Ziarul de Duminică

Jack Reacher, antieroul perfect/ de Stelian Ţurlea

Jack Reacher, antieroul perfect/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

04.08.2016, 23:57 28

Am citit undeva un avertisment: după ce l-ai cunoscut pe Jack Reacher, vei deveni dependent, aşa că fii pregătit!! Mi s-a întâmplat întocmai, sunt convins ca multor altora, mai sunt convins că orice nou cititor care îl va cunoaşte pe Jack Reacher va păţi la fel. Prin urmare transmit avertismentul mai departe. La Editura Trei, au mai apărut, semnate de Lee Child, romanele Ghinioane şi încurcături, Personal, Urmărit şi Să nu te întorci niciodată!. În limba engleză, seria are douăzeci de titluri, nu s-au tradus toate la noi. Dar s-a tradus al 20-lea, apărut anul trecut în original, adică romanul de faţă.*) La fel de captivant, dacă nu cumva şi mai captivant decât cele amintite în rândurile de mai sus.

Cine este Jack Reacher? Un fost poliţist militar, singur, fără familie, fără un domiciliu stabil, care cutreieră de-a lungul şi de-a latul America şi intră în tot felul de încurcături. Nu duce cu el nimic, nici măcar haine de schimb, când crede că e nevoie se opreşte la primul magazin întâlnit în cale, îşi cumpără haine ieftine, le aruncă pe cele purtate până atunci la coş şi îşi vede de drum. Nu are nicio armă, dar omoară zeci de răufăcători, cu armele lor. Antieroul perfect, dur, tăcut, cu o minte extrem de ageră. Reuşeşte să vadă ceea ce multora le scapă şi e dispus să facă orice e necesar ca să-şi ducă treaba în care se angajează la bun sfârşit.

În romanul de faţă Jack Reacher coboară dintr-un tren într-o haltă din mijlocul unui ocean de grâne, unde începe o aventură pe viaţă şi pe moarte. Orăşelul dezolant din mijlocul întinderilor americane se cheamă Mother’s Rest, nimeni nu-i spune de ce, vom afla abia la final. Nu departe de oraş, ca o oază în întinderile de grâu, e o crescătorie de porci. Foarte mulţi din locuitorii orăşelului lucrează acolo. O simplă coincidenţă o aduce concomitent în Mother’s Rest şi pe Michelle Chang, pe vremuri în FBI, acum anchetator particular, plecată să-şi caute un coleg care-i solicitase ajutorul. Ca peste tot în drumurile lui Jack Reacher, nimic nu e ce pare să fie. Liniştea orăşelului parcă uitat de civilizaţie e aparenţă, acolo se petrec o seamă de crime înfiorătoare, bine tăinuite de toţi localnicii. În descoprirea adevărului sunt ajutaţi de un jurnalist din Los Angeles care obişnuieşte să scrie articole despre teoriile conspiraţiei şi ca atare e căutat de foarte multă lume din America, inclusiv de bărbatul în sprijinul căruia a plecat Chang. Bărbatul dăduse cel dintâi peste ororile de la Mother’s Rest. Cititorul e aruncat în lumea ultrasofisticată a computerelor, a siteurilor ascunse, nimic din ce e ultima modă în materie de gadgeturi noi nu este lăsat de o parte. Mai mult nu are rost să spunem, e totuşi un roman poliţist. În care apar, fireşte, şi traficanţi de droguri, şi membri ai crimei organizate, şi drumuri în mai toate colţurile Statelor Unite, în căutarea unor legături. Fireşte că, fiind un roman poliţist cu un erou care ne-am obişnuit, ştim de la început că binele, adică Reacher, va învinge. Important este, de fiecare dată, cum o va face. Ca în minunatele westernuri, cu care fără dubiu pot fi comparate romanele lui Child. Lee Child are o imaginaţie debordantă, surprinde cu fiecare roman. O face şi acum. Îi face pe cititori să aştepe şi romanul nr. 21.

 

După unul dintre romanele cu Jack Reacher s-a turnat un film, lansat în decembrie 2012, cu Tom Cruise în rolul principal, chiar dacă actorul este opusul eroului, masiv şi de granit. Dar acţionează energic şi mult, şi convinge în felul acesta. Se pare că Tom Cruise vrea să facă un film şi după acest roman.
 

 

*) Lee Child – Convinge-mă!, editura Trei. Traducere din engleză de Constantin Dumitru-Palcus

AFACERI DE LA ZERO