• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

INTERVIU / Liviu Prunaru: „Acest Stradivarius m-a luat cu el pentru un timp si va continua sa traiasca si dupa ce noi vom pleca..."

INTERVIU / Liviu Prunaru: „Acest Stradivarius m-a luat cu el pentru un timp si va continua sa traiasca si dupa ce noi vom pleca..."

 
 
- Cum ajunge un instrumentist in atentia staff-ului managerial de la Concertgebouw?
- Orchestra nominalizeaza. Iar atunci când un nume apare indeajuns de des, se pune mâna pe telefon si respectivul este chemat personal. S-a intâmplat asa in zece cazuri sau unsprezece, nu stiu câti au fost. si mie mi s-a dat telefon, eram in România si de obicei nu raspund la telefon. Din intâmplare – pentru ca asa e destinul –, am raspuns la acel telefon. Desi am fost tentat sa spun nu, am cerut trei zile de gândire…
Credeam ca-i descurajez. Cine mai accepta astazi amânari de genul acesta? Totusi, au acceptat si dupa aceea am spus da. Pur si simplu am avut nevoie de trei zile de gândire.
 
 
- Chiar daca acum imbini solistica si activitatea de orchestra, activitatea pedagogica ramâne o constanta...
- Aceasta atractie catre pedagogie mi-a fost insuflata de Alberto Lissy preferatul lui Menuhin, care mi-a zis: „Incepe sa predai foarte de tânar". De ce? Eu vreau sa cânt. „Asculta-ma pe mine. E bine sa predai." De ce? „Pentru ca inveti in acelasi timp. Si-ti pui niste probleme pe care singur nu ti le-ai pune." Si a avut mare dreptate. Mi-a prins bine faptul predau inca din 1992-1993. Sunt deja niste ani.
 
 
- La 39 de ani ai o mare experienta pedagogica...
- Avantajul meu, la care multi vor ridica din umeri nelamuriti, este ca n-am predat (bine, am predat la Academia Menuhin, insa de multi ani nu o mai fac) intr-o institutie. Predau doar intr-un cadru neoficial. Asta inseamna ca nu am nici o bariera pedagogica, nici o programa, si mi-am dezvoltat o tehnica, o metoda personala. De unde? Din tot felul de experiente. Si din incercari pe mine insumi. Incercari personale. Ceea ce vând eu este gustat de nenumarate ori. Nu spun nimic din ceea ce nu am incercat personal.
 
- Cum te odihnesti trecând de la o activitate la alta?
- Stii ce mi s-a intâmplat sa fac anul acesta? Sa dirijez. Ca niciodata. La fel si cu orchestra. Nici nu mi-a trecut prin gând vreodata ca am sa fac asa ceva. Ei bine, am fost chemat in Taiwan sa pregatesc compartimentul de corzi dintr-o orchestra de tineri.
 
- Trebuiau dirijati...
- Normal, cum poti sa lucrezi cu ei daca nu dirijezi? Am zis „Bine, am sa fiu cu vioara in mâna, am sa cânt cu ei acolo". Dar trebuie sa dirijezi. N-ai ce sa faci. Si ce anume? Adagietto din Simfonia a V-a de Mahler si toata Simfonia a V-a de Ceaikovski. In plus, o piesa chinezeasca in prima auditie, un concert pentru pian si orchestra. Deci a trebuit sa descifram, sa gasim, sa ne luptam. Mi s-a parut fascinant. N-o sa tradez breasla violonistilor, nu spun ca am sa trec curând la dirijat, pentru ca am o alta pregatire. Si e prea târziu sa ma apuc... De fapt poate ca nu e niciodata prea târziu. Dar am de facut foarte multe cu vioara si când s-or epuiza toate. Poate doar daca traiesc 200 de ani... atunci poate o sa trec la dirijat.
 
 
 
- Care este mentalitatea instrumentistului din ziua de astazi?
- Este o presiune enorma. Exista multi copii-minune, care cânta superb la 11-12 ani, dupa care se pierd. Trebuie sa rezisti mental, fizic, social si cultural. Iti trebuie degete care se misca rapid si o intonatie curata.
 
 
- Si talent...
- Nici nu mai vorbim de talent. Paradoxal, când vin la mine copii, si-mi vin unii talentati, iar altii bine pregatiti, ii prefer pe cei din categoria a doua. De ce? Eu am impresia ca toti ne nastem cu talent. Conteaza doar cum il slefuiesti. Dupa mine, toti il au, dar la unii a fost stimulat, indrumat sau slefuit intr-un fel, la altii in alt fel... De aici diferenta. Sa revenim la artistul de azi si la mentalitate. Trebuie sa fii extrem de puternic si de solid pe toate planurile. De ce? Poti sa fi un mare artist, un mare solist (ma intâlnesc cu cazul acesta in fiecare zi) si sa nu te stie nimeni. De ce? Pentru ca nu esti puternic pe plan social. De exemplu, nu te simti bine in public, nu stii sa faci o conversatie, nu stii sa intorci un compliment, nu stii sa intretii o relatie. Ceea ce este foarte important. Imi spunea una dintre marile mele profesoare, doamna Dorothy DeLay ca, din pacate, tristul adevar de astazi este ca... nici nu mai conteaza cum cânti. Bine, aici putem face o mica paranteza, cred ca se referea deja la cercul inalt in care se presupune deja ca stii sa cânti foarte bine. Deci, de acolo in sus conteaza pe cine cunosti si cu ce echipa lucrezi. Mi-a spus: „Trebuie sa ai o echipa in jurul tau. Singur nu te descurci." Si mi-a mai zis ca atunci când te duci undeva, toata lumea incepe sa te intrebe ce poti sa oferi. Nu ce ai tu nevoie. Asa ca incepe prin a le spune ce poti tu sa le oferi. Am studiat cu ea doi ani. A fost un sfatuitor extrordinar din punct de vedere psihologic si uman. Copii mergeau la ea la clasa nu pentru stiinta. Acolo noi nu am vorbit despre interpretare, despre muzica, am vorbit despre cu totul altceva. Am vorbit despre relatii umane. Despre, si in primul rând asta a fost foarte important pentru mine, despre organizarea individuala. Dorothy DeLay avea un sistem de organizare superb. Iti spunea cum sa studiezi in zilele cu orchestra, cum sa studiezi in cele fara orchestra. Iti facea o planificare pe termen lung pentru a sti ce sa studiezi. Pe modelul acesta mi-am dezvoltat si eu tehnica pedagogica, bazându-ma pe organizare. De ce? In mintea fiecaruia e un haos total. Câti dintre muzicieni au un plan perfect clar când incep sa studieze?
 
 
- Este organizarea un secret?
- Nu este singura de la care am aflat ca secretul este organizarea. Noi, de multe ori, ne intâlnim in grup si incepem sa gâdilam vioara, sa ne aratam talentele, mai ascunse sau mai putin ascunse. Si mie mi se intâmpla de multe ori. Este un instinct. Dar in momentele acelea distrugi ore si zile intregi de lucru... Asadar, când luam vioara in mâna dimineata, stiam pe intregul zilei ce voi face. Nu ma laud, dar acum si eu stiu foarte multe din ceea ce stia ea.
 
 
- Cum reusesti sa-ti faci timp pentru studiu intr-un program atât de dens ?
- Si colegii si studentii mei ma intreaba când apuc sa studiez? Aici e secretul. Am dezvoltat o alta metoda de studiu. Mentala. Eu in tren, in avion, studiez tot timpul. Am descoperit forma asta puternica, mentala, de a studia in orice moment. Si acum când stam de vorba ma gândeam la un pasaj.
 
 
- Cât de importanta este sala de concert pentru o viata muzicala normala la nivelul unei comunitati?
- Uite o intrebare interesanta, pe care n-am auzit-o pâna acum niciodata. Si acum, când ma gândesc, imi dau seama ca este de o importanta vitala. La Amsterdam noi evoluam in mijlocul unei sali extraordinare. Unul din visurile mele, din totdeauna, a fost sa cânt la un moment dat un concert la Concertgebouw, ceea ce nu avusesem parte pâna la momentul angajarii in orchestra. Ca sa vedeti ce inseamna sa-ti doresti ceva. Concluzia e ca e bine sa ai grija ce-ti doresti, pentru ca poate sa ti se intâmple. Acum cânt acolo in fiecare zi. Un concert extraordinar in aceasta sala a influentat mult decizia de a mi se da postul mie, o decizie care a venit doar la o saptamâna dupa aceea si care intr-un fel a fost influentata si de reactia ziarelor care au pus pe prima pagina "Prunaru trebuie sa ramâna la Amsterdam!".
Dar sa ne intoarcem la sala, pentru ca una din fortele acestei orchestre este sala. Este formidabila, iar orchestra asta s-a adaptat si suna foarte bine aici. Bineinteles, calatorim, mergem in toata lumea unde orchestra continua sa sune bine. Asta inseamna ca e o orchestra speciala, care suna bine peste tot, insa când cântam chiar la sediu apare acel plus, acel ceva care deriva si din faptul ca joci pe teren propriu. De aici a venit, cu siguranta, si decizia mea de a deschide si „poarta" orchestrei, si cu gândul la acest loc mitic, când m-au sunat din nou dupa trei zile, am zis: "Da, ma intereseaza". Fiind in mijlocul carierei, având destule concerte si o viata academica, pedagogica, am deschis si poarta aceasta, din cauza a doua elemente: orchestra si sala.
 
 
- Am vorbit despre sala, sa continuam cu instrumentele. Cum sunt viorile lui Liviu Prunaru?
- Am trecut prin mai multe etape, destul de pline de peripetii, pâna am ajuns in perioada de pregatire pentru concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles. In iarna 92-93, o anumita doamna Müller care avea mare influenta la Berna, fiind mare melomana, s-a gândit sa-mi cumpere o vioara ca sa pot face fata acestui concurs, pentru ca stia ca era cel mai mare concurs din lume. Ea a zis ca nu pot sa ma duc acolo cu orice vioara si mi-a cumparat un Andrea Guarneri, vioara care ii apartinuse lui Jan Kubelic, asadar o vioara cu renume. Am fost in al noulea cer. Pe vioara aceea am cântat 16 ani, asadar majoritatea inregistrarilor, concertelor, concursurilor mele de pâna acum au fost facute cu vioara Andrea Guarneri. Dupa concurs, am avut foarte multe concerte in Belgia si in toata lumea, ramânând fidel acestei viori vreme de 16 ani. In momentul când am fost chemat la Amsterdam, le-am spus ca va trebui sa las aceasta vioara in Elvetia si mi-au oferit prompt doua variante: un Guadagnini si un Joseph Guarneri. Recunosc ca a fost un motiv in plus sa accept venirea in orchestra. Cum am ajuns acolo, m-am dus repede la viori. Am incercat putin pe Guadagnini, dar nu a mers. In momentul in care am pus mâna pe Joseph Guarneri, m-am indragostit de aceasta vioara. Si acum aceasta este vioara mea. Mi-au dat-o si am tinut-o pâna de curând. Aici, toata lumea are viori superbe si asta conteaza foarte mult. Atunci, orchestra s-a gândit ca trebuie sa-mi cumpere o vioara. Eu eram deja foarte fericit cu Joseph Guarneri al meu, dar ei au hotarât sa deblocheze o anumita suma si, timp de un an, am cântat la fiecare concert pe o alta vioara: ba un Bergonzi, ba un Guadagnini, ba un Stradivarius… Toate aceste viori erau aduse spre a le incerca si alege una din ele. Timp de un an mi-au trecut zeci de viori prin mâna. Oricum, ei aveau o idee clara, voiau un Stradivarius in orchestra. In sala stateau reprezentanti ai orchestrei si sponsori si ascultau cum suna vioara in mâna mea in concert.
La un moment dat, ne-am oprit la un Stradivarius din 1720 (asadar perioada de aur a lui Stradivarius). Eu eram mai putin convins, pentru ca e greu sa treci de pe un Guarneri pe Stradivarius. Sunt practic doua lumi diferite, cea calda, sobra si profunda a lui Guarneri, si inatimile stralucitoare, rezonante si vibrante ale lui Stradivarius. Este o mare diferenta. Amândoua frumoase, insa, cântând 16 ani pe un Andrea Guarneri, apoi pe Joseph Guarneri, mi-am structurat modul de a cânta inspre Guarneri. Ei aveau altceva in cap: calitate, forta, stralucire. Deci o vioara soprana. Eu voiam o vioara alto, o vioara bariton, bas. S-au hotarât la acest Stradivarius pe care-l achizitionasera de la un lutier din Amsterdam. Cu o zi inainte de a face afacerea, Charles Biens din Londra a mai trimis o singura vioara Stradivarius, insa dintr-un an anterior, 1709. Când am pus arcusul pe acesta vioara si am auzit prima nota am stiut ca aceasta e. Si cei din sala au fost de acord si asa a ramas. A fost o batalie intre doua Stradivarius-uri si in ultima zi aceasta vioara a câstigat. Este o vioara mai putin cunoscuta, se cheama „Pachoud". Acum, ca m-am imbarcat in aceasta calatorie, acest Stradivarius m-a luat cu el pentru un timp si va continua sa traiasca si dupa ce noi vom pleca. Oricum, sper ca prietenia dintre noi sa dureze cât mai mult.
 
 


Etichete:

Principalele valute BNR - ieri, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867