• Leu / EUR4.7787
  • Leu / GBP5.6852
  • Leu / USD4.3149
Ziarul de Duminică

Intre poli

Intre poli

Imagine din Masura pentru masura de Shakespeare, la TN Craiova (regia: Silviu Purcarete); in centru, Sorin Leoveanu

04.07.2008, 21:13 24

Statutul regizorului, in teatrul romanesc de astazi, este unul oarecum complicat. Dincolo de faptul ca directorii de scena au devenit, in acelasi timp, prea multi si prea putini, o traditie pe cale sa implineasca, iata, o jumatate de secol le impune si, totodata, le ingaduie sa se poarte, inauntrul profesiei teatrale, ca niste stapani absoluti. Cu toate avantajele si dezavantajele ce decurg de aici, printre care se numara si un anume tip de exclusivitate: cand spectacolul e bun, majoritatea laudelor le primeste regizorul; cand nu, tot asa...

Silviu Purcarete este unul dintre putinii "mari" ai regiei romanesti care par sa accepte cu egala seninatate, ca in faimosul poem If (Daca) al lui Kipling (cel cu Cartea junglei), atat elogiile cat si reprosurile. Poate pentru ca are, temperamental, mai mult autocontrol; poate pentru ca, traind si lucrand destula vreme in strainatate, a invatat lectia modestiei care, cu rare exceptii, este, acolo, un atribut normal al pozitiei regizorului inauntrul ecuatiei teatrale. Sau poate pentru ca, deplin constient de propriile puteri si limite, nu se tulbura cand i le semnaleaza altii, preferand sa mediteze in tacere asupra lor si sa raspunda doar prin acceptarea provocarilor artistice. Sau poate pentru ca putin ii pasa de critica si de critici. Sau poate din toate aceste motive la un loc. Sau poate din cu totul altele. Nu conteaza. If you can meet with Triumph and Disaster/And treat those two impostors just the same, zice Kipling in amintitul poem, atunci, conchide el, you'll be a Man, my son, "vei fi om, fiule" - sau barbat. E o concluzie care functioneaza, la timpul prezent, si in cazul de fata.
Penultimul spectacol regizat de Silviu Purcarete in Romania, Masura pentru masura de William Shakespeare, la Teatrul National din Craiova, a avut premiera in martie sau aprilie; eu l-am vazut in mai, la Bucuresti, in grandiosul Festival Shakespeare. Nu am scris despre el imediat intrucat aveam de gand sa vad mai inainte si "ultimul Purcarete", de la Sibiu (Lulu de Frank Wedekind), ca sa obtin o imagine mai bogata asupra muncii regizorului in anul acesta. Din pacate, insa, nu am izbutit sa ajung la FITS 2008.
Trebuie spus, mai intai, ca Purcarete este un veritabil specialist in Shakespeare, din a carui opera a montat copios, si anume chiar la Nationalul craiovean (dar si la Budapesta sau la Londra). Trebuie adaugat, apoi, ca relatia profesionala dintre regizor si "echipa din Banie", cum zic crainicii sportivi, este veche si temeinic verificata, Purcarete realizand aici spectacole inca din anii 1980 si cladindu-si notorietatea internationala, dupa 1990, in colaborare cu actorii condusi, pe-atunci, de directorul Emil Boroghina. Sunt, toate acestea, imprejurari ce au contribuit la desavarsirea actualei productii. Pentru ca, dupa parerea mea, Masura pentru masura este unul dintre cele mai bune spectacole ale lui Purcarete.
Desi e adeseori "atacat", textul (scris in 1604 si clasificat, in genere, printre comediile autorului) are un grad mare de dificultate, implicand atat un studiu psihologic de finete, cat si o considerabila desfasurare de mase. Povestea imagineaza o cetate a Vienei ajunsa la o asemenea decadere a moravurilor incat Ducele Vincentio se hotaraste sa-l aseze vremelnic in fruntea obstii pe nobilul Angelo, reputat pentru inflexibilitatea cu care combate viciul; chiar atunci, acesta semneaza condamnarea la moarte a unui anume Claudio, care coabiteaza cu o domnisoara, fara a fi insurat cu ea; suava Isabella, sora lui Claudio, novice la o manastire, vine sa implore iertarea fratelui; Angelo se indragosteste de ea si ii propune onerosul schimb (o viata pentru o noapte) aproape sub ochii Ducelui, care, deghizat in calugar, isi supravegheaza atent atat orasul, cat si loctiitorul; in urma unor peripetii complicate, Angelo este "dat pe fata" si pedepsit sa se insoare cu fosta sotie, abandonata, in timp ce Ducele insusi o va lua in casatorie pe casta Isabella. Acesta e firul principal al povestii; pe langa el curg o serie de actiuni secundare si un mare numar de personaje - fiecare, cu rost si fizionomie neta, precum, de pilda, libertinul Lucio, care e simultan comentator al conflictului si pion al lui. Cum ziceam, e o piesa grea.
Ceea ce a reusit, inainte de toate, Purcarete a fost o lectura clara si nuantata a textului, in acelasi timp previzibila si surprinzatoare, in care toate elementele si detaliile se imbina si isi raspund intr-un tablou de extraordinara frumusete si desavarsit echilibru. Autor atat al scenografiei cat si al desenului luminilor, regizorul construieste o mizanscena aparent simpla, in care peretii mobili ai "cutiei" scenice, netezi si cenusii, se intersecteaza, la schimbarile de loc sau timp, asemenea unor sabii de otel, prinzand intre ei, ca pe niste insecte, personajele; imbracate in costume elaborate, ce marcheaza epoca ramanand atemporale, acestea par a evolua pe trasee fixe, inexorabile, intretaiate doar de volutele lui Lucio (Sorin Leoveanu), un fel de "nebun" sui-generis si, in aceasta calitate, oponent direct al perfidului Duce (Ilie Gheorghe). In interpretarea exceptionala a celor doi actori, aceste doua personaje devin pilonii spectacolului, polii - viata naturala, autentica, vie in "pacatosenia" ei, si viata sociala, artificiala, pietrificata, fals morala - intre care oscileaza Angelo (Valentin Mihali, cu o "masca" formidabila de puritan invins de instincte) si Isabella (foarte tanara Ana Ularu, cu o ambiguitate in sine excitanta), Claudio (Adrian Andone) si Julieta, iubita lui (pregnant desenata de Romanita Ionescu), Mariana, ex-sotia lui Angelo (Cerasela Iosifescu) si sfetnicul Escalus (Valeriu Dogaru). In partea cealalta, a lumii definitiv "pierdute", colcaie cu veselie lugubra figuri iesite, parca, din panzele lui Bosch ori din cartoanele lui Goya, precum codoasa Overdone (foarte buna, Iulia Lazar), "puscariasul decazut" Barnardine (perfecta, schita lui Valer Dellakeza) ori slujitorul Pompey (Nicolae Poghirc). Muzica lui Vasile Sirli ritmeaza dansul macabru al viziunilor tulburatoare pe care le evoca spectacolul. Un spectacol sceptic, sarcastic si amar. Un spectacol despre om si oameni.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7787
Diferență: 0,0209
Ieri: 4.7777
Azi: 4.3149
Diferență: 0
Ieri: 4.3149
Azi: 5.6852
Diferență: 0,0211
Ieri: 5.6840
Azi: 4.3771
Diferență: 0,4152
Ieri: 4.3590