cartea a fost trimisă în tipografie. Era aproape de miezul nopţii, pustiu, mergeam spre casă pe bicicletă şi m-a strigat de pe trotuar un pieton ameţit, cu un stingător de incendiu în braţe (unul mare, dublu decât ăla de maşină; furat din tren, cred). Am oprit. „Nu cumperi un extinctor?”, întreabă el. „Păi, nu vezi că-s cu bicicleta? Unde să-l car? Ce să fac cu aşa ceva?”, zic eu. „Hai, dom'le, că ţi-l dau ieftin”, insistă el. A urmat un dialog de-un absurd impecabil, cum numai viaţa îţi poate oferi. Ei bine, pietonul cu extinctor era un personaj care s-ar fi potrivit perfect în romanul meu, dar n-a fost să fie.
- Care personaj v-a dat cele mai multe bătăi de cap (în crearea profilului, a poveştii sale etc.)?
- Bătăi de cap e mult spus, dar m-am apropiat cu emoţie de crearea unui personaj feminin principal, respectiv de doamna Stoican. E o impresie a mea, poate pur subiectivă, dar cred că în literatura română (general vorbind, cu mici excepţii), personajele feminine create de bărbaţi sunt mai degrabă doar nişte reflexii ale unei gândiri masculine decât femei autentice, fascinante, în carne şi oase. Nu mi-am dorit să repet greşeala asta. Încă nu-s convins că mi-a reuşit, dar sunt deja câteva femei care mi-au citit romanul şi mi-au confirmat că doamna Stoican gândeşte şi se comportă ca o femeie în carne şi oase.
- În roman, lui Evghenie îi îngheaţă cărţile. Dacă ar fi să fiţi pus în situaţia ingrată de a alege o singură carte din literatura universală pe care să o scăpaţi de la îngheţ, care ar fi aceea?
- Nu cred în cărţi providenţiale, în topuri. Mi se întâmplă uneori să găsesc mai multă emoţie în, de exemplu, „Monografia comunei Belceşti” decât în bestsellerurile zilei. Cărţile sunt fumoase pentru că-s diferite, pentru că ne prezintă nuanţe ale existenţei umane. Să salvezi una singură n-ar rezolva nimic.
- Dar dacă aţi fi pus în aceeaşi situaţie cu cărţile scrise de dumneavoastră?
- Cu atât mai puţin ar merita salvată vreo carte de-a mea.
- Un jurnalist se amuza, într-o corespondenţă de la Cannes, că, atunci când vorbiţi despre „Amorţire”, îi spuneţi „dânsa”, „ca orice moldovean care se respectă”. Ce relaţie aveţi cu o carte atât de nouă ca „Amorţire”?
- E-un cancan, dar să-l explic: există o gafă care-mi scapă totdeauna în conversaţiile cu bucureştenii. În Moldova, cel puţin în zona în care am crescut eu, „dânsul” ori „dânsa” nu sunt folosite ca pronume de politeţe (cum, de altfel, şi sunt), ci ca pronume personale. Noi spunem „dânsa” şi la vacă: „Uite la dânsa, cum şi-a prins capul ca proasta-n gard!”. Motiv de voioşie eternă pentru bucureşteni. Asta-i situaţia. Mă consolez cu gândul că noi nu spunem ca unii bucureşteni „Vacile este cu capul în gard”... În discuţia mea informală cu Iulia (Blaga, n.r.), i-am zis că mi-a apărut cartea şi că „nici n-am apucat să mă uit prin dânsa”. Chestia a amuzat-o teribil şi a considerat-o demnă de o corespondenţă de la Cannes... Altfel, am o relaţie normală cu cartea mea: una dintre milioanele de cărţi ori poveşti de pe această planetă care merită ori nu să fie citită, în funcţie de cum vrea fiecare.
- Cea de-a doua „meserie” a dumneavoastră este şi cea de scenarist. Se întrepătrund „joburile” de scriitor şi realizator de scenariu? Dacă da, cum?
- Prea puţin. Nu-i musai dacă eşti un scriitor bun să fii şi scenarist la fel. Şi nici invers. Scenaristica e mai mult meserie decât artă. Literatura e o chestiune pur individuală, ca scenarist eşti doar o rotiţă dintr-un mecanism, dintr-un produs de echipă.
- Există un instinct care alege pentru dumneavoastră care poveste se pretează la formatul de roman şi care la formatul de scenariu?
- Nu ştiu dacă am, dar, categoric, e nevoie de instict diferit pentru a scrie literatură sau film.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
