Aşa cum am avut ocazia să remarcăm în cuprinsul acestei rubrici, una dintre tradiţiile diplomaţiei româneşti a fost aceea de numire în postul de ministru de Externe a unor personalităţi culturale, cu prestigiu internaţional. Tradiţia a fost reluată şi în perioada postdecembristă, acest post fiind încredinţat unor personalităţi care se afirmaseră în diferite sfere culturale, între care istorici, specialişti în diferite domenii, de la istoria filozofiei la aceea a religiei, al căror prestigiu se susţinea pe publicarea unor lucrări, volume cu o reală contribuţie.
În acelaşi timp, atunci când în postul de ministru de Externe au fost numiţi diplomaţi de carieră, aceştia se afirmaseră deja în diferite domenii ştiinţifice, specialişti mai ales în acela al istoriei diplomaţiei.
Teodor Viorel Meleşcanu – foto 1 (n. 1941), om politic, diplomat, ministru de Externe. Studii la Facultatea de drept şi cursuri postuniversitare, între care Institutul de Înalte Studii Internaţionale din Geneva (1967-1970). A obţinut, în anul 1973, titlul de doctor în ştiinţe politice şi drept internaţional la Universitatea din Geneva.
În anul 1966, a fost angajat ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, promovând succesiv, prin examene şi concursuri, până la rangul de ambasador. Între anii 1978-1985, a fost detaşat ca secretar II la Misiunea Permanentă a României de pe lângă ONU şi la alte organizaţii internaţionale.
A fost ministru de Externe în două rânduri: în perioada 1992-1996, în guvernul Văcăroiu, şi în perioada 10-18 noiembrie 2014, în guvernul Ponta. A mai îndeplinit şi funcţiile de ministru al Apărării şi al Justiţiei, şef al Serviciului de Informaţii Externe.
În afară de activitatea diplomatică şi politică, a desfăşurat şi activitate didactică şi ştiinţifică. Predă ca profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti cursuri de „Drept internaţional public”, „Principiile şi practica diplomaţiei”, „Teoria şi practica negocierilor internaţionale”. Vicepreşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), membru al Institutului de Studii Politice din Bucureşti şi al Institutului Român de Studii Internaţionale (IRSI). A publicat o serie largă de lucrări ştiinţifice legate de dreptul internaţional şi diplomaţie.
Andrei Gabriel Pleşu – foto 2 (n. 1948), scriitor, eseist, istoric al artei, ministru de Externe.
Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, la Secţia de istoria şi teoria artei. Cercetător la Institutul de istoria artei al Academiei Române de unde este exclus datorită implicării sale în „Meditaţia transcedentală”, fiind nevoit să petreacă o perioadă de timp „în exil” la Tescani.
După 1989, a înfiinţat institutul de studii avansate „New Europe College”, revista culturală „Dilema veche” şi a îndeplinit diverse funcţii publice: ministrul Culturii (28 decembrie 1989-16 octombrie 1991 ); ministrul Afacerilor Externe (29 decembrie 1997-22 decembrie 1999); membru în Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (2000-2004); consilier prezidenţial pentru relaţii internaţionale din ultimele două demisionând.
Doctor honoris causa al Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg (2000) şi al Universităţii „Humboldt” din Berlin (2001).
Dintre numeroasele volume pe care le-a publicat, o serie au implicaţii în domeniile istoriei artei şi religiei. De asemenea, a publicat volume referitoare la viaţa politică în context internaţional: „Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului” (1988); „Chipuri şi măşti ale tranziţiei” (1996); „Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri” (2006, 2007); „Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete” (2011); „Parabolele lui Iisus” (2012); „Din vorbă-n vorbă” (2013); „Eliten – Ost und West” (2000).
Petre Roman – foto 3 (n. 1946), inginer, politician, ministru de Externe.
Urmează cursurile Facultăţii de Energetică a Politehnicii din Bucureşti (1963-1968). Activează un timp ca inginer.
În 1970, obţine o bursă de doctorat în Franţa, la Universitatea „Paul Sabatier” din Toulouse. Susţine, în martie 1974, teza de doctorat la Institutul Mecanica Fluidelor din Toulouse. Devine cadru didactic la o serie de universităţi din Franţa.
În perioada decembrie 1989-16 octombrie 1991 este prim-ministru al României. În această calitate transmite Secretarului general al NATO solicitarea de a stabili relaţii directe cu România şi de a agrea acreditarea unui ambasador român pe lângă Comandamentul general al NATO. Este demis din cauza „mineriadei” din 1991.
Este ales deputat, senator, preşedinte al Senatului (1996-1999).
În perioada 1996-1999, este ministru de Externe. În timpul ministeriatului său au loc negocieri de aderare a României la Uniunea Europeană, eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români în spaţiul UE. A susţinut întărirea relaţiilor cu Republica Moldova, parafând în aprilie 2000, la Chişinău, Tratatul de parteneriat privilegiat. În mai 2001, la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare NATO, de la Vilnius, este ales raportor special NATO pentru Europa de Sud-Est până în 2004.
A publicat peste o sută de lucrări ştiinţifice (articole, note, memorii, rapoarte şi cărţi) în edituri şi reviste de specialitate, a susţinut comunicări la congrese şi alte manifestări ştiinţifice, în ţară şi străinătate cu teme de politică internaţională: „Democracy promotion – education for the future” (2006); „Extinderea UE din ianuarie 2007: implicaţii asupra Occidentului”; „The parallel roads of the religious belief and science: search for patterns” (2007).
Lazăr Comănescu – foto 4 (n. 1949), diplomat, ministru de Externe.
A absolvit cursurile Facultăţii de Comerţ Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1972). A obţinut, în anul 1982, titlul de doctor în relaţii economice internaţionale la ASE, în care va activa în calitate de cadru didactic.
După absolvirea facultăţii, a fost angajat ca diplomat la Departamentul Organizaţii Economice Internaţionale din Ministerul Afacerilor Externe (1972-1982).
După 1989, Lazăr Comănescu revine în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, îndeplinind funcţiile de consilier şi, din 1993, ministru-consilier la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană, Bruxelles (1990-1994), director al Direcţiei Uniunea Europeană (1994-1995), Director general, consilier al ministrului Afacerilor Externe, Secretar de Stat în (1995-1998).
Este numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, şeful Misiunii României pe lângă NATO şi UE (1998-2001), Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, şeful Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană (2001-2007) şi Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, Reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană (2007-2008).
Între 15 aprilie şi 22 decembrie 2008, îndeplineşte funcţia de ministru de Externe al României.
Este autor şi coautor de cursuri şi manuale universitare, cu tematică legată de diplomaţia economică: „Economia Mondială” (1985, 1995); „Tehnicile tranzacţiilor economice internaţionale” (1989); „Dicţionar de relaţii economice internaţionale” (1993).
Andrei Marga – foto 5 (n.1946), filozof, politolog, profesor universitar, ministru de externe.
În 1971 a terminat licenţa în filozofie şi sociologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Beneficiază de burse de studii, stadii de documentare la Universităţi din R.F. Germania, unde susţine doctoratul în filozofie.
Ministru al Educaţiei (1997-2000), rector al Universităţii Babeş-Bolyai (1993-2004 şi 2008-2012).
Între 7 mai 2012 şi 6 august 2012, a fost ministru de Externe al României, în Guvernul Ponta, şi preşedinte al Institutului Cultural Român, de unde demisionează.
Laureat al premiului Herder (2005), Andrei Marga este autorul a numeroase cărţi având ca subiect istoria filozofiei moderne şi contemporane, filozofia politică şi filozofia religiei. Este preocupat şi de relaţiile internaţionale, integrarea europeană şi diplomaţia culturală: „Philosophy in the Eastern Transition” (1993); „Filozofia unificării europene” (1995); „Introducere în filozofia contemporană” (2002); „Die kulturelle Wende. Philosophisce Konsequenzen der Transformation” (2004); „Philosophie der europäischen Einigung” (2009); „România actuală (Diagnoză)” (2011).
Titus Corlăţean – foto 6 (n. 1968), jurist, politician, ministru de Externe.
Licenţiat în drept – Universitatea Bucureşti (1994); diplomă de studii aprofundate în drept internaţional şi relaţii internaţionale – Universitatea Bucureşti (1995).
A activat şapte ani în diplomaţie, fiind adjunct al ambasadorului român pe lângă Consiliul Europei.
Membru al Parlamentului European (decembrie 2007-decembrie 2008), prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului European.
Consilier personal al primului ministru pe probleme de politică externă (octombrie 2001-iunie 2003); secretar de stat pentru Românii de Pretutindeni.
În perioada 2012-2014 a funcţionat ca ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Ponta, după ce anterior fusese ministrul Justiţiei în acelaşi guvern.
A îndeplinit funcţii didactice la diferite universităţi şi instituţii ştiinţifice.
A publicat o serie de lucrări referitoare la dreptul internaţional şi activitatea diplomatică: „Succesiunea statelor în dreptul internaţional public” (1994); „Manualul diplomatic” – MAE / IRSI – colaborator (1996); „Consiliul Europei – premisă şi mecanism complementar pentru demersul României de integrare în UE” (2001).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
