• Leu / EUR4.6528
  • Leu / GBP5.1549
  • Leu / USD4.0873
Ziarul de Duminică

Ion Ionita: Insemnari (III)

Ion Ionita: Insemnari (III)

Activist la Atelierele CFR

Ion Ionita (n. 1923 - m. 1987) a fost general de armata incepand cu anul 1971, ministru adjunct (1963), ministru al apararii nationale din 1966 pana in 1976 si viceprim-ministru de la aceasta data pana in 1982.

Cred ca tot in luna septembrie am primit imputernicirea de a lua legatura cu tinerii de la Grivita, de la Transport-Calatori si Tipografia Filaret, pentru un eventual pas inainte. Pas care se realizase pe linie de sindicat si, cred, si pe linie de partid. Pentru organizarea tineretului, acest pas inainte insemna crearea unui sector de UTC cuprinzand unitatile CFR din Bucuresti.
Pe linie de sindicat acest lucru se realizase, atat la nivelul Bucurestiului, cat si pe tara. Pe Bucuresti se infiintase Sindicatul CFR al carui presedinte a fost Bagu Vasile, secretar - Gica Moldoveanu si responsabil cu problemele tineretului aveam sa fiu ales eu. Cu acesti oameni am lucrat foarte bine, cu multa tragere de inima, cu mult devotament; de altfel, aici aveam sa fiu scos din productie si sa lucrez permanent (in organismele amintite). Dar... dupa putin timp aveam sa fiu ales membru al Comitetului Central al Uniunii Sindicatelor CFR pe tara si membru al Biroului de Conducere al acestui organism. Presedintele Comitetului Central al Uniunii Sindicatelor CFR avea sa fie Chivu Stoica. In Biroul de Conducere al Uniunii erau multi muncitori CFR, multe figuri proeminente care organizasera si luasera parte la grevele muncitorilor ceferisti din anul 1933. Unii dintre ei facusera ani grei de inchisoare, altii traisera in ilegalitate. Nu este nevoie de multe cuvinte pentru a spune prin ce treceam eu atunci. Mi se parea ca as fi coborat in mijlocul unor legende si-i aveam inaintea ochilor pe eroii de vis ai unor vremi eroice. Dar nu mi-a trebuit mult timp sa-mi dau seama ca intre ei era un fel de lupta muta, ascunsa, ca nu se intelegeau, ca isi purtau ranchiuna unii altora. Nu am inteles decat mai tarziu - mult prea tarziu - ce ii separa pe unii de altii; divergentele care ii opuneau erau generatoare de grave consecinte, atat pe plan general politic, cat si pe plan personal - pentru cei care, din diferite motive, au ramas mai izolati sub raport social si deci mai vulnerabili. Aici trebuie sa fac un salt in timp. Mai tarziu, peste ani, cand demonul puterii a luat locul omeniei, unii dintre cei urcati in esaloanele superioare ale organismelor de partid si de stat s-au dedat la acte samavolnice, lovind fara crutare pe fostii lor tovarasi de lupta, scotandu-i din functii, privandu-i de libertate, punandu-le in primejdie sanatatea psihica, fizica si - cred ca nu gresesc - mergand pana la exterminarea fizica. Caci cum altfel pot fi intelese masuri ca domiciliul fortat, cu care erau daruiti cei indezirabili, excluderi din CC al partidului, sanctionari pe banda, condamnari operate - nu prin justitie! - la un fel de "moarte sociala" - repet - a fostilor tovarasi de lupta ai celor puternici, fosti tovarasi de lupta care, sub raportul apararii drepturilor muncitorimii, nu aveau merite mai mici decat puternicii zilei. Cand am constientizat aceste grozavii, am hotarat sa nu ies din randuri, sa muncesc cinstit dupa cum imi va dicta constiinta mea, sa nu-mi indoi niciodata sira spinarii, dar sa raman in randuri pentru ca atunci cand situatia o va permite, sa pot aduce marturii din interior, sa contribui, din interior, la lamuririle care se impuneau.
Intreaga mea viata si activitate dovedesc ca asa am procedat. Dar, din punctul unde ajunsesem cu relatarile privind activitatea mea sindicala si devenirea mea politica - daca ma pot exprima asa - lucrurile erau prea crude, iar eu insumi prea crud ca sa pot intelege, intreprinde sau apuca pe alt drum decat pe cel pe care pornisem si pe care il socoteam un drum curat si sfant si asa ar fi ramas, cu modificarile pe care viata le-ar fi impus, daca n-ar fi fost murdarit si insangerat de ticalosii.
Cei care au procedat, cum se stie ca au procedat, nu au adus nici un serviciu partidului. Dimpotriva. Poate am sa mai revin asupra unor aspecte cunoscute mai bine sau mai putin bine de unii tovarasi sau "colegi".

(...)
Frumoase si de neinlocuit imi sunt amintirile acelor zile de inceput, zile pe care oricat as vrea sa le asemui cu ceva, cu altceva din ceea ce voi avea sa parcurg in calea vietii mele, nu cred sa mai aiba frumosul, esenta inceputului, desi tot cu masura inceputului aveam sa continui, sa-mi urmez activitatea ani si ani, zeci si zeci de ani, in diferite posturi si responsabilitati.
Zilele treceau, treceau cu viteza fulgerului. Noi ne clarificasem total. Eram bine organizati, dar legaturi nu aveam cu nimeni, in afara celor de la Calea Ferata. Si iata ca in acelasi septembrie 1944, cand deja noi, tineretul comunist, reprezentam o forta pe care se putea conta in problemele grave ce se derulau cu viteza, apare, in fine, cineva din afara, de la "centru" - ca sa folosesc limbajul acelui cineva. A intrat timid, cu o infatisare putin ciudata, dar plin de hotarare sa vorbeasca cu "prietenul" Ionita. Ceva am auzit eu, din incaperea vecina, unde ma aflam, de inteles insa nu intelegeam nimic... Se adresase tanarului ce-i iesise in intampinare, mai precis, lui Sfetcu, care ma striga pe nume, asa cum ne era obiceiul. "Mai, Ioane, vezi ca dansul vrea sa vorbeasca cu tine, numai cu tine, a facut precizarea." Omul a subliniat ca vine din partea "centrului" si ca are sarcina de a lua legatura cu mine. Am ramas cam incurcat de prezenta acestui personaj - repet - cam ciudat. N-am inteles cine este acel "centru" si nici rostul "sarcinii" pe care pretindea ca trebuie sa mi-o transmita. Din discutia sumara pe care am purtat-o am dedus totusi ca este vorba de o anumita nesiguranta asupra evenimentelor ce aveau sa se desfasoare in continuare, caci iata ce mi-a semnalat si propus intr-o convorbire destul de dezlanata: in conditiile date, e necesar sa fim foarte prudenti; si apoi, nici mai mult nici mai putin, decat ca eu sa raspund, de aici inainte, la numele de "Mircea"; cu toate insistentele mele de a afla despre ce anume "centru" este vorba, nu am putut capata nici un raspuns.
Dupa expedierea cetateanului - "neturmentat" -, am incercat impreuna cu tinerii mei tovarasi, acel comitet de aur ale carui calitati nu obosesc sa le evoc - profund seriosi in fata problemelor grave, veseli si pusi pe sotii, cand situatia o permitea - am incercat deci impreuna cu ei sa descalcim spusele insolitului nostru vizitator. Dar nimeni nu a inteles nimic din ciudata lui aparitie. Ramaneam, prin urmare, cu ceea ce n-a fost spus ci putea fi doar intuit din intreaga poveste. Am repetat micul nostru rationament: exista pe undeva o anumita nesiguranta asupra evenimentelor ce aveau sa se desfasoare in continuare. Si punct. Am cazut cu totii de acord ca aceasta ar putea fi explicatia spuselor "in doi peri" ale vizitatorului. Si cand a revenit - caci a revenit! - am scurtat intrevederea, i-am redus si din elanul cu care venise. I-am precizat: "Pe mine ma cheama Ionita, lumea imi spune si Ionica si nu am nici in clin, nici in maneca cu numele de Mircea!". In continuare, l-am sfatuit sa nu mai revina, ca s-ar putea sa plece cotonogit! "Omul nostru din Havana" avea sa se grabeasca urgent spre poarta; avea in el o neliniste neafisata... Dar mare mi-a fost mirarea cand dupa un timp mai indelungat - de ordinul lunilor - aveam sa-i revad faptura sovaielnica, intr-adevar la "centru", dar centrul se numea Judeteana UTC a Judetului Ilfov.
In valtoarea evenimentelor si a lipsei de legatura cu organismele de care auzisem, dar cu care nu ne intalniseram, in fine, o prima dubla aparitie: doua tinere fete! Au venit si ne-au explicat, pe indelete, cine sunt, pe cine reprezinta si cu ce sarcini venisera la noi. Pe cat erau de simpatice, pe atat vorbeau de limpede, de hotarat, dandu-ne toate datele, pana la detaliu: ce se infaptuise, se organizase, aflam acum de existenta Comitetului Judetean al UTC si a Comitetului Central al UTC, organisme cu care aveam sa luam legatura imediat. Prima dintre ele si aceea care a fost mai limpede in toate explicatiile relatate, si care ne-a inspirat o anumita incredere in tot ce ne-a furnizat era Marta Ticu (Cziko, viitoarea sotie a ministrului de interne Al. Draghici, n.r.); cea de-a doua era o tanara foarte frumoasa, care a intervenit mai putin in discutiile purtate - nu-i retin numele, dar stiu ca avea sa devina sotia lui Muresan, numit mai tarziu adjunct la ministerul de interne si care s-a dovedit un om de nimic, nu inainte de a fi facut parte din conducerea CC al UTC.
La inceputul lunii octombrie 1944, Marta Ticu avea sa ma recomande sa devin membru al PCR; devenind membru al partidului, am devenit si membru al Comitetului de Sector PCR al CFR si al Biroului acestuia, ca responsabil cu tineretul. Pe multi dintre activistii de partid de la sector ii cunosteam, pe unii nu-i cunosteam - dar aveam sa-i cunosc ceva mai tarziu. Unii mi-au facut impresie buna - altii, nu. Parerea mea avea sa se confirme, in mare parte, cu timpul, nu in total. Oricum, se poate spune ca cei buni au ramas buni, cei care erau asa-si-asa au fost cernuti de timp sau, mai bine zis, viata i-a eliminat, i-a selectionat.
Din volumul in pregatire la Editura Curtea veche

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6528
Diferență: 0,071
Ieri: 4.6495
Azi: 4.0873
Diferență: 0,2551
Ieri: 4.0769
Azi: 5.1549
Diferență: -0,4615
Ieri: 5.1788
Azi: 4.1373
Diferență: 0,4443
Ieri: 4.1190