…este considerat Alexandru Ciorănescu (1911-1999) de către unul din biografii săi, Mircea Angelescu („Observator cultural”, nr. 759, 2015), atât datorită complexităţii activităţii sale de enciclopedist, comparatist, literat, istoric, diplomat, cât şi deschiderii tematicii pe care a abordat-o de-a lungul unei cariere îndelungate, desfăşurate pe variate meridiane.
În acelaşi timp, Alexandru Ciorănescu aparţine pleiadei de cărturari români de frunte care a fost destinată în Perioada interbelică să reprezinte în diplomaţie cultura românească în lume.
Studii
Alexandru Ciorănescu a făcut parte dintr-o familie care a dat culturii româneşti câteva personalităţi remarcabile, ceea ce a făcut să fie considerată o „dinastie de cărturari”: tatăl, Ion, a fost autor de manuale şcolare, iar, dintre fraţi, Nicolae - matematician, George -ziarist, Ioan - scriitor şi sora, Ecaterina - chimistă.
După ce obţine licenţa Facultăţii de litere şi filozofie a Universităţii Bucureşti şi diploma de absolvent a Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie din cadrul Arhivelor Statului, Alexandru îşi pregăteşte teza de doctorat ca elev al Şcolii Române din Franţa (Fontenay-aux-Roses) şi obţine titlul de doctor în litere la Sorbona.
Activitate profesională
Ciorănescu a îndeplinit numeroase posturi ştiinţifice şi în administraţia de stat: secretar al Institutului de Istorie Universală din Bucureşti şi al Asociaţiei române pentru studiul Renaşterii, al Asociaţiei culturale hispano-romane, inspector general al Artelor, în Ministerul Propagandei, director al Teatrului Municipal din Bucureşti (1944 - 1945), director al revistei „Universul literar”.
Întreprinde lucrări pregătitoare pentru editarea Enciclopediei Universul.
În această perioadă mai activează şi ca lector de limba şi literatura română la Universitatea din Lyon.
Diplomat
Cariera de diplomat a lui Ciorănescu a fost de scurtă durată în condiţiile deosebit de precare şi nesigure ale perioade imediat postbelice.
Obţine numirea la lectoratul român de la Grenoble, dar nu poate pleca din ţară din pricina autorităţilor militare germane, care refuză să-i acorde viza de tranzit.
Este numit consilier cultural al Legaţiei României (la începutul anului 1946), dar este destituit în 1947. Ia decizia de a nu se mai întoarce în ţară. În articolul „Scrisori din Franţa” descrie condiţiile grele în care s-a produs această despărţire:„Fusesem rechemat şi destituit într-un moment în care cei doi copii ai mei se aflau în ţară, şi, în condiţiile de atunci, recuperarea lor nu era posibilă, lucru care mi-a fost dovedit imediat. Mai mult, situaţia lor de copii «părăsiţi» de părinţi ca noi, era precară.” În aceste condiţii, decizia de a alege exilul „n-am putut-o lua în deplină libertate”.
„Un exilat care n-a plecat niciodată”
…este considerat Ciorănescu de Mircea Anghelescu, dat fiind că, în diferitele posturi din învăţământul superior şi cercetare ocupate în diferite ţări, nu a pierdut niciodată din vedere cunoaşterea culturii şi istoriei româneşti.
În Franţa, devine secretar de redacţie la revista „Le Livre” din Paris (1947-1948) şi cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique (1948).
Este invitat ca profesor la Universitatea din La Laguna (Tenerife, Insulele Canare), unde va preda din decembrie 1948 până în 1979, limba şi literatura franceză, italiană, portugheză, susţinând şi cursuri de limba română. Pentru meritele sale ştiinţifice, Ciorănescu primeşte titlul de doctor honoris causa al acestei universităţi.
În ceea ce priveşte preocupările legate de ţara sa natală, este de menţionat că este membru fondator al „Fundaţiei Culturale Române din Madrid” (1988).
Opera
Varietatea şi profunzimea preocupărilor sale ştiinţifice i-a făcut pe unii comentatori să îl plaseze pe Ciorănescu în filiera spiritelor enciclopediste ale culturii române (Dimitrie Cantemir, B.P. Hasdeu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade).
În afară de investigaţiile sale lingvistice, Ciorănescu s-a afirmat şi ca unul dintre cei mai importanţi istorici ai perioadei, încă din tinereţe.
Sprijinit de Nicolae Iorga, face în 1933 o călătorie de studii la Veneţia şi debutează editorial în 1934, cu o colecţie de documente privitoare la domnia lui Mihnea III.
Ca istoric, Ciorănescu s-a afirmat mai ales ca editor de documente aflate în arhive străine, cum ar fi cele despre Petru Rareş.
În acelaşi timp, Ciorănescu a publicat în limbi străine lucrări de sinteză referitoare la cultura şi istoria românească destinate să le facă cunoscute peste hotare: „La Roumanie. Vues générales” (1943), „La Roumanie vue par les étrangers” (1944).
Şi cercetarea istoriei literaturii universale i-a fost familiară lui Ciorănescu, materializată, de exemplu, în volumul „Barocul sau descoperirea dramei”.
Desigur, un important izvor pentru cunoaşterea istoriei contemporane rămâne volumul de memorii „Amintiri fără memorie, 1911-1934” (1995).
Nici problematica legată de viitorul Europei în context istoric nu lipseşte din preocupările sale: „Europa unită. De la idee la întemeiere”
„Între admiraţie şi iubire”
…este titlul cărţii de interviuri cu Alexandru Ciorănescu publicată de Crisula Ştefănescu.
În general, se poate spune că Ciorănescu s-a bucurat şi în ţara sa de origine de recunoaşterea meritelor sale, mai ales după ce a publicat monumentalul volum „Dicţionarul etimologic român” (1967).
Sintetizând meritele lui Ciorănescu în ceea ce priveşte cunoaşterea limbii şi istoriei româneşti, Alexandru Tomescu arată: „În erudiţia sa semeaţă se întrezăreşte nu numai o sete fantastică de cunoaştere, dar şi o permanentă preocupare de afirmare a spiritului creator românesc în spaţiul culturii universale.”
Ciorănescu devine membru de onoare al Academiei Române.
…Casa natală din Moreni a fost donată Muzeului Literaturii Române, iar în oraşul Santa Cruz de Tenerife (Insulele Canare) – o strada îi poartă numele.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
