• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Ziarul de Duminică

Mircea Cărtărescu: „Pentru mine, a scrie înseamnă a trăi; literatura face parte din mine”/ de Dorina Călin

Mircea Cărtărescu: „Pentru mine, a scrie înseamnă a trăi; literatura face parte din mine”/ de Dorina Călin

Autor: Dorina Călin

17.10.2014, 00:27 196

Scriitorul Mircea Cărtărescu s-a aflat printre oaspeţii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi şi a participat la o întâlnire cu publicul ieşean, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi. Moderatorul evenimentului a fost scriitorul Cezar-Paul Bădescu. Timp de aproape două ore, Mircea Cărtărescu a vorbit, printre altele, despre rolul literaturii în viaţa sa, despre romanul la care lucrează, dar şi despre motivul pentru care s-a retras din viaţa publică şi nu mai scrie materiale jurnalistice.

Despre literatură, scriitorul a spus că o vede ca pe „un organ al corpului” său şi aceasta a fost „totul” pentru el. „Eu cred că literatura este şi a fost totul pentru mine, fără ca eu să pot spune că sunt numai literatură. Literatura a fost lucrul fără de care nu-mi pot imagina propria mea viaţă.”  „Literatura pentru mine este ca un fel de secreţie a unei cruste, a unei carapace, a unei ţeste şi pe ea o văd ca pe un organ al corpului meu aşa cum craniul meu este un organ al corpului meu pe care nu ştiu când l-am secretat, dar pe care, totuşi, eu mi l-am construit ca să adăpostesc partea cea mai bună din mine - creierul meu, mintea mea, adică partea care este cea mai adevărată din mine. Eu cred că asta este pentru mine literatura, este un organ al corpului meu mai curând decât un proces de psihanaliză, de suprimare. Eu am simţit întotdeauna că literatura face parte din mine.”

„Multă lume mă întreabă dacă există viaţă după «Orbitor» şi mai ales la sfârşit, după ce am terminat trilogia, am fost întrebat foarte des lucrul acesta. Cu cărţile pe care le termin e foarte simplu, le dau la spate, nu mă mai gândesc la ele, nu le mai citesc, sunt lucruri care nu mă mai preocupă. Deci, eu nu mă întreb acum cum am scris «Orbitor». Nu mă mai gândesc la asta. Este ca o femeie care este însărcinată, copilul se formează în trupul femeii fără ca ea să ştie cum s-a format şi de ce, ea a suferit în timpul acesta, a suferit foarte mult în timpul naşterii, dar, după aceea, nu mai suferă, dimpotrivă, se bucură. Aşa este şi cu cărţile, aşa cred că sunt practic toţi autorii. O carte pe care ai scris-o nu-ţi mai aparţine, n-o mai socoteşti printre bunurile tale. Ea îşi ia zborul, se taie cordonul ombilical şi ea devine un bun al lumii. Orice autor (...) consideră că singura carte de pe lume e cea la care scrie el, la care scrie în clipa de faţă, în momentul acesta. Celelalte nu există, nu contează. Cărţile altora sunt minunate pentru lectură ca să le citeşti, iar cărţile tale au dispărut. Ele nu mai sunt cărţile tale, ele sunt cărţile tuturor.”

Mircea Cărtărescu a mărturisit şi cât de important este scrisul pentru el. „Pentru mine, a scrie înseamnă a trăi. Asta îmi ajunge. Nu ştiu dacă mă protejează ceea ce scriu, dacă scriu dintr-un sentiment de vulnerabilitate personală. E posibil, dar nu mă preocupă lucrul acesta. Ceea ce mă preocupă pe mine este să las acea putere, care mă acaparează în momentul în care scriu, să o las liberă, să o las să acţioneze, să funcţioneze.”

Întrebat dacă îl afectează în vreun fel părerile criticilor literari despre operele sale, Mircea Cărtărescu a spus că nu-l deranjează. „Nu mă deranjează, nu am niciun fel de problemă din acest punct de vedere. De multă vreme nu mai am astfel de probleme. Sper că m-am vindecat pentru totdeauna de ele. Sigur că, pe vremuri, când eram mai tânăr, sufeream pentru fiecare zgândăritură din aceasta. Eu sper că am ieşit din zona asta de turbulenţe.” „În definitiv, nu poţi place tuturor. Eu mă consider un autor de nişă. Mă consider un autor care place unor oameni a căror formulă interioară - din întâmplare - seamănă într-un fel cu a mea sau cărora cărţile mele le spun ceva, dar accept şi sunt foarte bucuros că există multe alte puncte de vedere.”

Un alt subiect dezbătut de Mircea Cărtărescu a fost şi cel legat de scrierile de tip jurnal. La editura Humanitas, a apărut, în 2001, sub semnătura lui Mircea Cărtărescu, „Jurnal I”, iar, în 2005, a fost publicat „Jurnal II”.

„Pentru mine, jurnalul este cel mai important lucru pe care-l scriu. De fapt, cred că, într-un fel, n-am scris niciodată decât jurnal. Toate scrierile mele, toate aşa-zisele romane - şi eu detest acest cuvânt, cred că n-am scris niciun roman niciodată -, toate poemele mele, toate eseurile sunt, de fapt, atât de personale, încât, până la urmă, nu sunt decât fragemente dintr-un jurnal pe care eu îl scriu, începând din 15 septembrie 1973, când am avut prima intrare în jurnal, şi până-n ziua de astăzi, până chiar acum câteva ore. Jurnalul este pentru mine un fel de a doua natură, un al doilea eu, şi aş spune eu că este ca un fel de tulpină a unui arbore, ale cărui ramuri sunt celelalte scrieri ale mele. Ele toate îşi trag seva din acest jurnal. (...) Jurnalul este cel mai apropiat obiect de propria mea fiinţă. Nu găsesc atât de des pe cineva pe umărul căruia să plâng. Jurnalul este făcut şi pentru asta. Trebuie să-ţi arăţi acolo negativitatea. De fapt, jurnalul este un fel de amprentă negativă în ghips a mâinii tale, a feţei tale, a corpului tău. În clipele fericite, în zilele fericite, când simţi că respiri sub un cer albastru, sub un soare stălucitor, cum să te duci să scrii în jurnal? Te duci să scrii în jurnal când eşti nefericit, când eşti la pământ, când stai ghemuit şi plângi pe covor. În momentele astea scrii în jurnal, este absolut firesc. Jurnalul este negativul vieţii tale, este ceea ce îţi absoarbe otrava din trup, într-un fel. Este absolut normal ca jurnalele să prezinte această imagine în negativ.”

Fericirea, o altă temă abordată în discuţie, este o „chestiune intimă”, a afirmat Mircea Cărtărescu. „Este o chestiune intimă, zic eu. Prietenii, de obicei, nu te întreabă dacă eşti fericit. Nici nu are sens să te întrebe lucrul acesta. Când eşti fericit, într-un fel nici nu ai atât de multă nevoie de prieteni, ci doar de amici, să spunem aşa. (...) Ai nevoie acută de prieteni, dimpotrivă, când eşti la pământ, când ochii tăi plâng, când nu mai ştii ce să faci şi unde să te ascunzi - atunci ai nevoie de prieteni. Întrebarea pe care o aştepţi de la oameni este: «Eşti nefericit? Pot să fac ceva? Pot să te ajut cu ceva?»”, a spus Mircea Cărtărescu, precizând că este foarte fericit că se află la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, dar se simte „stânjenit” şi ar fi preferat să se afle el în sală şi să asculte pe altcineva.

Totodată, Mircea Cărtărescu a amintit şi că, de doi ani, nu a mai realizat materiale jurnalistice şi s-a retras din viaţa publică pentru a scrie o nouă carte.

„Este lucrul cel mai important pe care-l fac acum (să scrie o carte, n.r.). Pe mine nu mă mai interesează nimic altceva, este singura carte din lume. Sunt atât de îngropat în ea, atât de vârât în ceea ce vreau să fac, mă chinuieşte atât de tare, încât nu mă mai interesează. Eu nu mă mai uit la televizor deloc. Televizorul este închis. Mă mai uit la «Dr.House», eroul meu. Nu mă mai interesează ce se întâmplă, tot zgomotul şi furia asta a lumii, pentru că eu m-am închis în casă, între pereţii camerei mele, ca să scriu această carte. Prima mea carte serioasă după «Orbitor»”, a afirmat Mircea Cărtărescu, relatând că îi este frică de momentul când termină o carte, pentru că are atacuri de panică când nu scrie nimic. „Mie mi-e frică de momentul în care termin o carte. Mi-e frică de lunile care urmează, mi-e frică de anii care urmează. Anii aceia goi, insuportabili.”

Despre această carte, care, deocamdată, are un titul provizoriu – „Anomaliile mele” sau „Viaţa mea nocturnă” -, Mircea Cărtărescu a spus că ar fi trebuit să fie o carte de tranziţie, „un fel de autobiografie ficţională, imaginară”, dar „s-a transformat singură” într-o carte fundamentală pentru el.

„O carte în care inima mea s-a dezgolit. (...) Este o carte în care mi-am primit viaţa nocturnă, viaţa onirică, viaţa psihică, interioară, viaţa inconştientă cu o luciditate care pe mine însumi m-a înspăimântat şi mă înspăimântă în continuare, pentru că această carte nu este terminată. Ea s-a dezvoltat incluzând nuclee de care eu nu fusesem preocupat niciodată. (...) Această carte nu mai vrea să se termine. Am trecut deja de 600 de pagini şi eu scontez că mai am încă 150 de pagini de scris. Eu aş vrut să scriu o carte de maximum 200 de pagini despre structura mea interioară pe care încă nu o reflectasem în celelalte cărţi. (...) Până la urmă, spre disperarea mea, iese altceva.”

Apoi, autorul a povestit că în perioada în care era un „puşti”, era „un ins teribil de timid şi teribil de complexat”. „Dacă se uita o fată în ochii mei, lăsam ochii-n jos, nu puteam să suport privirile unei fete.”

„Niciodată nu m-am simţit mai bine în trupul şi mintea mea ca acum, când am 58 de ani. Practic, niciodată n-am fost mai în formă. Când eram puşti, eram un ins teribil de timid şi teribil de complexat. Dacă se uita o fată în ochii mei, lăsam ochii-n jos, nu puteam să suport privirile unei fete. Aveam sentimentul ăsta romantic că sunt într-un fel damnat, că voi trăi în recluziune toată viaţa, fără familie, fără niciun insert social. Ei, nu, lucurile s-au schimbat mult de tot. Au urmat câteva decenii foarte dificile din viaţa mea şi lucurile au mers din ce în ce mai bine sau cel puţin m-am iluzionat că merg aşa, până când, în momentul acesta, am ajuns foarte împăcat cu mine însumi. Am ajuns să nu mai am resentimentele de care vorbeai, să nu-i mai urâsc pe critici sau pe confraţii mei literari, să nu mai am nicio treabă cu nimeni, să încerc să fiu mai bun decât am fost, să încerc să fiu mai uman, mai pozitiv.”

 

Fotografie de Adrian Purice

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470