• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Ziarul de Duminică

Marin Gherasim: „Pictura a fost o pasiune totală, devoratoare” (III)/ de Remus Andrei Ion

Marin Gherasim: „Pictura a fost o pasiune totală, devoratoare” (III)/ de Remus Andrei Ion

Fotografii: Remus Andrei Ion. Galerie foto

Autor: Remus Andrei Ion

24.01.2014, 00:05 495

Ultimul fragment al dialogului purtat cu maestrul Marin Gherasim la Sala Dalles cu prilejul expoziţiei retrospective „Zidirea”, vernisată anul trecut pe 10 mai.

O „Absidă” salvată sub numele de „Mausoleu” / Testamentele lui Marin Gherasim. / Lecţia lui Cezanne de la 19 ani. / Catedra desfiinţată din cauza Absidelor. / „Totul porneşte de la semn”.

 

- Au fost lucrări despre care autorităţile comuniste v-au spus mai bine să le ţineţi în atelier”?

- Au fost respinse de multe ori aceste Abside pe care le tot dădeam la expoziţii şi mă întorceam cu ele acasă. Am avut o perseverenţă nu demnă de o cauză mai bună, demnă de cauza aceea pe care o slujeam eu.

- Dar dacă i-aţi fi schimbat numele?

- Una din ele a trecut astfel, şi văd aici că cei care mi-au organizat expoziţia şi care au adus nişte lucrări de la MNAC au văzut că scrie pe spate Absida şi dedesubt Mausoleu. Pe una din etichete au trecut şi acum acest nume. Şi mi-am amintit de această formă, cum să spun, de supravieţuire nu ambiguă, dar care îţi cerea un anumit meşteşug de a-ţi livra, de a-ţi apăra lucrul tău dând unele simnificaţii nu străine întru totul dar deschizând câmpul semantic atât de mult încât să fie pasabilă lucrarea. O Absidă care are subtitlul Mausoleu făcea lucrarea să intre în expoziţie uneori. Cupolele treceau pentru că ei se gândeau la o cupolă obişnuită ca element de arhitectură şi nu la Cupola de aur care este centrul de fapt şi semnificaţia sa. Cupolele le-am expus pe toate atunci. Acum când s-a făcut aceată extraordinară expoziţie cu 50 de ani de pictură românească, - a Ruxandrei Garofeanu, care a făcut un lucru extraordinar, ceea ce nu a putut să facă un întreg Institut de Istoria Artei a făcut ea -,  au venit în special profesori tineri cu studenţii şi mi-au spus că nu îşi pot imagina cum a fost posibil să pictăm aşa atunci. Nu le venea să creadă că s-a făcut nu numai artă cu o tentă religioasă dar şi o artă de avangardă şi un fel de corelare cu fenomenul internaţional de atunci. Nu toţi au făcut compromisuri atunci şi era chiar o mişcare de rezistenţă serioasă. Iar această expoziţie dă un răspuns celor care cu uşurătate maximă spun că până în 89 a existat un pustiu cultural, că nu s-a făcut nimic important şi semnificativ cultural. Şi li se inoculează tinerilor ideea aceasta. Eu nu spun că nu s-au produs mutaţii, schimbări de viziune, de sensibitate, şi s-au produs şi se produc lucruri importante, dar nu poţi să stergi cu buretele o perioada care aş numi-o eroică pur şi simplu. În contextul acela a fost un eroism ca să aperi nişte valori, să le impui, să le susţii.

- Sunt oameni care şi-au riscat orice situaţie, materială, familială

- Unul dintre ei sunt şi eu, dar nu îmi fac merite şi nu mă consider disident. Dar eram extraordinar de ataşat de studenţii mei cu rezultate bune şi consemnate în toate dările de seamă legate de activitatea mea iar la un moment dat am fost înlăturat din învăţământ, dat afară pur şi simplu, pe stradă. Reducere de post. Ei, am plătit pentru aceste Abside pe care le trimiteam, dar nu mi s-a spus lucrul acesta, mi s-a spus că postul s-a desfiinţat. A fost o situatie tragică, pentru că aveam familie, aveam copil. Întrebarea a fost din ce mai exist acum? S-au găsit însă nişte oameni adevăraţi, era Teodor Enescu directorul Institutului de Istoria Artei şi care mă aprecia şi pe mine şi pe Bernea şi toată mişcarea noastră aşa şi care m-a pus să dau concurs la ei la Institutul de Istoria Artei şi mi s-a dat să continui o lucrare de Istoria Artei Contemporane. Am fost admis acolo ca istoric de artă, forma cea mai de jos. Dar mi s-a dat o şansă de supravieţuire. Asta a fost prin 84. Şi până în 89 am fost istoric de artă la Institut şi au rămas acolo câteva din scrierile mele. Însă a fost un gest de solidaritate cu totul extraordinar. Ştiu că şi domnul Hăulică care era la Secolul XX când a auzit de această întâmplare a mea imediat s-a agitat, a vorbit cu Enescu să îmi dea o şansă şi am dat un concurs, nu am fost primit pe uşa din spate. Am consemnat acest episod mai mult pentru caracterul de solidaritate şi nu ca să îmi fac merite de disident care a suferit pentru că nu am pretins niciodată nimic de natura aceasta.

- Cum v-aţi regăsit în expoziţia aceea cu cei 50 de ani de artă?

- Acolo Ruxandra Garofeanu a ţinut să mă reprezinte în diversitatea ipostazelor mele de pictor. A ales o lucrare din ciclul urban şi de asemenea a ales două lucrări dintr-o perioadă mai legată de direcţia aceasta spiritualistă, post-bizantină. Acolo am fost într-un fel bine reprezentat. Am avut bucuria de a retrăi într-un fel tinereţile mele acolo. Am revăzut-o de foarte multe ori şi făceam aceată imersiune în tinereţe şi în biografie. Acolo m-am întâlnit şi reîntâlnit cu opere pe care le-am admirat la artiştii mai în vârstă decât mine, Nicodim, Alin Gheorghiu, Paul Gherasim, Iacob Gheorghe, Octav Grigorescu, Horia Damian, cu care pot să spun că am o anumită afinitate aşa, de substanţă. Şi revăzându-le în această expoziţie pur şi simplu mi-am retrăit într-un fel tinereţile. Pentru că eu m-am format în preajma acestor lucrări, m-am format prin raportare la ele. Am fost foarte, foarte ataşat de mişcarea artistică autohtonă, fără să ignor tot ce se întâmplă pe plan internaţional. Dar a fost un fenomen mai mult de cunoaştere decât de aplicare mimetică a ceea ce se petrece în lume.

- Anii 90 au adus o deschidere spre tot felul de noi modalităţi de expresie... happeningul,performance, instalaţiile, care în occident au o anumită istorie... Nu le-aţi ocolit, nici nu le-aţi preluat ca pe ceva extraordinar. Cum aţi ajuns la acel „Poliptic”, suprapunerea „haina” cu „cetatea”?

- Este o instalaţie de imagini. Dar pe care eu nu am făcut-o după ce am luat act de instalaţionismul occidental ci eu am practicat lucrul acesta încă dinainte. Şi am considerat că expoziţiile mele erau de fapt nişte instalaţii de tablouri şi nu nişte expoziţii obişnuite, curente. În sensul că ele aveau o anumită idee directoare şi o anumită coerenţă a discursului plastic, o coerenţă să spunem intimă a acestui discurs. Dar nu fac instalaţii în sine ci legate de sensul mare al mesajului pe care urmăresc să îl transmit cu o expoziţie. La vernisaj am mai spus ceva: tânăr fiind, 19 ani aveam, asistentul nostru Aurel Vlad a venit cu un album mare cu toate tablourile lui Cezanne realizate după Muntele Sainte Victoire. Am rămas cu idea că un pictor nu face pur şi simplu tabouri unul după altul, ci este într-un fel „prizonierul” unei concept, al unei idei, al unei probleme al imaginii pe care o urmăreşte o viaţă întreagă. El se afla în interiorul unui proiect al imaginii pe care îl urmareste diversificându-l, adâncindu-l, căutându-i toate potenţialităţile pe care le are acel motiv. Şi această experienţă trăită în plină tinereţe m-a marcat şi m-a făcut să mă gândesc să îmi concep pictura în cicluri vaste în care o imagine de tip arhetipal o dezvoltam şi o dezvolt în continuare în multiplele ei potenţialităţi expresive, semantice, căutându-i toată această bogăţie.

- Din Grupul Prolog, unii artişti au ales să se exprime şi explicit în sensul religios. Horia Bernea, de exemplu, a pictat şi altarul bisericilor. Dumneavoastră v-aţi oprit la Abside

- La Abside şi am reţinut, spre deosebire de Horia Bernea care a intrat într-un fel de analiză a formelor de acolo mergând până la imagini aproape fotorealiste ca să zic aşa, eu am reţinut din imaginea absidei mai mult caracterul emblematic, de semn, de simbol trecând peste detaliile componente.

- Există acest tablou care a circulat foarte mult ca imagine, treptele, scara, care a fost şi copertă de catalog parcă. Peste tabloul Scara este o Cupolă. Mă uit la an, 1977, şi mă întreb de unde acest minimalism geomtric cu o atât de mare încărcătură spirituală până la urmă...

- Aceste trepte într-un fel trebuie să ducă undeva, nu sunt nişte trepte spre neant. Duc spre aceată cupolă aurită. Şi le-am şi asociat în anumite expoziţii aşa, jos treptele sus această cupolă de aur. Nu sunt pur şi simplu juxtapuse două lucrări ci ele intră într-un anumit câmp semantic.

- Expuneţi inclusiv lucrări care par neterminate, se vede creionul care continuă geometria culorii...

- Asta ţine într-un fel şi de natura intimă a lucrului pe care îl săvârsesc şi de nişte imperative de natură strict expresivă. Eu vreau ca într-o imagine – şi în imaginile mai recente a apărut lucrul acesta pentru că înainte era o unitate a întregii suprafeţe ca tip de tratament –, eu vreau în ultimele mele lucrari să arăt un proces care se produce în  realizarea unei imagini. Într-o imagine, de la o simplă atingere, de la o schiţă uşoară în creion, prin succesive învăluiri ale motivului ajung la zone de o mare densitate materială şi texturală. Tot acest dialog creează nu numai spaţiu, dar creează şi timp. Este indusă ideea unei temporalităţi a procesului de creaţie, când nu recepţionezi imaginea ca un dat, ca pe o cortină unitară, ci prin aceste straturi existente sugerez mai mult o procesualitate şi în timp.

- Sunt lucrări la care aţi revenit, pe care le-aţi abandonat şi peste ani le-aţi reluat?

- Da. Chiar acum, multe din lucrările acestea mai vechi au fost în bună parte refăcute. Între anii 70-73 şi ceea ce fac acum s-a întâmplat o întreaga experienţă a mea de pictor şi fără să le modific natura lor iniţială totuşi ceva din câştigurile mele de acum am aplicat lucrărilor mai vechi.

- În atelier cum le simţiţi, lucrări mai vechi şi mai noi…

- Le simt ca aparţinându-mi mie. Acest mai demult are un halou existenţial care este de mare importanţă pentru un pictor. Pentru că nu poţi să îţi construieşti o operă dacă nu ai o biografie şi dacă într-un fel nu îţi tragi sevele din nişte lucrări foarte vechi pe care le-ai făcut. Nu poţi să întorci spatele şi să le ignori, ele fac parte din drumul tau.

- Este aici, la Dalles, sub arcada mare o lucrare mai aparte, cu o cromatică estompată

- Este o Firidă. Face şi ea parte dintr-o suită de lucrări. În fosta Galerie Catacomba de la Muzeul Colecţiilor erau câteva firide de o frumuseţe extraordinară. Şi în acea firidă uneori era o candelă aprinsă. Eu nu am mai pictat această candelă, dar imaginea acestei firide este cea de acolo. Pentru că Galeria Catacomba şi tot programul ei gândit de Sorin Dumitrescu a fost un moment extraordinar al artei româneşti şi acolo s-a consolidat o anumită direcţie de artă creştină sau de artă de influenţă creştină. Şi această firidă pe care am adus-o aici face parte dintr-o suită mai mare, este un fel de rememorare, un gând, aşa cu pietate, îndreptat spre acel moment.

- Să concentrăm această expoziţie Zidireaîn cele patru litere din mijlocul expoziţiei, la semn, totul porneşte de la semn?


- Semn sau emblemă. Totul porneşte de la semn şi de la aducerea motivelor mele către o imagine emblematică, concentrată.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055