Ar fi fost de aşteptat ca diplomaţia, destinată să mijlocească apropierea şi înţelegerea între naţiuni, să fie o „punte” între ele, să se ţină departe de confruntările Războiului Rece.
Nu s-a întâmplat întotdeauna aşa, ci au fost momente în care s-ar părea că diplomaţii, în loc să devină „emisari ai păcii”, au contribuit la accentuarea unor contradicţii în relaţiile internaţionale, ceea ce uneori a contribuit la crearea unei atmosfere de neîncredere, de confruntare, ceea ce s-a oglindit şi în activitatea unor organizaţii şi instituţii internaţionale.
Din fericire, au existat şi diplomaţi care au făcut eforturi pentru a orienta politica externă a ţărilor pe care le-au reprezentat către atenuarea contradicţiilor Războiului Rece, chiar cu preţul reformulării unor principii în care crezuseră la un moment dat.
Acesta este şi cazul lui George Frost Kennan (1904-2005), diplomat şi istoric american care, după ce a fost considerat un „avocat” al izolării şi confruntării cu Uniunea Sovietică, unul din inspiratorii „doctrinei Truman”, a devenit un promotor al politicii de apropiere între marile Puteri, chiar al adoptării unei poziţii critice faţă de unele iniţiative ale guvernului american.
Expert în „problema sovietică”
Kennan îşi începe studiile la academia militară, după care urmează Princeton University (1921) şi, din 1929, desfăşoară un program de studiere a limbii, istoriei şi politicii ruseşti la Universitatea din Berlin, după care intră în serviciul diplomatic.
În 1933, îl însoţeşte, ca expert, pe William C. Bulitt în călătoria sa la Moscova în vederea reluării relaţiilor cu URSS, politică iniţiată de preşedintele Roosevelt.
La mijlocul anilor 1930 activează ca expert în conducerea Ambasadei SUA la Moscova.
Conduce secţia pentru URSS din Ministerul de Externe.
Ambasador „nedorit”
Din cauza poziţiei sale intransigente, cariera de ambasador a lui Kennan a fost de scurtă durată.
În 1951, este numit ambasador în URSS, postură în care va redacta aşa-numita „Telegramă lungă” şi articolul „Sursele conducerii sovietice” care evidenţiau faptul că regimul sovietic era un regim expansionist şi influenţa sa trebuie „stăvilită” de SUA în zonele de importanţă strategică vitală. Sprijină programul Lend-Lease, dar ulterior recomandă distanţarea de URSS considerată un aliat neleal. Datorită acestor poziţii ale sale, Kennan va fi declarat de guvernul sovietic persona non grata.
Ca ambasador în Iugoslavia, Kennan încearcă să aplice ideea de a crea disensiuni în cadrul „blocului sovietic”, ceea ce creează unele tensiuni cu Tito, astfel încât demisionează în 1963.
O „perspectiva sovietică neurotică”
Kennan îşi continuă activitatea în domeniul relaţiilor internaţionale în cadrul a diferite organisme.
Astfel, în 1944, este trimis la Londra în calitate de consilier al delegaţiei americane la „European Advisory Commission” care pregăteşte politica Aliaţilor după război în Europa.
Continuă să fie partizan al unei poziţii intransigente faţă de Uniunea Sovietică. În aşa-numita „telegramă lungă” adresată preşedintelui, Kennan recomandase abandonarea politicii de cooperare cu URSS în favoarea uneia a „sferelor de influenţă”, menită să reducă influenţa URSS în Europa. Consideră că o anumită „federalizare” poate contribui la stabilizarea statelor vestice şi contracararea influenţei URSS în Europa de est. Este aceasta o premoniţie în ceea ce priveşte integrarea statelor din această zonă în Uniunea Europeană?
Memoriile unui diplomat şi istoric realist
Poziţia politică a lui Kennan va evolua. Astfel, va considera că, în ultimă instanţă, scopul politicii americane în Europa trebuie să fie „retragerea” de aici.
În timpul în care George Marshall a fost Secretar de stat, Kennan are o anumită influenţă recomandând ajutorul economic pentru statele vestice, stabilirea de noi relaţii cu Japonia, Spania.
Se opune realizării bombei cu hidrogen şi reînarmării Germaniei de vest.
„Critic realist”
Probabil dezamăgit că unele din recomandările sale nu fuseseră luate în seamă de Administraţie, Kennan părăseşte domeniul diplomaţiei, consacrându-se activităţii academice, de istoric. Va deveni, cum s-a afirmat, un „critic realist” al evoluţiei politicii externe a SUA. Cum au subliniat biografii săi, Kennan va aparţine grupului de specialişti în politica externă numiţi „oamenii înţelepţi”.
Este activ în diferite instituţii şi organizaţi care se ocupă de probleme ale politicii externe americane în perspectivă istorică: „Institute's School of Historical Studies” (1956), „Institute for Advanced Study”.
În această perioadă îşi reformulează şi adaptează unele dintre ideile politice pe care le susţinuse anterior, uneori de pe poziţii radicale.
O serie de istorici împărtăşesc opinia după care Kennan nu a fost adeptul unei „poziţii globale” a Statelor Unite, ci al stabilirii unei poziţii de echilibru între Statele Unite şi URSS.
Kennan nu considera necesară politica de înarmare a SUA, implicarea în războiul din Vietnam. Este adept al ideii după care este necesar ca Statele Unite să renunţe la poziţia de „avocat al democraţiei şi drepturilor omului” şi critică tendinţa Statelor Unite de a se constitui ca „centru politic” internaţional.
Avertizează asupra consecinţelor intervenţiei în Irak.
„Cel mai influent diplomat al secolului XX”
Presa americană îl consideră pe Kennan ca „diplomatul american care a făcut mai mult decât oricine din generaţia sa pentru a modela politica americană în timpul Războiului Rece” şi „cel mai influent diplomat al secolului XX”.
În cele din urmă, unele din ideile lui Kennan au avut o anumită influenţă asupra unor oameni politici, bucurându-se de aprecierea Secretarilor de stat Henry Kissinger şi Colin Powel, care au remarcat că acesta a pregătit poziţia SUA în secolul XXI, în care Kennan a păşit, fiind activ până la dispariţia sa, la venerabila vârstă de 101 ani…
În ciuda faptului că unele dintre poziţiile sale se îndepărtau de acelea ale Administraţiei, Kennan s-a bucurat de aprecierea acesteia: preşedintele George H. W. Bush îi acordă „Medalia libertăţii”, cea mai înaltă distincţie civilă. I s-au acordat „Pulizer Prize for History” şi alte 29 de premii.
…şi istoric „realist”
De fapt, realismul politic a constituit baza activităţii lui Kennan nu numai ca diplomat, ci şi ca istoric al diplomaţiei.
Este autorul a 70 de volume şi articole despre politica externă a Statelor Unite, între care „American Diplomacy, 1900-1950 (1951), „Realities of American Foreign Policy” (1954), „The Cloud of Danger: Current Realities of American Foreign Policy” (1978), „The Nuclear Delusion: Soviet-American Relations in the Atomic Age” (1982).
De un deosebit interes se bucură seria de Memorii pe care le-a publicat sub titlul „American Diplomacy”.
Aprecierea de care s-a bucurat în ultimă instanţă activitatea de diplomat şi istoric a lui Kennan se oglindeşte în numeroasele şi substanţialele biografii ce i-au fost consacrate, dintre care amintim: Lee Congdon, „A Writing Life” ; John lewis Gaddis, „An American Life”, Walter Hixon, „George F. Kennan: Cold War Iconoclast”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
