Creionul şi gândul, inerte. Foaia e totuşi albă.
Nu e prima dată când tăcerea mi se pare un uriaş aisberg.
Pereţii pier imaculaţi în infinit
şi mi-e cu neputinţă să-mi reprezint cuvântul „merg”.
Dacă aş agita – inexplicabil – foaia,
Fâşâitul hârtiei ar indica o prezenţă,
Întunericul ar putea să devină alb şi sonor…
(Dar numai gândul acesta e un semn de demenţă!)
Atunci? Să dorm?, să gândesc? (Lucrurile sunt obositor de clare…)
Pereţii pier irezistibil în infinit.
Nu e prima dată când singurătatea mi se pare un imens aisberg…
- Prietenă muscă, bine-ai venit!...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
