• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Ziarul de Duminică

Istorici şi diplomaţi (XXXVIII). O cronică sentimentală a Bucureştiului: Paul Morand/ de dr. Alexandru Popescu

Istorici şi diplomaţi (XXXVIII). O cronică sentimentală a Bucureştiului: Paul Morand/ de dr. Alexandru Popescu

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

19.02.2015, 23:42 135

Unii diplomaţi străini care au îndeplinit misiuni în România au manifestat interes, chiar afecţiune, pentru ţara noastră, care s-au concretizat în însemnări, volume cu caracter istoric. Este şi cazul lui Paul Morand (1888 –1976), una dintre personalităţile literelor franceze din perioada interbelică, scriitor de succes, autor, în afara unor lucrări în proză, în stilul modernismului şi avangardei vremii, şi al unor relatări memorialistice şi de călătorie, în care valorifică experienţa posturilor diplomatice pe care le-a îndeplinit în diferite capitale europene.

 

Ambasador la Bucureşti

După ce urmează cursurile Institutului de studii politice din Paris, pregătindu-se pentru cariera diplomatică, Morand devine student al Universităţii Oxford. Cariera sa diplomatică este influenţată nu întotdeauna pozitiv de ideologiile de dreapta, ceea ce îl face să părăsească tabăra generalului De Gaulle şi să treacă în aceea a Regimului de la Vichy, care îl numeşte, în 1943, ambasador la Bucureşti.

Această numire fusese probabil influenţată şi de faptul că Morand avea deja legături, inclusiv de familie, cu aristocraţia din capitala României. Se căsătoreşte cu una din reprezentantele unei importante familii boiereşti, Elena Hrisoveloni-Şuţu. Vizitează, în anii 1930, România, ceea ce îi va da posibilitatea să adune material despre istoria ţării, mai ales a Capitalei sale, astfel încât, în 1935, publică un volum despre Bucureşti. Până atunci, Morand mai publicase cărţi despre alte capitale (New York, Londra).

În ceea ce priveşte activitatea sa diplomatică la Bucureşti, ea nu a dat loc la iniţiative notabile. Părăseşte România în timpul raidurilor de bombardament din primăvara lui 1944, refugiindu-se în Elveţia.

După război, Morand va trebui să sufere rigorile şi penalităţile cauzate de atitudinea sa colaboraţionistă faţă de regimul de la Vichy, astfel încât cariera sa diplomatică încetează, dar nu şi aceea literară. În 1969, Morand este primit la Academia Franceză.

Şi totuşi, activitatea acestui controversat diplomat îşi are importanţa sa pentru România, mai ales prin publicarea volumului despre Bucureşti.

 

„Un fel de documentar liric”

… consideră acest volum unul dintre prezentatorii acestuia, Ionel Buse, la apariţia traducerii sale româneşti, în 2000 (Editura Echinox, trad. de Marian Papahagi şi Ion Pop).

Dacă, din punct de vedere istoric, aportul volumului este redus, apariţia sa poate fi considerată totuşi o „restituire absolut necesară spaţiului cultural românesc”. Într-adevăr, această „istorie sentimentală” a României şi, mai ales, a Capitalei sale a jucat un rol notabil în perioada interbelică în cunoaşterea ţării pe plan internaţional, într-un timp în care un asemenea demers era necesar, inclusiv din punct de vedere politic.

Atenţia lui Morand se îndreaptă către psihologia românilor, consideraţi „un popor elastic”. „Fondul naturii sale este un fel de fatalism care îi îngăduie să domine cu umor felurite nenorociri omeneşti”, scrie Paul Morand.

Sunt amintite unele din legendele istorice despre geneza românilor şi cursul istoriei lor. „După căderea sub turci, Bizanţul continuă să trăiască mai cu seamă prin spiritul său la curţile domnitorilor moldo-valahi de la Iaşi şi Bucureşti, care visau la reînvierea imperiului de altădată, sprijinind întreg clerul ortodox grec. Aşa se face că elementul grec îşi va face simţită prezenţa din ce în ce mai mult în Ţările române”. Spre deosebire de alţi autori străini, părerile lui Morand despre domnii români sunt destul de echilibrate. Astfel, Vlad Tepeş este considerat un „monstru curajos”, învingător al lui Mahomed al II-lea, dar şi un bun administrator, care „curăţă Bucureştiul de hoţi şi tâlhari”.

În ceea ce îi priveşte pe domnii fanarioţi, Morand evidenţiază însă şi câteva aspecte pozitive ale domniilor acestora, pe care-i numeşte „luminaţi”, căci unii dintre ei au făcut să progreseze civilizaţia românească, prin răspândirea culturii greceşti. Mai mult decât atât, după părerea lui Morand, spiritul revoluţionar francez care atinsese Grecia ajunge pe aceasta cale şi în Principatele dunărene. Ulterior, din contactele culturale cu Parisul s-a născut şi „independenţa” românească.

Desigur, în ciuda unor exagerări „din fuga condeiului”, unele din aceste idei ale lui Morand sunt destul de apropiate de adevărul istoric.

 

Bucureştii – un „oraş vesel”

Dar personajul principal al cărţii îl constituie desigur Bucureştiul. S-a remarcat că „Paul Morand adaugă fragmentelor de istorie ale capitalei poezia stilului său inconfundabil, în lumina căreia capitala României devine un fel de geografie mitică”.

În opinia lui Morand, oraşul este mai curând „o lecţie de viaţă pentru că te învaţă să te adaptezi la toate, chiar la imposibil”.
În incursiunile istorice ale lui Morand privind istoria Bucureştiului, este amintit faptul că, şi în secolul al XVIII-lea, el rămâne un oraş medieval, „cu ziduri groase şi poduri de lemn, în care boierii trăiesc un fel de amestec între ostentaţie şi neglijenţă”.

Unul dintre elementele pitoreşti ale Bucureştilor este mahalaua, dar Morand surprinde şi evoluţiile peisajului său, intervenite de-a lungul vremii. De la casele înalte şi înghesuite din centru, construite după arhitectura occidentală, oraşul „se diluează încet în case scunde, sfârşind la periferie cu cocioabele sau bordeiele de chirpici”.
Desigur, partea cea mai interesantă a descrierilor lui Morand este aceea pe care a cunoscut-o direct, în anii 1930. Deşi denumit „Micul Paris”, imaginea Bucureştiul nu seamănă însă deloc cu aceea a marii metropole europene, fiind un „oraş al florilor”: „Plăcerea şi verdeaţa sunt frumuseţea lui”.

Centrul acestui „Mic Paris” este şi el neobişnuit. Locurile care dau oraşului grandiosul, pitorescul, melancolicul, exotismul sunt: palatele, bulevardele, cartierul Lipscani, Athénée Palace, restaurantul Capşa, mulţimea de mănăstiri şi biserici.

În ultimă instanţă, după părerea lui Morand, Capitala a rămas un „pământ tragic unde adesea totul sfârşeşte în comic… Bucureştiul s-a lăsat în voia evenimentelor fără acea rigiditate şi, prin urmare, fără acea fragilitate pe care o provoacă mânia. Iată de ce, străbătând curba sinuoasă a unui destin picaresc, Bucureştiul a rămas vesel”.

Desigur, descrierile lui Morand corespund unei perioade fericite a istoriei Capitalei, căci, nu peste multă vreme, oraşul va intra într-o zodie mai puţin fastă, marcată de evenimente politice şi edilitare care au făcut ca aceste „tablouri de epocă” să devină amintiri…

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: