• Leu / EUR4.7729
  • Leu / GBP5.5580
  • Leu / USD4.3160
Ziarul de Duminică

Ground Zero

24 iun 2010 78

Cu excepţia lui Marius Chivu,semnatarul unei recenzii în "Dilema veche", criticii de întâmpinaren-au găsit nici timpul, nici cheful de a parcurge o carte care,fără a rupe în două istoria prozei româneşti, se numără printrecele mai importante apariţii editoriale ale anuluitrecut.

Se va ajunge la o situaţieparadoxală: în loc să accesăm noutăţile literare prin filtrulcriticilor de primă instanţă, îi vom testa pe aceştia observândgradul în care ignoră, ratează sau pur şi simplu nu înregistreazăcărţile semnificative. Deplângem "păguboasa" democraţie ainternetului, care va lichida, nu-i aşa?, ierarhiilecritic-scriitoriceşti, dar iată că în acest caz - şi în altele -putem găsi pe net exact acele comentarii şi interpretări pe carele-am fi aşteptat de la cronicarii oficiali.

E drept că primele două dintrecele treisprezece povestiri ale volumului sunt cele mai puţinreuşite. Dacă am citi un roman, l-am putea scuza pe autor cuargumentul că se "încălzeşte", intrând mai greu în ritmul şitensiunile formatului mare. Dar întrucât e vorba despre texteautonomizate epic şi risipite, istoric-geografic, în diferitepuncte existenţiale, vom sesiza, o dată cu defectele lor defabricaţie, fabricaţia însăşi, adică modul de operare folosit deBedros Horasangian. Fiindcă o proză antologică îşi ascunde mai binetextura şi structura decât una care, neizbutită fiind, ţi le bagăîn ochi; iar dacă lectura nu te mai absoarbe, ai întreaga atenţieîndreptată spre acele constituente care nu reuşesc să facă unîntreg.

Şi Roxanne (de câtevafile), şi Nataşa (de trei ori mai mare) arată felul în careautorul atacă pagina albă, prin baleierea diferitelor zone derealitate culturală. În întregul volum, această realitateculturală se va citi în două sensuri, ambele tari: o dată ca oanumită amprentă socio-culturală, un spaţiu dat al hărţii globale,cu o dinamică specifică şi o atmosferă minuţios recompusă; iarapoi, ca o realitate propriu-zisă a culturii, de o amplitudine şi oprofunzime ce o fac să transpară în gândurile, imaginile şi frazelepersonajelor. Ecuaţia lui Bedros Horasangian e una curioasă: cuprea puţine necunoscute. Problema autorului este identificareaacelui registru prozastic în care referinţele culturale(deconcertante, bănuiesc, pentru Marius Chivu) pot fi inserate înspaţiul de mişcare al personajelor. Cel masculin dinRoxannne, refugiat ca de obicei în Central Park, cu faţaspre locul unde a fost împuşcat John Lennon, are "în cap şi însuflet o întreagă arhivă. Foldere de informaţii stocate". "LângăPlaza Hotel - remarcă el - caii fornăie cum doar în cărţi maigăseşti". Acest accent nu-i aparţine cumva prozatorului? Înschimbarea rapidă a persoanelor gramaticale, perspectiva autoruluiintră neavenit în terenul rezervat personajului, străpuns în final,absolut neaşteptat, de nişte gloanţe lichidatoare. Încheierea, cu onouă trimitere culturală ("Central Park e tot acolo. Salinger taceîn continuare."), este a Autorelui, dar asta nu mai poate salva oproză îndeajuns de artificială, de "făcută".

Nataşa e şi mai complicată,şi mai locvace, un fel de poligon de încercări narative pentru unscriitor care vrea să facă de toate: şi evocare a unui timp istoricprins în formolul totalitar, şi cronică "măruntă", a secvenţelor deviaţă posibilă totuşi oricând şi oriunde, şi realism documentar, şiparabolă de reconversie ficţională a nenorocirilor, în context,inevitabile (un personaj se numeşte Nataşa Rostova, altul,Bezuhov). Nici această povestire nu-i iese lui Bedros Horasangian,indicând însă culoarul de ulterioară performare. Din fraza amplă şiamestecată (specialitatea prozatorului), să izolăm formula ce va ficâştigătoare în aproape toate celelalte texte din Miss Perfumadoşi alte femei: "şi uite aşa ajungem în strictă actualitate,Ground Zero al Prozei, unde, ce şi când se întâmplă se şi noteazăîn aceeaşi clipă" (p. 39).

Un Ground Zero ce nu va fiînsă unul "autentist", cu eliminarea explozivă a oricărei interfeţeîntre faptul nud şi fixarea lui pe hârtie. Dimpotrivă, povestirilede faţă ajung la acest nivel, venind de undeva dinapoi, dinurma unor vieţi consumate sau a unor vârste ce vor treceireversibil. Prezentul prozei nu este aici punctul de unde începesă ruleze o experienţă, ci un plan declinant, dacă nu punctulterminus. Aceasta retează ori diminuează considerabil evoluţiapersonajului, care apare mortificat sau sleit. James Jay Oliver,saxofonistul negru din Lady Day (bucata de rezistenţă avolumului), este chiar mort în debutul povestirii - ceea ce nuîmpiedică în vreun fel curgerea acesteia, aşa cum se întâmplă şiîntr-un film de calibrul lui American Beauty. Indiferent devârsta pe care o au (de la pensionara de 65 de ani Noemi latinerele de douăzeci Marisa sau Eleni, trecând prin vârsta criticăa maturităţii, de ambele sexe), personajele povestirilor se simtsufocate de o viaţă care trece prea repede şi cu prea puţinemomente de bucurie. Fiecare dintre ele aşteaptă ceva ce nu mai vine- sau a pierdut deja, în prezentul povestirii, ceva ce nu se va mairepeta. Pentru saxofonistul american alergând după un contract laBerlin, întâlnirea accidentală cu Karin va fi un fapt de ordinulmiraculosului. Pentru că (filozofia lui de viaţă e convingătoare,deşi neliniştitoare) "spun o banalitate, viaţa e plictisitoare,aşa-zisele noutăţi sunt puţine, vorbitul la telefon nu ne scapă demicile-marile nelinişti, amânăm răspunsuri, ce este esenţial seconsumă până la 25 de ani, cât eşti tânăr cu adevărat. Apoiintervine rutina, se umflă şi se sparge balonul cu iluzii, urmeazărepetiţia, lunga supravieţuire, conformismul, etica, morala,istoria mare şi mică, Dumnezeu binecuvântează o lungă agonie." (pp.114-115). În alt colţ al lumii, portughezul focos Ricardo (cu soţieşi cu amantă oficială) suspină cam din aceleaşi motive. Nu se poatespune despre el că n-a trăit până la 42 de ani, dar asta - şi aşa -a fost toată viaţa lui? "Oboseala atâtor ani rătăciţi fără voianimănui. Necazuri, bucurii, fâşii lungi de sentimente, parcă nicin-a apucat să trăiască cu adevărat. Aromele unor zile şi nopţi."(p. 246).

De remarcat că Bedros Horasangiannu face o proză "deprimistă", impregnată de o viziunemohorât-unificatoare. Autorul măsoară, în schimb, distanţa dintreaspiraţiile unor personaje suficient de lucide şi dezamăgirile pecare chiar această luciditate le extrage din examenul vieţii lor.Iar prozatorul "optzecist" are, pe aproape întreaga întindere acelor unsprezece povestiri la care mă refer, tactul de a nuinterveni cu o voce exterioară, amplificată de boxele autorităţiiauctoriale. De acum încolo "eroii" sunt lăsaţi, aşa zicând, singuriîn pagină, confruntându-şi trecutul mai apropiat sau mai îndepărtatşi încercând să iasă cumva din inerţia în care trăiesc. Astfel,foarte tânăra Eleni din Lady Midnight (o altă povestire detop) fuge pur şi simplu de-acasă, din Istanbulul bine specificat caatmosferă şi colorit, spre Parisul tuturor proiecţiilor şifantasmelor culturale. Întreprinzătorul Ricardo o şterge cuiubirea, proaspătă, a vieţii lui, ajungând după toateprobabilităţile în Australia. Lesbiana Carol, suspinând încă, înrecea Canadă, după Anahid a ei, se gândeşte tot mai serioscă nici Chelsea Branca nu e de lepădat. Tot saxofonistul care cântădumnezeieşte şi are, viu-mort, darul argumentaţiei defineşte celmai exact în ce constă libertatea lui: într-un "spaţiu de manevră",insignifiant pentru restul lumii, esenţial în ce-lpriveşte.

De parcă ar vrea să lărgeascăacest spaţiu, dând o mână de ajutor figurilor de hârtie, BedrosHorasangian schimbă în Isabelle registrul realist al prozei,substituindu-l printr-unul fantastic-comic. Personajul feminintitular, pariziancă sută la sută, dar părăsită, hélas!, deun Jean Pierre plecat cu o Jojo la Bordeaux, ajunge să seîntâlnească în propria casă cu un şoricel mai puţin artist decâtcel din Ratatouille, dar la fel de inteligent şi inimos.Povestirea, excelent condusă şi montată, e surprinzătoare prinfirescul dialogurilor dintre cei doi "parteneri" care ajung să-şicâştige încrederea unul altuia. Finalul fiind... după voiacititorului: într-o variantă, Isabelle îl omoară în baie pe şoricel(scenă formidabilă), după care se sinucide; în cealaltă, şoricelulscapă cu viaţă şi apare, în viaţa deodată minunată a femeii, ca unbărbat cu care merită să fugi.

Dacă, trăgând al doilea loz,câştigător, Isabelle moare ca personaj realist şi se topeşte odatăcu şoricelul în fericirea unui cuplu supranatural, alte femei dinMiss Perfumado... au mai puţin noroc, rămânând captive încercul prea bine cunoscut al vieţii lor. Kiki Iguazu e asasinată(nu se ştie de cine, nu se ştie de ce), reapărând în ultimapovestire, dar într-un moment anterior al biografiei ei; iar unpersonaj întru totul cumsecade ca pensionara Noemi moare într-oexplozie de nimic anunţată, exact la timp pentru ca autorul să-şirotunjească, forţat-literaturizant, un text până atunci extrem defiresc. Onorabile rămân Lady Rain (în decor grecesc),Marisa (cu epistole trimise, tradiţional, într-o lume încare distanţele, practic, au dispărut) şi Miss Perfumado,care încheie volumul. Memorabilă este, pe lângă cele dejamenţionate (Lady Day, Lady Midnight şiIsabelle), o povestire derulată în decor napolitan şiintitulată Giulietta, după numele nevestei mai tinere şiautoritare a unui corect şi supus contabil. Un contabilprincipal şi un personaj aflat, ca bărbat, sub papuc, darcare comepnsează inferioritatea în relaţia conjugală printr-oevoluţie înmărmuritoare de protagonist al povestirii. Nu o săstric, prin devoalări, efectul izbitor al acestei bucăţi, dinpaginile căreia se vede, printre altele, cât de bine i-a cititBedros Horasangian pe marii ruşi. E însă limpede că, în toate celepatru reuşite incontestabile ale volumului de faţă, autoruldublează scanarea socio-culturală şi observaţia psihologicăprintr-o combinare pe cât de dificilă, pe atât de inspirată decoduri ficţionale şi registre prozastice.

Căci, revenind la acel exploziv,iniţiator ground zero al ficţiunii, prozatorul ştie cum săfolosească la maximum prezentul problematic al "eroilor" săi. Toatemişcându-se foarte repede în jur, punctul fix al personajului carese pune în chestiune poate fi cu uşurinţă văzut pe hartă. Iar dacă,aici şi acum, nu mi se întâmplă mai nimic (ceea ce mă intrigă, mănemulţumeşte, mă revoltă şi mă scârbeşte), atunci gândurile melevor merge înapoi, în trecut, înspre ceea ce amintirea reţine cafiind, altădată, frumos, interesant, emoţionant, viu.Prezentul secătuit şi chiar sec susţine astfel toate etajelesubterane, pline de veselie şi, poate, fericire din memoriaexistenţei anterioare. Încă o dată, saxofonistul se dovedeştecapabil să sesizeze această relaţie, în care lumea din jurminimizează şi pune în surdină trecutul personal, dar şi trecutulpersonal, odată reînsufleţit, ecranează realitatea înconjurătoare.Iată punctul pe i: "Făcând un efort să percep realitatea din jur,voiam să uit tot trecutul, senzaţii, stări, amintiri, mici-marievenimente ce au traversat cândva propria mea existenţă. Şi caremai sălăşluiau undeva prin străfundurile memoriei." (p. 103). Şicontrapunctul, preferat de majoritatea personajelor din carte:"deschizi fel de fel de paranteze ca să nu-ţi scape nici undetaliu, acum am timp suficient pentru aşa ceva. Nu poţi afla totuldespre un om, din avion sau submarin, poţi să pui pe el o mie desateliţi. Să nu mă las furat de nimicuri, acum când mă întorc întrecut. (...) Micile detalii care dau consistenţă, umplu goluri,alcătuiesc imagini, un spaţiu în care, de ce nu, pot apărea şioameni. Nu-mi reuşea nimic." (p. 110).

Simplu spus, în Miss Perfumadoşi alte femei lui Bedros Horasangian îi reuşeşte.


*) Bedros Horasangian, MissPerfumadoşi alte femei, Editura Leda, Bucureşti, 2009,320 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n.19 februarie 1974) este conferenţiar universitar la Facultatea deLitere, Universitatea Bucureşti şi consilier editorial la EdituraPolirom. A ţinut cronica literară în Adevărul literar şiartistic (1997-2005), apoi în România literară(2005-2009). Colaborări la Cultura, Suplimentul decultură, Idei în dialog, Bucureştiulcultural,Caiete critice, precum şi la ziareleEvenimentul zilei şi Adevărul. Are o rubrică la RadioRomânia Cultural şi una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctorîn Filologie (summa cum laude) al Universităţii Bucureşti,cu o teză despre Ion D. Sîrbu. Volume publicate: Concert dedeschidere (Premiul de Debut al României literare,Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul"Titu Maiorescu" al Academiei Române); Ileana Mălăncioiu,Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache;Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hârtie;Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română; Un omdin Est (Premiul pentru Critică şi Istorie Literară alAsociaţiei Scriitorilor Bucureşti); Convorbiri cu OctavianPaler; Timpuri noi. Secvenţe de literaturăromână.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7729
Diferență: 0,3764
Ieri: 4.7808
Azi: 4.3160
Diferență: 1,0323
Ieri: 4.3144
Azi: 5.5580
Diferență: 0,5463
Ieri: 5.5850
Azi: 4.3412
Diferență: 0,9534
Ieri: 4.3531