Ziarul de Duminică

Galerii noi, galerii vechi, poveşti picturale proaspete. GALERIE FOTO

Galerii noi, galerii vechi, poveşti picturale proaspete/ de Daniel Nicolescu

Galerii noi, galerii vechi, poveşti picturale proaspete/ de Daniel Nicolescu

Autor: Daniel Nicolescu

16.12.2011, 00:01 117

O frumoasă "recidivă" ne oferă Cristina Ţurlea, la un an de la precedenta sa personală ("Culori şi Culoare", 3-12 decembrie 2010, Sala Octav Doicescu). Acum, expoziţia cu nume rebusistic ("înSemne/ în Culoare") este panotată elegant, bine ritmat, pe simezele recent inauguratului Centru de Cultură Arhitecturală al UAR, din strada Jean Louis Calderon, nr. 48. La vernisaj, doamna Ruxandra Garofeanu, o prezenţă ubicuuă (vezi supra) şi stenică a vieţii culturale bucureştene, a insistat asupra splendidei locaţii a expunerii (având perfectă dreptate: spaţii largi, dar încălzite de căderea arcadelor, de elanul unei scări interioare sau de câte o veche oglindă, pe scurt de ambientul unui "hôtel particulier" la scară de Mic Paris) şi a punctat, pertinent, aspectele de forţă ale picturii Cristinei Ţurlea: talentul exersat tenace, simţul cromatic ieşit din comun şi percepţia proaspătă, neafectată de poncife şi de profesie (autoarea este arhitectă), a formelor.

Cristina Ţurlea nu mai are nevoie de încurajări, ba, chiar, ar putea să le dispenseze către alţii. Ştie bine ce face, pictează cu plăcere şi dezinvoltură şi scoate din "cuţit" (unealta pe care, cred, eu, o mânuieşte cel mai bine în acest moment) uluitoare "stări de spirit" (iată, bunăoară, un posibil titlu de expoziţie viitoare). Poate face exerciţiu de plein-air, dar nu evocă, prin el, natura, lumina ei şi amprentele pitorescului, ci vertijul unei luări în posesie a peisajului. E un exerciţiu care nu înseamnă sugestie comprimată în spirit nipon (cum catalogul expoziţional încearcă să impună drept cheie de lectură), ci re-scriere a vizibilului în termenii unei alchimii interioare. Priviţi tabloul de pe coperta catalogului expoziţional: o vedută pariziană (dar care ar putea fi la fel de bine bucureşteană, foto 1), ce izbuteşte să mute cenuşiul unei piaţete oarecare din postura de natură moartă urbană în aceea de melancolie pură, cu o invidiabilă economie de mijloace.

Faţă de expoziţia anterioară au apărut nu doar piese noi, ci şi tehnici evoluate, probe de iscusinţă în zona peisajului-abstract, agregat în jurul unei culori dominante, precum în "Oraşul ca un vapor", "Plutind" (foto 2), "Vele" sau, mai ales, "Debarcader" (foto 3), pânza de rezistenţă, în opinia noastră, a acestei noi selecţii.

Expoziţia este deschisă până în 20 decembrie.

***

La Meleni ART Gallery (str. Constantin Daniel nr. 2, "prima galerie internaţională de artă din Bucureşti", cum o alintă iniţiatoarele ei, Eleni Skiadopoulou şi Melina Krokou), între 17 noiembrie şi 17 ianuarie, întâlnim o expoziţie pe două voci - Maia Oprea/ Laurenţiu Midvichi -, cu un titlu ironic-înşelător, ca o invitaţie la bal, la spital, oriunde: "Ladies and Gentlemen..." În fapt, este o punere în contrast a celor două cerculeţe eterne, cel cu săgeată al lui Marte şi cel cu cruce al lui Venus. O opoziţie masculin/feminin, experienţă/inocenţă, concret/abstract care funcţionează, de fapt, mai mult în plan retoric, de marketing, pentru că cei doi artişti sălăşluiesc pe acelaşi simeze cât se poate de cordial, de neantagonic. Maia Oprea (foto 4-6) se află, la cei 21 de ani ai ei, la începutul carierei, dar are deja un trecut expoziţional şi abilitatea tehnică a maturităţii, Midvichi (foto 7-9), cu numeroase personale până în prezent, grafician inspirat şi exersat al Editurii Polirom, se joacă cu universurile plastice, îşi reinventează, la fiecare ieşire publică, un chip nou şi o nouă carte de vizită; e proteic cu uşurinţă, din vocaţie (cam ca Valeriu Mladin), dă impresia că se caută disperat, dar nu e marcat de penumbrele damnării: alteritatea şi măştile sunt pentru el o convenţie şi un mod de a-şi exersa profesionalismul. De această dată, Laurenţiu Midvichi a ales portretul (individual sau de grup), sub steagul unui impuls livresc - lectura volumului "Harta şi teritoriul" al lui Michel Houellebecq şi a biografiei lui Jed Martin. Prieteni (în mare parte), rubedenii sau cunoştinţe îşi dezvăluie chipurile în atitudini căutate (dar nu mai puţin provocatoare de impact), în stiluri ameţitor diferite, realist exacte, dar avansând, dintr-un colţ secret al pânzei, o vibraţie lirică sau, cel mai adesea, o undă ironică.

Maia Oprea spune despre ea (şi n-am avea de ce să n-o credem): "Cu aceste lucrări pot spune că am intrat într-un nou, şi destul de bulversant pentru mine, «ritm cardiac» al artei mele. În prezent, experimentele mele estetice sunt suspendate într-o zonă a abstractului şi a abstracţiunilor, provocate de ocuparea mută şi violentă a unui spaţiu imaginar în care se petrece, într-un ritm obsesiv, un singur şi halucinant «eveniment»: lupta dintre anularea şi respectarea vidului." Cum se traduce această ocupare prin abstract a spaţiului imaginar? Simplu: cu multă multă culoare, scoasă direct din tub şi îngroşată pe suprafaţa pânzei, punând materie acolo unde nu e. Drip-uri şi tuşe largi trasează labirinturi de forme colorate, ca în perioada de început a zbuciumului abstract al lui André Masson, iar efectul, în ordine vizuală, nu e de neglijat. Şi, în orice caz, anunţă o devenire rapidă şi coagulări capabile să surprindă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO