Ziarul de Duminică

Memoria clepsidrei/ de Ziarul de duminică

Memoria clepsidrei/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

09.07.2015, 23:55 61

Valentin Coşereanu – 100 de zile cu Petru Creţia

Un jurnal de suflet şi idei, în care Valentin Coşereanu relatează fapte trăite, texte cruciale spuse ori scrise de eruditul cărturar Petru Creţia, începând din martie 1988, pagini despre omul viu, frumos, altfel, omul-bibliotecă, eminescian în absolut, entuziast, adânc responsabil, înotând împotriva curentului. Alchimia somnului în care s-au împachetat cuvintele rostite l-a dăruit pe Valentin Coşereanu şi, prin el, pe noi, cu o carte de învăţătură autentică.

„E de datoria mea să adaug că jurnalul acesta nu conţine lucruri spectaculoase; sunt în el fapte trăite, texte cruciale spuse ori scrise de Petru Creţia, pe care – în amintirea a ceea ce ne-a legat – le-am consemnat, cu gândul că poate mai târziu vor folosi cuiva. Cu părerea de rău că jurnalul nu este unul al unei vieţi întregi (ar fi meritat cu prisosinţă!), rămân aceste o sută de zile, binecuvântate de Dumnezeu şi asuprite de diavol, pe care nu aveam cum să le trec cu vederea, căci au fost esenţiale întru devenirea Ipoteştilor. Iar la rangul şi mai înalt al ţării întregi, cuvintele acestui om neînfricat sunau mesianic în cadrul tensionat şi necesar al Golaniadei din Piaţa Universităţii (Bucureşti), mişcare deturnată apoi de cei pe care Petru Creţia însuşi îi invoca, fie şi ca elemente reminiscente ale vechiului sistem: «Pe zi ce trece, ceea ce la început a fost considerat ca o manifestare măruntă a unor elemente marginale, se dovedeşte astăzi, şi după alăturarea masivă a intelectualilor români la această demonstraţie, că reprezintă ceva esenţial din sufletul ţării.

Suntem după patruzeci şi cinci de ani de guvernare comunistă ilegală. Racilile lăsate de această stăpânire asupra chinuitei noastre ţări se văd pretutindeni. Este vremea ca un număr cât mai mare dintre noi, cei care am pătimit în obida vremii, să ne facem conştienţi, de la ultimul dintre noi până la cel care e în stare de cea mai mare formă de conştientizare politică, să ne solidarizăm în jurul unui singur  ţel: şi anume eliminarea radicală a oricărei forme – fie ea şi reminiscentă de comunism – din România noastră.

Ceea ce este de avut în vedere este că nu trebuie să ne concentrăm atenţia numai asupra a ceea ce se petrece în mod pozitiv în Piaţa Universităţii şi-n alte oraşe ale ţării; trebuie să ne gândim care sunt elementele interesate în păstrarea vechii ordini de lucruri. Trebuie să ne facem conştienţi cu luciditate şi cu adevăr, cu adevărul după care am însetat atâtea decenii, că există acum, în societatea românească, în mod obiectiv, oameni interesaţi în menţinerea vechii ordini.

E bine să ne amintim. Este în primul rând vorba de ceea ce se numeşte convenţional nomenclatura. E departe de a fi vorba numai de nomenclatură; aceştia au fost crema şi privilegiaţii puterii comuniste din România. Este vorba de întreaga reţea de activişti, care se numără cu milioanele. Este vorba de întreaga reţea a Securităţii, care se menţine sub diferite travestiuri. Este vorba mai ales (şi cu mare durere trebuie să spun) de acele elemente ale societăţii care au fost crescute astfel încât să nu poată gândi liber. Este vorba în plus de acei oameni care nu au fost cooptaţi la avantajele puterii nici măcar cu siguranţa zilei de mâine, dar care trăiesc în frică şi-n întuneric.

Este de dorit ca, împreună cu toţi şi nu ca un strat privilegiat de intelectuali, ci oameni dedicaţi într-un fel neînfricat şi definitiv cauzei acestei ţări să ne alăturăm cauzei care ne va duce la definitiva extirpare din România a practicii şi a teoriei comuniste»”

 

Dana Konya-Petrişor – De pe mal de Prut, pe malurile Senei. Cu o postafţă de Olga Rusu („Cum a prins viaţă Muzeul «C. Negruzzi»”)

Urmaşă a celebrei familii Negruzzi, europeană şi ea prin definiţie şi destin mundan, Dana Konya-Petrişor ne oferă o pasionantă mărturie a unor experienţe de viaţă şi spirit fundamentale, române şi franceze, în care, cu generozitatea-i şi căldura binecunoscute, ni-i readuce în amintire, între mulţi alţii, pe Păstorel Teodoreanu, Gala Galaction, Părintele Gh. Calciu, Şefan Aug. Doinaş, Ileana şi Romulus Vulpescu, Sandală Stolojan…

A plecat de pe malurile Prutului pe malurile Senei, în 1986, nemaiputând suporta duritatea regimului comunist. A ales Franţa pentru că nu-i era străină cultura franceză (vorbea fluent franceza), a trecut prin „aventurile” adaptării la un nou început. Pentru a putea face faţă vieţii de emigrant, îşi impunea să nu privească înapoi, spunându-şi „am tras oblonul”.

Totuşi, ce înseamnă pentru Dana Konya Petrişor anii petrecuţi între două lumi, care este starea de spirit pe care o are atunci când revine în România şi, mai ales, la Trifeşti-Hermeziu – leagănul de cultură al familiei Negruzziştilor, aflaţi din interivul pe care ni l-a acordat cu multă căldură sufletească, înainte de lansarea volumului, scris pe axa „de pe mal de Prut, pe malurile Senei”.

„Îmi dau seama că au trecut peste trei ani de când am început să însemn întâmplări prezente şi trecute. Astfel, mi-am amintit de lucruri minunate şi de altele peste care aş fi preferat să trag definitiv oblonul. Dar mi-am amintit, mai ales, de figurile atât de luminoase ale oamenilor care mi-au netezit calea vieţii. De la părinţii mei şi toţi membrii familiei noastre, trecând prin prietenii din copilărie, din tinereţe, de mai târziu şi de acum, prin colegii de şcoală sau de serviciu din ambele ţări, până la minunaţii copii care-mi luminează bătrâneţea, „fiecare după numele său”, cum zice părintele la slujbă, toţi au adus o pietricică la edificiul vieţii mele şi au împiedicat-o să se năruiască.

Dumnezeu a fost bun cu mine. În viaţa asta zbuciumată – plină de cutremure, de bombe, de comunism, de duşmănie, de foame, de frig şi de ameninţări, de greutăţile întâmpinate în a doua mea ţară, pentru a-mi face un loc sub soarele ei – mi-a trimis întotdeauna îngerul care era hărăzit să mă scoată din bucluc. Adăugând la toţi aceşti minunaţi oameni presăraţi pe drumul unei vieţi atâtea meleaguri cu frumuseţile lor, pe care m-a ajutat şi mă ajută încă să le văd şi să mă bucur de ele, nu pot decât să-I mulţumesc.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO