Ziarul de Duminică

MEMORIA CARTII POSTALE / Epigonii lui Averescu (I)

MEMORIA CARTII POSTALE / Epigonii lui Averescu (I)
13.05.2009, 16:06 168

 

Deşi au trecut două războaie mondiale şi unul rece, plus un amalgam confuz de dictaturi şi democraţii peste câteva generaţii de generali români, s-au păstrat câteva elocvente similitudini, dar şi deosebiri, intre cariera, profilul moral şi profesional al lui „taica Averescu" şi cele ale contemporanilor săi urmaşi.

La fel ca şi Averescu care, după Şcoala Divizionară pentru Subofiţeri de la Mănăstirea Dealu, a fost trimis, prin concurs, la Şcoala Superioară de Război de la Torino (1884-1886), tot aşa majoritatea actualilor generali şi colonei ai armatei române s-au format la diferite cursuri NATO sau la academiile militare ale marilor puteri occidentale. Diferenţa este insă că dacă Averescu cunoştea cinci limbi străine (franceză, engleză, italiană, rusă şi germană), cea mai mare parte dintre generalii actuali abia dacă molfăiesc cu greu o engleză rudimentară, de tip iliesciano-băsescian. Pe de altă parte, dacă nimeni nu a indrăznit, incă, să conteste din punctul de vedere al originalităţii şi paternităţii imensa cantitate de maculatură produsă de generalii postdecembrişti sub orgoliosul generic de carte de teorie şi artă militară, in schimb au fost militari români interbelici care l-au acuzat pe Averescu de plagiat privind volumele sale de tactică şi strategie.
Steaua lui Averescu, la fel ca şi cea a majorităţii urmaşilor săi din zilele noastre, a inceput să răsară in momente tulburi, de cumpănă ale statului şi societăţii româneşti: Averescu, in calitate de ministru de război in proaspăt numitul guvern liberal al lui D.A. Sturza, a condus cu energie, fermitate şi clarviziune reprimarea răscoalelor ţărăneşti din primăvara anului 1907; cei mai mulţi dintre generalii mioritici cu funcţii mari şi stele multe ai anului 2009 erau in decembrie 1989 locotenenţi, căpitani sau maiori surprinşi in diferite funcţii şi locuri fierbinţi ale acelor zile şi care, după deznodământul mul prea sângeros, dar fericit, au beneficiat de o fulgerătoare şi nu totdeauna jusificată avansare in grad. Deosebirea constă in faptul că, dacă generalul Averescu a fost unanim considerat după inăbuşirea răscoalei din 1907 „salvatorul patriei şi al dinastiei", adevăratul rol şi atitudinea de dinainte şi de după 22 decembrie 1989 a multor viitori generali rămâne un subiect de controversă şi de dosar penal neelucidat.
Comun lui Averescu şi clasei generalilor contemporani pare să fie egocentrismul. Averescu suporta cu greu succesul altora şi chiar a incercat să diminueze importanţa bătăliei de la Mărăşeşti pentru a mai umbri puţin steaua generalului Eremia Grigorescu. Tot aşa şi astăzi, coloneii care se văd cu steaua de general pe umeri şi vipuşca lată la picior indată işi inchipuie competenţele, capacităţile şi personalitatea crescute exponenţial, iar dacă funcţia de comandă in care au fost numiti este semnificativă, li se revelează brusc faptul că respectivul univers (adică sfera lor de responsabilitate) se naşte odată cu ei şi tot ceea ce a fost inainte trebuie complet refăcut.

 

AFACERI DE LA ZERO