Considerat unul dintre cei mai talentaţi scriitori americani ai momentului, „un de Tocqueville al zilelor noastre”, comparat cu William Carlos Williams pentru capacitatea de observaţie şi cu Eugen Ionescu, pentru arta de a exprima într-un mod neaşteptat şi simbolic realităţi ale lumii de dincolo de Cortina de Fier, Andrei Codrescu se prezintă în faţa publicului cititor cu un nou (şi masiv) volum de poezie, semnificativ intitulat So Recently Rent a World, cuprinzând o selecţie din textele incluse în cărţi publicate vreme de mai bine de patru decenii şi confirmând opinia exprimată de Lawrence Ferlinghetti, care sublinia dominanta subversivă ce străbate scrisul lui Codrescu. Cartea de faţă trece, practic, în revistă creaţia de până acum a autorului, de la primele volume, License to Carry a Gun (Permis de port-armă, 1970) sau The History of the Growth of Heaven (Istoria creşteriiparadisului, 1973) şi până la cele mai recente, precum It Was Today (Era azi, 2003) sau Jealous Witness (Martor gelos, 2008), alegând versuri reprezentative pentru fiecare dintre acestea, dar oferind, deopotrivă, cititorului şi surpriza unor poeme noi. Iar atitudinile subversive, mereu prezente în creaţia lui Codrescu, sunt cu adevărat necesare într-un prezent mult prea înclinat să nu (mai) pună mai nimic sub semnul întrebării şi să ia totul de-a gata.
Pornind de la premisa că Statele Unite reprezintă un spaţiu extrem de potrivit pentru poet, pentru că lumea americană pune în scenă la tot pasul spectacolul unei realităţi suprarealiste de facto, în cadrul căreia obiecte (aparent) disparate pot sta oricând unul alături de celălalt (reperul fiind reprezentat, desigur, de o maşină de cusut şi de o umbrelă aflate pe masa de disecţie, după celebrul principiu al lui Lautréamont), Andrei Codrescu creionează, în poezia sa, imaginea globală a unei Americi a zilelor noastre în care părţile nu se mai potrivesc întregului şi nici întregul, părţilor, dar asta nu împiedică imaginaţia poetică să se desfăşoare – ba chiar dimpotrivă. Scriitorul nu manifestă deloc tendinţa specifică reprezentanţilor modernismului european de a deplânge această lipsă de coerenţă a culturii contemporane şi, de fapt, nici nu-şi doreşte altceva decât ca elementele ce compun ansamblul să nu se mai potrivească. În felul acesta (şi doar în felul acesta!), nutrindu-se din opoziţii şi întemeindu-se pe paradoxuri, poezia sa poate să fie aşa cum autorul a definit-o, implicit, încă de la apariţia primului său volum, License to Carry a Gun: şi anume, un construct autoreflexiv, profund ironic şi pe deplin conştient de propriile contradicţii. În fond, după publicarea acestui Permis de port-armă, Codrescu s-a impus rapid în piesajul cultural american, integrându-se perfect, ca mesaj poetic şi ca atitudine, în atmosfera revoluţiei contra-culturale a acelor ani: „e o portocală care putrezeşte pe masă/ mai aproape de libertate decât am fost eu vreodată./ o s-o arunc în curând, mirosul ei/ îmi provoacă aceleaşi dulci halucinaţii/ pe care le aveam când ţineam în mână o armă./ portocală a soarelui, inutila mea stare de spirit” (Julio Hernandez, fără titlu) Sau: „în păsări se găseşte fiinţa noastră furată, de la o vară la alta/ ele continuă să mă distrugă, cu atât mai evident/ cu cât mă apropii de moarte./ în bucătărie becuri mari rămân aprinse peste noapte/ contemplând zborul de vară al păsărilor./ [...] ofer lumini otrăvite păsărilor aflate în trecere/ prin uşa păzită a bucătăriei./ ea se deschide brusc./ prind marea în clipa în care e răpită/ de norii disciplinaţi ai păsărilor.” (Dintr-o trilogie a păsărilor)
Recurgând la strategia foarte elaborată a vocilor poetice multiple şi la o adevărată retorică mascată, autorul porneşte, e clar, de la celebra afirmaţie a lui Arthur Rimbaud „Je est au autre”, distilând-o cu rafinament şi ducând-o până la ultimele consecinţe, ajungând la crearea unor identităţi ficţionale cum ar fi Julio Hernandez sau Peter Boone pentru a atinge o sensibilitate poetică reală şi pluristratificată. „Am învăţat engleza şi poezia deodată”, afirmă Codrescu în Introducerea primului său volum, adăugând că a încercat să stabilească o punte de legătură între „muzica întunecată, metaforică” a primelor modele literare pe care le-a avut şi accentul pus pe prezent, pe domeniul fizic, preocuparea de seamă a multor poeţi americani ai anilor debutului său în Lumea Nouă. În felul acesta, influenţa maeştrilor de început, de la Tristan Tzara, Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi până la Ilarie Voronca sau B. Fundoianu va fi trecută, la nivel stilistic, prin expresivitatea specifică lui Ted Berrigan şi Şcolii de Poezie de la New York, rezultatul rămânând până astăzi deconcertant pentru critica literară şi pentru orice încercare de a-l încadra pe Andrei Codrescu într-o orientare lirică unică. Căci versurile acestea au atât prospeţimea frustă a aparentului trivial, cât şi profunzimea metafizică deprinsă de tânărul poet de la marii autori (români şi nu numai) pe care îi citea şi îi recitea în perioada formării sale intelectuale.
Nu avem de-a face, însă, nicidecum cu o inadvertenţă terminologică ori de conţinut, câtă vreme plăcerea lui Codrescu de a adopta măşti lirice – ori narative – şi de a recurge la jocul vocilor şi eurilor este semnul caracteristic al întregii sale creaţii. Deloc întâmplător, s-a afirmat că scriitorul întrupează perfect predispoziţia postmodernă pentru multiplicitatea vocilor şi pentru pluralitatea eurilor. Contrazicând aserţiunea reprezentanţilor Noii Critici în conformitate cu care textul şi autorul ar fi două entităţi care trebuie despărţite şi analizate întotdeauna separat, poetul american de origine română împleteşte în mod deliberat literatura cu existenţa în general sau chiar cu propria existenţă, sugerând, prin unele dintre cele mai bune pagini ale sale, că autorul se poate identifica şi chiar trebuie să se identifice, cel puţin la un anumit nivel, cu textul însuşi. Iar Andrei Codrescu întruchipează numeroase ipostaze textuale şi biografice, fiind poet, romancier, eseist, traducător şi găsindu-şi teritoriul (de fiecare dată predilect!) de manifestare atât în lumea mai veche, a tiparului, cât şi în cea mai nouă (şi din ce în ce mai nouă!) a spaţiilor virtuale, trecând cu naturaleţe dintr-unul în altul, ca într-un joc extrem de bine pus la punct, dar demonstrând de fiecare dată o teribilă seriozitate a alegerii mijloacelor de expresie, dovadă (dacă mai era nevoie...) a vocaţiei sale artistice.
De pe această poziţie, Codrescu explorează şi celebrează diferenţele care dau sens existenţei, iar poezia sa demonstrează de fiecare dată o uimitoare capacitate analitică, o forţă lirică, dar şi o sensibilitate emoţională care pune in lumină – schimbând mereu perspectiva şi punctul de observaţie – tensiunile dintre o percepţie preponderent imaginativă şi accentul strict etic, într-o lume dominată de spiritul rebel (à la François Villon), singurul de natură a mai da coerenţă unei umanităţi ameninţate de cele mai diverse pericole – majoritatea deloc imaginare.
Andrei Codrescu, So Recently Rent a World. New and Selected Poems: 1968 – 2012, Coffee House Press, 2012.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
