Comandamentele majore, care stăteau în faţa României Mari după Unirea din 1918, au făcut necesară apariţia şi afirmarea unei pleiade de personalităţi în cele mai variate domenii, de la cel politic la cel cultural, de la cel administrativ la cel al relaţiilor internaţionale.
Între acestea, diplomaţii, unii formaţi în perioada anterioară, alţii în cea interbelică, erau chemaţi să-şi aducă o contribuţie proprie, ceea ce se poate spune că au făcut cu prisosinţă, având în vedere că România s-a confruntat în deceniile până la al Doilea Război Mondial cu pericole şi provocări pe plan extern, care, la un moment dat, puteau periclita însăşi existenţa statului naţional. Considerăm că, pe drept cuvânt, „corpul diplomatic” românesc s-a constituit într-o adevărată „generaţie de aur”, cu contribuţii importante atât pe plan politic, cât şi cultural, mai ales în ceea ce priveşte evoluţia istoriografiei.
Debutul
Deşi în unele dintre biografiile sale Raoul V. Bossy (1894-1975) este prezentat, în primul rând, ca „diplomat de carieră”, se poate spune că el a fost, cel puţin în egală măsură, şi un „istoric de carieră”. Într-adevăr, Bossy a aparţinut, prin numărul şi importanţa funcţiilor pe le-a ocupat în perioda interbelică, atât „generaţiei de aur” a diplomaţiei româneşti, cât şi celei de prodigioşi istorici ai perioadei. Poate doar Mihail Kogălniceanu să se fi ilustrat atât de pregnant, cu rezultate deosebite, în ambele domenii.
Dacă în prima parte a carierei sale, deci în intervalul dintre Primul şi al Doilea Război Mondial, după studiile la secţia diplomatică a „Ecole Libre des Sciences Politiques” de la Universitatea din Sorbona, Bossy s-a concentrat asupra activităţii diplomatice, începută ca secretar privat al Ministrului Afacerilor Străine, în cea de-a doua parte a carierei, când a fost nevoit să părăsească acest domeniu, el s-a manifestat mai ales ca istoric.
De la diplomaţia multilaterală la cea bilaterală
Este o tentativă dificilă menţionarea măcar a principalelor posturi diplomatice pe care le-a ocupat Bossy, din acest punct de vedere, al numărului acestora, el ocupând unul din primele locuri în pleiada de diplomaţi ai perioadei.
În prima parte a carierei sale, el s-a ocupat mai ales cu diplomaţia multilaterală, făcând parte din delegaţii la reuniuni şi organizaţii internaţionale: membru al delegaţiei României la Liga Naţiunilor, membru al delegaţiei române la Conferinţa Economică Internaţională de la Geneva (1922) şi al delegaţiei la Institutul Agricol Internaţional din Roma.
În ceea ce priveşte diplomaţia bilaterală, aceea a relaţiilor directe cu diferite state, harta posturilor ocupate de Bossy ocupă aproape întreaga Europa, începând cu Italia (1921-1923, 1926-1927).
În 1934 a fost promovat la rangul de ministru plenipotenţiar, fiind numit, pe rând, şef al Legaţiilor Românei din Helsinki (1934-1936), Budapesta (1936-1939), Roma (1939-1940), Berna (1940-1941), Berlin (1941-1943).
Chiar dacă a încetat să facă parte din corpul diplomatic român, în urma demisiei cauzate de dezacordul cu politica mareşalului Antonescu, în 1943, Bossy a continuat să activeze în diferite organizaţii internaţionale, din care a făcut parte, desigur ca o recunoaştere a competenţei şi intransigenţei sale. Stabilit în Elveţia, a fost numit delegat permanent şi ofiţer-şef de legătură la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii de la Geneva, la Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi la Uniunea Internaţională pentru Protecţia Copilului.
O persoană de încredere
…a fost considerat Bossy şi pe planul politicii interne, în cadrul căreia a ocupat de asemenea posturi de răspundere. În 1923, a fost numit pe postul de consilier politic la Oficiul Primului Ministru în perioada mandatului lui Ion C. Brătianu (1923-1926).
În timpul minoratului regelui Mihai I (1927-1930), Bossy a îndeplinit funcţia de secretar general al Regenţei.
În exil
Fără să se fi implicat în contradicţiile care se manifestau între diferite facţiuni ale exilului românesc, Bossy a evitat pasivitatea, activând în diferite organizaţii cu scopuri precise, în perspectiva comandamentelor, scopurilor majore ale politicii europene: Asociaţia Română pentru o Europă Unită, Universitatea Institutului Carol I din Paris, Societatea Regală Română de Geografie.
De asemenea, potrivit prestigiului pe care îl dobândise, Bossy a fost cooptat în importante organizaţii ştiinţifice internaţionale: Academia Diplomatică Internaţională din Paris, Ecole Libre des Sciences et des Lettres.
De asemenea, Bossy a ţinut cursuri şi conferinţe în Canada sub patronajul Institutului Canadian de Afaceri Internaţionale.
Nu poate fi trecută sub tăcere activitatea lui Bossy în cadrul unor organizaţii umanitare internaţionale menite să reducă suferinţe prizonierilor şi refugiaţilor de război.
Opera istorică
O altă încercare temerară ar fi menţionarea tuturor lucrărilor de istorie publicate de Bossy, cele mai multe inspirate de activitatea sa diplomatică. De aceea, ne vom mărgini să menţionăm principalele teme abordate într-o serie de articole de acesta, publicate mai ales în prestigioasa revistă „Revue d’histoire diplomatique”, dar şi în alte reviste de specialitate din România şi diferite alte ţări. Lor li s-au adăugat şi volumele publicate ân România.
În domeniul „istoriei generale a diplomaţiei europene”, sunt de menţionat studiile sale referitoare ideile şi tendinţele federaliste în sud-estul Europei; naţiunile din această parte a continentului şi ideea federalistă; proiectele unui bloc neutru.
În domeniul „istoriei politicii externe a României”, Bossy a publicat, încă în 1928, volumul „Politica externă a României între anii 1873-1880”, precum şi contribuţii referitoare la recunoaşterea oficială a numelui « România », ideea federalistă la români în secolul XIX. Alte teme: relaţiile dintre Austria, Rusia şi Principatele Unite; sistemul de alianţe în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza; participarea României la Primul Război Mondial.
O parte substanţială a operei istorice a lui Raoul Bossy se referă la „relaţiile politice şi culturale bilaterale”, cele mai multe dintre scrierile sale fiind inspirate de activitatea sa diplomatică în diferite ţări. Unele dintre aceste lucrări pun la dispoziţie informaţii inedite, cum este volumul „Mărturii finlandeze despre România” (1937). Atrag atenţia şi lucrările referitoare la contribuţia diferitelor agenţii diplomatice (Paris, Belgrad, Roma) la promovarea relaţiilor bilaterale. În contextul politic în care au apărut, sunt de menţionat studiile lui Bossy referitoare la relaţiile dintre România şi Marile puteri ale perioadelor respective (Rusia, Austria).
În apărarea „naţiunilor captive”
O serie dintre studiile publicate de Bossy în perioada expansiunii comuniste au un evident substrat politic, fiind menite să combată cu argumente ştiinţifice, diplomatice propaganda sovietică, pronunţându-se pentru drepturile popoarelor intrate în această sferă de politică. În cea ce priveşte România, sunt de menţionat „România, o naţiune de barieră” (1952) şi „Persecuţii religioase în România captivă” (1955).
Memoriile
Desigur de o importanţă deosebită se bucură seria de memorii şi amintiri ale lui Bossy care valorifică în primul rând experienţa sa politică şi diplomatică, oferind adesea informaţii istorice inedite.
Dintre volumele publicate în străinătate, amintim „Recollections of a Romanian Diplomat, 1918-1969: Diaries and Memoirs of Raoul Bossy” (2003), ca şi volumul de corespondenţă apărut sub egida Institutului Hoover al Universităţii Stanford, referitoare mai ales la aceeaşi problemă a „naţiunilor captive”. Dintre volumele tipărite în România menţionăm: „Amintiri din viaţa diplomatică (1918-1940)” (1993), editat de Stelian Neagoe; „Jurnal: 2 noiembrie 1940 - 9 iulie 1969”, editat de Ion Mamina (2001). Valoarea acestor lucrări memorialistice este apreciabilă şi deoarece acoperă o îndelungată perioadă, 1918-1969, de o importanţă capitală în istoria Continentului.
La nivel înalt
Cuvintele din prefaţa unuia dintre volumele apărute în străinătate sunt edificatoare pentru contribuţia sa pe plan diplomatic şi istoric în context internaţional: „Datorită expertizei sale informative şi politice, Bossy a fost menit în cariera sa să colaboreze strâns cu oameni de stat proeminenţi, ceea ce i-a permis să contribuie la elaborarea unor politici majore şi să întreţină prietenii de lungă durată.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
