Ziarul de Duminică

Memoria imaginii la Mogoşoaia/ de Ziarul de duminică

Afişul expoziţiei

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

09.04.2015, 23:46 41

De sâmbătă 4 aprilie până pe 4 mai, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia este deschisă expoziţia unuia dintre cei mai reprezentativi artişti vizuali de astăzi, ieşeanul Felix Aftene Iconic Memory / Memoria imaginii.

Felix Aftene (n.1972) este un artist reprezentativ al generaţiei din care face parte, cea în care se manifestă noul val al figurativului bine temperat. Cu o activitate expoziţională prodigioasă, în ţară şi în afara graniţelor, multiplu premiat şi apreciat de critica de specialitate, Felix Aftene se reinventează cu fiecare propunere pe care o aduce în spaţiul public. Memoria imaginii, proiectul propus pentru spaţiul amplu al Palatului Brâncovenesc, aduce pe simeze scene dinamice, un bestiar fragmentat şi scenografii riscate, toate învăluite într-o stranie şi – pe alocuri – înduioşătoare autoreferenţialitate.  

Ceea ce vibrează în sufletul meu calofil, atunci când privesc lucrările lui Felix Aftene este capacitatea sa ideatică proteică, referinţele livreşti, dozajul luminilor, justeţea proporţiilor şi a volumelor, suprafeţele vibrate de haşuri şi dinamica intrinsecă din salturile elansate ale icarilor săi industriali.
Bun promotor al propriilor proiecte, atent la detalii şi cu acoperire mare pe arii diverse ale artelor plastice contemporane româneşti, Felix Aftene este, cu siguranţă, un nume despre care vom mai avea ocazia să vorbim. (Mădălina Mirea, curator)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO