Ziarul de Duminică

Instinctul imi spune unde sa ma opresc

Instinctul imi spune unde sa ma opresc
07.03.2008, 20:57 178

Un barbat intre doua varste, cu privirea patrunzatoare in spatele ochelarilor, poate fi vazut adesea pe terasele cafenelelor clujene, cu o mapa de desen si un creion in mana. Lucreaza fara oprire, cu inversunare, parca. Acopera foaie dupa foaie. A intrat, intr-un fel, in mitologia Clujului. Este pictorul Vasile Gheorghita, unul dintre cei mai cunoscuti plasticieni contemporani care picteaza nuduri.

- Recent, ati avut o expozitie de succes intr-un spatiu clujean total neconventional, barul La galerie, printre pahare de bere, salate si cocktailuri. Cum se impaca arta plastica si cea culinara?
- Se impaca foarte bine. De altfel, nici nu este ceva iesit din comun. In toate timpurile artistii s-au adunat in astfel de localuri, pentru ca aveau nevoie de comunicare, munca noastra desfasurandu-se in singuratatea atelierului. Ideea nu este noua (evoc doar exemplul clasic al lui Toulouse-Lautrec); si nici macar in Cluj nu este o premiera. In urma cu treizeci de ani, impreuna cu prietenul meu, Sorin Campan, am facut o expozitie intr-o magazie transformata in restaurantul Minerva din cartierul Manastur. Acest loc, botezat in gluma de gazetari Cantina Minerva, aduna pe atunci tineri scriitori (Horia Badescu, Adrian Popescu, Marian Papahagi) si pictori. Ne intalneam acolo seara si ramaneam, uneori, pana dimineata; cantam, spuneam poezii. Militia ne tolera, pentru ca erau acceptati si ei intr-o incapere alaturata, unde primeau o caseta de vin din partea patronului. Simteam nevoia de a ne intalni si a discuta, nevoie care a ramas si astazi.
- Ce v-a determinat sa alegeti acest spatiu?
- Clujul avea, in 1990, cinci galerii de arta si cateva zeci de membri in UAP. Acum, in 2008, suntem cateva sute si mai avem o singura galerie, asa-numita Galeria Veche, proprietate a Bisericii Catolice; aceasta a revendicat-o, a obtinut-o si, in curand, va trebui sa o eliberam. Unde vom expune atunci? Muzeul de Arta, chiar daca gazduieste numeroase retrospective, are alta menire, nu se poate transforma in galerie. La fel se intampla si in alte orase care aveau galerii in centrele vechi si care le-au pierdut din aceleasi motive. Dupa stiinta mea, nici Brasovul si nici Oradea nu mai au sali de expozitie. O asemenea situatie putea fi anticipata si se puteau construi spatii noi, fie prin donatii, fie prin eforturi ale comunitatii locale, sau chiar ale plasticienilor, care puteau avansa niste sume si deveni actionari. Era o investitie profitabila... Dar conducerea Uniunii noastre de creatie este ca si inexistenta si nu a reactionat la cutremurul care se anunta. Iar noi am preferat sa ne lamentam... Iata de ce, macar acum, in al doisprezecelea ceas, ar trebui sa cautam spatii neconventionale, unde sa ne prezentam productia. Vremurile s-au schimbat. Noi trebuie sa ne adaptam lor; nu putem ramane la formulele vechi fara sa ne autoexcludem din viata publica.
- Ce rol poate avea initiativa privata in circulatia artei plastice?
- Unul hotarator! Spatiul unde mi-am amplasat expozitia are ca proprietar un tanar francez, David Pascal, care s-a aratat deschis la initiativa. A spus: "Nu ma pricep, va las pe voi, faceti ce vreti". Nu si-a impus gustul si preferintele. Pur si simplu, ne-a dat spatiul barului La Galerie (nume predestinat...) pe termen nelimitat. Pentru alegerea artistilor, am gasit o formula absolut democratica; nu-mi apartine. Ca sa nu mai avem sefi si presedinti care isi impun punctul de vedere, (bun-rau, nu discut), fiecare expozant il propune pe urmatorul, asigurandu-se astfel si nivelul profesionist al intregului proiect. Eu l-am propus pe Radu Serban; acesta, la randul sau, l-a invitat pe Eugen Moritz. Si asa, "stafeta" artistilor va continua la un nivel artistic decent. Nu e singura initiativa privata de acest gen. Au mai aparut galerii de arta prin banci, clinici, dar, neexistand continuitate, ele nu au avut viata lunga. E si firesc. Nu-i poti cere bancherului sa fie curator de expozitii! El este gazda, Mecena. Coerenta programului trebuie sa o asigure tot breasla plasticienilor.
- Ce ati expus in barul clujean?
- Am inaugurat spatiul cu o expozitie de nuduri. Intamplarea a facut sa am in atelier douazeci de nuduri pregatite pentru o expozitie din Bucuresti. Le-am adus la bar. Le-am expus fara intentii comerciale, doar ca sa innobilez ambianta... Spre surprinderea mea, am avut si o vanzare buna, ceea ce demonstreaza ca, daca tii la calitate, satisfactiile comerciale vin de la sine.
- Sunteti unul dintre cei mai buni pictori contemporani care abordeaza acest gen. De cand pictati nuduri?
- Nuduri desenez din tinerete, dar desenele erau doar schite pregatitoare pentru compozitiile ulterioare. In urma cu aproximativ 10 ani, intr-o tabara de la Sangeorzul de Mures, patronata de colectionarul Gheorghe David, acesta mi-a dat o cutie de pastel Rembrandt - un pastel excelent. Tabara era amplasata intr-un strand. Pana atunci desenasem in creion, tus, carbune... Ei bine, cand am pus mana pe acel pastel, am simtit ca plutesc. Mi-a iesit de la inceput. De acolo am plecat la mare, la 2 Mai, m-am incalzit si... Pastelul m-a cucerit pentru totdeauna! E o tehnica foarte frumoasa, rapida si se potriveste temperamentului meu coleric. Un pastel il fac repede, ca o explozie. Cand lucrez, uit de mine. Mi-a schimbat viata in bine si parca nici n-as mai vrea sa fac altceva... De curand, am primit un telefon din partea unui colectionar din Bucuresti, care m-a intrebat: "Unde sunt celebrele tale compozitii cu oameni simpli? Am nevoie de mai multe lucrari de acest gen. Oamenii intreaba de ele...". Este adevarat. Inainte mergeam prin carciumi, mai ales la sate, unde pitorescul se pastrase nealterat, si desenam "in direct" oameni care veneau de la munca si se opreau sa bea un paharel: erau expresivi, toleranti, se lasau desenati fara mofturi. Ii iubeam, iar ei simteau acest lucru. Asta e viata adevarata! Si acum ma mai incumet la asemenea subiecte, dar mult mai rar. Lumea s-a schimbat. Eu insa am ramas cu sufletul tot la ei. Din pacate, sunt genuri care dispar, din cauza schimbarilor economice din Romania. A disparut marea compozitie, temele istorice - teme frumoase, de-altminteri. Daca le faci serios, nu sunt prin nimic compromitatoare.
- Cum lucreaza un pictor de nuduri? Prezenta modelului este indispensabila?
- Pentru mine, da. Eu interpretez ceea ce vad. Nu am putut face niciodata portret sau nud dupa fotografie. Poate si pentru ca, asa cum spuneam, lucrez repede, ca o explozie. O fotografie nu imi inspira nimic. Ar fi foarte comod asa... Eu am in fata modelul pe care il desenez, iar desenul pastreaza ceva din el - partea lui buna, pura - si il elibereaza de carnal, de senzual. Nudurile mele sunt foarte pure. Lucrez dupa model, dar il eliberez de materie. Uneori fac si nuduri mai "erotice". Nu in actiune - ele, in sine, emana o doza de erotism. Totusi, cand am verificat pe altii, am constatat ca nu sunt percepute ca niste imagini vulgare. Instinctul imi spune unde sa ma opresc. Nu de frica, dar asa este educatia mea...
- Intentionati sa mai expuneti la... La Galerie?
- Barul este ultima rezervatie cu adevarat democratica, singurul loc unde oamenii pot socializa cu adevarat. Aici nu conteaza al cui esti, cati ani ai si cu cine ai votat. Aici gandesc liber, ma exprim liber, pot sa-mi selectez partenerii de dialog. Voi pleca de aici doar cand am sa mor sau... cand o sa se inchida barul!
Interviu realizat de Radu Constantinescu

AFACERI DE LA ZERO